2ra-262/15 — Anularea ordinelor, restabilirea în funcţie şi încasarea salariului pentru lipsa forţată de la lucru

prima instanţă: S. Pilipenco dosarul nr. 2ra-262/15 instanţa de apel: A. Curdov, I. Dimina, A. Șpac ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Garnov Gheorghii împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Gagauz-Gaz” cu privire la anularea ordinului de preaviz și ordinului de concediere, încasarea tuturor plăților salariale pentru lipsa forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 08 iulie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Garnov Gheorghii și menținută hotărîrea Judecătoriei Ceadîr- Lunga din 16 decembrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 27 februarie 2012, Garnov Gheorghii a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Gagauz-Gaz” cu privire la anularea ordinului de concediere restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 19 octombrie 2009, a fost angajat în cadrul SRL „Gagauz-Gaz” în calitate de inginer de ocrotire a sănătății, securității muncii și controlului de producție, iar ulterior a fost transferat în funcție de inginer al serviciului de construcții și investiții, din primele zile de muncă fiind membru al sindicatului. Menționează că la data de 28 septembrie 2011 i-a fost adus la cunoștință ordinul nr. 319-K cu privire la înștiințarea despre viitoarea concediere în legătură cu reducerea numărului de personal. Iar, la data de 28 noiembrie 2011, a fost emis ordinul nr. 426-K cu privire la concediere în legătură cu reducerea numărului statelor de personal în baza art. 86 alin. (1)lit.

c) din Codul muncii, care în aceeași zi i-a fost adus la cunoștință. Susține că luînd cunoștință cu ordinul de concediere a aflat că conform rezultatelor de examinare a cererii angajatorului la data de 24 octombrie 2011, Comitetul sindical a dat consimțământul la concedierea sa. Astfel, invocînd prevederile art. 87 alin. (1) Codul muncii, indică că în conformitate cu documentele statutare orice decizii, inclusiv și privind concedierea angajaților se adoptă de majoritatea membrilor Comitetului Sindical. Cu toate acestea, competența ședinței se determină prin prezența la ea a 2/3 din membrii sindicatului, însă la ședința Comitetului Sindicat privind concedierea sa nu a fost întrunit cvorumul, din care considerente acordul sindicatelor la concedierea sa este ilegal, fapt ce este confirmat și de Federația Sindicatelor lucrătorilor din industria chimică și resurse energetice a RM.

Afirmă reclamantul că considerînd ordinul de concediere ilegal, la data de 14 februarie 2012, s-a adresat angajatorului cu o cerere prealabilă solictînd anularea acestuia, însă cererea sa a fost lăsată fără răspuns. Solicită reclamantul anularea ordinului de concediere nr. 426-k din 28 noiembrie 2011, restabilirea în funcție, încasarea tuturor plăților salariale pentru perioada îlipsei forţate de la muncă și repararea prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei. La 26 octombrie 2012, reclamantul Garnov Gheorghii a depus o cerere de completare și concretizare a cerințelor înaintate în care a invocat că la concedierea sa angajatorul a încălcat și prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

În acest sens susține că la data de 28 septembrie 2011, i-a fost adus la cunoștință ordinul nr. 319-k din 23 septembrie 2011, cu privire la viitoarea sa concediere din funcție în legătură cu reducerea numărului statelor de personal. Prin pct. 2 al ordinului ce i-a fost adus la cunoștință lista funcțiilor vacante ce erau la întreprindere, iar semnînd că a luat cunoștință cu ordinul respectiv, a semnat și despre faptul că a luat cunoștință cu lista funcțiilor vacante, însă acest fapt contravine prevederilor art. 88 alin. (1) pct. c) Codul muncii, întrucît separat angajatorul nu i-a propus un alt loc de muncă.

Mai susține reclamantul că la 03 octombrie 2011, s-a adresat angajatorului cu o cererea privind ocuparea funcţiei vacante - specialist superior în construcții, investiții și imobiliare, însă la 10 octombrie 2011, a aflat despre faptul că și conducătorul său Curdoglo G. la fel pretinde la ocuparea acestei funcții, din care motiv a solicitat anularea cererii depuse la 03 octombrie 2011 cu privire la ocuparea funcției vacante. Respectiv, la situația din 10 octombrie 2011, a păstrat dreptul său la ocuparea funcției vacante în conformitate cu art. 88 alin. (1) lit. c) din Codul muncii. Şi la 17 noiembrie 2011, a depus în adresa angajatorului o cerere cu privire la ocuparea funcției vacante - specialist de apărare corporativă, iar în legătură cu faptul că la cererea depusă nu a primit nici un răspuns la data de 21 noiembrie 2011 a solicitat angajatorului instrucțiunea de post a specialistului de apărare corporativă.

La 21 noiembrie 2011 a recepționat instrucțiunea solicită, iar la 23 noiembrie 2011 a depus o nouă cerere cu privire la ocuparea funcției vacante de specialist de apărare corporativă. Drept urmare în aceeași zi a fost informat de către angajator precum că în perioada 17-23 noiembrie 2011, funcția de specialist de apărare corporativă nu a fost vacantă, iar în conformitate cu pct. 3 al ordinului nr. 319-k din 23 septembrie 2011, urma să dea acordul sau să refuze la ocuparea funcțiilor propuse în termen de 2 zile. Consideră reclamantul că dispunea de dreptul de a da acordul la ocuparea funcțiilor vacante propuse de angajator sau refuzul de a ocupa aceste funcții în termen de 2 luni din data avertizării lui despre viitoarea concediere, însă cu toate acestea, la data de 28 noiembrie 2011 angajatorul a emis ordinul nr. 426-K cu privire la concedierea sa din funcția deținută.

Solicită reclamantul anularea ordinului cu privire la viitoarea sa concediere din funcție în legătură cu reducerea numărului statelor de personal nr. 319-k din 23 septembrie 2011 și ordinului de concediere nr. 426-k din 28 noiembrie 2011, restabilirea în funcție, încasarea tuturor plăților salariale pentru lipsa forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral în mărime de 100 000 lei, cît și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 16 decembrie 2013, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 08 iulie 2014, a fost respins apelul declarat de către Garnov Gheorghii și menținută hotărîrea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanțele au stabilit că Garbnov Gheirghii la contestarea ordinului nr. 319-k din 23 septembrie 2011, a omis termenul legal prevăzut de art. 355 alin. (1) lit. a) din Codul muncii și nu a solicitat repunerea în termen, iar ordinul de concediere nr. 426-k din 28 noiembrie 2011 a fost emis cu respectarea de către angajator a legislației muncii în vigoare. La 08 septembrie 2014, Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea recursului a invocat că instanțele judecătorești eronat au constatat omiterea termenului legal de contestare a ordinului de preaviz nr.319-K din 23 septembrie 2011, în partea prevederilor pct.3, întrucît termenul de contestare de 3 luni, stipulat la art. 355 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, urmează a fi calculat din data cînd salariatul a aflat despre încălcarea dreptului său. Susține recurentul că, la caz această dată este data concedierii - 28 noiembrie 2011, respectiv, cererea de chemare judecată privind anularea ordinului de preaviz nr. 319-K din 23 septembrie 2011, ordinului de concediere nr. 426-k din 28 noiembrie 2011, cu restabilirea la muncă şi încasarea plăților salariale și a prejudiciului moral cauzat fiind depusă în stanţa de judecată la data de 27 februarie 2012 cu respectarea termenului legal.

Mai invocă recurentul că instanțele au lăsat fără apreciere faptul că el a fost membru al Comitetului sindicat al SRL „Gagauz-Gaz”, iar acordul organului sindicat din 21 octombrie 2011 a fost emis cu încălcarea legislației în vigoare, fapt ce se confirmă prin hotărîrea Biroului executiv al Federației sindicatelor lucrătorilor din industria chimică și resurse energetice din Republica Moldova din 03 februarie 2012 și răspunsul Federației din 07 februarie 2012 și 07 august 2012. Astfel, consideră că este cert faptul că SRL „Gagauz-Gaz” a încălcat procedura de concediere în cazul reducerii statelor de personal din unitate cu atît mai mult că nu a oferit angajatului posibilitatea legală de a fi transferat la un alt loc de muncă în cadrul întreprinderii și nu a obținut acordul legal al organului sindical corespunzător.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia decizie instanţei de apel din 08 iulie 2014, a fost recepționată de către recurentul Garnov Gheorghii la data de 08 august 2014, fapt ce se confirmă prin recipisa anexată la dosar (f.d. 136). Astfel, instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 08 septembrie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei și constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Garnov Gheorghii, reprezentat de avocatul Goțonoga Sergiu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva