Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-500/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 septembrie 2014
Părțile
SRL Neigicom în proces de insolvabilitate
Pe scurt
Termenul de înaintare a creanţelor, înaintarea tardivă a creanţelor

2rc-500/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: A.Doga dosarul nr. 2rc-500/14 DECIZIE 24 septembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Banca Comercială „Banca de Finanţe şi Comerţ” Societatea pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maritimtrans” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Neigicom”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, prin care au fost repuse în termen cererile de validare a creanţelor depuse de către creditorii Societatea cu Răspundere Limitată „Rost Import”, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Chişinău şi Casa Naţională de Asigurări Sociale şi stabilită şedinţa pentru examinarea în fond a cererilor de validare a creanţelor creditorilor menţionaţi c o n s t a t ă La 10 ianuarie 2014 SRL „Maritimtrans” a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa SRL „Neigicom”.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „Maritimtrans” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Neigicom”, iar în scopul prevenirii modificării stării bunurilor au fost aplicate măsuri de asigurare. A fost numit în calitate de administrator provizoriu ÎI „Ispas Iurie”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Neigicom” cu sediul mun.Chişinău, str.Columna 72/3.

A fost desemnat în funcţia de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Ispas Iurie”, deţinătorul certificatului de instruire profesională cu nr.17884, eliberat la 09 decembrie 2010. Au fost notificaţi creditorii, că termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor, în vederea întocmirii tabelului definitiv este pînă la 15 aprilie 2014.S-a stabilit termen de 15 zile lucrătoare pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi de prezentare a tabelului definitiv care expiră la 30 aprilie 2014. S-a stabilit şedinţa de validare a creanţelor şi prima adunare de raportare pentru data de 27 mai 2014, ora.14.00. La 16 aprilie 2014 a fost înregistrată cererea de validare a creanţei de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în sumă de 9 031,22 lei.

La 08 mai 2014 SRL „Rost Import” a depus cerere de validare a creanţei, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii de validare a creanţei în sumă de 804 330,93 lei, invocînd ca temei faptul că, despre intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Neigicom” a aflat din notificarea administratorului insolvabilităţii din 23 aprilie 2014, prin care însuşi administratorul a solicitat ca în termenii indicaţi în hotărîre, termenul limită de validare a creanţelor este 15 aprilie 2014, însă scrisoarea expediată de administrator datează cu data de 23 aprilie 2014, fiind expediată în adresa creditorului la 26 aprilie 2014. La 02 iunie 2014 Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Chişinău, Direcţia Administrare Fiscală Ciocana a înaintat cerere de validare a creanţei în sumă de 5650671 lei, solicitînd totodată şi repunerea în termen a cererii de validare a creanţei, iar ca temei a menţionat faptul că la 09 aprilie 2014, DAF Ciocana a depus cerere de validare a creanţelor fiscale chirografare, formate în baza dărilor de seamă prezentate de contribuabil şi estimate pînă la data intentării procesului de insolvabilitate la suma de 5420 lei, însă, ulterior în urma unui control fiscal efectuat în perioada de activitate 01 ianuarie 2010 – 31 martie 2014 a fost adoptată decizia nr.795/P/1 din 23 mai 2014,

conform căreia au fost estimate obligaţiile fiscale în sumă de 5 650 671 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014 au fost repuse în termen cererile de validare a creanţelor depuse de creditorii SRL „Rost Import”, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Chişinău şi Casa Naţională de Asigurări Sociale, şi totodată a fost stabilită şedinţa specială pentru examinarea în fond a cererilor de validare a creanţelor creditorilor menţionaţi pentru data de 20 iunie 2014, ora 10.00. La 20 iunie 2014, SA „Banca de Finanţe şi Comerţ” a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a încheierii recurate în partea repunerii în termen a cererii de validare a creanţelor IFS mun.Chişinău.

În motivarea recursului a invocat că cererea de repunere în termen şi de validare a creanţelor fiscale depusă de IFS mun.Chişinău nu se încadrează în prevederile art.140 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, deoarece IFS mun.Chişinău nu a prezintat nici un document justificativ din care să izvorască creanţele în sumă de 5 650 671 lei. Mai menţionează că cererea de repunere în termen a IFS mun.Chişinău nu cade nici sub incidenţa art.142 din legea menţionată, fiindcă decizia 795/P/1 din 23 mai 2014 în baza căreia IFS mun.Chişinău solicită validarea creanţei în sumă de 5 650 671 lei, nu a fost contestată în termen de 30 zile la IFS mun.Chişinău. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii instanţei de insolvabilitate din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Materialele cauzei denotă că, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 martie 2014 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de debitorul SRL „Neigicom” cu sediul mun.Chişinău, str.Columna 72/3.

A fost desemnat în funcţia de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Ispas Iurie”, deţinătorul certificatului de instruire profesională cu nr.17884, eliberat la 09 decembrie 2010. Au fost notificaţi creditorii, că termenul limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor, în vederea întocmirii tabelului definitiv este pînă la 15 aprilie 2014.S-a stabilit termen de 15 zile lucrătoare pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi de prezentare a tabelului definitiv care expiră la 30 aprilie 2014. S-a stabilit şedinţa de validare a creanţelor şi prima adunare de raportate pentru data de 27 mai 2014, ora.14.00. La 16 aprilie 2014 a fost înregistrată cererea de validare a creanţei de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în sumă de 9 031,22 lei.

La 08 mai 2014 SRL „Rost Import” a depus cerere de validare a creanţei, prin care a solicitat repunerea în termen a cererii de validare a creanţei în sumă de 804 330,93 lei. Iar, la 02 iunie 2014 Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Chişinău, Direcţia Administrare Fiscală Ciocana a înaintat cerere de validare a creanţei în sumă de 5650671 lei, solicitînd totodată şi repunerea în termen a cererii de validare a creanţei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014 s-a repus în termen cererile de validare a creanţelor depuse de către creditorii SRL „Rost Import”, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.Chişinău şi Casa Naţională de Asigurări Sociale, fiind numită şedinţa specială pentru examinarea cererilor de validare a creanţelor pentru data de 20 iunie 2014, ora.10.00.

Instanţa de recurs consideră justificată concluzia instanţei de insolvabilitate referitor la repunerea în termen a cererilor de validare. În susţinerea opiniei date se vor reţine prevederile art.140 alin.(2) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărîrea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.

Iar, conform art.145 alin.(2) al Legii insolvabilităţii, la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că Casa Naţională de Asigurări Sociale a înaintat cererea de validare a creanţei la 16 aprilie 2014, încălcînd termenul de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor, însă a solicitat repunerea în termen, iar avînd în vedere faptul că cererea a fost datată cu 10 aprilie 2014, fiind înregistrată în cancelarie la 16 aprilie 2014, corect prima instanţă a considerat că creanţa a fost stabilită încă la data de 10 aprilie 2014. De asemenea instanţa de recurs consideră raţional şi argumentul instanţei de insolvabilitate referitor la repunerea în termen a cererii de validare a creanţei depusă de SRL „Rost Import”, or, ultima a fost notificată tardiv de administratorul insolvabilităţii, fapt confirmat prin ştampila aplicată pe plic la 26 aprilie 2014 de către oficiul poştal şi de către administratorul insolvabilităţii Ispas Iurie în cadrul procesului de insolvabilitate.

Este întemeiată şi cererea de repunere în termen de validare a creanţei a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.Chişinău, or acesta a înaintat o cerere de validare a creanţelor fiscale chirografare, formate în baza dărilor de seamă prezentate de însuşi contabilul din cadrul societăţii şi estimată pînă la intentarea procesului de insolvabilitate la suma de 5420 lei, însă, în urma controlului fiscal efectuat ulterior, pentru perioada 01 ianuarie 2010 -31 martie 2014, a fost adoptată decizia nr.795/P/1 la 23 mai 2014, în baza căreia au fost estimate obligaţiile fiscale în sumă de 5 650 671 lei. Astfel, în scopul evitării prejudiciilor bugetului de stat şi evitării încălcării dreptului la accesul liber la justiţie, corect prima instanţă a dispus repunerea cererii Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.Chişinău în termenul de validare a creanţelor.

Faţă de cele ce preced şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de insolvabilitate este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea primei instanţe. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Banca Comercială „Banca de Finanţe şi Comerţ” Societate pe Acţiuni. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2014, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maritimtrans” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Neigicom”.

Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.