3ra-188/15 — Contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral

Prima instanţă: Vl. Braşoveanu dosarul nr: 3ra-188/15 Instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc ÎNCHEIERE 25 februarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Iurie Taşcu, reprezentat de avocatul Adrian Lebedinschi şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurie Taşcu împotriva Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 februarie 2014 în partea încasării din contul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în beneficiul lui Iurie Taşcu a salariului restant pentru lipsa forţată de la muncă în mărime de 33387 lei şi în partea încasării penalităţii de reţinere nemotivată a salariului şi emisă în această parte o hotărâre nouă de respingere a pretenţiei cu privire la încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a salariului şi penalităţilor, în rest hotărârea a fost menţinută constată: La 23 septembrie 2013, Iurie Taşcu a depus cererea de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliţiei şi Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru perioada absenţei forţate de la lucru, repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului individual de muncă nr. 1133 deţine funcţia de Şef adjunct al Direcţiei Umane a Departamentului Poliţie, Ministerul Afacerilor Interne al RM. Menţionează că în luna iulie 2013, în perioada când se transferă salariile colaboratorilor de poliţie pe contul lui nu a parvenit nici o sumă de bani, situaţie care 1 s-a prelungit până în luna august 2013 şi ca urmare la 22 august 2013 s-a adresat Ministrului Afacerilor Interne cu o cerere prin care a solicitat achitarea salariului pentru lunile iulie - august 2013, care este reţinut din motive necunoscute lui.

Afirmă că la 22 august 2013 de către Inspectorul principal al SA a DRU a IGP al MAI, maior de poliţie Adriana Burlacu, în contextul reformei instituţionale şi organizatorice a Ministerului Afacerilor Interne i-a fost propusă funcţia de Inspector principal al Secţiei planificare misiuni şi asigurare metodică a Direcţiei Management a IGP al MAI, pe care el a refuzat-o din motiv că a considerat că este înjositoare având experienţă bogată de lucru.

Susţine că la 23 august 2013 prin Ordinul MAI nr. 334 ef cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă, Ministrul Afacerilor Interne al RM Dorin Recean a Ordonat a înceta serviciul în poliţie, precum şi contractul individual de muncă conform art. 47 alin. (1) lit. f) (în legătură cu lichidarea subdiviziunii poliţiei sau cu reducerea statelor de personal, dacă poliţistul refuză transferul într-o altă funcţie) al locotenent-colonelului de poliţie Iurie Taşcu Gheorghe, Şef adjunct al Direcţiei resurse umane a Departamentului poliţie, cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI, cu achitarea indemnizaţiei unice de concediere în conformitate cu art. 65 alin. (2) al Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012, de la 02 septembrie 2013. Invocă dezacordul cu acţiunile şefilor MAI şi îndeosebi cu Ordinul de întrerupere a raporturilor de serviciu, considerându-le ilegale.

Indică că prin reţinerea ilegală a salariului pentru o perioadă îndelungată i se încalcă grav drepturile şi îl lipseşte de posibilitatea întreţinerii familiei, care din acest motiv se confruntă cu mari probleme de ordin financiar, deoarece el este singurul întreţinător al familiei. Menţionează că conform art. 145 şi art. 146 Codul muncii, dispune de dreptul la compensarea cheltuielilor suportate prin reţinerea nemotivată a salariului, astfel remarcând că salariul lui este de 6379,73 lei lunar, prin urmare urmează să primească câte 0,2 % din salariu pentru fiecare zi de întârziere. Relatează că art. 88 din Codul muncii prevede expres care este procedura concedierii în cazul lichidării unităţii sau reducerii numărului statelor de personal.

Consideră că reforma MAI nu este posibilă de încadrat în prevederile citate, deoarece fişa postului în baza căreia activează el, cu cea care este acum la persoana care deţine practic aceeaşi funcţie, sunt identice 99% după conţinut şi esenţă, simplul fapt important pentru conducerea MAI este acel că această funcţie este numită altfel. Invocă că procedura de concediere expres prevăzută de art. 88 a Codului muncii a fost încălcată în totalitate la concedierea sa. Susţine că prin neachitarea plăţilor cuvenite pentru munca efectuată şi prin concedierea ilegală i s-a cauzat şi un prejudiciu moral considerabil, deoarece el fiind singurul întreţinător al familiei, şi neprimind salariul, a pus la o grea încercare familia, fapt care l-a afectat psihic, deoarece lipsesc oamenii dragi de sursa de existenţă, cu atât mai mult că nici cheltuielile comunale nu au fost achitate şi din acest fapt i se aplică şi penalităţi.

Cu referire la prevederile art. 1422, art. 1423 Cod civil consideră că prin încălcările comise i-a fost cauzat un prejudiciu moral ce poate fi evaluat la suma de 2 50000 lei, afirmând că anume această sumă ar putea restabili echitatea socială şi ar compensa la minimum toate suferinţele suportate. Ce ţine de prejudiciul cauzat lui, indică că conform art. 330, alin. (1) lit. b) a Codului muncii, angajatorul este obligat să compenseze persoanei salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile privării ilegale de posibilitatea de a munci. Această obligaţie survine, în particular, în caz de concediere ilegală din serviciu.

În temeiul prevederilor art. art. 87, 88, 355 şi 356 din Codul muncii, art. 59 şi art. 60 din Legea privind funcţia publică şi statutul funcţionarului public, art. 16 alin. 2 şi art. 17 din Legea cu privire la contenciosul administrativ, art. 3 şi art. 47 din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, solicită recunoaşterea ilegală a răspunsului MAI nr. 10/T0-405 din 16 septembrie 2013, anularea Ordinului Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă nr. 334 ef din 23 august 2013, restabilirea lui Iurie Taşcu în funcţia de şef- adjunct al Direcţiei resurse umane a Departamentului poliţie, încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei în mod solidar, în beneficiul lui Iurie Taşcu a sumei de 50000 lei cu titlu de prejudiciu moral, obligarea Ministerului Afacerilor Interne al RM şi a Inspectoratului General al Poliţiei în mod solidar de a achita lui Iurie Taşcu salariul mediu pentru perioada lipsei forţate de la serviciu, conform funcţiei de şef-adjunct al Direcţiei resurse umane a Departamentului poliţie, începând cu perioada de 02 septembrie 2013 şi până la restabilirea de facto a acestuia în funcţie,

obligarea Ministerului Afacerilor Interne al RM şi Inspectoratului General al Poliţiei de a achita lui Iurie Taşcu penalităţile de reţinere nemotivată a salariului începând cu data de 01 iulie 2013, în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere reieşind din suma datorată şi încasarea din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM şi a Inspectoratului General al Poliţiei, în mod solidar, în beneficiul lui Iurie Taşcu a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 07 februarie 2014 acţiunea a fost admisă parţial, recunoscut ilegal răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr. 10/T-405 din 16 septembrie 2013, anulat ordinul nr. 334 ef din 23 august 2013 emis de Ministerul Afacerilor Interne „Cu privire la întreruperea raporturilor de serviciu, rezilierea contractului individual de muncă”, restabilit Iurie Taşcu în funcţia de şef-adjunct al Direcţiei resurse umane a Departamentului poliţie al Ministerului Afacerilor Interne începând cu data de 02 septembrie 2013, încasat din contul Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Iurie Taşcu salariul restant pentru lipsa forţată de la muncă în mărime de 33387,25 lei, încasat din contul Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Iurie Taşcu penalitatea de reţinere nemotivată a salariului conform art. 330 alin. (2) Codul muncii, începând cu data de 01 iulie 2013, în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere reieşind din suma neplătită în termen, încasat din contul Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Iurie Taşcu suma de 6379,73 lei cu titlu de prejudiciu moral şi încasat din contul Ministerului Afacerilor Interne în beneficiul lui Iurie Taşcu suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru asistenţă juridică, iar cerinţele lui Iurie Taşcu faţă de Inspectoratul General al Poliţiei au fost respinse.

Totodată, a fost menţionat că 3 hotărârea privind repunerea în funcţie şi încasarea unui salariu mediu lunar în mărime de 6379,73 lei se execută imediat. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014 a fost admis apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al RM, casată hotărârea primei instanţe în partea încasării din contul Ministerului Afacerilor Interne al RM în beneficiul lui Iurie Taşcu a salariului restant pentru lipsa forţată de la muncă în mărime de 33387 lei şi în partea încasării penalităţii de reţinere nemotivată a salariului conform art. 330 alin. (2) Codul muncii şi emisă în această parte o hotărâre nouă de respingere a cerinţei lui Iurie Taşcu împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM cu privire la încasarea salariului şi penalităţilor, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

La 12 ianuarie 2015 Iurie Taşcu, reprezentat de avocatul Adrian Lebedinschi a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Afirmă că decizia instanţei de apel i-a fost comunicată la 01 decembrie 2014. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală şi nemotivată. Susţine că temeiul de declarare a prezentului recurs este prevăzut de art. 432 alin. (2) şi alin. (4) CPC. Menţionează că instanţa de apel eronat a apreciat circumstanţele prin care el a solicitat plata salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă precum şi penalitatea de întârziere pentru această sumă, şi anume faptul că dânsul la moment este angajat al ÎS „Cris „Registru”, iar în acest context instanţa nu conchide că lui i s-a lezat dreptul „privarea ilegală de posibilitatea de a munci”.

Relatează că de fapt el a fost concediat începând cu data de 02 septembrie 2013, iar abia în luna octombrie 2013 s-a angajat temporar la o altă instituţie, şi doar în condiţia de a obţine o careva sursă de întreţinere a familiei sale şi pentru a fi în posibilitate de a achita serviciile unui avocat licenţiat în cauza iniţiată împotriva ilegalităţilor admise de către angajatorul său. Indică că conform art. 329 alin. (1) Codul muncii, angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, prejudiciul moral se repară în formă bănească sau într-o altă formă materială determinată de părţi. Litigiile şi conflictele apărute în legătură cu repararea prejudiciului moral se soluţionează de instanţa de judecată, indiferent de mărimea prejudiciului material ce urmează a fi reparat. La fel, remarcă că şi art. 331 alin. (1) Codul muncii prevede că angajatorul care, în urma îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor sale prevăzute de contractul individual de muncă, a cauzat un prejudiciu material salariatului repară acest prejudiciu integral. Mărimea prejudiciului material se calculează conform preţurilor de piaţă existente în localitatea respectivă la data reparării prejudiciului, conform datelor statistice.

Invocă că instanţa de apel eronat a interpretat legislaţia enunţată. 4 Mai indică că conform art. 330 alin. (2) Codul muncii, în caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului (art. 142), a indemnizaţiei de concediu (art. 117), a plăţilor în caz de eliberare (art. 143) sau a altor plăţi (art. 123, 124, 127, 139, 186, 227 lit. j), 228 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen. Consideră că instanţa de apel eronat a dispus casarea hotărârii primei instanţe şi în acest capăt de cerere, căci este legal motivat şi întemeiat, iar intimatul are obligaţia de achita, conform prevederilor nominalizate, 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere din suma neplătită în termen, dacă vinovăţia acestei ilegalităţi se datorează angajatorului, indiferent de alte situaţii.

Afirmă că instanţa de apel a omis că de fapt reclamantul a solicitat achitarea salariului neprimit începând cu data de 02 septembrie 2013, iar penalitate de reţinere nemotivată a salariului începând cu data de 01 iulie 2013, iar în această perioadă (penalitate) fiind inclusă şi perioada de reţinere nemotivată şi ilegală a salariului până la concediere. Consideră că prin decizia de a refuza satisfacerea acestui capăt de cerere, instanţa de apel a încălcat şi dreptul lui de a primi penalitate pentru întârzierea nemotivată a salariului conform art. 330 alin. (1) lit. (e) Codul muncii: Prin referinţa din 27 ianuarie 2015 Inspectoratul General al Poliţiei a solicitat considerarea recursului declarat de către Iurie Taşcu împotriva deciziei instanţei de apel ca fiind inadmisibil.

La 30 ianuarie 2015 Ministerul Afacerilor Interne al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii. Afirmă că decizia instanţei de apel a fost recepţionată de Ministerul Afacerilor Interne al RM la 03 decembrie 2014. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile instanţelor ierarhic inferioare, considerându-le ilegale. Menţionează că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au adoptat o hotărâre cu abateri de la prevederile art. art. 239, 241 alin. (2) şi alin. (5), 130 alin. (1) şi (4) CPC, reflectând doar concluziile privind admiterea pretenţiilor intimatului, fără a da o apreciere justă afirmaţiilor reprezentantului MAI şi înscrisurilor probatorii anexate la materialele dosarului civil şi fără a reflecta care sânt concluziile care au determinat respingerea acestora.

Afirmă că instanţele în motivare nu dovedesc circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, nu reflectă motivele concluziilor sale privind admiterea pretenţiilor, mai mult decât nici nu dă apreciere probelor după intima convingere, care urma să fie bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor şi legile de care s-a călăuzit instanţa. Consideră că argumentul primei instanţe precum că refuzul de către Iurie Taşcu a funcţiei propuse, nu poate fi considerat drept refuz de a mai activa în continuare în Ministerul Afacerilor Interne, ci drept contestaţie a faptului inferiorizării ilegale a funcţiei deţinute, nu poate fi reţinut.

Deoarece art. 88 alin. (1) lit. c) prevede expres că o dată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, 5 va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective, şi nu o funcţie analogică de şef. Conform art. 47 alin. (1) lit. f) al Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, încetarea serviciului în Poliţie, precum şi a contractului individual de muncă al poliţistului, poate avea loc, în legătură cu lichidarea subdiviziunii poliţiei sau cu reducerea statelor de personal, dacă poliţistul refuză transferul într-o altă funcţie. Conchide că atât art. 88 Codul muncii cât şi art. 47alin.

(1) lit. f) al Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, oferă dreptul angajatorului de a concedia salariatul în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, când salariatul refuză transferul într-o altă funcţie. Remarcă că conform procesului verbal nr. 34/3-3375 din 22 august 2013 cu privire la propunerea unor funcţii în legătură cu reducerea statelor de personal, lui Iurie Taşcu i-a fost propusă funcţia de Inspector principal al secţiei planificare misiuni şi asigurare metodică a Direcţiei management operaţional a IGP al MAI, pe care acesta a refuzat-o, ceea ce atrage inevitabil după sine concedierea, fapt ce îl cunoştea foarte bine intimatul reieşind din domeniul de activitate.

Mai menţionează că intimatul a solicitat stabilirea şi achitarea pensiei pe linia MAI. Conform Legii asigurării cu pensie a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr. 1544-XII din 23 iunie 1993, fapt care la fel atrage după sine concedierea. Susţine că intimatul în urma concedierii a primit indemnizaţia de concediere în conformitate cu art. 65 alin. (2) al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, astfel acesta a acceptat indemnizaţia de concediere care se achită doar în cazul reducerii statelor de personal, fapt ce încă o dată demonstrează acceptarea concedierii.

Relatează că conform certificatului nr. 01/996 din 16 aprilie 2014 emis de ÎS CRIS „Registru” Iurie Taşcu este angajat al ÎS „CRIS „Registru” de la data de 11 octombrie 2013, prin ordinul nr. 552 p., în funcţia de inspector superior-revizor al Biroului Central al Secţiei monitorizare şi control subdiviziunii teritoriale din cadrul Direcţiei securitate şi monitorizare. Totodată, menţionează că art. 29 al Legii cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului stipulează că poliţistul nu are dreptul să desfăşoare alte activităţi remunerate cu excepţia activităţilor didactice. Astfel, afirmă că Direcţia generală resurse umane a MAI a înaintate în adresa intimatului mai multe solicitări pentru eficientizarea procesului de executare a hotărârilor instanţelor judecătoreşti în partea ce priveşte repunerea în funcţiile anterior deţinute.

Prin urmare, s-a solicitat carnetul de muncă (în original), însă atitudinea intimatului faţă de solicitările Ministerului Afacerilor Interne duce la imposibilitatea executării hotărârii judecătoreşti. Consideră că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe urmează a fi casate reieşind din cele expuse şi având în vedere că de fapt intimatul a fost restabilit într-o funcţie care nu mai există. 6 Remarcă că pe litigiile referitoare la concediere în urma reducerii statelor de personal s-a format şi o practică judecătorească ( Brăgoi vs MAI; Moga vs MAI; Gălbineanu vs MAI; Cucoş vs MAI). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că reprezentantul recurentului Iurie Taşcu – avocatul Adrian Lebedinschi a recepţionat decizia instanţei de apel la 01 decembrie 2014 (f. d.183), iar recurentul Ministerul Afacerilor Interne al RM, la 03 decembrie 2014 (f. d. 198). Prin urmare, la caz se constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au depus cererea de recurs în termen. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Iurie Taşcu, reprezentat de avocatul Adrian Lebedinschi şi Ministerul Afacerilor Interne al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei 7 prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate către Iurie Taşcu, reprezentat de avocatul Adrian Lebedinschi şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Iurie Taşcu, reprezentat de avocatul Adrian Lebedinschi şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de către Iurie Taşcu, reprezentat de avocatul Adrian Lebedinschi şi Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 8