- Dosarul nr.
- 3ra-210/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 februarie 2015
- Părțile
- SRL CSV-Real vs Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-210/15 — Încălcarea dreptului de acces la informaţie
prima instanță: V. Cupcea, dosarul nr. 3ra-210/15 instanța de apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 18 februarie 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei, în pricina civilă la cererea de chemare a Societății cu Răspundere Limitată „CSV- Real” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei cu privire la încălcarea dreptului la informație, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „CSV-Real”, casată hotărârea Judecătoriei Orhei din 06 martie 2014 și emisă o nouă hotărârea prin care acțiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă: La 19 februarie 2014, SRL „CSV-Real” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei cu privire la încălcarea dreptului la informație.
În motivarea acţiunii a indicat că la 03 februarie 2014, colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei s-au prezentat la societate, invocând precum că în urma indicațiilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat vor efectua un control fiscal operativ în cadrul întreprinderii. Susține că inspectorii fiscali, în rezultatul controlului au întocmit actul de control din 03 februarie 2014, după care au cerut toate documentele de contabilitate pentru efectuarea unui control fiscal total. Menționează că a prezentat toate documentele de contabilitate solicitate, însă, concomitent a înaintat către Inspectoratul Fiscal de Stat Orhei un demers prin care a solicitat prezentarea actelor primite de la Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și de la Inspectoratul National de Investigații care au servit motivul inițierii și efectuării controlului operativ.
Însă la 13 februarie 2014, a primit răspuns de la șeful Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei nr.74-3/ 549 din 10 februarie 2014, prin care a fost respins demersul său privind eliberarea informației solicitate, astfel, fiindu-i încălcat dreptul la accesul liber la informație. Solicită recunoașterea ilegalității refuzului Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei și obligarea acestuia de a prezenta informația și documentele primite de la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și Inspectoratul Naţional de Investigații, referitor la scopul și sarcinile efectuării controlului fiscal în cadrul SRL „CSV-Real”. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 06 martie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 septembrie 2014, a fost admis apelul declarat de către SRL „CSV-Real”, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărârea prin care acțiunea a fost admisă integral, fiind recunoscut ilegal refuzul Inspectoratului Fiscal de Stat Orhei de a elibera SRL „CSV-Real” informația solicitată și obligat Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei să elibereze SRL „CSV-Real” informația solicitată prin cererea din 05 februarie 2014. În motivarea deciziei, instanța a invocat prevederile art. 129 alin. (19), art. 131 alin.(5) lit. k) din Cod Fiscal, art. 6 alin.(1), art. 7, art. 10 alin, (1), (2), art. 12 alin.(1), art. 16 alin.(1) , art. 19 alin.(1) al Legii nr. 982 din 11 mai 2000, privind accesul liber la informație, care reglementează aspecte ce ţi de informațiile oficiale cu accesibilitate limitată, drepturile solicitanților, solicitarea accesului la informație oficială, termenul și refuzul acestuia, care indică că refuzul de a furniza o informație, un document oficial va fi făcut scris, indicând-se data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile motivul refuzului, făcându-se în mod obligatoriu trimiterile la actul normativ (titlul, numărul, data adoptării, sursa publicației oficiale) pe care stă la bază refuzul, precum și procedura de recurs a refuzului, inclusiv și termenul de prescripție.
Cu referire la normele enunțate și în coraport cu materiale pricinii, instanța de apel a reținut că cerințele SRL „CSV-Real” cu privire la furnizarea informației solicitate, care a stat la baza efectuării controlului fiscal, este un drept a solicitantului prevăzut de normele legale, iar refuzul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei de a furniza informația solicitată este ilegal, și respectiv, fiind încălcat dreptul SRL „CSV- Real” la informație. La 20 decembrie 2014, Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Orhei a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că la 03 februarie 2014, colaboratorii inspectoratului fiscal au efectuat controlul fiscal operativ în cadrul SRL „CSV Real”, care a fost inițiat în baza deciziei inspectoratului privind inițierea controlului fiscal nr.77 din 03 februarie 2014, în temeiul prevederilor art.136 lit. m) și art. 222 din Cod fiscal. Consideră că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că inspectoratul a fost obligat să prezinte intimatului documentele care au stat la baza efectuării controlului fiscal, deoarece, potrivit prevederilor art. 222 din Cod fiscal, este evident că controlul operativ prevede efectuarea unui control fără aducerea la cunoștință contribuabilului despre efectuarea controlului.
Cu referire la prevederile art. 214 din Cod fiscal, care reglementează principiile generale de efectuare a controlului fiscal, susține că activitatea inspectoratului se ghidează atât prevederilor Codului fiscal, cât și instrucțiunilor cu caracter intern ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, iar inspectoratul fiscal nu este în drept și obligat să prezinte contribuabililor informații ce țin de organizarea activității organului fiscal intern.
La fel, menționează că inspectoratul fiscal nu este furnizor de informații în sensul Legii nr. 982 din 11 mai 2000, privind accesul la informație, dat fiind faptul că intimatul a solicitat informația privind actele emise de Inspectoratul Naţional de Investigaţii şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, astfel, consideră că anume instituțiile menționate ar fi deținătorii informației solicitate, deoarece, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) pct.5 din legea citată, furnizorul de informație este obligat să dea publicității propriile acte adoptate în conformitate cu legea.
Mai invocă că în sensul prevederilor art. 131 alin.(5) lit. k) din Cod civil, organele cu atribuții de administrare fiscală sunt în drept să prezinte informațiile de care dispun referitor la un contribuabil concret și anume informația cu caracter personal despre acesta privind obligațiile fiscale și alte plăți la bugetul public național, ar căror evidență este ținută de organul fiscal, însă, intimatul nu a solicitat informația prevăzută de norma citată, și respectiv, inspectoratul fiscal nici nu a prezentat-o, din motiv că nu este în drept să o prezinte. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat Orhei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Orhei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva