3ra-725/15 — Contetstarea actului administrativ

prima instanță: L. Holeviţcaia dosarul nr. 3ra-725/15 instanța de apel: M. Ciuguranu, S. Arnăut, B. Bîrcă ÎNCHEIERE 27 mai 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Jocuri Nobile” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Jocuri Nobile” și menținută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău din 18 martie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă, ca fiind depusă tardiv, c o n s t a t ă: La 07 august 2013, SRL „Jocuri Nobile” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, cu privire la contestarea actelor administrative. În motivarea acţiunii a indicat că în cadrul controlului fiscal la întreprindere prin metoda verificării operative, efectuat de colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Sat Orhei a fost întocmit actul de control nr. 1-6103 71 din 07 februarie 2013, în privința subdiviziunii societății situat în or. Orhei, str. V. Lupu nr.34.

Susține că ulterior de către pârât a fost emisă Decizia nr.875/3/11 din 06 martie 2013, care a fost întocmită în baza rezultatelor controlului fiscal efectuat la faţa locului, prin metoda verificării faptice, prin care s-ar fi stabilit încălcarea de către întreprindere a prevederilor art.253 alin.(1) Cod Fiscal şi a art.8 alin.(2) lit. f) Cod Fiscal şi anume neprezentarea la prima cerere, persoanelor cu funcții de răspundere ale organelor cu atribuții de administrare fiscală a documentelor privind proveniență mărfii. Menționează că nefiind de acord cu sancțiunile aplicate, considerându-le ilegale şi abuzive, a depus o contestație către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, însă, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

La fel, indică că în cadrul controlului fiscal la fața locului prin metoda verificării operative efectuat de colaboratorii Inspectoratului Fiscal pe r-nul Cahul a fost întocmit actul de control nr.l-616571 din 26 februarie 2013 în privința subdiviziunii întreprinderii situat în or. Cahul, str. M. Eminescu, 32/1. Prin urmare, organul fiscal a emis Decizia nr.1 188/3/12 din 21 martie 2013, care a fost întocmită în baza rezultatelor controlului fiscal efectuat la fața locului, prin metoda verificării faptice, prin care s-ar fi stabilit încălcarea de către societate a prevederilor art.253 alin.(1) Cod Fiscal şi a art.8 alin.(2) lit.f) Cod Fiscal, şi anume neprezentarea la prima cerere, persoanelor cu funcții de răspundere ale organelor cu atribuții de administrare fiscală a documentelor privind proveniență mărfii.

Indică că nefiind de acord cu sancțiunile aplicate, considerându-le ilegale şi abuzive, a contestat şi această decizie către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, însă, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Afirmă că vederea respingerii contestațiilor depuse împotriva Deciziei nr. 875/3/11 din 06 martie 2013 şi împotriva Deciziei nr.1 188/3/12 din 21 martie 2013, ambele emise de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, şi beneficiind de dreptul prevăzut de art. 269 alin.(2) Cod Fiscal, la 24 mai 2013, le-a contestat la Inspectoratul Fiscal General de Stat, însă până în prezent nu a primit nici un răspuns la contestaţia depusă.

Invocă că a respectat termenul prevăzut de art.14 şi art.16 al Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2000, pentru depunerea prezentei cereri de chemare în judecată, deoarece, răspunsul la contestația depusă la Inspectoratul Fiscal General de Stat din 24 mai 2013, urma a fi eliberat în termen de 30 de zile. Consideră că la adoptarea Deciziilor contestate, emise de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, au fost comise cu o serie de încălcări ale normelor legale, iar la materialele dosarului nu au fost anexate probe, care ar confirma vinovăția întreprinderii, astfel, fiindu-i încălcate grav drepturile prevăzute de legislația Republicii Moldova, în special art. 16 din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, care expres prevede principiul achitabilității în efectuarea controlului asupra activității de întreprinzător.

La fel, indică că prin acțiunile şi inacţiunile organului fiscal, i s-a adus o atingere gravă principiului prezumției nevinovăţiei persoanei stabilite de art.21 din Constituţia RM, potrivit căreia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale. Afirmă că circumstanţele cauzei stabilesc cu certitudine că actele emise de organul fiscal nu a fost emis în vederea organizării executării sau executării în concret a normelor legale, ci a fost emis cu încălcarea procedurii, iar sancțiunile aplicate sunt ilegale şi pot stopa activitatea întreprinderii, fapt ce va duce la imposibilitatea procurării materiei prime şi materialelor auxiliare pentru producere și respectiv agravarea situației financiare, care la rândul său va influența direct la solvabilitatea întreprinderii.

Solicită anularea Deciziei nr. 875/3/11 din 06 martie 2013 menținută, prin decizia nr. 276 din 12 aprilie 2014 şi respectiv decizia nr. 1188/3/12 din 21 martie 2013, menținută prin decizia nr. 353 din 30 aprilie 2013, emise de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău din 18 martie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Jocuri Nobile” şi menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei instanţa de apel a invocat prevederile art. 17 din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, care reglementează termenele de adresarea în instanța de judecată şi care indică că cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia; b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă. Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a constatat omiterea nejustificată a termenului prevăzut de lege pentru adresarea în instanța de contencios administrativ, or, deciziile Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chișinău nr. 353 din 30 aprilie 2013 și nr. 276 din 12 aprilie 2013, prin care au fost respinse ca neîntemeiate contestațiile SRL „Jocuri Nobile”, au fost recepționate de ultimul la data de 25 aprilie 2013 şi respectiv la 10 mai 2013, pe cînd, cererea de chemare în judecată, a fost depusă la 07 august 2013. La 30 martie 2015, SRL „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel şi hotărârii primei instanței cu emiterea unei noi hotărâri de admiterea a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural.

Susține că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor i-au îngrădit dreptul de acces liber la justiție şi a dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăților Fundamentale, din motivul neexaminării cauzei în fond.

Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei nu a luat în consideraţie că la Decizia organului fiscal nr. 276 din 12 aprilie 2013 şi respectiv Decizia nr. 353 din 30 aprilie 2013, au fost contestate de societate la organul fiscal principal la data de 24 mai 2013, care însă au rămas fără răspuns, motiv din care consideră că termenul de depunerea cererii de chemare în judecată în instanța de contencios administrativ este de 60 de zile, care urmează a fi calculat din data de 24 mai 2013. La fel, consideră că instanţele judecătoreşti au ignorat şi prevederile art. 153 alin.(3) din Cod Fiscal, potrivit căruia decizia organului fiscal acțiunea funcționarului fiscal pot fi contestate de contribuabil în modul prevăzut de Codul fiscal și de alte acte normative, iar potrivit prevederilor art.269 Cod Fiscal, contestația împotriva deciziei organului fiscal sau acţiunii funcționarului fiscal se depune la organul fiscal emitent a deciziei sau al cărei funcționar a întreprins acțiunea, prin urmare, consideră că normele citate contravin concluziei instanțelor de judecată privind începutul calculului a termenului de 30 de zile pentru adresare în instanță de judecată din 25 aprilie 2013, și respectiv, data de 10 mai 2013, or, întreprinderea fiind nemulțumită de răspunsul recepționat de la intimat, a depus contestația conform prevederilor Codul Fiscal.

Insistă că inițial a depus o cerere de chemare în judecată, însă, acesta a fost restituită, iar la data de 07 august 2013, a depus-o repetat, deoarece, aceasta a fost ziua când cererea împreună cu toate anexele a fost recepționată la sediul întreprinderii, fapt confirmat prin mențiunile făcute pe plicul de corespondență, dar și existența a două ștampile de intrare a Judecătoriei Rîșcani pe cererea de chemare în judecată. Afirmă că procedura civilă prevede expres faptul că instanța de judecată până a restitui cererea de chemare în judecată urmează să acționeze prompt, oferind prin încheiere un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, însă, la caz, întreprinderii nu i s-a adus la cunoștință o asemenea încheiere, cât și nu i s-a acordat nici un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, care au servit drept temei pentru restituirea acţiunii.

Insistă că instanța de apel la emiterea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume prevederile art.245 alin.(1) din Cod Fiscal, a Hotărârii Guvernului nr.786 din 30 iunie 2003, pct. 4 al Ordinului IFPS cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind evidenta contribuabililor nr.299 din 02 mai 2012, art.16 alin.(1) şi alin.(6) lit. a) al Legii privind principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător. Or, colaboratorii Inspectoratului Fiscal pe r-nul Orhei au întocmit Actul de control nr. 1-610371 din 07 februarie 2013 în privința întreprinderii, subdiviziunea din or. Orhei, iar Decizia nr.875/3/11 din 06 martie 2013, emisă în temeiul acestui act a fost elaborată de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău, cât şi controlul efectuat în cadrul subdiviziunii orașului Cahul, la care Decizia nr. l 188/3/12 din 21 martie 2013, Decizia emisă în temeiul acestui act a fost elaborată de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău. Prin urmare, consideră că în temeiul art. 214, art. 216, art. 245 din Cod fiscal, competența efectuării controalelor în privința corectitudinii calculării și achitării la buget a impozitelor și taxelor aparține Inspectoratelor Fiscale teritoriale, dar nu Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, astfel deciziile contestate au fost emise cu încălcarea competenței prevăzute de normele legale, fapt care atrage nulitatea lor.

Afirmă că în deciziile emise de către intimat, ultimul insistă precum că societatea a încălcat art.21alin.(1) din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010, cu privire la comerțul interior, art. 17 alin. (1) din Legea contabilității nr. H3-XVI din 27 aprilie 2007, însă, raportând normele enunțate cu circumstanțele cazului din speță este evident că nici una dintre normele juridice invocate nu se raportează la presupusa încălcare, astfel, rezultă că concluziile colaboratorului organului fiscal sunt premature, or, după cum rezultă din materialele pricinii actele de control nr.l-610371 din 07 februarie 2013 şi respectiv nr.1- 616571 din 26 februarie 2013, inspectorii fiscali, la momentul efectuării controlului nu au efectuat o cumpărătură de control, în vederea determinării faptului dacă bunurile din frigidere sunt supuse comercializării, mai mult, la momentul efectuării controlului nu s- a stabilit dacă frigiderul, în care erau sticlele de bere aparţine întreprinderii, iar aceasta are drept consecinţă imposibilitatea determinării faptului că frigiderul şi bunurile aflate în acesta aparţin societății ceea exclude posibilitatea aplicării cărorva sancțiunii.

La fel, indică că genul de activitate a întreprinderii este domeniul jocurilor de noroc și exploatarea automatelor de joc cu câștiguri bănești, fapt ce se realizează în baza licenței seria AMMII nr.037751 din 18 iulie 2011, acest fapt a fost constatat și de reprezentanții organului fiscal care au întocmit controlul, care s-au convins că societatea practică genul de activitate indicat în licență și respectă reglementările decontărilor bănești în numerar din domeniul jocurilor de noroc, asigură o evidență completă și riguroasă a mizelor depuse de jucători, a mizelor returnate jucătorilor, a cîştigurilor eliberate jucătorilor şi a impozitului reținut în câștiguri prin intermediul mașinilor de casă şi control, precum şi documentarea acestor operațiuni.

Prin urmare, din actele şi faptele supuse controlului nu rezultă că întreprinderea este o companie care practică o activitate de comerț şi este greșită aplicarea în cazul său a cerințelor stabilite de legislația în vigoare pentru depozitarea păstrarea și comercializarea mărfurilor. Insistă că obligarea de a achita sancțiunile aplicate este contrar normelor legale şi procedurii stabilite constituie o gravă încălcare a dreptului de proprietate a întreprinderii prevăzută de art.46 al Constituției, cât și de prevederile Codul Civil, or, norma citată garantează dreptul la proprietate privată, precum şi creanțele asupra statului, mai mult ca atât instanțele inferioare nu s-au expus asupra legalității, actelor emise de o autoritate publică şi anume Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău. Astfel, consideră că un eventual refuz al instanțelor judecătorești de a examina cazul în fond constituie o ingerință și o violare în drepturile sale garantate de articolul 1 al protocolului nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale, care reglementează obligația de a respecta și apăra drepturilor omului. La 05 mai 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din17 decembrie 2014, a dat o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe când argumentele recurentului sunt declarative.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată SRL „Jocuri Nobile”, reprezentat de avocatul Roman Pascari, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva