- Dosarul nr.
- 3ra-107/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 ianuarie 2015
- Părțile
- CC Camelia SA vs Biroul Vamal Centru
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-107/15 — Contestarea actului administrativ
Judecătoria Botanica Dosarul nr.3ra-107/15 Mun. Chişinău Judecător: M. Ghervas Curtea de Apel Chişinău Judecători: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 28 ianuarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Casa de Comerţ ”Camelia” SA, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Casa de Comerţ ”Camelia” SA către Biroul Vamal Centru privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28.05.2014, CONSTATĂ : Casa de Comerţ „Camelia” SA a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Centru prin care a solicitat anularea procesului-verbal nr.008 din 23.11.2011 şi actul constatator nr.72 din 21.11.2011, încasarea prejudiciului material în mărime de 41 217,47 lei şi cheltuielile de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la data de 28 noiembrie 2011, Biroul Vamal Centru a expediat prin poştă procesul-verbal nr.008 din 23.11.2011 şi actul constatator nr.72 din 21 noiembrie 2011. În temeiul actelor respective Biroul Vamal Centru i-a recalculat drepturile de import, stabilite în rezultatul acordării incorecte a scutirilor de taxe vamale la importul mărfurilor de origine a ţărilor de export CSI în regimurile vamale „4078" pe teritoriul vamal al RM din ZEL în sumă totală de 41 217,47 lei, inclusiv suma de bază în mărime de 28 427,99 lei şi penalitate în mărime de 12 789,48 lei. Actele emise au fost contestate în ordinea procedurii prealabile la Biroul Vamal Centru prin scrisoarea nr. 8141 din 16 decembrie 2011 şi la Serviciul Vamal al Republicii Moldova prin expedierea scrisorii nr. 169-16 din 06 decembrie 2011, la care nu a primit nici un răspuns.
În aceste circumstanţe a solicitat anularea procesului-verbal al Biroului Vamal Centru, nr.008 din 23.11.2011 şi anularea actului constatator nr.72 din 21 noiembrie 2011, prin care a fost dispusă recalcularea drepturilor de import şi încasarea prejudiciului material în sumă de 41 217,47 lei şi a cheltuielilor judiciare. 1 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11.03.2013 pricina civilă a fost strămutată conform competentei jurisdicţionale la Judecătoria Botanica mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12.06.2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a menţionat că motivul invocat în acţiune nu este bazat pe suport legal şi probatoriu.
La data de 04.07.2013, Casa de Comerţ „Camelia” SA a depus apel prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a pretenţiilor integral. La data de 06.11.2013, s-a emis decizia Colegiului Civil şi de Contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău prin care s-a respins cererea de apel. La data de 31.01.2014 Casa de Comerţ „Camelia” SA a înaintat cerere de recurs împotriva decizie Curţii de Apel Chişinău din 06.11.2013 solicitând casarea Curţii de Apel Chişinău şi emiterea unei noi hotărâri prin care a admis integral cerinţele Casa de Comerţ „Camelia” SA. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 02 aprilie 2014, s-a admis recursul înaintat de Casa de Comerţ „Camelia” SA şi s-a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 06.11.2013 cu restituirea pricinii la rejudecare în ordine de apel.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2014 s-a respins apelul declarat de către Casa de Comerţ „Camelia” SA şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 12.06.2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.
Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Casa de Comerţ „Camelia” SA a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28.05.2014 şi a hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 12.06.2013 cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admise cerinţele Casa de Comerţ „Camelia” SA integral. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat neaplicarea normelor de drept material şi procedural pertinente cauzei. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
2 Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Casa de Comerţ ”Camelia” SA asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Casa de Comerţ ”Camelia” SA ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Casa de Comerţ ”Camelia” SA, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2014, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Casa de Comerţ ”Camelia” SA către Biroul Vamal Centru privind contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4