- Dosarul nr.
- 2ra-457/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- Focşa Anatolie vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-457/15 — Constatarea faptului încălcării principiului siguranţei publice, dreptului la un proces echitabil, la un tribunal independent, imparţial şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: O. Cojocaru nr. 2ra-457/15 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Focşa Anatolie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Focşa Anatolie împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea faptului încălcării principiului siguranţei publice, dreptului la un proces echitabil, la un tribunal independent, imparţial şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Focşa Anatolie şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 27 februarie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă c o n s t a t ă La 19 decembrie 2013 Focşa Anatolie a depus cerere de chemare în judecată împotriva statului Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării principiului siguranţei publice, dreptului la un proces echitabil, la un tribunal independent, imparţial şi repararea prejudiciului moral. În motivarea cererii de chemare în judecată Focşa Anatolie a indicat că la 25 iulie 2012 a adresat Consiliului or. Căuşeni demersul nr. 02/1-25-1739, prin intermediul Registrului comun de intrare a corespondenţei al Primăriei or. Căuşeni, prin care a solicitat verificarea legalităţii acţiunilor Primarului or. Căuşeni la emiterea dispoziţiilor de atribuire în folosinţă a terenurilor proprietate publică din oraşul Căuşeni.
La 12 decembrie 2012 a depus la Procuratura raionului Căuşeni plângere în baza art. 274 Codul de procedură penală, prin care a solicitat identificarea persoanei care a recepţionat demersul nr. 02/1-25-1739 din 25 iulie 2012 şi a cauzelor care au condiţionat dispariţia acestui demers. Prin ordonanţa Procuraturii raionului Căuşeni din 28 ianuarie 2013 de neîncepere a urmăririi penale, emisă în dosarul nr. 10-36/13, s-a constatat că demersul nr. 02/1-25-1739 din 25 iulie 2012 a dispărut, nu a ajuns la destinatar şi nu se ştie locul aflării acestuia. Prin încheierea judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Căuşeni din 15 martie 2013 s-a admis ca fiind întemeiat demersul său. Prin ordonanţa Procuraturii raionului Căuşeni din 17 iunie 2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motivul că nu a putut fi stabilită persoana responsabilă din cadrul Primăriei or.
Căuşeni care a primit spre examinare petiţia sa. La 15 iulie 2013 a depus la Judecătoria Căuşeni plângere pe marginea ordonanţei din 17 iunie 2013. 1 Plângerea sa a fost repartizată spre examinare judecătorului Ion Sandu, în privinţa căruia a înaintat anterior un demers la Consiliul Superior al Magistraturii pe faptul că la examinarea cauzei nr. 2-2648/13 a emis mai multe încheieri, care au fost casate de Curtea de Apel Bender. Ca urmare a depunerii plângerii la Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul Ion Sandu a depus declaraţii de abţinere pe marginea tuturor cauzelor pe care le are în procedură. Pe marginea dosarului nr. 2-2648/13, la cererea de chemare în judecată înaintată împotriva Primăriei oraşului Căuşeni, Consiliului orăşenesc Căuşeni, Ministerului Mediului cu privire la obligarea construirii sistemelor de alimentare cu apă potabilă şi reţelelor de canalizare în sectorul locativ Gr.
Grigoriu din oraşul Căuşeni, judecătorul Ion Sandu a depus declaraţie de abţinere, care a fost admisă prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013. Pe marginea dosarului nr. 2-3709/13 la cererea de chemare în judecată depusă împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului moral, judecătorul Ion Sandu a depus declaraţie de abţinere, care a fost admisă prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013. În dosarele nr. 10-34/13, nr. 10-35/13, nr. 10-37/13 şi 10-38/13 intentate ca urmare a plângerilor împotriva ordonanţelor Procuraturii raionului Căuşeni în baza art. 313 Codul de procedură penală, judecătorul Ion Sandu a depus declaraţii de abţinere care au fost admise prin încheierile Judecătoriei Căuşeni din 23 octombrie 2013 şi 24 octombrie 2013. În dosarul nr. 10-36/13 intentat ca urmare a depunerii plângerii împotriva Ordonanţei Procuraturii raionului Căuşeni în baza art. 313 Codul de procedură penală pe faptul dispariţiei demersului nr. 02/1-25-1739 din 25 iulie 2012, judecătorul Ion Sandu a depus declaraţie de abţinere, care a fost respinsă prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 24 octombrie 2013. Prin încheierea din 14 noiembrie 2013, emisă în dosarul nr. 10-36/13, judecătorul Ion Sandu a examinat plângerea sa şi a respins-o ca neîntemeiată.
În cadrul Judecătoriei Căuşeni pe motive similare unele declaraţii de abţinere ale judecătorului Ion Sandu au fost admise, altele au fost respinse. Judecătorul Ion Sandu legal şi-a luat abţinere de la examinarea cauzei, iar judecătorul Irina Ţonov neîntemeiat a respins-o. A mai invocat hotărârea Beian vs. România din 06 decembrie 2007, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că desfăşurarea unei jurisprudenţei contrare pe cazuri analogice constituie de la sine o încălcare a principiului siguranţei publice şi încălcarea art. 6 al Convenţiei. Cere Focşa Anatolie constatarea faptului încălcării principiului siguranţei publice, articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, la un tribunal independent, imparţial şi încasarea din contul statului a sumei de 50 000 lei cu titlu de satisfacţie echitabilă pentru repararea prejudiciului moral.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 februarie 2014 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Focşa Anatolie (f.d. 42, 47-49). La 06 martie 2014 Focşa Anatolie a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 februarie 2014, iar la 04 august 2014 apel motivat împotriva aceleiaşi hotărâri (f.d. 46, 56-58). 2 Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 05 noiembrie 2014 a respins apelul declarat de Focşa Anatolie şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 februarie 2014. În motivarea soluţiilor instanţele de judecată au indicat că respingerea declaraţiei de abţinere a judecătorului Ion Sandu nu constituie temei pentru constatarea încălcării principiului siguranţei publice, deoarece nu au fost identificate împrejurări care ar pune la îndoială obiectivitatea judecătorului.
Au mai invocat hotărârea Santos Pinto împotriva Portugaliei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul securităţii juridice garantează o oarecare stabilitate în cazurile juridice şi contribuie la încrederea publicului în instanţe. Posibilitatea unor hotărâri judecătoreşti neunitare reprezintă o caracteristică inerentă oricărui sistem juridic, care se bazează pe o reţea de instanţe de fond şi de recurs, competente în domeniul lor de jurisdicţie teritorială, astfel de divergenţe putând apărea şi în cadrul aceleiaşi instanţe, acest fapt nefiind considerat contrar Convenţiei (f.d. 78-91). La 29 decembrie 2014 Focşa Anatolie a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.
În motivarea cererii de recurs Focşa Anatolie a indicat că instanţa de apel eronat a constatat că simpla circumstanţă că un magistrat să se fi pronunţat deja în cadrul unui alt proces cu acelaşi reclamant, precum şi înaintarea plângerilor împotriva acţiunilor acestui judecător nu poate atinge imparţialitatea judecătorului. Instanţele de judecată nu au ţinut cont de prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi hotărârii Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 octombrie 1999, potrivit cărora C.E.D.O. constituie o parte integrată a sistemului legal intern şi urmează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a Republicii Moldova, cu deosibirea că C.E.D.O are prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin.
A mai invocat că instanţa de apel nu a dat răspuns la toate argumentele indicate în cererea de apel. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de Focşa Anatolie în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Focşa Anatolie în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.
3 În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din motivele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Chişinău şi Judecătoria Buiucani mun.
Chişinău au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de Focşa Anatolie în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Focşa Anatolie se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4