2ra-173/15 — Încasarea plăţilor salariale şi a prejudiciului moral

prima instanță: L. Pruteanu, dosarul nr. 2ra-173/15 instanța de apel: M. Anton, I. Secrieru, V. Pruteanu DECIZIE 11 februarie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Timotin Constantin, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Timotin Constantin împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „Vavor” cu privire la încasarea salarului, prejudiciului material cauzat prin reținerea carnetului de muncă, penalităților și a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Timotin Constantin și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 04 iunie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 03 martie 2014, Timotin Constantin a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Vavor” cu privire la încasarea salarului, prejudiciului material cauzat prin reținerea carnetului de muncă, penalităților și a prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat, că în conformitate cu ordinului nr. 7 din 01 august 2013, a fost angajat la SRL „Vavor” în calitate de paznic cu salariul lunar de 900 lei, iar la 29 noiembrie 2012, a demisionat, cu toate acestea, ordinul cu privire la eliberare din funcţie nr. 10 a fost emis de către angajatorul la 25 noiembrie 2013. Susține că a fost silit să se concedieze, deoarece, angajatorul nu-i achita salariul lunar, după cum au stabilit la montul angajării.

Menționează că la 10 februarie 2014, a adresat pârâtului o cerere, prin care a solicitat achitarea salariului pe lunile octombrie - noiembrie 2013, inclusiv și pe perioada reținerii carnetului de muncă în sumă totală de 3 900 lei, penalitatea în mărime de 198 lei, cît şi restituirea carnetului de muncă în regim de urgență. Afirmă că prin scrisoarea din 19 februarie 2014, SRL „Vavor” i-a restituit carnetul de muncă, iar, cît priveşte achitarea salariului, pârâtul i-a solicitat să se prezinte personal la întreprindere. Invocă că în perioada de 25 februarie 2014 - 28 februarie 2014, s-a prezentat în orele de lucru la sediul pârâtului, însă administratorul SRL „Vavor” nu a fost de găsit.

Solicită încasarea de la SRL „Vavor” în beneficiul său salariul, inclusiv și pentru perioada reținerii carnetului de muncă până la data de 20 februarie 2014, în mărime de 4200 lei, penalitatea în mărime de 198 lei, iar în total suma de 4 398 lei, cât și prejudiciului moral în mărime de 5 000 lei, cu executarea imediată a hotărârii. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 04 iunie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat din contul SRL „Vavor” în beneficiul lui Timotin Constantin salariul restant în mărime de 1 530 lei și taxa de stat în suma de 270 lei, în rest acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Timotin Constantin și menținută hotărârea primei instanțe.

La 02 decembrie 2014, Timotin Constantin a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admiterea integrală a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că la 01 august 2013, în temeiul ordinului nr. 7 emis de către SRL „Vavor”, a fost angajat la lucru în calitate de paznic pe un termen nedeterminat, iar la 25 noiembrie 2013, prin ordinul nr.10, a fost concediat.

Menționează că concedierea sa a avut loc din inițiativa angajatorului, deoarece, dînsul nu a depus cerere de eliberare din funcţie și în ordinul de concediere nu a fost indicate motivele încetării contractului individual de muncă, iar carnetul de muncă, contrar art.66 alin.(5) Codul muncii, nu a fost restituit în ziua eliberării sale din serviciu și anume la data de 20 februarie 2014. Consideră că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor au omis să aplice prevederile art. 66 alin.(3), (5) din Codul muncii, cât și prevederile pct. 70 al Hotărârii Guvernului din 27 decembrie 2007, nr. 1449, care indică că la încetarea contractului individual de muncă încheiat cu salariatul, unitatea este obligată să-i elibereze acestuia carnetul de muncă.

Mai invocă că conform extrasului Centrului Național Șxtrasuluio-Practic de Medicină Urgentă, administratorul SRL „Vavor”, Vornicov Vasili, a fost internat în secția Neurochirurgie nr. 2 în perioada 19 noiembrie 2013 - 11 decembrie 2013, înscris ce atestă că ultimul a fost în imposibilitate să semneze ordinul său de concedere din 25 noiembrie 2013, şi respectiv, să-i înmâneze carnetul de muncă, însă, aceste probe contradictorii nu au fost elucidate de instanțele inferioare. Consideră că în cazul internării intimatului în spital, acesta urma să-i expedieze o scrisoare recomandată cu propunerea de a-și ridica carnetul, acțiune care putea fi considerată de instanțele de judecată ca o dovadă a degrevării de răspunderea materială pentru reținerea carnetului de muncă.

Apreciază drept eronate concluziile instanţelor cu referire la faptul că dînsul nu a prezentat probe că a fost în imposibilitate de a se angaja la altă unitate din lipsa carnetului de muncă, deoarece, potrivit declarațiilor lui Terehov Iurii, prezentate intimatului, dânsul după concediere, a lucrat pe o perioadă de 7 zile la Centru de Clopote din Moldova, însă, din lipsa carnetului de muncă, care a fost restituit doar la 20 februarie 2014, nu și-a mai putut continua activitatea. În conformitate cu art. 434 alin.(1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că decizia instanței de apel din 16 octombrie 2014, a fost expediată în adresa recurentului la data de 29 octombrie 2014, fapt ce se atestă prin scrisoarea de însoțire (f.d.

88). Astfel, instanța de recurs constată că recurentul Timotin Constantin s-a confirmat prevederilor legale și a declarat recursul la 02 decembrie 2014, în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Înaintând acțiunea de judecată împotriva SRL „Vavor”, Timotin Constantin a solicitat încasarea salariului neplătit, inclusiv și pentru perioada reținerii carnetului de muncă în mărime de 4 200 lei, penalitatea în mărime de 198 lei, iar în total suma de 4398 lei, cât și prejudiciului moral în mărime de 5 000 lei. Fiind investită în cu examinarea pricinii în cauză, prima instanță a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a acţiunii și admiterii acesteia parțial, dispunând încasarea de la SRL „Vavor” în beneficiul lui Timotin Constantin, salariul restant în mărime de 1 530 lei și taxa de stat în suma de 270 lei, în rest cerințele au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

Judecând apelul declarat de către Timotin Constantin, instanța de apel, reieșind din temeiurile și obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale stabilind circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinii și având la bază cumulul de probe prezentate de către părți, corect a ajuns la concluzia legalității hotărârii primei instanțe și respingerii cererii de apel. În susținerea soluției date instanța de recurs reține că prin ordinul nr. 7 din 01 august 2013, emis de către SRL „Vavor”, Timotin Constantin a fost angajat în calitate de paznic începînd cu data de 01 august 2013 pe un termen de probă de 3 luni și cu salariul conform listei (f.d. 38). Ulterior, prin ordinul nr. 10 din 25 noiembrie 2013, Timotin Constantin a fost eliberat din funcție din propria iniţiativă, conform cererii depuse (f.d.

41). Iar prin acţiunea formulată în faţa instanţei, Timotin Constantin pretinde la plata salariului pentru volumul de lucru prestat în perioada octombrie-noiembrie 2013. Conform art. 328 alin.(2) Codul muncii, fiecare parte a contractului este obligată să dovedească cuantumul prejudiciului material care i-a fost cauzat. Din interpretarea corectă a normei citate, rezultă că în cazul pretenţiilor de încasare a prejudiciului material, la caz a plăţilor salariale pretinse de recurent, sarcina pozitivă a probaţiunii aparţine anume recurentului, respectiv, ultimul are obligaţia de a proba atît cuantumul salariul pretins, precum şi volumul de lucru prestat în favoarea intimatului SRL „Vavor”pentru care pretinde plata salariului.

În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art. 128 alin.(1) Codul muncii, care indică că, salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. De altfel şi art. 2 al Legii salarizării defineşte salariul ca fiind orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariaţilor de către angajator sau de organul împuternicit de acesta, în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca executată sau ce urmează a fi executată.

În alte cuvinte, este cert că prin condiţia normelor enunţate, angajatorul poate pretinde la plata salariului doar pentru lucru executat sau de executat, cu excepţia situaţiilor stabilite expres de Lege de menţinere a salariului sau a unei părţi din această, Distinct de acesta, în cauză circumstanţele de fapt pe care le relevă actele dosarului, în special actul de verificare prezentat de către intimat, din care rezultă că cuantumul lunar al salariului recurentului era de 900 lei (f.d.

45), impun concluzia temeiniciei constatărilor instanţelor inferioare cu referire la faptul că intimatul datorează recurentului suma de 900 lei pentru luna octombrie 2013 şi 630 lei pentru luna noiembrie 2013, ţinînd cont de volumul de lucru prestat de acesta, cît şi de faptul că a fost eliberat din funcţia din data de 25 noiembrie 2013. Astfel, se constată că instanţele inferioare au reţinut situaţia de fapt dedusă judecăţii în concordanţă cu înscrisurile cauzei şi normele legale incidente din drept intern, fapt ce atestă justeţea soluţiei în partea încasării din contul SRL „Vavor” în beneficiul recurentului Timotin Constantin a salariului neachitat în mărime de 1530, pretenţie, care de altfel a fost recunoscută şi de intimat.

Referitor la solicitarea recurentului privind încasarea salariului pentru reţinerea carnetului de muncă, corect instanţele inferioare au apreciat prin prisma dispoziţiilor art. 151 Codul muncii că pretenţiile în acest sens sunt neîntemeiate. Conform art. 151 din Codul muncii, dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului, salariatului i se plăteşte salariul mediu pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, cauzate de imposibilitatea angajării la altă unitate după eliberarea din serviciu din motivul lipsei carnetului de muncă. În acest caz, salariul mediu se achită fostului salariat de către fostul lui angajator conform acordului scris dintre părţi, iar în caz de litigiu – în temeiul hotărârii instanţei de judecată.

Din prevederile legale citate rezultă că răspunderea angajatorului pentru reţinerea eliberării carnetului de muncă survine numai în cazul când se face dovada vinovăţiei acestuia în eliberarea carnetului de muncă şi imposibilitatea salariatului de a se angaja la o altă unitate din motivul lipsei carnetului de muncă. La caz, însă, se constată lipsa probelor pertinente şi veridice care ar confirma vinovăţia intimatului SRL „Vavor” în eliberarea carnetului de muncă lui Timotin Constantin, mai mult că nici probe care ar confirma că după eliberarea din serviciu a fost lipsit de posibilitatea de a se angaja la o altă unitate şi de a munci, Timotin Constantin instanţelor de judecată nu a prezentat.

Prin urmare, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti temeinic şi legal au respins pretenţia recurentului cu privire la încasarea salariului pentru reţinerea eliberării caretului de muncă de către SRL „Vavor”. În acestea condiţii, sunt lipsite de sens şi apreciate critic de instanţa de recurs susţinerile recurentului cu privire la faptul că la data de 26 noiembrie 2013 a început să activeze în beneficiul unui alt angajator dar nu s-a putut angaja din cauza lipsei carnetului de muncă, deoarece nici în acest sens nu au fost prezentate probe pertinente şi admisibile. Din aceleaşi considerente au fost respinse ca neîntemeiate şi pretenţiile recurentului cu privire la încasarea plăţilor suplimentare pentru reţinerea salariului în condiţiile art. 330 alin.(2) Codul muncii.

Or, din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că angajatorul poate fi obligat să achite compensaţia pentru reţinerea salariului doar în cazul în care va fi probată vina acesteia în reţinerea salariului, în consecinţă, însă, la caz nu a fost dovedit că reţinerea salariului a avut loc din vina salariatului sau că acesta i-ar fi refuzat achitarea sumelor corespunzătoare în beneficiul recurentului.

Totodată, instanţa de recurs constată ca întemeiată şi concluzia instanţelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la respingerea capătului de cerere cu privire la încasarea prejudiciului moral, în acest sens fiind reţinute prevederile art. 329 alin. (1) din Codul muncii, care direct stipulează că angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Dat fiind faptul că nici o probă a dosarului nu atestă că recurentul Timotin Constantin ar fi fost lipsit ilegal de posibilitatea de a munci şi nici argumentul invocat în recurs referitor la ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti în partea respingerii acţiunii cu privire la încasarea prejudiciului moral nu este întemeiat, instanţa de recurs respinge alegaţiile recurentului invocate în acest sens.

Nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentului precum că instanţele nu au constatat circumstanţele aferente eliberării sale din funcţie, cu invocarea că a fost demisionat ulterior emiterii ordinului şi din iniţiativa angajatorului, or, după cum corect a remarcat instanţa de apel, ordinal de eliberare din funcţie nr. 10 din 25 noiembrie 2013, recurentul nu a contestat, astfel încît, la caz persistă prezumţia legalităţii acestuia, iar în acestea condiţii este irelevant pentru soluţionarea pretenţiilor de încasare a plăţilor salariale şi a prejudiciului moral, circumstanţele aferente eliberării din funcţie a recurentului. Nu răstoarnă această concluzie nici invocarea recurentului cu referire la faptul că ordinul de eliberare din funcţie a fost emis în perioada aflării directorului SRL „Vavor” în concediu medical, deoarece la caz legalitatea ordinului nu a fost supusă verificării pe motivul necontestării acestuia.

Este apreciată critic şi referirea recurentului la declaraţiile lui Terehov Iuri (f.d. 34), cît şi susţinerea recurentului precum că ultimul a refuzat să-l angajeze la muncă din motivul lipsei carnetului de muncă, deoarece din conţinutul declaraţiilor menţionate rezultă că lui Timotin Constantin i-a fost refuzat în acordarea unui loc de muncă din motivul incompetenţei acestuia şi consumării sistematice la locul de muncă a băuturilor alcoolice. În asemenea împrejurări este cert că criticele formulate în recurs în susţinerea poziţiei recurentului nu au relevanţă, deoarece se combat cu constatările expuse, mai mult că se axează asupra circumstanţelor, care au fost determinate definitiv şi apreciate prin prisma normelor de drept procedural.

Distinct de cele indicate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei nr.26561/1995, unde Comisia a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs, mai mult că acestea nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Din considerentele enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menține decizia instanței de apel şi hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie. d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Timotin Constantin. Se menține decizia Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie 2014 și hotărârea Judecătoarei Buiucani mun. Chișinău din 04 iunie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Timotin Constantin împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Vavor” cu privire la încasarea salarului, prejudiciului material cauzat prin reținerea carnetului de muncă, penalităților și a prejudiciul moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva