- Dosarul nr.
- 2ds-12/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 martie 2015
- Părțile
- Asociaţia de Economii şi Împrumut Rezina Credit vs Buruian Aurelia
- Pe scurt
- Explicarea hotărîrii
2ds-12/15 — Încasarea datoriei, dobînzii aferente şi penalităţii
prima instanţă: L. Coţaga dosarul nr. 2ds-12/15 instanţa de apel: V. Pruteanu A. Minciuna, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 04 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Nicolae Clima Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Dumitru Mardari, Nadejda Toma, Valeriu Doagă examinând cererea depusă de reprezentantul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” Nagrineac Eugeniu cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” împotriva Aureliei Buruian cu privire la restituirea împrumutului, încasarea dobînzii de întîrziere şi penalităţii c o n s t a t ă La data de 09 decembrie 2013, Asociaţia de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Aureliei Buruian cu privire la restituirea împrumutului şi incasarea dobînzii de întîrziere şi penalităţii.
În motivarea acţiunii a menţionat că, la 18 august 2011 a încheiat cu Aurelia Buruian contractul de împrumut nr. 16 în temeiul căreia i-a acordat un împrumut în sumă de 5700,00 lei cu perioada de scadenţă de 24 luni. Menţionează că, primirea împrumutului în sumă de 5700,00 lei de către Aurelia Buruian se confirmă prin dispoziţia de plată nr. 209 din 18 august 2011, semnată de ambele părţi. Susţine că, potrivit datelor şi calculelor efectuate, la 09 decembrie 2013, Aurelia Buruian a acumulat o datorie în sumă de 15784,00 lei dintre care: împrumutul restant în sumă de 5700,00 lei, dobînda restantă în sumă de 2730,00 lei şi penalitatea în sumă de 7354,00 lei. Prin înştiinţările nr. 48 din 25 martie 2012 şi nr. 38 din 23 octombrie 2013 i-a fost 1 propusă Aureliei Buruian soluţionarea conflictului pe cale amiabilă, cu achitarea împrumutului restant, a dobînzii restante şi penalităţii, însă pînă în prezent, aceasta nu a dat nici un răspuns la pretenţiile înaintate.
Solicită incasarea din contul Aureliei Buruian în beneficiul său a împrumutului restant în sumă de 5700 lei, dobînzii restante în sumă de 2730 lei şi a penalităţii în sumă de 7354 lei, în total suma de 15784 lei, precum şi incasarea din contul Aureliei Buruian a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rezina din 09 ianuarie 2014 s-a admis acţiunea, s-a incasat din contul Aureliei Buruian în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” datoria acumulată conform contractului de împrumut nr. 16 din 18.08.2011 în sumă de 15784 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 474 lei, în total suma de 16258 lei.
În motivarea soluţiei instanţa de judecată a reţinut că, suma datorată de Aurelia Buruian în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” este justificată de probele anexate la materialele cauzei, calculele privind dobînzile şi penalităţile urmează a fi calculate din momentul scadenţei contractului de împrumut nominalizat şi pînă la adresarea în judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2014 s-a admis apelul declarat de Aurelia Buruian, s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Rezina din 09 ianuarie 2014 şi s-a micşorat suma penalităţii incasată de la Aurelia Buruian în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” pînă la 1710 lei şi cuantumul taxei de stat pînă la 306,38 lei.
În rest hotărîrea Judecătoriei Rezina din 09 ianuarie 2014 s-a menţinut. În concluzia modificării hotărîrii primei instanţe a stat calcularea incorectă a penalităţilor, care urmau a fi determinate doar pentru o perioadă de 6 luni şi nu pentru întreagă perioadă reţinută de prima instanţă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014 s-a admis recursul declarat de Buruian Aurelia, s-a modificat decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2014 în partea incasării dobînzii restante, s-a micşorat suma dobînzii restante încasată din contul Aureliei Buruian în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” de la 2730 lei pînă la 1150 de lei, în rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2014 s-a menţinut.
La 07 ianuarie 2015 reprezentantul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” Nagrineac Eugeniu a depus cererea de explicare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014 solicitând explicarea metodei de calcul a dobânzii contractuale de împrumut. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea cu privire la explicarea deciziei instanţei de recurs ca fiind neîntemeiată şi urmează a fi respinsă din următoarele motive. În conformitate cu art. 251 alin.(1) din Codul de procedură civilă, dacă sânt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.
Instanţa de recurs reiterează că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014 s-a admis recursul declarat de Buruian Aurelia, s-a modificat decizia 2 Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2014 în partea incasării dobînzii restante, s-a micşorat suma dobînzii restante încasată din contul Aureliei Buruian în beneficiul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” de la 2730 lei pînă la 1150 de lei, în rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 mai 2014 s-a menţinut. Colegiul consideră că dispozitivul deciziei nominalizate nu cuprinde dispoziţii contradictorii, neclare sau care impun interpretări, pe care motiv, careva explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea acestora nu sunt necesare.
Totodată, la adoptarea hotărârii a cărei explicaţie se solicită, precum şi întru evitarea deficienţilor la punerea în aplicare a legislaţiei ce reglementează dobânzile practicate pe piaţa financiară non-bancară, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie s-a călăuzit de Recomandarea Curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 01.11.2012 privind relaţia rezonabilă dintre dobânzile practicate pe piaţa financiară non-bancară şi rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că constatările şi argumentele de fapt şi de drept, invocate în decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014 sunt certe, exprese şi clare, fapt ce nu lasă loc de interpretări Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de reprezentantul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” Nagrineac Eugeniu.
În conformitate cu art. 251 alin.(1) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge cererea depusă de reprezentantul Asociaţiei de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” Nagrineac Eugeniu cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia de Economii şi Împrumut “Rezina Credit” împotriva Aureliei Buruian cu privire la restituirea împrumutului, încasarea dobînzii de întîrziere şi penalităţii. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Sveatoslav Moldovan Dumitru Mardari Nadejda Toma Valeriu Doagă 3