- Dosarul nr.
- 2rc-106/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 februarie 2015
- Părțile
- SRL Romanta Plus în proces de insolvabilitate, Tăbîrţa Vera
- Pe scurt
- Înaintarea tardivă a creanţelor, repunerea în termen
2rc-106/15 — Repunerea în termen şi validarea creanţelor
prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr.2rc-106/15 DECIZIE 18 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinînd cererea de recurs declarată de către Banca Comercială „Banca de Economii” Societate pe Acțiuni, în pricina civilă la cererea introductivă a BC „Banca de Economii” SA privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, prin care a fost admis demersul creditorului Tăbîrța Vera cu privire la repunerea în termenul de validare a creanțelor și repusă Vera Tăbîrța în termenul de înaintare a creanțelor față de Societatea cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”, c o n s t a t ă La 26 martie 2014, BC „Banca de Economii” SA a înaintat cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Romanta Plus”.
În motivarea cererii a invocat că prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 26 septembrie 2013, s-a dispus încasarea în beneficiul BC „Banca de Economii” SA în mod solidar de la SRL „Romanta Plus”, SRL „Tavali Com”, SRL „Atarex Plus”, SRL „Amtrax AV”, SRL „Melogri” și Tomailî Ivan datoria în mărime de 84 259 707,38 lei, inclusiv din costul bunurilor ipotecate, cît și cheltuielile de judecată în mărime de 50 000 lei. Susţine că prin încheierea executorului judecătoresc din 29 noiembrie 2013, a fost dispusă intentarea procedurii de executare a titlului executoriu emis în temeiul hotărîrii judecătorești, însă în urma investigațiilor efectuate și a măsurilor de investigare silită, s-a constatat că SRL „Romanta Plus” nu dispune de bunuri suficiente ce constituie proprietatea debitorului în scopul urmăririi acestora și achitării datoriei.
Prin încheierea Curți de Apel Chișinău din 04 aprilie 2014, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de BC „Banca de Economii” SA fiind numit în calitate de administrator provizoriu ÎI „Bălan Vladimir”. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 26 mai 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus” fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilității - ÎI „Bălan Vladimir”, iar în conformitate cu prevederile art. 34 al Legii insolvabilității s-a stabilit data de 14 iulie 2014, data de validare a creanțelor creditorilor și data primei adunări a creditorilor. La 07 iulie 2014, Tăbîrță Vera a depus o cerere cu privire la validarea creanței în sumă de 28 179 euro.
În motivarea cererii a invocat că în temeiul contractului nr. 7/124 din 01 februarie 2008 privind investirea capitalului în construcția casei de locuit din str. M.Sadoveanu, ÎI „Tomailî-Argo”, în calitatea sa de executor s-a obligat pînă în luna ianuarie 2010 să construiască în beneficiul său apartamentul nr. 124 cu suprafața totală de 90,9 m.p , iar dînsa, avînd calitate de investitor s-a obligat să achite pentru aceasta suma de 28 179 euro sau 433 984 lei MDL. Întru executarea obligațiunilor asumate prin contractul de investiții a achitat executorului suma de 28 179 euro, însă ÎI „Tomailî-Argo” nu și-a executat obligațiunile asumate și nu a finisat construcția imobilului. Menționează că la 12 iunie 2014, a recepționat notificarea administratorului insolvabilității ÎI „Bălan Vladimir”, prin care a fost informată că în privința SRL „Romanta Plus” a fost intentată procedura de insolvabilitate.
Iar ulterior a aflat că drepturile și obligațiile ÎI „Tomailî-Argo”, în ceia ce priveşte construcţia casei de locuit din str. M. Sadoveanu nr. 7/124, au fost preluate de SRL „Romanta Plus” (f.d. 79-80). La 04 august 2014, Tăbîrță Vera a depus o cerere prin care a indicat că în cererea privind validarea creanței eronat a fost indicat prenumele creditorului Elena, întrucît prenumele corect este Vera (f.d. 91-92). La 30 iulie 3014, s-a desfășurat ședința repetată a adunării de raportare a creditorilor SRL „Romanta Plus” în cadrul căreia s-a hotărît aprobarea Raportul privind modul de derulare a procesului de insolvabilitate și intentarea procedurii de restructurare a SRL „Romanta Plus” cu menținerea în funcția de administrator al insolvabilității a ÎI „Bălan Vladimir”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 august 2014, a fost confirmată legalitatea Hotărîrii adunării repetate a creditorilor SRL „Romanta Plus” în proces de insolvabilitate, fiind încetată procedura de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus”, intentată procedura de restructurare față de SRL „Romanta Plus” și desemnat în calitate de administrator a SRL „Romanta Plus” în procedură de restructurare ÎI „Bălan Vladimir”. În cadrul ședinței instanței de insolvabilitate din 28 noiembrie 2014, creditorul Tăbîrța Vera, reprezentată de avocatul Eșan Nicolae, a solicitat repunerea în termen a cererii de validare a creanței. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2014, a fost admis demersul fiind repusă Tăbîrța Vera în termenul de înaintare a creanțelor față de SRL „Romanta Plus” în valoare de 28 179 euro.
La 15 decembrie 2014, BC „Banca de Economii” SA a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate din 28 noiembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri, prin care demersul Verei Tăbîrța cu privire la repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor față de debitorul SRL „Romanta Plus” în proces de insolvabilitate să fie respins ca neîntemeiat.
În motivarea recursului a invocat că termenul limită pentru înaintarea creanțelor a fost stabilit pînă la 04 iulie 20014, iar tabelul creanțelor a fost prezentat instanței la 08 iulie 2014. Susține că în sensul prevederilor art. 145 alin. (2) din Legea insolvabilității, instanța de insolvabilitate repune în termen cererea de admitere a creanțelor în cazuri excepționale, și anume în cazul în care se constată că termenul de înaintare a creanțelor nu este respectat din cauza unor circumstanțe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanței, sau dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului. În context menționează că Tăbîrța Vera solicitînd repunerea în termen a cererii de validare a creanței nu și-a argumentat cerințele în acest sens, din care motiv consideră că demersul înaintat nu întrunește condițiile prevăzute de art. 145 alin. (2) al Legii insolvabilității.
Mai mult ca atît, invocă că, creditorul Tăbîrța Vera, prin cererea de înaintare a creanțelor a recunoscut că prin notificarea din 12 iunie 2014, a fost înștiințată despre intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Romanta Plus” și despre termenul limită stabilit pentru depunerea cererii de validare a creanțelor, însă necătînd la aceasta s-a adresat către administrator cu cerere de separare a bunului, și a omis termenul de depunere a cererii de înaintare a creanței. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Iar potrivit art. 8 alin. (1) a Legii insolvabilităţii, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Actele cauzei atestă că încheierea instanţei de insolvabilitate din 28 noiembrie 2014, a fost expediată în adresa recurentului la data de 10 decembrie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f.d. 97). Prin urmare instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la data de 15 decembrie 2014, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind motivele recursului în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum denotă actele cauzei, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2014, s-a dispus admiterea spre examinare a cererii introductive depusă de creditorul BC „Banca de Economii” SA cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SR „Romanta Plus” (f.d. 41-43). Ulterior, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Romanta Plus”, fiind desemnat în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Bălan Vladimir”.
Totodată în conformitate cu prevederile art. 34 al Legii insolvabilității s-a stabilit termenul limită pentru creditori de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului definitiv, pînă la 04 iulie 2014, s-a stabilit termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi de comunicare a tabelului lor definitiv, pînă la 11 iulie 2014, s-a stabilit şedinţa de validare a creanţelor pentru 14 iulie 2014, ora 11.00 (f.d. 44-48). Tot actele cauzei atestă că la data de 07 iulie 2014, Tăbîrţa Vera a depus o cerere de repunere în termen şi validare a creanțelor în mărime de 28 179 euro sau 433 984 lei MDL (f.d. 70-80). Drept urmare, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, a fost admis demersul Verei Tăbîrţa şi repusă ultima în termen de înaintare a creanţelor faţă de SRL „Romanta Plus” în valoare de 28 179 euro.
Instanţa de recurs constată că încheierea recurată în speţă, a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii insolvabilităţii, ce urmau a fi aplicate la soluţionarea chestiunii supuse examinării. În susţinerea opiniei enunţate se va reţine că într-adevăr, art. 140 alin. (2) al legii insolvabilităţii, indică că cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.
Totodată art. 145 alin. (2) al Legii insolvabilităţii, direct statuează că la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor. Astfel, la caz s-a constatat cu certitudine că la 07 iulie 2014 Tăbîrţa Vera a depus cererea de validare a creanţei faţă de SRL „Romanta Plus” în mărime de 28 179 euro sau 433 984 MDL, cu titlu de creanţă garantată: apartament 124 cu suprafaţa totală de 90,9 m.p., situat în mun.
Chişinău, str. M. Sadoveanu 7/124, solicitînd totodată şi repunerea în termen a cererii de înaintare a creanţelor, drept motiv invocând că la 12 iunie 2014, a recepţionat prin intermediul oficiului poştal, notificarea administratorului insolvabilităţii ÎI „Balan Vladimir”, prin care a fost sesizată de faptul că, în temeiul hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 25 mai 2014, în privinţa SRL „Romanta Plus”, a fost intentată procedura de insolvabilitate, fiind, astfel, informată despre înaintarea cererii cu privire la validarea creanţei. Însă după cum rezultă din actele cauzei şi după cum insistă însăşi creditorul Tăbîrţa Vera, contractul de investire a capitalului în construcţia blocului locativ nr. 7/124 a fost semnat între ultima şi ÎI „Tomailî-Argo” (f.d.
82-88). Aici important este de remarcat că pînă la recepţionarea notificării despere intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Romanta Plus”, Tăbîrţa Vera nu a fost informată despre faptul preluării de către SRL „Romanta Plus” a drepturilor şi obligaţiilor ÎI „Tomailî-Argo” faţă de investitori, în ceea ce priveşte construcţia casei de locuit din str. M. Sadoveanu nr. 7/124, or, probe în acest sens la materialele cauzei lipsesc. Reieşind din constatările relatate în coroborare cu prevederile enunţate, instanţa de recurs consideră că instanţa de insolvabilitate corect a constatat că termenul de înaintare a creanţelor de către Tăbîrţa Vera nu a fost respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului, respectiv justificat, prin prisma art. 116 alin.(1), (3) CPC, a ajuns la concluzia admiterii cererii de repunere în termenul de înaintare a cererii de validare a creanţei a acesteia faţă de SRL „Romata Plus”.
În acest context instanţa de recurs reţine şi faptul că Tăbîrţa Vera nu a avut încheiate careva contracte cu SRL „Romanta Plus” şi nefiind informată despre preluarea de către debitorul insolvabil a obligaţiilor pe contractele de investire în construcţia spaţiului locativ din str. M. Sadoveanu nr. 7/124 de la ÎI „Tomailî-Argo” , a avut necesitate de un timp suplimentar pentru a identifica legătura între ultima şi debitorul insolvabil. Nu poate fi reţinut argumentul reprezentantului creditorului SA „Banca de Economii” Maxim Sidorenco cu referire la faptul că Tăbîrţa Vera a fost înştiinţată despre intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Romanta Plus”, precum şi despre termenul limită pentru depunerea cererii de validare a creanţelor, însă în loc de înaintare a creanţelor ultima s-a adresat către administratorul insolvabilităţii cu cerere de separare a bunului din masa debitoare.
Aceasta deoarece, în conformitate cu art. 48 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, persoana care, în baza unui drept real sau personal, poate demonstra că bunul nu poate fi inclus în masa debitoare nu este creditor chirografar. În acest caz, persoana înaintează administratorului insolvabilităţii/lichidatorului o cerere de separare a bunului din masa debitoare sau de partajare a patrimoniului din proprietatea comună deţinută împreună cu debitorul. Respectiv, prin prisma normei enunţate, este evident că exercitarea drepturilor patrimoniale, ce rezultă din contractul de investiţie în construcţie de locuinţe nr. 7/124 din 01 februarie 2008, presupune două modalităţi ce se exclud reciproc, însă pot fi executate succesiv.
De altfel, art. 48 din Legea insolvabilităţii coroborat cu art. 140 din aceiaşi lege impune intimata, fie să solicite separarea bunului imobil de masa debitoare sau să solicite validarea creanţei sau mijloacelor achitate în vederea edificării bunului imobil, iar în aşa condiţii, depunerea de către Vera Tăbîrţa a cererii de separare a bunului imobil din masa debitoare în interiorul termenului indicat în hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 26 mai 2014, califică în plus circumstanţele invocate ca fiind motive întemeiate, şi justifică omiterea termenului de înaintare a creanţelor. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanţa de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei pentru casare a încheierii recurate, şi urmează a fi respinse.
Pentru considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către reprezentantul creditorului SA „Banca de Economii”, Maxim Sidorenco şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 28 noiembrie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Banca Comercială „Banca de Economii” Societate pe Acțiuni.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, prin care s-a admis demersul Verei Tăbîrţa cu privire la repunerea în termen de înaintare a creanţelor, în pricina civilă la cererea introductivă a Băncii Comerciale „Banca de Economii” SA privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Romanta Plus”. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva