- Dosarul nr.
- 2rc-153/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- SRL Azamet Grup privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL Sairos Design
- Pe scurt
- Repartizarea cheltuielilor judiciare aferente perioadei de observare a debitorului, citarea, notificarea şi înştiinţarea participanţilor la proces
2rc-153/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: A.Nogai dosarul nr. 2rc-153/2015 DECIZIE 04 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Smerdova Natalia în cadrul dosarului de insolvabilitate intentat la cererea introductivă depusă de către societatea cu răspundere limitată ,,Azamet-Grup” şi societatea cu răspundere limitată ,,Ceproserving” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de societatea cu răspundere limitată ,,Sairos Design”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014, prin care s-a stabilit şi s-a încasat în mod solidar remunerația administratorului provizoriu şi compensarea cheltuielilor legate de exercitarea funcţiei de administrator provizoriu, c o n s t a t ă La 14 noiembrie 2013, creditorul SRL ,,Azamet-Grup” s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL ,,Sairos Design”.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2013 s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de creditorul SRL ,,Azamet-Grup” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL ,,Sairos Design”, fiind numit în calitate de administrator provizoriu al SRL ,,Sairos Design” – ÎI ”Lihoveţchi Alexandru”. La 20 februarie 2014, SRL ,,Ceproserving” s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL ,,Sairos Design”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, cererea SRL ,,Azamet-Grup” şi cererea SRL ,,Ceproserving” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL ,,Sairos Design” au fost conexate într-un singur dosar.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 martie 2014 s-au admis cererile introductive depuse de către SRL ,,Azamet-Grup” şi SRL ,,Ceproserving”, s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL ,,Sairos Design”, s-a intentat procesul de 1 insolvabilitate faţă de SRL ,,Sairos Design”, fiind desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate SRL ,,Sairos Design” - Î.I “Lihoveţchi Alexandru”. Pe parcursul examinării pricinii, ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” a depus cerere privind stabilirea şi încasarea în mod solidar de la directorul SRL Sairos Design” -Smerdova Natalia şi co-fondatorii debitorului Moldovan Alexei şi Saichin Dumitru remunerația administratorului provizoriu în sumă de 22 400 lei şi 500 le cu titlu de cheltuieli suportate în legătură cu activitatea de serviciu (f.12-13).
La 10 noiembrie 2014, administratorul procesului de insolvabilitate ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” şi-a concretizat şi completat cerinţele, solicitînd încasarea remuneraţiei şi compensarea cheltuielilor legate de exercitarea funcţiei de administrator provizoriu de la ex-directorul societăţii Smerdova Natalia şi co-asociaţii debitorului Moldovan Alexei şi Smerdova Natalia în legătură cu lipsa masei debitoare (f.d.29-30). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014, cererea lichidatorului ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” privind stabilirea şi încasarea remuneraţiei pentru exercitarea funcţiei de administrator provizoriu şi compensarea cheltuielilor a fost admisă în parte.
S-a stabilit remuneraţia administratorului provizoriu şi s-a încasat în mod solidar de la Smerdova Natalia, Moldovanu Alexei şi Saichin Dumitru în beneficiul ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” suma de 22 400 lei cu titlu de remunerație şi 160 lei cu titlu de cheltuieli legate de exercitarea funcţiei de administrator provizoriu. La 30 ianuarie 2015, Smerdova Natalia a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2014, solicitînd repunerea în termenul de declarare a recursului, casarea încheierii contestate şi emiterea unei noi încheieri de respingere a cererii privind remunerarea administratorului provizoriu şi compensarea cheltuielilor. Cu referire la termenul declarării recursului, a indicat că a aflat despre existenţa încheierii contestate la 22 ianuarie 2015, de la executorul judecătoresc, atunci cînd a fost blocat cardul bancar pe care primea pensia, circumstanţă care constituie temei de repunere în termen de declarare a recursului.
În susţinerea recursului a invocat că nu a cunoscut, nu a recepţionat notificări privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL ,,Siros Design” şi că nu a fost citată despre locul, data și ora ședințele de judecată, astfel pricina a fost examinată în lipsa sa. De asemenea a indicat că, citarea publică a fost efectuată contrar legii, deoarece ziarul ,,Dreptul” nu poate fi considerat cel mai răspîndit ziar local sau republican, el se editează în special pentru jurişti, dar nu pentru cetățeni simpli. Suplimentar a indicat că, ziarul ,,Dreptul” se editează doar în limba romînă, pe care nu o posedă şi în urma acestor circumstanţe s-a aflat în imposibilitate de a cunoaşte despre ședințele de judecată.
2 Menţionează că, a deţinut funcţia de director din 15 iulie 2009, însă la 15 septembrie 2010 a depus cerere de demisie, fiind concediată în aceeaşi zi, iar ulterior s-a angajat în cadrul unei alte întreprinderi. La fel, indică că nu-i poate fi imputată ei, faptul neefectuării de către fondatorii întreprinderii debitoare, modificările necesare la Camera Înregistrării de Stat referitor la administrator, deoarece în sensul art. 70 alin. (13) şi art. 247 alin. (2) ale Legii insolvabilităţii, este indicat expres că angajaţii întreprinderii pot fi atraşi în calitate de debitori, numai în cazul în care după demisia lor şi pînă la intentarea procedurii de insolvabilitate a trecut o perioadă nu mai mare de 24 luni.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. În conformitate cu prevederile art. 116 alin. (1) şi alin. (3) CPC persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
Prin prisma normelor enunțate, instanţa de recurs consideră întemeiată cererea recurentei Smerdova Natalia de repunere în termen, deoarece materialele cauzei nu atestă date cu privire la recepționarea de către ultima a copiei încheierii contestate. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa încheierea primei instanţe şi a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
În conformitate cu art.1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale prezentei legi. Această prevedere corespunde cerinţelor art. 356 CPC, care expres prevede că cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.
Colegiul reţine că, la adoptarea încheierii contestate, instanţa de insolvabilitate nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluţionarea cererii privind încasarea remunerației administratorului provizoriu şi cheltuielilor judiciare aferente perioadei de observare a debitorului, fiind aplicate eronat normele de drept 3 material şi procedural, situație ce impune rejudecarea cauzei, or, din acest motiv, instanța de recurs este în imposibilitate de a se expune privitor la corectitudinea aplicării normelor de drept material, atunci cînd fondul a fost cercetat superficial.
După cum rezultă din materialele cauzei, procesul de insolvabilitate faţă de SRL ,,Sairos Design” a fost intentat prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău la 28 martie 2014. La fel, s-a stabilit că, pe parcursul examinării cauzei, administratorul procesului de insolvabilitate SRL ,,Sairos Design” - Î.I “Lihoveţchi Alexandru” a depus cerere privind stabilirea şi încasarea în mod solidar de la directorul SRL Sairos Design” - Smerdova Natalia şi co-fondatorii debitorului Moldovan Alexei şi Saichin Dumitru remunerația administratorului provizoriu în sumă de 22 400 lei şi 500 le cu titlu de cheltuieli suportate în legătură cu activitatea de serviciu (f.12-13), iar la 10 noiembrie 2014, administratorul procesului de insolvabilitate ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” şi-a concretizat şi completat cerinţele, solicitînd încasarea remuneraţiei şi compensarea cheltuielilor legate de exercitarea funcţiei de administrator provizoriu de la ex-directorul societăţii Smerdova Natalia şi co-asociaţii debitorului Moldovan Alexei şi Smerdova Natalia în legătură cu lipsa masei debitoare (f.d.29-30).
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014 a fost admisă în parte cererea lichidatorului ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” privind stabilirea şi încasarea remuneraţiei pentru exercitarea funcţiei de administrator provizoriu şi compensarea cheltuielilor. S-a stabilit remuneraţia administratorului provizoriu şi s-a încasat în mod solidar de la Smerdova Natalia, Moldovanu Alexei şi Saichin Dumitru în beneficiul ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” suma de 22 400 lei cu titlu de remunerație şi 160 lei cu titlu de cheltuieli legate de exercitarea funcţiei de administrator provizoriu. Instanţa de recurs relevă că încheierea dată este una prematură şi pripită, fiind emisă cu încălcarea prevederilor Legii insolvabilităţii, ce urmau a fi aplicate la soluţionarea chestiunilor supuse examinării.
Potrivit art. 32 alin. (1), (2) şi (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, cheltuielile judiciare aferente perioadei de observare a debitorului privind taxa de stat, privind remunerarea administratorului provizoriu, privind notificarea, privind convocarea şedinţelor şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul provizoriu se suportă din patrimoniul debitorului. Prin tranzacţie se poate stabili o altă ordine de repartizare a cheltuielilor judiciare. În cazul în care în patrimoniul debitorului nu există bunuri ori acestea sînt insuficiente pentru a se acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate, remunerarea administratorului provizoriu şi acoperirea cheltuielilor efectuate de acesta în perioada de observare a debitorului le suportă membrii organelor de conducere şi asociaţii, acţionarii sau membrii debitorului, în mod solidar.
Modalitatea de repartizare a cheltuielilor judiciare 4 şi a cheltuielilor de remunerare a administratorului provizoriu o stabileşte instanţa de insolvabilitate într-o hotărîre sau încheiere emisă în urma examinării cauzei. Astfel, în baza Legii insolvabilităţii sunt prevăzute situaţii în care remunerarea administratorului provizoriu în perioada de observaţie poate fi pusă pe seama membrilor organelor de conducere şi asociaţiilor, acţionarilor sau membrii debitorului şi situaţia în care instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere şi/sau de supraveghere, precum şi de orice altă persoană care i-au cauzat insolvabilitatea prin una dintre acţiunile prevăzute expres de lege.
Pornind de la prevederile sus-enunțate, Colegiul constată că instanţa de insolvabilitate nu a stabilit calitatea recurentei în cadrul dosarului de insolvabilitate a SRL ,,Sairos Design”, precum şi baza legală de încasare a remunerației administratorului provizoriu din contul recurentei. La caz se constată că, într-adevăr la materialele cauzei a fost anexată decizia privind înregistrarea modificărilor datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice eliberată de Camera Înregistrării de Stat din 13 decembrie 2013, unde Smerdova Natalia este indicată ca administrator a SRL ,,Sairos Design”, cu domiciliul în mun. Chişinău, str. I.Vieru, 14/1, ap.126 (f.d.
3d), însă potrivit copiei carnetului de muncă seria AB 0115610 autentificat şi anexat la cererea de recurs, urmează că Smerdova Natalia a fost eliberată din funcţia de administrator în baza ordinului SRL ,,Sairos Design” nr. 0110K din 15 septembrie 2009, din propria iniţiativă conform art. 85 pct. 1 Codul Muncii, fiind la 20 septembrie 2010 angajată în calitate de director comercial la o altă întreprindere (f.d. 40-41). Potrivit art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmînează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
Similar, art. 6 alin. (1) şi (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, prevede că citarea participanţilor la proces se efectuează de către instanţa de insolvabilitate din oficiu. Notificările şi înştiinţările se fac prin scrisori recomandate, iar în cazurile expres prevăzute de aceeaşi lege şi prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Astfel, este cert faptul că încheierea primei instanțe din 10 noiembrie 2014 este bazată doar pe argumentele administratorului procesului de insolvabilitate, în lipsa recurentei Nataliei Smerdova la judecarea pricinii. Or, circumstanţa dată contravine art. 26 alin. (1) şi (2) CPC care stabileşte că, procesele civile se desfăşoară pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că instanţa de insolvabilitate nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanțele pricinii, ce au 5 importanţă pentru aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural, iar instanţa de recurs este în imposibilitate de a înlătura omisiunile descrise, pricina urmează a fi restituită la rejudecare. La rejudecarea pricinii, instanța urmează să ţină cont de cele indicate, să verifice şi alte circumstanțe ce prezintă importanță pentru soluţionarea corectă a litigiului, să aprecieze sub toate aspectele, complet şi obiectiv, conform exigenţelor art. 130 CPC, probele administrate pe dosar, şi în dependență de situaţia stabilită, în raport cu normele de drept material care reglementează relaţiile economice, să adopte o hotărîre legală şi întemeiată.
Drept urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide necesar de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014 şi de a restitui pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, ca instanţă de insolvabilitate. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite cererea Nataliei Smerdova de repunere în termenul de declarare a recursului. Se admite recursul declarat de către Smerdova Natalia.
Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014, cu privire la încasarea în mod solidar de la Smerdova Natalia, Moldovanu Alexei şi Saichin Dumitru în beneficiul ÎI ,,Lihoveţchi Alexandru” a remunerației pentru perioada provizorie a procesului de insolvabilitate, în cadrul dosarului de insolvabilitate intentat la cererea introductivă depusă de către societatea cu răspundere limitată ,,Azamet- Grup” şi societatea cu răspundere limitată ,,Ceproserving” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de societatea cu răspundere limitată ,,Sairos Design”, cu restituirea pricinii spre judecare la Curtea de Apel Chişinău, ca instanţă de insolvabilitate. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 6