Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-317/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 martie 2015
Părțile
Terenti Vladimir vs Pozneacova Alla
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-317/15 — Rezoluţiunea contractului de donaţie, obligarea restituirii bunului şi radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate

prima instanţă: Şt.Niţă dosarul nr.2ra-317/15 instanţa de apel: D.Manole, E.Fistican, N.Traciuc ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Terenti Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Terenti Vladimir împotriva Allei Pozneacova, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău privind rezoluţiunea contractului de donaţie, obligarea restituirii bunului şi radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Terenti Vladimir şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 16 decembrie 2013, c o n s t a t ă La 11 aprilie 2013 Terenti Vladimir s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Allei Pozneacova, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, privind rezoluţiunea contractului de donaţie, obligarea restituirii bunului şi radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 martie 2007 a devenit proprietarul a ½ cotă-parte din apartamentul nr.1 din str. Negreşteni, 2A, mun.Chişinău, număr cadastral 0100301.152.009.01. Menţionează că, la 31 iulie 2008 a donat nepoatei sale Pozneacova Veronica bunul imobil ce îi aparţinea în proprietate, fiind încheiat cu Pozneacova Alla, care a acţionat în interesele fiicei sale Pozneacova Veronica, contractul de donaţie nr.4187 din 31iulie 2008, autentificat de notarul privat Carolina Panuş şi înregistrat la organul cadastral.

Susţine că după încheierea contractului de donaţie starea sa materială s-a înrăutăţit substanţial, nu este şi nu poate fi încadrat în cîmpul muncii, deoarece la 25 octombrie 2012 Consiliul de expertiză medicală a vitalităţii al Ministerului Sănătăţii al RM, i-a 1 acordat gradul II de invaliditate, iar pensia stabilită în mărime de 494,75 lei este cu mult mai mică decît coşul minim de consum şi nu dispune de alte surse de venit. A mai indicat, că suferă de maladii cornice şi primeşte curs de tratament medicamentos permanent, ceea ce necesită mijloace băneşti considerabile. Consideră că în temeiul art.835-836 din Codul civil şi pct.9 al contractului de donaţie nr.4187 din 31iulie 2008 este în drept de a solicita rezoluţiunea contractului şi restituirea apartamentului donat în cazul în care după executarea donaţiei nu mai este în stare să-şi asigure o întreţinere corespunzătoare şi să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de terţi.

Solicită reclamantul, rezoluţiunea contractului nr.4187 din 31iulie 2008 de donaţie a ½ cotă-parte din apartamentul nr.1 din str. Negreşteni, 2A, mun.Chişinău, număr cadastral 0100301.152.009.01,încheiat între Terenti Vladimir şi Pozneacova Alla, autentificat de notarul privat Carolina Panuş; obligarea Allei Pozneacova de a-i restitui în proprietate apartamentul nr.1 din str. Negreşteni, 2A, mun.Chişinău şi obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău să radieze din Registrul bunurilor imobile înscrierea privind dreptul de proprietate a Allei Pozneacova asupra apartamentului nr.1 din str. Negreşteni, 2A, mun.Chişinău, cu înregistrarea dreptului de proprietate pe numele lui.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 16 decembrie 2013 acţiunea depusă de Terenti Vladimir împotriva Allei Pozneacova, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău privind rezoluţiunea contractului de donaţie, obligarea restituirii bunului şi radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2014 a fost respins apelul declarat de Terenti Vladimir şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 17 decembrie 2014 Terenti Vladimir a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În susţinerea recursului s-a indicat că, la examinarea pricinii instanţele judecătoreşti nu au dat apreciere corectă probelor şi nu au examinat sub toate aspectele, complet şi obiectiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material şi procedural. În acest sens susţine că, prin probele anexate la materialele cauzei se confirm că contractul de donaţie din 31 iilie 2008 a fost încheiat în perioada cînd se afla la tratament în secţia narcologie, iar după încheierea acestuia starea sa materială s-a înrăutăţit din motiv că nu se poate angaja în cîmpul muncii şi nu dispune de alte surse de venit decît pensia de invaliditate. În conformitate cu art. 434 al.

(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 2 Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 29 octombrie 2014. Astfel, recursul se consideră depus în termen. Verificînd legalitatea hotărârii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Terenti Vladimir urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3), constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Terenti Vladimir este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). 3 Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de Terenti Vladimir în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Terenti Vladimir ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Terenti Vladimir se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.