- Dosarul nr.
- 2ra-222/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 februarie 2015
- Părțile
- Ionel Raisa vs Directia Raionala pentru Securitatea Alimentelor Calarasi
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-222/15 — Restabilirea la serviciu, repararea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ra-222/15 Instanţa de fond: Judecătoria Călăraşi – M. Juganaru Instanţa de apel: CA Chişinău – L. Popova. M. Moraru, A. Panov ÎNCHEIERE 04 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Raisa Ionel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Raisa Ionel împotriva Direcţiei sanitar veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi cu privire la restabilirea la locul de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Raisa Ionel şi menţinută hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 20 mai 2014, CONSTATĂ : La 09 aprilie 2014 Raisa Ionel a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi cu privire la restabilirea la locul de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că începând cu 23 iunie 2003 a activat în cadrul Direcţiei sanitar veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine 1 animală raionul Călăraşi în calitate de infirmieră, iar la 13 iunie 2010, a fost eliberată din funcţie în legătură cu reducerea numărului de personal. Totodată, reclamanta a precizat că dânsa era singura infirmieră la această unitate, iar după concedierea ei, în legătură cu reducerea numărului de personal, a fost angajată o altă persoană, iar ei nu i-a fost propus acest loc de muncă. În acest context a menţionat că angajatorul i-a propus funcția de paznic al unității, funcție pe care reclamanta a refuzat-o. Consideră reclamanta că a fost concediată ilegal, iar procedura de concediere în cazul reducerii numărului de personal a fost realizată cu încălcări grave a legislaţiei muncii.
În temeiul circumstanțelor sus relatate, reclamanta indică că a avut de suportat un prejudiciu material, pe care-l estimează la suma de 50000 lei, invocând că pe parcursul a 48 luni nu a muncit, ratând astfel un salariu de funcție lunar în mărime de 1080 lei. La fel, reclamanta a declarat că din momentul concedierii, starea de sănătate s-a agravat, fiindu-i provocat şi un prejudiciu moral, pe care îl estimează la 50000 lei. Reclamanta a solicitat repunerea în termenul de prescripţie a acţiunii, restabilirea în funcţia anterior deţinută şi repararea prejudiciului material şi moral cauzat în mărime totală de 100000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 20 mai 2014 acţiunea reclamantei a fost repusă în termenul de prescripţie extinctivă şi respinsă ca fiind neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, Raisa Ionel a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea reclamantei să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014 a fost respinsă cererea de apel şi menţinută hotărârea primei instanţe. (f. d. 77) Întru susţinerea soluţiei date, instanţele ierarhic inferioare au conchis că Direcţia sanitar veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi a respectat întocmai procedura de eliberare din funcţia de infirmieră a Raisei Ionel în legătură cu reducerea numărului de personal, motiv din care acţiunea reclamantei privind restabilirea la locul de muncă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar ca consecinţă a acestui fapt au fost respinse şi capetele de cerere privind repararea prejudiciului material şi moral în mărime de 100000 lei.
Argumentul Raisei Ionel precum că administraţia a angajat în locul ei o altă persoană la funcţia de infirmieră a fost apreciată critic de instanţa de apel, iar în susţinerea acesteia instanţa a menţionat că potrivit schemei de încadrare a Direcţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi, după reducere, în personalul de deservire tehnică funcţia de infirmieră nu se regăseşte. La 09 decembrie 2014 Raisa Ionel a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014 şi emiterea unei noi decizii prin care acţiunea să fie admisă integral.
În motivarea recursului recurenta a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, menţionând că la examinarea litigiului instanțele ierarhic inferioare nu au dat o apreciere corespunzătoare ordinului nr. 32 din 30 iunie 2010 cu privire la eliberarea 2 Raisei Ionel din funcţie şi ordinul nr. 21 din 29 aprilie 2010 prin care funcţia de infirmieră a fost redusă. Consideră recurenta că şeful Direcţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi – Tudor Anghel nu avea dreptul să emită un careva ordin fără acordul Agenţiei Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.
Indică că instanţele de fond nu au luat în consideraţie că ordinele Direcţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi au fost emise în temeiul ordinului nr. 108 din 09 martie 2010 al Agenţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, care nu prevedea reducerea funcţiilor şi statelor de personal, dar obliga conducătorii bugetari să nu emită documente interne, care ar presupune majorarea unităţilor de personal. La 26 ianuarie 2015 Direcţia sanitar veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi a depus referinţă asupra cererii de recurs, declarată de Raisa Ionel, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil, menţionând că soluţiile instanţelor ierarhic inferioare sunt legale, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii au fost determinate just, fiind aplicat raportului juridic litigios legea materială corespunzătoare.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 09 decembrie 2014, în termen. Verificând materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de Raisa Ionel nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Astfel, Raisa Ionel au invocat că instanţa de apel a emis decizia cu interpretarea sau aplicare eronată a normei materiale, fapt ce a atribuit o soluţie greşită litigiului dedus instanţei spre judecare. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, analizând recursul în raport cu actele cauzei menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recursuri nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurenţii şi respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. 3 Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinând cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate.
Recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Iar alin. (4) al aceluiași articol stipulează că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Prin urmare, reieşind din prevederile art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Examinând argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ținând cont de actele anexate la dosar, se constată că recursul înaintat de Raisa Ionel împotriva deciziei instanţei de apel nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM.
Potrivit celor expuse, în temeiul art. 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Raisa Ionel, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Raisa Ionel împotriva Direcţiei sanitar veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală raionul Călăraşi cu privire la restabilirea la locul de muncă şi repararea prejudiciului material şi moral. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: /semnătură/ Svetlana Filincova Judecători: /semnătura/ Dumitru Mardari /semnătura/ Maria Ghervas 4