Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-47/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 februarie 2015
Părțile
SRL FanigChim vs Cheltuitoru Claudia
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-47/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă S. Balmuş dosarul nr.2r-47/15 instanţa de apel M. Anton I. Secrieru Iu. Cotruţă DECIZIE 04 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Fanig-Chim”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Fanig-Chim” împotriva Claudiei Cheltuitoru cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Fanig-Chim”, c o n s t a t ă: La 29 iunie 2011, SRL „Fanig-Chim” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Claudiei Cheltuitoru cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii SRL „Fanig-Chim” a indicat că la 05 mai 2008, între Claudia Cheltuitoru şi SRL „Fanig-Chim”, în persoana directorului firmei Efremov Victor, a fost încheiat contractul de împrumut nr. 2008/0505/CC. Conform punctului 1 al contractului de împrumut SRL „Fanig-Chim” SRL a împrumutat suma de 133257 lei, adică echivalentul sumei de 8000 Euro pe o perioadă de 24 luni din ziua semnării contractului. Mai menţionează SRL „Fanig-Chim” că suma indicată putea fi oferită în formă de bani sau prin mărfuri necesare pîrîtei Claudia Cheltuitor. Prin acelaşi contract s-a stipulat că conform pct. 3.1 pîrîta s-a obligat să întoarcă suma împrumutată într-un termen de 24 luni din data semnării contractului în cauză.

Iar, conform pct. 3.2 al contractului nominalizat, în cazul imposibilităţii întoarcerii sumei, pîrîta a fost de acord să vîndă apartamentul nr. 41 din str. N. Iorga, 7, din care se va restitui suma împrumutată sau va face alte operaţii care vor da posibilitate să întoarcă suma indicată, cum ar fi să gajeze în continuare pe o perioadă stabilită de ambele părţi apartamentul nr. 41 din str. N. Iorga, 7, în interesele SRL „Fanig-Chim”. De asemenea, prin contractual respectiv a fost stabilit graficul de achitare a datoriei şi au fost convenite penalităţi pentru neachitare în termen a datoriei în mărime de 0,04% pentru fiecare zi de întîrziere. Solicită SRL „Fanig-Chim” încasarea de la Claudia Cheltuitoru în beneficiul pîrîtei SRL „Fanig-Chim” a sumei împrumutului în mărime de 12241 Euro, a 2 dobînzii de întîrziere în mărime de 1530,125 Euro, a penalităţilor în sumă de 2085 Euro şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, SRL „Fanig-Chim” a depus o cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat încasarea de la Claudia Cheltuitoru în beneficiul SRL „Fanig- Chim” a sumei împrumutului de 12241 Euro, în lei moldoveneşti, conform ratei oficiale de schimb din data executării hotărîrii, a dobînzii de întîrziere în mărime de 1530,125 Euro, în lei moldoveneşti conform ratei oficiale de schimb din data executării hotărîrii, a penalităţilor în sumă de 2085 Euro în lei moldoveneşti conform ratei oficiale de schimb din data executării hotărîrii, încasarea cheltuielilor de judecată, la fel, a depus şi o cerere privind asigurarea acţiunii, prin care a solicitat punerea sechestrului pe bunurile imobile, mobile şi mijloacele băneşti ce aparţin Claudiei Cheltuitoru, inclusiv, pe apartamentul nr. 41 din str. N. Iorga, 7, mun.

Chişinău cu nr. cadastral 0100521.115.01.041. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 mai 2012 a fost declarată nulitatea absolută a actului juridic - contractul împrumut nr. 2008/0505/CC din 05 mai 2008 încheiat între Cheltuitoru Claudia şi SRL „Fanig-Chim” privind împrumutul sumei de 133257 lei, echivalentul a 8000 Euro, acesta încetând de drept cu efect retroactiv din momentul încheierii. A fost respinsă acţiunea SRL „Fanig-Chim” împotriva Claudiei Cheltuitoru cu privire la încasarea datoriei, penalităţii şi a dobînzii de întîrziere ce rezultă din contractul din 05 mai 2008. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013 a fost admis apelul declarat de către SRL „Fanig-Chim”, casată hotărîrea primei instanţe şi pricina a fost restituită spre rejudecare în prima instanţă.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 iunie 2014 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 03 iunie 2014, SRL „Fanig-Chim” a depus apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Fanig-Chim” şi i s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel întocmite în conformitate cu exigenţele Legii taxei de stat în mărime de 5891,33 lei, acordîndu-i pentru aceasta un termen de 7 zile din data recepţionării încheierii.

I-a fost explicat apelantei SRL „Fanig-Chim” că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 a fost restituită cererea depusă de SRL „Fanig-Chim” şi i s-a remis ultimei cererea de apel cu toate anexele prezentate, explicîndu-i că restituirea cererii de apel nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată în termenul şi modul stabilit a aceluiaşi apelant u aceeaşi cerere de apel, î,potriva aceleiaşi hotărîri, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri, dacă apelantul a lichidat neajunsurile. La 12 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, SRL „Fanig-Chim” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 20 noiembrie 2014, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

3 Recurentul SRL „Fanig-Chim” în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea instanţei de apel, deoarece instanţa de apel la emiterea încheierilor a încălcat normele de drept procedural. A indicat că instanţa de apel nu a permis reprezentantului SRL „Fanig- Chim” să-şi apere poziţia cu privire la achitarea taxei de stat. Astfel în cadrul şedinţei de judecată din 20 noiembrie 2014 a solicitat amînarea şedinţei de judecată pe motiv că avocatul care reprezintă interesele SRL „Fanig-Chim” este bolnav şi că ultimul urma să prezinte dovada achitării taxei de stat, la care instanţa de apel a refuzat. Pretinde că instanţa de apel neîntemeiat a dispus restituirea apelului depus de către SRL „Fanig-Chim”, neîntemeiat a refuzat amînarea şedinţei de judecată pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat, care a fost solicitată de repetate ori de Victor Efremov, fapt care a stat la baza restituirii apelului.

În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierilor instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Din actele pricinii rezultă că SRL „Fanig-Chim” la 03 iunie 2014 a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe din 03 iunie 2014 fără a achita plata taxei de stat şi fără solicitarea de a fi scutit de la plata acesteia la examinarea apelului. În conformitate cu art. 368 alin.(1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordîndu-i apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 364 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul cînd apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.

În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) CPC în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. Iar, alin. (4) al acestui articol stipulează că la cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către SRL „Fanig-Chim” şi i s-a acordat termen de 7 zile din data recepţionării încheierii pentru achitarea taxei de stat în mărime de 5891,33 lei, explicîndu-i că în caz de neîndeplinire a indicaţiilor menţionate în termen cererea de apel va fi restituită.

S-a stabilit că încheierea menţionată a fost recepţionată de către apelant la data de 07 noiembrie 2014, fapt confirmat prin avizul poştal de recepţie a scrisorii, astfel încît termenul de 7 zile oferit de instanţă a expirat la 14 noiembrie 2014 şi 4 prin urmare apelantul nu s-a conformat cerinţelor instanţei de apel şi nu au achitat taxa de stat în termenul stabilit şi nici nu a prezentat cererea de apel întocmită în conformitate cu exigenţele legii. Or, neexecutarea obligaţiei pozitive de către apelant generează sancţiuni procedurale.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit.a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că instanţa de apel la 20 noiembrie 2014 neîntemeiat a respins cererea de amînare a şedinţei de judecată pentru a prezenta bonul taxei de stat şi a restituit apelul, deoarece apelantul a recepţionat încheierea instanţei de apel din 09 octombrie 2014 la 07 noiembrie 2014, iar termenul de 7 zile acordat de instanţă de achitare a taxei de stat era de acum expirat la 14 noiembrie 2014. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel temeinic şi legal a restituit cererea de apel depusă de către SRL „Fanig-Chim” pentru neîndeplinirea în termen şi lichidarea neajunsurilor la depunerea cererii de apel.

Argumentele invocate de către ultimul în cererea de recurs nu pot fi reţinute, deoarece sunt neîntemeiate şi nu au suport legal cu atît mai mult că apelantul nici pînă la moment nu a achitat taxa de stat. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Fanig-Chim”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Fanig-Chim” împotriva Claudiei Cheltuitoru cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Ion Druţă Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.