- Dosarul nr.
- 2ra-348/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 februarie 2015
- Părțile
- Intreprinderea Municipala de Gestionare a Fondului Locativ nr. 3 vs Ciucenco Ecaterina intervenient accesoriu SA Termocom în procedura planului
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-348/15 — Încasarea datoriei
Dosarul nr.2ra-348/15 Instanţa de fond: Judecătoria Botanica mun. Chișinău – L. Gafton Instanţa de apel: CA Chişinău – M.Ciugureanu, B. Bîrca, E. Fistican ÎNCHEIERE 25 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului judecător, Tamara Chișca-Doneva, Judecătorii Dumitru Mardari, Maria Ghervas, soluționînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Ecaterina Ciucenco în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.3, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni ”Termocom” împotriva Ecaterinei Ciucenco privind încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2014, prin care s-a respins cererea de apel înaintată de către Ecaterina Ciucenco și s-a menținut fără modificări hotărîrea judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 06 iunie 2013, CONSTATĂ: La 30 noiembrie 2012 ÎMGFL nr.3 s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva Ecaterinei Ciucenco, solicitînd încasarea datoriei pentru serviciile de agent termic. În motivarea acțiunii a indicat că ÎMGFL nr. 3 în calitate de gestionar şi întreținător al edificiilor civile şi al spaţiului locativ, în temeiul contractului încheiat cu prestatorul energiei termice SA „Termocom”, achită lunar pentru apartamentul nr.119, situat în mun. Chișinău, str. Traian 18/1, valoarea serviciilor de prestare a energiei termice.
La rîndul său, pîrîta Ecaterina Ciucenco, fiind proprietar al apartamentului respectiv, este obligată conform Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile decontării acestora de la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.191 din 19.02.2002 să restituie costul serviciilor respective în beneficiul ÎMGFL nr. 3. Din motiv că pîrîta nu-şi onorează obligaţiunile sale, nu achită benevol serviciile de furnizare a energiei termice, iar la situaţia din 01 aprilie 2012 a acumulat o datorie de 15460,10 lei, reclamantul s-a adresat în instanţă, solicitînd încasarea de la Ecaterina Ciucenco a sumei datorate și a cheltuielilor de judecată privind taxa de stat în sumă de 463,80 lei.
Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 06 iunie 2013 s-a încasat de la Ecaterina Ciucenco în beneficiul ÎMGFL nr.3 datoria pentru livrarea agentului termic acumulată la data de 01 aprilie 2012 în sumă de 15460,10 lei, cheltuielile de judecată cu titlul de taxa de stat în mărime de 463,80 lei, în total 15923,90 lei. Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, Ecaterina Ciucenco a declarat apel, solicitînd admiterea acestuia, scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărîrii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărîrii, prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca neîntemeiată, iar în legătură că hotărîrea este executată să fie dispusă întoarcerea executării și din contul ÎMGFL nr.3 să fie încasat în beneficiul Ecaterinei Ciucenco suma de 1593,90 lei și a cheltuielilor de executare în mărime de 2592,10 lei.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2014 Ecaterina Ciucenco a fost scutită de la plata taxei de stat la judecarea apelului, iar cererea de apel, a fost respinsă și menținută hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 06 iunie 2013. La 18 decembrie 2014 Ecaterina Ciucenco, nefiind de acord cu decizia instanței de apel a depus cerere de recurs, solicitînd casarea hotărîrilor judecătorești cu pronunțarea unei noi soluții de respingere a acțiunii reclamantului, întoarcerea executării cu încasarea de la ÎMGFL nr.3 în beneficiul Ecaterinei Ciucenco a sumei de 15923,90 lei și a cheltuielilor de executare în mărime de 2592,10 lei.
În motivarea recursului recurenta a invocat că instanța de apel nu și-a motivat hotărîrea adoptată, nu a răspuns la toate argumentele invocate în cererea de apel, nu au fost descrise circumstanțele cauzei examinate în instanța de fond și în instanța de apel, nu a indicat în baza căror probe și-a întemeiat poziția atunci cînd a respins cererea de apel și a menținut hotărîrea primei instanței. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chișinău a fost pronunţată la 29 octombrie 2014 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 10 noiembrie 2014 (f.d.120-123, 124), iar cererea de recurs a fost depusă la 18 decembrie 2014 (f.d.127-128).
Fiindcă la materialele cauzei lipsește dovada recepționării de către recurent a deciziei integrale, cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Iar, alin. (4) al aceluiaş articol stipulează că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În speţă, Colegiul menţionează că recursul în cauză conţine argumente ce țin de dezacordul recurentului cu felul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile probatoare și a constatat circumstanțele cauzei. Mai mult ca atît, respectivele obiecţii de fapt şi de drept deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
Totodată, călăuzindu-se de art. 440 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 Cod de procedură civilă şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 Cod de procedură civilă completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Cererea de recurs, declarată de către Ecaterina Ciucenco, se consideră inadmisibilă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele completului, Judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas