- Dosarul nr.
- 3ra-283/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- Cojocari Constantin vs Ministerul Afacerilor Interne
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-283/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: V.Efros dosarul nr. 3ra-283/15 instanţa de apel: N.Vascan, E.Clim, Iu.Cotruță ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cojocari Constantin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cojocari Constantin către Ministerul Afacerilor Interne privind contestarea actului administrativ şi obligarea recalculării indemnizaţiei unice de concediere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Cojocari Constantin, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 12 iunie 2014, c o n s t a t ă La 15 mai 2013 Cojocari Constantin s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Ministerul Afacerilor Interne privind anularea actului administrativ, certificatul nr.7 din 25.03.2013; de a-i considera vechimea calendaristică în poliţie de 21 ani, 12 zile, a obliga MAI de a recalcula indemnizaţia unică de concediere reieşind din vechimea de peste 21 ani; a încasa de la MAI în beneficiul său diferenţa indemnizaţiei de concediere în mărime de 4 salarii lunare în sumă totală de 28 558,52 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei. Ulterior, concretizîndu-şi cerinţele, a solicitat suplimentar celor invocate iniţial anularea actului administrativ, şi anume refuzul MAI cu nr.22/C-79/13 din 16.04.2013 de revocare a certificatul nr.7 din 25.03.2013 emis de Direcţia generală resurse umane a MAI.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a invocat că după îndeplinirea serviciului militar în termen, în perioada 15.11.1987 - 24.12.1989, la data de 05.02.1990 a fost angajat în Secţia Afacerilor Interne din raionul Ungheni a MAI. Ulterior a activat în diferite funcţii şi la 15.12.2000 a fost concediat la cererea 1 proprie. La data de 23.02.2005 a fost reangajat în serviciu în organele afacerilor interne, iar la moment este concediat prin ordinul nr.166 ef. din 06.03.2013 din cadrul MAI, unde a activat din 05.02.1990 pînă la 15.12.2000, ulterior reangajîndu-se la data de 25.02.2005 activînd pînă la concediere, astfel considerînd că a acumulat o vechime calendaristică în serviciu în poliţie de 21 ani, 12 zile.
La momentul concedierii, de către Direcţia generală resurse umane a MAI au fost eliberate două certificate contradictorii referitor la vechimea calendaristică a reclamantului, pe de o parte într-un certificat era indicată o vechime calendaristică în serviciu în poliţie de 21 ani, 12 zile, iar în certificatul nr.7 era indicat o vechime de 18 ani, 11 luni, 03 zile. Invocă reclamantul că, cu conţinutul certificatului nr.7 reclamantul nu este de acord, consideră că actul menţionat îi lezează dreptul său la indemnizaţie prevăzut de Legea nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului.
La solicitarea sa de a se corecta eroarea la capitolul vechimii calendaristice, reclamantul a primit la data de 16.04.2013 refuzul nr. 22/C-79/13 din partea pîrîtului, explicîndu-se că vechimea calendaristică de 21 ani, 12 zile nu poate fi luată în calcul și pentru achitarea indemnizației unice de concediere, care pîrîrtul o consideră o perioadă distinctă fașă de vechimea calendaristică în serviciu în poliție. Totodată, reclamantul consideră că neîntemeiat a fost diminuată vechimea calendaristică în serviciu în poliţie de la 21 ani, 12 zile la 18 ani 11 luni 03 zile, respectiv fiind achitate 10 salarii lunare, pe cînd de facto pîrîtul trebuia să achite 14 salarii lunare. Mai menţionează reclamantul că potrivit ordinului MAI nr. 60 din 20.03.1995, la momentul reangajării reclamantului în serviciu în organele afacerilor interne, prin ordinul CPs Botanica nr. 27 ef.
din 11 martie 2005, i-a fost întărit stagiul în serviciu, în care a fost inclus serviciul în Forţele Armate. Mai mult ca atît, reclamantul indică ca stagiul respectiv fiind confirmat şi prin Decizia comisiei CPs Botanica din 23 martie 2005. Astfel, faptul includerii de către pîrît, pentru stabilirea pensiei, în vechimea în poliţie a duratei serviciului în Forţele Armate, iar pentru achitarea indemnizaţiei această perioadă ne fiind inclusă, reclamantul consideră că contravine normelor legale.
Totodată, în motivarea pretenţiilor sale, reclamantul invocă prevederile Hotărîrii Guvernului RM nr. 78 din 21.02.1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire şi plată a pensiilor şi indemnizaţiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Naţional Anticorupţie şi sistemului penitenciar, cît şi prevederile Legii nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului. Astfel, reclamantul consideră că vechimea în serviciu i-a fost stabilit la 2 momentul reangajării lui, adică la 23 februarie 2005, fiind întărită prin Ordinul Comisarului de poliţie al sect. Botanica nr. 27ef.
din 11.03.2005 şi Decizia comisiei CPs Botanica din 23 martie 2005, stagiu în serviciu în organele afacerilor interne la data de 23 martie 2005 constituind 12 ani, 11 luni, 21 zile. Ulterior, pe parcursul activităţii în organele afacerilor interne stagiul menţionat a stat la baza calculării şi achitării sporului de soldă în procente. De asemenea reclamantul mai invocă faptul că, pînă la 05.03.2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, prin Ordinile şi Dispoziţia menţionată mai sus, i-a fost stabilită vechimea în serviciu în cadrul organelor afacerilor interne, iar reprezentanţii Direcţia generală resurse umane a MAI, la întocmirea Certificatul nr. 7 nu au luat în consideraţie normele respective, ordinele în cauză nefiind contestate sau anulate.
Tot aici, reclamantul mai invocă şi faptul că Direcţia generală economie şi finanţe a Ministerului Afacerilor Interne, prin răspunsul nr. 15/1-C-143/13 din 27.03.2013 confirmă că, vechimea în serviciu stabilită prin ordinul 27 ef. la data de 04 aprilie 2012, a constituit peste 20 ani, acest fapt servind temei pentru majorarea sporului pentru vechime de la 35 %, la 40 %. Prin horărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 12 iunie 2014 a fost respinsă ca tardivă şi neîntemeiată acțiunea. Ne fiind de acord cu soluția instanţei de fond, la data de 07 iulie 2014 Cojocari Constantin a declarat apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 12 iunie 2014, şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă acțiunea integral.
Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014 s-a respins apelul declarat de către Cojocari Constantin, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 12 iunie 2014. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, potrivit ordinului nr.166 ef din 06.03.2013, Cojocari Constantin a fost concediat din cadrul MAI, fiind dispusă achitarea pensiei pe linia MAI, compesaţiei băneşti pentru concediile neutilizate şi indemnizaţiei unice de concediere.(f.d. 8); Potrivit certificatului nr.7 din 25.03.2013, apelantului i-a fost calculată vechimea calendaristică în serviciu în poliţie de 18 ani, 11 luni, 03 zile. (f.d.
14); În legătură cu dezacordul vechimii calendaristice indicate în certificatul nr.7 din 25.03.2013, Cojocari Constantin la 27.03.2013 a depus o cerere prealabilă faţă de pîrît cu solicitarea de a revocarea în parte a certificatului nr.7 şi includerea vechimii în serviciul în poliţie 21 ani, 12 zile, cu achitarea indemnizaţiei unice de concediere în mărime de 14 salarii lunare, (f.d. 17-19); La data de 16.04.2012, apelantul a primit refuzul MAI la cererea sa prealabilă, prin care a fost informat că vechimea totală în serviciu în poliţie constituie o 3 perioadă distinctă faţă de vechimea calendaristică în serviciu în poliţie, (f.d.
20). În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) al Legii nr. 793 din 10.02.2000 cu privire la contenciosul administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel. Potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) al Legii nr. 793 din 10.02.2000 cu privire la contenciosul administrativ cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, decizia urmînd a fi comunicată de îndată petiţionarului dacă legislaţia nu prevede altfel.
Astfel, după cum a fost stabilit și de către instanța de fond, ambele părți au respectat termenii indicați în prevederile art.14-15 al Legii contenciosului administrativ, potrivit cărora atît persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ a solicitat, printr-o cerere prealabilă autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, cît şi cererea prealabilă a fost examinată de către organul emitent în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, decizia urmînd a fi comunicată de îndată petiţionarului.
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. al Legii nr. 793 din 10.02.2000 cu privire la contenciosul administrativ, cererea prin care se solicită anularea unui act - administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile în instanţa de judecată, acest termen începînd să curgă de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia. Se reţine că la data de 17.10.2013, apelantul Cojocari Constantin a înaintat în instanţa de judecată cerinţa de anulare a actului administrativ, şi anume refuzul MAI cu nr.22/C-79/13 din 16.04.2013 de revocare a certificatului nr.7 din 25.03.2013 emis de Direcţia generală resurse umane a MAI, cerinţa în cauză fiind înaintată cu expirarea termenului de 30 zile de la data comunicării refuzului și respectiv aceasta nu poate fi considerată ca fiind înaintată tardiv.
Astfel, instanța de apel a respins ca nejustificate afirmaţiile apelantului indicate în cererea de apel precum că cererea de chemare în judecată a fost depusă la 15.05.2013, adică în termen de pînă la 30 zile de la data comunicării refuzului şi respectiv aceasta nu poate fi considerată ca fiind înaintată tardiv. În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (2) al Legii nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, în cazul eliberării din serviciu în legătură cu pensionarea sau din cauza reducerii personalului ori a 4 lichidării subdiviziunii, poliţistului i se acordă o indemnizaţie unică în corespundere cu vechimea calendaristică în serviciu în poliție.
Avînd în vedere faptul că, vechimea totală în serviciu în poliţie constituie o perioadă distinctă faţă de vechimea calendaristică în serviciu în poliţie, aceasta din urmă urmînd a se include în vechimea totală în serviciu în poliţie şi constituind perioada în care persoana a activat nemijlocit în cadrul organelor de poliţie, instanța de apel a considerat că apelantului corect i-a fost calculată vechimea calendaristică în serviciu în poliţie de 18 ani, 11 luni şi 03 zile pentru primirea indemnizaţiei unice şi respectiv achitate 10 salarii lunare în corespundere cu prevederile art. 65 alin. (2) lit. c) al Legii nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, iar totodată s-a respins afirmaţiile vis a vis de aceste aspecte indicate în cererea de ape.
Astfel, instanța de apel a constatat că prima instanţă a examinat litigiul multeaspectual, corect a stabilit circumstanţele de fapt, corect a aplicat legea materială şi ca urmare a emis o hotărîre legală şi întemeiată. La 26 ianuarie 2015 Cojocari Constantin a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel și casarea hotărîrii primei instanțe, şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă acțiunea integral. În motivarea recursului Cojocari Constantin a indicat că, consideră deciziile instanțelor inferioare ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.
Invocă recurentul în recurs aceleași argumente ca și în cererea de apel, însă suplimentar a invocat că instanțele inferioare eronat au respins toate cerințele înaintate de Cojocari Constantin pe motiv că cererea ar fi depusă tardiv. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cojocari Constantin este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 5 Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Cojocari Constantin nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Cojocari Constantin, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Cojocari Constantin ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie 6 d i s p u n e Recursul declarat de către Cojocari Constantin se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 7