- Dosarul nr.
- 2ri-58/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 februarie 2015
- Părțile
- SRL Negvin Prod vs SA Iahnî
- Pe scurt
- Lichidarea debitorului
2ri-58/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
Curtea de Apel Comrat dosarul nr. 2ri-58/15 Judecător: A.Curdov Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 18 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Galina Stratulat, Maria Ghervas, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Mihailov Petru, în pricina civilă la cererea introductivă a SRL „Negvin-Prod” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SA „Iahnî”, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Comrat din 01 decembrie 2014, prin care a fost aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare, încetat procesul, radiat debitorul din Registrul de stat al persoanelor juridice şi considerate ca stinse creanţele neexecutate, CONSTATĂ: La 28.06.2013, SRL „Negvin-Prod” s-a adresat cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SA „Iahnî”, or.
Ceadîr Lunga, invocînd în calitate de temi incapacitatea de plată a debitorului. Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 04 iulie 2013, cererea introductivă a fost admisă spre examinare, iar SA „Iahnî” a fost plasată în perioada de observaţie cu aplicarea măsurilor de asigurare şi numirea în calitate de administrator provizoriu ÎI „Dolghier Iurie”. Totodată, au fost aplicate interdicţii asupra înstrăinării bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, au fost suspendate urmăririle individuale ale creditorilor şi executarea silită asupra bunurilor acestuia, iar administratorul provizoriu a fost obligat să notifice instituţiile menţionate în art. 26 al Legii Insolvabilităţii cu prezentarea şi susţinerea raportului de activitate pe perioada de observaţie la data de 19.08.2013.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 20 august 2013, a fost intentat procesul de insolvabilitate prin iniţierea procedurii falimentului simplificat faţă de debitorul SA „Iahnî”, iar în calitate de lichidator a fost dsemnată ÎI „Dolghier Iurie”. La 06.10.2014, lichidatorul a înaintat instanţei de insolvabilitate raportul final de lichidare a întreprinderii debitorului SA „Iahnî”. În motivarea raportului de lichidare, Dolghier Iurie a invocat lipsa activelor şi pasivelor, precum şi a resurselor financiare disponibile, pentru a acoperi cheltuielile existente. A menţionat că nu mai există posibilităţi de acumulare a masei debitoare. Prin hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 01 decembrie 2014, a fost încetată procedura simplificată a falimentului faţă de SA „Iahnî”, a fost aprobat raportul final şi bilanţul de lichidare a SA „Iahnî”, adresa juridică or.
Ceadîr Lunga, str. Dzerjinski, 3, c/f 1002611002702, cu dispunerea radierii din Registrul de stat al persoanelor 1 juridice. La fel, s-a dispus a fi considerate ca stinse creanţele neexecutate ale debitorului SA „Iahnî” faţă de creditori şi s-a obligat lichidatorul să publice dispozitivul hotărîri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În motivarea hotărîrii, instanţa a invocat prevederile art. 135 alin. (5) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, menţionînd că SA „Iahnî” nu dispune de masă debitoare necesară pentru stingerea creanţelor creditorilor şi nici de bunuri cu drept de proprietate, mijloace băneşti şi patrimoniu care ar putea acoperi şi/sau stinge creanţele creditoriale, inclusiv şi a cheltuielilor procesului de insolvabilitate.
Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de insolvabilitate privind lichidarea debitorului, la 15.01.2015, Mihailov Petru a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii Curţii de Apel Comrat din 01 decembrie 2014 şi remiterea cauzei la rejudecare. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat ilegalitatea hotărîrii contestate, menţionînd că lichidatorul nu a prezentat informaţii depline privind existenţa sau lipsa masei debitoare, a bunurilor sau a altor mijloace ce ar permite achitarea cheltuielilor procesului de insolvabilitate şi stingerea cereanţelor creditorilor, prin ce au fost încălcate drepturile sale de creditor. La 10.02.2015, lichidatorul SA „Iahnî” Dolghier Iurie a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, prin care şi-a manifestat dezacordul cu argumentele acestuia şi a solicitat respingerea lui.
Potrivit art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. În conformitate cu prevederile art. 180 alin. (3) din legea precitată, hotărîrea de încetare a procesului de insolvabilitate poate fi contestată cu recurs în modul prevăzut de lege.
Potrivit practicii judiciare a Curţii Supreme de Justiţie (Hotărîrea Plenului SCJ cu privire la aplicarea în practica judiciară a Legii insolvabilităţii nr. 2 din 24.03.2014), din sensul art. 180 din Legea insolvabilităţii se are în vedere încetarea procesului de insolvabilitate în temeiul art.175, 177 şi 178. În acelaşi timp, procedura de insolvabilitate poate înceta şi în temeiul adoptării hotărîrii de intentare a procedurii de insolvabilitate cu iniţierea procedurii simplificate a falimentului, conform prevederilor art. 134, 135 din lege, care are ca finalitate lichidarea debitorului după aprobarea raportului final al lichidatorului şi bilanţului de lichidare.
Conform art. 135 alin. (4) şi (5) din lege, după aprobarea raportului final al lichidatorului şi bilanţului de lichidare, după distribuirea finală a tuturor fondurilor din patrimoniul debitorului sau în cazul lipsei masei debitoare, instanţa de insolvabilitate închide prin hotărîre procedura falimentului şi radiază debitorul din registrul de stat al persoanelor juridice şi din registrul de stat al întreprinzătorilor individuali sau, respectiv, adoptă o hotărîre de încetare a procesului, prin care dispune şi radierea debitorului din registrul de stat în care este înscris. În principiu, în cazul derulării procedurii simplificate a falimentului, procedura falimentului încetează odată cu aprobarea raportului final al lichidatorului şi bilanţului de lichidare.
Articolul citat prevede că prin încetarea procesului debitorul este degrevat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrare în procedura falimentului şi că 2 dispozitivul hotărîrii de încetare a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul de stat se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, însă nu este expres indicat dreptul de contestare a unei asemenea hotărîri cu recurs. Avînd în vedere că încetarea procesului ca rezultat al procedurii falimentului simplificat, prin care dispune şi radierea debitorului din registrul de stat în care este înscris, este o procedură de încetare a procesului de insolvabilitate, hotărîrea în cauză, în temeiul art. 180 din lege poate fi atacată cu recurs de participanţii la procesul de faliment sau de către alte persoane ale căror drepturi pot fi afectate.
Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva hotărîrii date în instanţa de fond şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul conchide că recursul este pasibil respingerii, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Potrivit art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.
Reglementări similare se regăsesc şi în prevederile art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, care prevăd că procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. Analizînd materialele cauzei în raport cu criticile formulate în recurs, Colegiul conchide că, hotărîrea recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care este considerată legală şi întemeiată. Conform art. 135 alin. (5) al Legii Insolvabilităţii, în cazul lipsei masei debitoare, instanţa de insolvabilitate, odată cu aprobarea bilanţului de lichidare, adoptă o hotărîre de încetare a procesului, prin care dispune şi radierea debitorului din Registrul de stat al persoanelor juridice în care este înscris.
Potrivit art. 137 alin. (5) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, lichidarea şi radierea debitorului din registrul de stat vor avea loc în cadrul procedurii simplificate a falimentului în modul prevăzut de prezenta lege. Potrivit prevederilor art. 36 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, în cazul lichidării întreprinderii, creanţele neexecutate din cauza insuficienţii de bunuri ale întreprinderii faţă de creditori se consideră stinse. Pornind de la prevederile normelor de drept evocate, Colegiul constată că instanţa de fond corect a concluzionat despre lipsa bunurilor sau a resurselor financiare necesare pentru acoperirea creanţelor creditorilor. Or, din raportul prezentat de lichidatorul Dolghier Iurie, rezultă cert că starea de fapt a situaţiei SA „Iahnî” nu permite acoperirea acestor creanţe.
În acest sens, Colegiul apreciază critic afirmaţia recurentului cum că administratorul provizoriu nu a prezentat informaţii depline privind existenţa sau lipsa masei debitoare, a bunurilor sau a altor mijloace ce ar permite stingerea cereanţelor creditorilor. 3 Or, bunurile imobile la care se referă recurentul şi pe care le consideră proprietate privată a debitorului, cum ar fi baza de odihnă „Pişcevnic” din s. Primorsk, r-l Chilia, Ucraina, ferma de animale „Norca” din s. Cazaclia, r-l Ceadîr Lunga, cazangeria, sunt proprietate a statului, fiind transmise doar în gestiune economică debitorului. Mai mult ca atît, această concluzie este bazată pe răspunsul Agenţii Prioprietăţii Publce, care este unicul organ ce realizează politica statului în domeniile administrării şi deetatizării proprietăţii publice, exercitînd funcţiile de proprietar al proprietăţii publice a statului, în modul stabilit şi în limitele competenţelor atribuite.
Afirmaţiile lui Mihailov Petru, cum că hotărîrea instanţei de fond s-a bazat pe informaţie incompletă, nu sunt argumentate, din moment ce lichidatorul a întocmit şi a prezentat instanţei raportul final privind lichidarea întreprinderii. Prin urmare aceste afirmaţii, nu constituie temei de casare a hotărîrii contestate. Urmare a celor indicate, Colegiul concluzionează că instanţa de fond a constatat şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi corect a aplicat cadru legal. În această ordine de idei şi, avînd în vedere că hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 01 decembrie 2014 este legală şi întemeiată, iar recursul declarat de Mihailov Petru este nefondat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a-l respinge, cu menţinerea hotărîrii contestate.
Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Mihailov Petru. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 01 decembrie 2014, privind aprobarea raportului final şi a bilanţului de lichidare cu radierea debitorul SA „Iahnî” din Registrul de stat al persoanelor juridice. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Maria Ghervas Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4