- Dosarul nr.
- 2r-116/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 februarie 2015
- Părțile
- Ceban Marina vs Covalenco Svetlana, acţiune reconvenţională
- Pe scurt
- Neîndeplinirea indicaţiilor instanţei
2r-116/15 — Declararea nulă a actului juridic, recunoaşterea ca succesor rezervatar
Prima instanță: Judecătoria Căușeni Dosarul nr. 2r-116/15 Judecător: M. Țurcan Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Budăi, M. Moraru, I. Muruianu DECIZIE 11 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Ion Corolevschi, Ion Druță examinînd recursul declarat de Covalenco Svetlana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată intentată de Ceban Marina împotriva Svetlanei Covalenco privind declararea nulă a actului juridic, recunoaşterea ca şi succesor rezervatar, la cererea reconvenţională înaintată de Covalenco Svetlana împotriva Marinei Ceban privind obligarea de a nu-i crea obstacole în folosirea proprietăţii şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Covalenco Svetlana, c o n s t a t ă : La 26 decembrie 2013, Ceban Marina a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Svetlanei Covalenco privind declararea nulă a actului juridic, recunoaşterea ca şi succesor rezervatar.
La 18 februarie 2014 Covalenco Svetlana a depus cerere reconvenţională împotriva Marinei Ceban privind obligarea de a nu-i crea obstacole în folosirea proprietăţii şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 16 septembrie 2014, s-a admis acţiunea înaintată de Ceban Marina, s-a declarat parţial nul certificatul de moştenitor testamentar nr. 5131 din 23 decembrie 2013 eliberat de notarul Belciug Petru pe numele Svetlanei Covalenco, s-au declarat nule contractele de donaţie nr. 5668 din 13 octombrie 2006, nr. 4629 din 20 iunie 2008 şi nr. 4630 din 20 iunie 2008 încheiate între Ceban Grigorii şi Covalenco Svetlana. Iar cererea reconvenţională înaintată de Covalenco Svetlana a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
La 26 septembrie 2014, Covalenco Svetlana a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea integrală a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi decizii de respingere a acţiunii înaintate de Ceban Marina şi admiterea acţiunii reconvenţionale. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Covalenco Svetlana, apelantei fiind acordat termen pînă la 10 decembrie 2014 pentru lichidarea neajunsurilor din cererea de apel și anume: prezentarea motivelor de fapt și de drept precum și probele pe care se întemeiază apelul, prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014, cererea de apel depusă de Covalenco Svetlana a fost restituită pentru neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel. Nefiind de acord cu încheierea menționată, la 22 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Covalenco Svetlana a declarat recurs, completîndu-l la 17 ianuarie 2015, solicitînd casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014 cu restituirea cauzei la în instanța de apel pentru examinarea cererii de apel. În motivarea recursului a indicat că încheierea instanței de apel este ilegală și neîntemeiată. Invocă recurenta că s-a conformat indicațiilor instanței de apel, însă datorită faptului că era peste hotarele Republicii Moldova, nu a putut prezenta instanței motivele de fapt și de drept și probele pe care se întemeiază apelul, precum și a dovezii de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
La 05 februarie 2015, Ceban Marina a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate, din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea”. Conform art. 365 alin. (1) lit. d) CPC, „în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul”. Conform art. 365 alin. (4) CPC, „La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă”.
Conform art. 365 alin. (1) lit. e) CPC, „în cererea de apel se indică probele invocate în susţinerea apelului”. Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, „Dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”. Avînd în vedere că cererea de apel depusă de Covalenco Svetlana nu corespunde condițiilor de fond și de formă, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 noiembrie 2014, nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Covalenco Svetlana, apelantei fiind acordat termenul pînă la 10 decembrie 2014 pentru prezentarea motivelor de fapt și de drept precum și probele pe care se întemeiază apelul și a dovezii de achitare a taxei de stat pentru depunerea cererii de apel.
Conform art. 369 alin. (1) CPC, „Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1)”. Avînd în vedere că neajunsurile din cererea de apel nu au fost lichidate în termenul stabilit de instanță, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014, cererea de apel depusă de Covalenco Svetlana a fost restituită. Colegiul apreciază drept legală şi întemeiată soluția Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014 privind restituirea cererii de apel depuse de Covalenco Svetlana din următoarele considerente. Din materialele cauzei rezultă că încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a fost recepționată de Covalenco Svetlana la data de 16 noiembrie 2014 (f.d.
100). Astfel, din momentul recepționării încheierii respective, apelanta cunoscînd despre neajunsurile din cererea de apel, a avut suficient timp pentru a le înlătura. Colegiul apreciază critic argumentul recurentei precum că nu a putut prezenta instanței de apel dovada înlăturării neajunsurilor din cererea de apel, din considerentul că ea nu s-a aflat în țară în perioada 08 decembrie 2014 – 10 decembrie 2014. Or acesta denotă doar atitudinea iresponsabilă a apelantei vis-a-vis de exercitarea și protecția drepturilor sale. În conformitate cu art. 56 alin. (3) CPC, „Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă”.
La caz, Colegiul menționează că nerespectarea obligațiilor procedurale, manifestată prin neconformarea indicațiilor instanței de apel de către Covalenco Svetlana, a fost corect sancționată de către instanța de apel sub forma restituirii cererii de apel. Mai mult decît atît, avînd în vedere principiul disponibilității, Colegiul constată că apelanta Covalenco Svetlana a avut posibilitatea de a solicita instanței prelungirea termenului acordat pentru înlăturarea neajunsurilor din cererea de apel. Reieșind din cele menționate, Colegiul consideră încheierea contestată ca fiind legală și întemeiată, considerent din care urmează a fi menținută. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Covalenco Svetlana.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2014, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată intentată de Ceban Marina împotriva Svetlanei Covalenco privind declararea nulă a actului juridic, recunoaşterea ca şi succesor rezervatar şi cererea reconvenţională înaintată de Covalenco Svetlana împotriva Marinei Ceban privind obligarea de a nu-i crea obstacole în folosirea proprietăţii şi încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă