- Dosarul nr.
- 3ra-183/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 februarie 2015
- Părțile
- Tonu Maria şi avocatul Afanas Marin împotriva Primăriei şi Consiliului municipal Chişinău, Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău, intervenienţi accesorii Mahu Mihail, Mahu Maria şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-183/15 — Repunerea în termen, anularea actelor administrative, obligarea rectificării înscrierilor din Registrul bunurilor imobile, emiterii actului administrativ, eliberării Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, compensarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată
prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 3ra-183/15 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu şi M. Guzun ÎNCHEIERE 25 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Dumitru Mardari şi Sveatoslav Moldovan examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de avocatul Afanas Marin în interesele Mariei Tonu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tonu Maria şi avocatul Afanas Marin împotriva Primăriei şi Consiliului municipal Chişinău, Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău, intervenienţi accesorii Mahu Mihail, Mahu Maria şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău cu privire la repunerea în termen, anularea actelor administrative, obligarea rectificării înscrierilor din Registrul bunurilor imobile, emiterii actului administrativ, eliberării Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, compensarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Tonu Maria şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 03 iulie 2014 c o n s t a t ă Prin mandatul din 21 iunie 2013 avocatul Afanas Marin a fost împuternicit de Tonu Maria să-i reprezinte interesele în instanţele judecătoreşti, cu dreptul de a semna şi depune acţiunea, de a contesta hotărîrea judecătorească, etc. (f. d. 21). La 24 iunie 2013 Tonu Maria şi avocatul Afanas Marin au depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei şi Consiliului municipal Chişinău, Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău, intervenienţi accesorii Mahu Mihail, Mahu Maria şi Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău cu privire la repunerea în termen, anularea actelor administrative, obligarea rectificării înscrierilor din Registrul bunurilor imobile, obligarea emiterii actului administrativ, eliberării Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, compensarea prejudiciului moral şi cheltuielilor de judecată (f. d. 3-20).
În motivarea acţiunii au menţionat că prin decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 4/21-12 din 29 februarie 1996 s-a aprobat actul de dare în exploatare de către Tonu Maria a casei de locuit particulare din mun. Chişinău, str. Doina, 11. Prin aceeaşi decizie s-a transmis în folosinţă comună nelimitată familiilor Mariei Tonu şi a lui Mahu Mihail terenul cu suprafaţa de 657 m2, casele cărora erau amplasate pe acest teren. Ambele case se află pe acelaşi teren, însă li s-au atribuit numere diferite. Casei de locuit ce aparţine Mariei Tonu i s-a atribuit numărul 11 „B” str. Doina mun. Chişinău, iar casei de locuit ce aparţine lui Mahu Mihail numărul 11 „A” str. Doina mun. Chişinău. Între familiile Tonu şi Mahu au apărut neînţelegeri şi dezacorduri în privinţa 1 folosirii lotului de teren comun aferent caselor de locuit.
Pentru a evita neînţelegerile care durau mai bine de un an, Tonu Maria a solicitat vecinilor Mahu Mihail şi Mahu Maria acordul scris pentru divizarea/separarea pe cote-părţi a terenului aferent caselor de locuit prin depunerea cererilor în adresa Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău. Mahu Mihail şi Mahu Maria au refuzat să dea acordul la divizarea terenului aferent, fapt care îi creează dificultăţi Mariei Tonu. La 21 octombrie 2011 Tonu Maria s-a adresat cu cerere Primăriei şi Consiliului municipal Chişinău în vederea soluţionării conflictului pe cale extrajudiciară, însă aceasta nu a fost soluţionată în sensul declarat. Tonu Maria s-a adresat Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău cu cerere privind formarea bunului imobil, însă a fost informată că terenul care se pretinde a fi separat este înregistrat după Administraţia Publică Locală şi cerinţele privind formarea bunului imobil nu pot fi executate.
La 02 august 2012 Tonu Maria s-a adresat Primăriei mun. Chişinău şi Direcţiei Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău cu o nouă cerere, avînd aceleaşi solicitări, în care a explicat că lotul care se pretinde a fi divizat aparţine Administraţiei Publice Locale şi acesta urmează a fi transmis fiecărui coproprietar proporţional cotelor-părţi deţinute din casa de locuit. Prin răspunsul Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău Tonu Maria a fost informată că terenurile proprietate publică nu pot fi divizate şi transmise în proprietate privată. Urmare a acestor circumstanţe, la 26 septembrie 2011 Tonu Maria a depus la Judecătoria Rîşcani mun.
Chişinău cerere de chemare în judecată cu solicitarea stabilirii modului de folosire a terenului aferent casei de locuit. Pe parcursul judecării pricinii a aflat că la 11 iulie 2012 construcţia neautorizată a familiei Mahu a fost legiferată şi înregistrată la OCT Chişinău cu numărul cadastral 0100401632, iar suprafaţa lotului aferent este de 490 m2 şi nu 657 m2. Suprafaţa de teren de 162 m2 a fost separată şi constituie în prezent curtea familiei Mahu, fiind individualizat prin numărul cadastral 0100.401.633. La formarea ilegală a două loturi din lotul iniţial cu suprafaţa de 657 m2 au fost comise falsuri, care lezează dreptul de folosinţă deplină a terenului aferent caselor de locuit. S-a stabilit că separarea terenurilor a avut loc prin decizia Primăriei mun.
Chişinău nr. 29/14-05 din 26 decembrie 2002, fapt despre care Tonu Maria nu a cunoscut şi care contravine deciziei Primăriei mun. Chişinău din 29 februarie 1996 privind darea în exploatare a casei de locuit particulare din mun. Chişinău, str. Doina, 11. La 11 februarie 2013 a solicitat Primăriei mun. Chişinău copia deciziei din 26 decembrie 2002 şi a tuturor copiilor de pe actele ce constituie anexe la aceasta. La 14 martie 2013 a primit decizia şi actele solicitate, din care a aflat că Mahu Mihail este proprietarul lotului număr cadastral 0100.401.632 cu suprafaţa de 0,0498 ha. Din aceleaşi acte rezultă că Tonu Maria nu deţine cotă-parte din teren, acesta fiindu-i înstrăinat lui Mahu Mihail.
Consideră că prin acţiunile pîrîţilor i-au fost încălcate drepturile de a se folosi şi beneficia de cotă-parte în acest teren, iar divizarea şi modificarea suprafeţei din 2 657 m2 în 490 m2 este ilegală. La 08 aprilie 2013 a solicitat Primăriei mun. Chişinău să anuleze decizia nr. 29/14-05 din 26 decembrie 2002 în partea înstrăinării ilegale a lotului de teren lui Mahu Mihail. Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare prin răspunsul din 12 aprilie 2013 a respins cererea de anulare a deciziei nr. 29/14-05 din 26 decembrie 2002 pe motiv că este tardivă, nu corespunde adevărului şi este bazată pe concluzii neîntemeiate şi ilegale. A mai invocat că Prefectura mun. Chişinău la 17 aprilie 2003 i-a dat răspuns că în urma unui control s-a constatat ilegalitatea deciziei nr. 29/14-05 din 26 decembrie 2002, aceasta este contestată şi pentru a diviza terenul aferent caselor de locuit urmează să se adreseze împreună cu Mahu Mihail Primăriei mun.
Chişinău sau în instanţa de judecată. Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru a stabilit aceleaşi încălcări, indicînd că această decizie este ilegală. Direcţia Funciară i-a comunicat că decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 29/14- 05 din 26 decembrie 2002 prin care a fost stabilit dreptul de proprietate municipală asupra lotului de pămînt aferent construcţiilor din str. Doina, 11 mun. Chişinău a fost adoptată ca urmare a informaţiei grafice şi textuale parvenite de la OCT Chişinău în cadrul înregistrării primare masive. Încălcarea drepturilor Mariei Tonu în privinţa terenului aferent locuinţei sale prin emiterea actelor administrative contestate i-a cauzat suferinţe morale, estimate la suma de 25 000 lei.
Acţiunea nu este tardivă, deoarece Tonu Maria a aflat despre actele administrative contestate în cadrul examinării pricinii aflate pe rolul Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău, pînă în prezent nu i-au fost comunicate de către Administraţia Publică Locală şi ea nu a luat cunoştinţă de aceste acte administrative, deoarece este încadrată în grad de invaliditate avînd probleme grave cu vederea. Cer Tonu Maria şi avocatul Afanas Marin repunerea în termenul de adresare în judecată, anularea deciziei Primăriei mun.
Chişinău nr. 29/14-05din 26 decembrie 2002, listei loturilor de teren, restabilirea situaţiei anterioare, obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău să efectueze rectificări în Registrul bunurilor imobile, obligarea Direcţiei Generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului municipal Chişinău să emită actul administrativ de divizare conform cotelor-părţi deţinute din casa de locuit a terenului aferent casei de locuit în lipsa acordului vecinilor Mahu Mihail şi Mahu Maria, cu stabilirea hotarelor loturilor după divizare, obligarea Consiliului municipal Chişinău de a transmite în proprietate privată Mariei Tonu terenul aferent casei de locuit calculat din suprafaţa de 657 m2 conform cotei- părţi deţinute din suprafaţa locativă, cu eliberarea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, compensarea prejudiciului moral în sumă de 25 000 lei şi cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Centru mun. Chişinău prin hotărîrea din 03 iulie 2014 a respins cererea de repunere a cererii de chemare în judecată în termen şi a respins acţiunea ca tardivă (f. d. 152; 155-156). Prima instanţă a motivat hotărîrea că Tonu Maria a cunoscut despre actul administrativ contestat începînd cu anul 2003, cînd a depus mai multe plîngeri în adresa Direcţiei Funciare a Primăriei mun. Chişinău, precum şi în adresa Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, avînd ca obiect efectele juridice ale deciziei contestate. 3 Argumentul nedepunerii acţiunii în termen ce vizează gradul de invaliditate stabilit pentru starea precară şi gravă a vederii a fost respins de prima instanţă pe motiv că certificatul ce atestă gradul de invaliditate al Mariei Tonu stabileşte perioada maladiei oculare începînd cu 30 august 2013. La 07 iulie 2014 avocatul Afanas Marin a declarat apel în interesele Mariei Tonu împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 03 iulie 2014 (f. d. 158-164). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014 apelul a fost respins, iar hotărîrea primei instanţe menţinută (f. d. 183-187). Instanţa de apel a motivat decizia similar argumentelor primei instanţe. La 21 noiembrie 2014 avocatul Afanas Marin a depus recurs în interesele Mariei Tonu împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea cererii de recurs avocatul Afanas Marin a menţionat că prima instanţă şi instanţa de apel au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, au apreciat arbitrar probele administrate şi au adoptat hotărîri nejustificate.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). La 30 ianuarie 2015 Mahu Mihail şi Mahu Maria au depus referinţă împotriva cererii de recurs, solicitînd declararea inadmisibilităţii recursului.
Verificând argumentele invocate de avocatul Afanas Marin în interesele Mariei Tonu în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, a referinţei depuse de Mahu Mihail, Mahu Maria şi audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Avocatul Afanas Marin în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Argumentele invocate de avocatul Afanas Marin poartă caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal.
4 Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii recursului constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi apreciind corect probele administrate au emis hotărîri legale, iar argumentele invocate de avocatul Afanas Marin în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de avocatul Afanas Marin în interesele Mariei Tonu se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Dumitru Mardari Sveatoslav Moldovan 5