Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-34/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 februarie 2015
Părțile
Pînzari Tudor vs Primăria şi Consiliul Căuşeni, Guvernul şi Parlamentul RM
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-34/15 — Obligarea asigurării cu spaţiu locativ

Prima instanță: Judecătoria Căuşeni Dosarul nr. 2rh-34/15 Judecător: I. Sandu Instanța de apel: Curtea de Apel Bender Judecători: M. Antonov, S. Vrabii, G. Druguș Instanța de recurs: CSJ Judecători: I. Sîrcu, V. Clevadî, T. Chișca-Doneva, I. Oprea, I. Druță ÎNCHEIERE 04 februarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Ion Corolevschi, Galina Stratulat, Iuliana Oprea, Ion Druţă examinînd cererea de revizuire înaintată de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pînzari Tudor împotriva Primăriei şi Consiliului oraşului Căuşeni, Preşedintelui şi Consiliului raionului Căuşeni, Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova cu privire la obligarea asigurării ci spaţiu locativ şi recuperarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 01 octombrie 2014, prin care a fost casată decizia Curţii de Apel Bender din 01 octombrie 2013 și a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 25 martie 2013, c o n s t a t ă : La 10 ianuarie 2011, Pînzari Tudor s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei Căuşeni şi Consiliului or.

Căuşeni, Preşedintele şi Consiliul raionului Căuşeni, Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova privind obligarea asigurării cu spaţiu locativ şi recuperarea prejudiciului moral (f.d. 2-6 vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 25 martie 2013 a fost admisă parţial acţiunea înaintată, după cum urmează (f.d. 323-333 vol. I): -S-au obligat Consiliul şi Primăria or. Căuşeni să-l includă pe Tudor Pînzari în lista cetăţenilor luaţi la evidenţă ca persoane ce au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, în rîndul prioritar - categoria veteranilor de război, participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale şi independenței RM, conform situaţiei de la data depunerii cererii – 25 august 2004 şi cu respectarea rîndului, să-l asigure cu spaţiu locativ în conformitate cu normele şi condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

-S-au obligat Consiliul şi Primăria or. Căuşeni să-i elibereze lui Pînzari Tudor un certificat în atestarea faptului includerii lui în rîndul solicitanţilor de a primi spaţiu locativ din contul fondului locativ public al Primăriei Căuşeni, cu indicarea în care rînd şi sub care număr este inclus. -S-a constatat, că Consiliul şi Primăria Căuşeni şi factorii de decizie din aceste autorităţi publice, prin nesoluţionarea în termen a petițiilor sau soluţionarea inoportună şi neadecvată a cererilor cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ ca veterani de război şi cu privire la furnizarea informaţiei solicitate, i-au violat reclamantului drepturile constituționale la protecţia socială, la un trai decent şi dreptului de acces la informație, cauzîndu-i astfel suferinţe psihice şi fizice.

-S-a constatat, că prin omisiunea Primăriei şi Consiliului or. Căuşeni şi Guvernului RM de a întreprinde măsuri în vederea asigurării protecției sociale a veteranului de război T. Pînzari i-au fost violate drepturile constituționale la protecţia socială şi la un trai decent, cauzîndu-i astfel suferinţe psihice şi fizice. -S-a anulat Decizia Consiliului orăşenesc Căuşeni nr. 3/20 din 22 februarie 2012, prin care reclamantului i-a fost repartizată încăperea nr. 2/a, amplasată pe str. Unirii, bloc locativ nr. 10, or. Căuşeni cu titlu de spaţiu locativ, ca fiind ilegală. -S-a încasat în beneficiul lui Pînzari Tudor din contul bugetului local Căuşeni prin intermediul primarului or. Căuşeni – 15 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin inacțiunile Consiliului orăşenesc, Primarului or.

Căuşeni şi factorilor de decizie din aceste autorităţi publice şi/sau prin emiterea unor acte administrative ilegale; din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului finanțelor al RM 15 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin inacțiunile Guvernului RM. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 01 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Primăria or. Căuşeni şi a fost admis apelul declarat de Pînzari Tudor, casată hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 25 martie 2013 şi pronunţată o nouă hotărîre (după cum urmează) (f.d. 394-402 vol. I): -S-a obligat Consiliul şi Primăria or. Căuşeni să-l asigure pe Pînzari Tudor cu spaţiu locativ, conform normelor stabilite de legislaţia în vigoare, ca fiind veteran de război, participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale şi independenței Republicii Moldova.

-S-a anulat Decizia Consiliului orăşenesc Căuşeni nr. 3/20 din 22 februarie 2012, prin care reclamantului a fost repartizată încăperea nr. 2/a, amplasată pe str. Unirii, blocul locative nr.10, or. Căuşeni cu titlu de spaţiu locativ, ca fiind ilegală. -S-a constatat, că Consiliul şi Primăria or. Căuşeni şi factorii de decizie din aceste autorităţi publice, prin nesoluţionarea în termen a petițiilor sau soluţionarea inoportună şi neadecvată a cererilor cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ ca veteran de război şi cu privire la furnizarea informaţiei solicitate, i-au violat reclamantului drepturile constituționale la protecție socială, la un trai decent şi drepturile la acces la informație, cauzîndu-i astfel, suferinţe fizice şi psihice.

-S-a constatat că, prin omisiunea primăriei şi Consiliului oraşului Căuşeni şi Guvernului R. Moldova de a întreprinde măsuri în vederea asigurării protecției sociale a veteranului de război Tudor Pînzari, i-au fost violate drepturile constituționale la protecție socială şi la un trai decent, fiindu-i cauzate, astfel, suferinţe fizice şi psihice. -S-a încasat în folosul lui Pînzari Tudor: din contul bugetului local Căuşeni, prin intermediul Primarului or. Căuşeni 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin inacțiunile Consiliului orăşenesc, Primarului or. Căuşeni şi factorilor de decizie din aceste autorităţi publice şi prin emiterea unor acte administrative ilegale; din contul bugetului de stat suma de 100 000 lei prejudiciul moral cauzat prin inacțiunile Guvernului Republicii Moldova.

Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 25 martie 2014 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Ministerul Finanţelor al RM privind revizuirea hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 25 martie 2013. La 14 decembrie 2013, Guvernul Republicii Moldova a declarat recurs, solicitînd casarea deciziei instanței de apel în partea încasării în folosul lui Pînzari Tudor din contul bugetului de stat suma de 100 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acţiunile Guvernului, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care pretenţiile faţă de Guvern să fie respinse ca neîntemeiate. La 28 ianuarie 2014, Pînzari Tudor a declarat recurs asupra deciziei Curţii de Apel Bender din 01 octombrie 2013, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei contestate în partea în care au fost respinse pretenţiile înaintate.

La 31 ianuarie 2014, Primăria oraşului Căuşeni şi Consiliul orăşenesc Căuşeni au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 01 octombrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bender din 01 octombrie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 25 martie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 01 octombrie 2014, a fost respins recursul declarat de Pînzari Tudor, au fost admise recursurile declarate de Guvernul RM, Primăria și Consiliul Căușeni, a fost casată decizia Curții de Apel Bender din 01 octombrie 2013 și a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Căușeni din 25 martie 2013. La 20 decembrie 2014, Ministerul Finanțelor al RM a înaintat cerere de revizuire, solicitînd casarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 01 octombrie 2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 25 martie 2013 cu trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanţă.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat că, instanțele de judecată încasînd din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Pînzari Tudor a sumei de 15 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin inacţiunile Guvernului, s-au expus asupra drepturilor unei persoane neantrenate în proces, or Ministerul Finanțelor nu este parte în proces, împotriva acestuia nefiind înaintate careva pretenții. Verificând temeiurile invocate în cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, „după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă”. În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC, „cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC cu anexarea probelor ce le confirmă”. În conformitate cu prevederile art. 449 lit. c) CPC, „revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces”. Colegiul consideră că argumentul revizuentului precum că instanțele s-au pronunțat asupra drepturilor unei persoane neantrenate în proces, este unul neîntemeiat.

În conformitate cu pct. 6 alin. (90) din Regulamentul privind organizarea şi funcționarea Ministerului Finanţelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1265 cu privire la reglementarea activităţii Ministerului Finanţelor din 14 noiembrie 2008, „Pentru realizarea funcţiilor de bază ce îi revin, Ministerul exercită următoarele atribuţii principale: execută titlurile executorii privind dezafectarea incontestabilă a mijloacelor băneşti direct de la bugetul de stat, eliberate în baza unor hotărîri judecătoreşti irevocabile”. Colegiul menționează că, în prezentul litigiu Ministerul Finanțelor al RM nu este parte. Prin urmare interesele acestuia nu pot fi afectate prin actele judecătorești adoptate în prezenta pricină civilă, or potrivit pct. 5 alin. (2) din regulamentul menționat, Ministerul Finanțelor este un gestionar al bugetului de stat.

Avînd în vedere că Guvernul Republicii Moldova este o autoritate publică centrală, finanțată din bugetul de stat, Colegiul consideră că cele invocate de către revizuent constituie critici asupra soluțiilor instanțelor de judecată. Colegiul reține că, revizuirea este o cale de retractare a hotărârii şi nu de reformare. În cadrul revizuirii nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârilor adoptate, ci în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art. 6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Roșca contra Moldovei din 25 februarie 2005 şi în cazul Popov (nr.2) contra Moldovei din 06 decembrie 2005, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti, care cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competența instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 01 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pînzari Tudor împotriva Primăriei şi Consiliului oraşului Căuşeni, Preşedintelui şi Consiliului raionului Căuşeni, Guvernului şi Parlamentului Republicii Moldova cu privire la obligarea asigurării ci spaţiu locativ şi recuperarea prejudiciului moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Galina Stratulat Iuliana Oprea Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.