- Dosarul nr.
- 2ra-288/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 februarie 2015
- Părțile
- Burac Irina şi Burac Dumitru vs Adam Ivan, Dolineanu Ludmila, Dolineanu Valeriu
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-288/15 — Declararea nulităţii testamentului, repararea prejudiciului, evacuarea
Prima instanță: Judecătoria Dondușeni Dosarul nr. 2ra-288/15 Judecător: I. Țîmbalari Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți Judecători: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 26 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Oleg Sternioală, Ion Druţă examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Burac Irina și Burac Dumitru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Burac Irina și Burac Dumitru împotriva lui Adam Ivan, Dolineanu Ludmila, Dolineanu Valeriu cu privire la declararea nulităţii testamentului, repararea prejudiciului material şi moral și evacuarea lui Adam Ivan din imobilul litigios, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 02 octombrie 2014, prin care a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Dondușeni din 24 decembrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 24 ianuarie 2012, Burac Irina si Burac Dumitru au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Adam Ivan, Dolineanu Ludmila, Dolineanu Valeriu cu privire la declararea nulităţii testamentului, reparării prejudiciului material şi moral, evacuarea lui Adam Ivan din imobilul litigios.
În motivarea acţiunii reclamanţii Burac Irina şi Burac Dumitru au indicat că, consideră ilegal testamentul întocmit la data de 05 aprilie 2006, înregistrat cu nr. 1483, de notarul Ludmila Dolineanu din numele mamei sale - Bețivu Nadejda pe numele lui Adam Ivan, din motiv că ea este unica moștenitoare legală, consideră că la momentul semnării testamentului mama ei era în stare de iresponsabilitate, şi că Bețivu Nadejda nu a semnat testamentul, deoarece el a fost întocmit după decesul ei. Adam Ivan împreună cu Dolineanu Valeriu au dobîndit ilegal datele paşaportului lui Bețivu Nadejda la oficiul poștal şi au întocmit testamentul după desul ei cu data din urmă. De asemenea, consideră că testamentul nu a fost înregistrat în Registrul actelor notariale la data de 05 aprilie 2006, pentru că în aşa caz nu i se elibera la data de 16 august 2006 certificat de moştenitor legal pe numele ei.
În cererea de chemare în judecată reclamanta a mai indicat precum că, testamentul a fost întocmit de către Dolineanu Valeriu, care este fiul notarului Ludmila Dolineanu, care nu avea licență şi nu avea dreptul la oformarea documentelor. Solicită reclamanţii: declararea nulităţii testamentului autentificat de notarul Dolineanu Ludmila pe numele lui Adam Ivan; evacuarea lui Adam Ivan din imobilul amplasat în s. Braicău r. Donduşeni; încasarea de la pîrîţi a prejudiciului material şi moral în mărime de 50 000 Euro; încasarea de la pîrîţi a taxei de stat şi cheltuielilor de judecată; scutirea de la achitarea taxei de stat.
Reclamanta Burac Irina, la data de 14 februarie 2012, a înaintat cerere suplimentară la cererea de chemare în judecată, în care bazîndu-se pe prevederile art. 281 alin. (2), art. 282 lit. (a), art 85 Cod de procedură civilă, solicitînd constatarea faptului falsificării a testamentului din 05 aprilie 2006 pe numele lui Adam Ivan şi scutirea de la achitarea taxei de stat. Prin încheierea Judecătoriei Donduşeni din 28 februarie 2012 emisă în baza art. 265 lit. b) cod de procedură civilă, s-a încetat procesul civil dat, deoarece anterior a fost examinată acţiune analogică, între aceleaşi părţi, cu aceleaşi pretenţii şi pe aceleaşi temeiuri (f.d. 94-95 vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 iunie 2012, s-a admis recursul declarat de Burac Irina, fiind casată integral încheierea Judecătoriei Donduşeni din 28 februarie 2012, cu restituirea cauzei spre rejudecare în prima instanță în alt complet de judecată (f.d.
110-111 vol. I). În şedinţa de judecată din 16 aprilie 2013 reclamanţii au depus cerere privind încasarea din contul pîrîţilor a prejudiciului moral în mărime de 15 000 lei şi a prejudiciului material în mărime de 25 000 lei. Tot, în şedinţa de judecată din data de 16 aprilie 2013, reprezentantul reclamanţilor avocatul Nelea Suveică a solicitat efectuarea expertizei grafologice, pentru constatarea faptului că Bețivu Nadejda nu a putut semna testamentul, ba chiar acesta fiind întocmit nu de către notarul Ludmila Dolineanu, dar de către fiul ei Valeriu Dolineanu. Prin încheierea Judecătoriei Donduşeni din 16 aprilie 2013, cererii sus menţionate nu s-a dat curs, acordîndu-le reclamanţilor termen de 15 zile pentru corectarea încălcărilor (f.d.
219 vol. I). Prin o altă încheiere a instanţei din 16 aprilie 2013, s-a dispus efectuarea expertizei solicitate cu suspendarea procesului în pricina civilă pînă la prezentarea în instanţă a raportului de expertiză (f.d. 220-222 vol. I). !!!!!!!!!!!!!!!! Prin încheierea Judecătoriei Donduşeni din 11 octombrie 2013, procesul în pricina civilă s-a reluat (f.d. 11-12 vol. II). Tot la 11 octombrie 2013, prin încheierea Judecătoriei Donduşeni, cererea de chemare în judecată înaintată de Burac Irina, Burac Dmitrii împotriva lui Adam Ivan, Dolineanu Ludmila, Dolineanu Valerii, privind repararea prejudiciului material şi moral s-a restituit, deoarece în termenul de 15 zile acordat reclamanţilor prin încheierea judecătorească din 16 aprilie 2013 pentru lichidarea neajunsurilor aceştea nu au îndeplinit cerinţele enumerate în încheiere (f.d.
13-14 vol. II). Prin hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 24 decembrie 2013, s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Burac Irina, Burac Dumitru împotriva pîrîţilor Adam Ivan, Dolineanu Ludmila, Dolineanu Valeriu cu privire la declararea nulităţii testamentului autentificat de notarul Dolineanu Ludmila la 05 aprilie 2006, numărul înregistrării din Registrul actelor notariale 1483, prin care testatorul Bețivu Nadejda a testat toată averea sa, care în ziua decesului îi aparținea ei lui Adam Ivan, repararea prejudiciului material şi moral, evacuarea lui Adam Ivan din imobilul litigios. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 02 octombrie 2014, s-a respins apelul declarat de Burac Irina și Burac Dumitru și a fost menținută hotărîrea primei instanțe.
Nefiind de acord cu decizia menționată, la 17 noiembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Burac Irina și Burac Dumitru au declarat recurs, solicitînd casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă în totalitate. În motivarea recursului au indicat că atît decizia instanței de apel cît și hotărîrea primei instanțe sunt ilegale și neîntemeiate, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material, iar probele anexate la materialele cauzei fiind apreciate arbitrar. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Burac Irina și Burac Dumitru nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or nu s-a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci s-au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanțele inferioare, respectiv nu constituie temei de casare a actelor contestate.
Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Burac Irina și Burac Dumitru ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Burac Irina și Burac Dumitru se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Oleg Sternioală Ion Druţă