Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-57/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 ianuarie 2015
Părțile
SC EMILSGRUP SRL
Pe scurt
Înaintarea tardivă a creanţelor

2rc-57/15 — Repunere în termen a cererii de validare a creanţei

dosarul nr. 2rc-57/15 instanţa de insolvabilitate: A. Albu DECIZIE 28 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd recursul declarat de lichidatorul societăţii comerciale „Emilsgrup” societate cu răspundere limitată, Marcoci Ludmila, în cadrul dosarului de insolvabilitate a societăţii comerciale „Emilsgrup” societate cu răspundere limitată, Marcoci Ludmila, cu privire la repunere în termen a cererii de validare a creanţei, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2014, prin care cererea formulată de reprezentantul societăţii comerciale „Filtransauto” societate cu răspundere limitată, privind repunerea în termen a cererii de validare a creanţei, a fost admisă, c o n s t a t ă La data de 30 octombrie 2013, debitorul societăţii comerciale „Emilsgrup” societate cu răspundere limitată, în persoana administratorului Parovaia Alina, a formulat cerere introductivă de intentare a procedurii de insolvabilitate.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 31.10.2013, cererea introductivă a fost admisă spre examinare, cu aplicarea măsurilor de asigurare şi desemnarea administratorului provizoriu Îl „Marcoci Ludmila”, conform certificatului 18658, din 23.03.2011. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 13 ianuarie 2014, a fost intentată procedura simplificată a falimentului faţă de SC„Emilsgrup” SRL, în calitate de lichidator fiind numită Marcoci Ludmila. La 18 noiembrie 2014, SC „Filtransauto” SRL a formulat cerere de validare a creanţelor, solicitînd repunerea în termen a cererii de admitere a creanţelor, validarea creanţei deţinute de SC „Filtransauto” SRL faţă de SC„Emilsgrup” SRL în sumă de 10 299,91 lei conform Titlului executoriu nr.2c-368/14 din 09.10.2014, includerea în tabelul creanţelor privind creditorul SC „Filtransauto” SRL suplimentar la suma validată de 13276,42 lei şi creanţa suplimentară în mărime de 10 299,91 lei.

În motivarea cererii, creditorul SC „Filtransauto” SRL a invocat că pîrîtul SC„Emilsgrup” SRL nu şi-a executat obligaţia de plată fată de SC „Filtransauto” SRL, motiv pentru care s-a adresat cu cerere în instanţa de judecată. Drept rezultat al examinării acţiunii, Judecătoria Bălţi, la data de 08.09.2014, a admis parţial acţiunea şi a dispus încasarea din contul SC„Emilsgrup” SRL în beneficiul SC „Filtransauto” SRL, a dobînzii de întîrziere în sumă de 3066,41 lei, a penalităţii contractuale în sumă de 4779, 50 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 2 454, 00 lei, în total suma de 10 299,91 lei. Precizează SC „Filtransauto” SRL că hotărîrea respectivă a rămas irevocabilă la data de 09.10.2014, iar titlul executoriu a fost recepţionat la data de 25.10.2014.

Susţine creditorul SC „Filtransauto” SRL că potrivit art. 140 a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Conform alin. (2) art. 145 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor.

Conform art. 111 alin. (1) – (3) CPC, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. In cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanţa judecătorească. Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire: la un eveniment viitor şi cert că se va produce. In ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade. Termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.

Complementează creditorul SC „Filtransauto” SRL că potrivit art. 116 CPC, (1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

(4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. (5) Încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs. încheierea prin care s-a făcut repunerea în termen nu se supune recursului. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2014, cererea formulată de reprezentantul SC „Filtransauto” SRL, privind repunerea în termen a cererii de validare a creanţei, a fost admisă. S-a repus în termen cererea de validare a creanţelor formulată de SC „Filtransauto” SRL.

La data de 22 decembrie 2014, lichidatorul SC„Emilsgrup” SRL, Marcoci Ludmila a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2014, solicitînd admiterea cererii de recurs şi casarea încheierii. Susţine recurentul că încheierea instanţei de insolvabilitate este ilegală şi neîntemeiată. Menţionează recurentul că prin cererea privind repunerea în termen a cererii de validare a creanţei a fost admisă în temeiul art. 116 Cod de procedură civilă, care, consideră, că nu este aplicabil speţei. Consideră că afirmaţiile creditorului privind repunerea în termenul omis nu are suport faptic. Astfel, se susţine că potrivit art. 145 din Legea Insolvabilităţii, al.

(1) lit. d), cu excepţia cazului în care notificarea intentării procesului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, titularul de creanţe, anterioare intentării procesului, care nu depune cerere de validare a creanţelor pînă la expirarea termenului de înaintare a creanţelor prevăzut prin hotărîrea instanţei de insolvabilitate, este decăzut, în ceea ce priveşte creanţele respective, din dreptul de a îşi realiza creanţele împotriva debitorului, a membrilor ori asociaţilor acestuia.

Subsecvent, recurentul învederează că cererea intimatei nu este întemeiată, deoarece instanţa de insolvabilitate a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, procedura de notificare a intentării procesului de insolvabilitate nu a fost încălcată, termenul-limită de înaintare a creanţelor, dispus de instanţă, a fost pînă la data de 27.02.14 şi SC „Filtransauto” SRL, înaintînd cererea, la 18.11.14, a omis acest termen, suma datoriei de bază, de 13 335,82 lei, născută anterior datei deschiderii procedurii şi care este confirmată de documente contabile a fost validată, creanţa în sumă de 10 299,91 lei, constituită din dobîndă de întîrziere, penalitate şi cheltuieli de judecată, care a fost înaintată prin cererea din 18.11.14 a apărut la data de 08.09.14, adică ulterior intentării procesului de lichidare, instanţa de insolvabilitate, a suspendat urmăririle individuale ale creditorilor şi executările silite asupra bunurilor debitorului, precum şi curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra debitorului, or, prin emiterea încheierii contestate, instanţa se contrazice pe sine.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Bălţi din următoarele considerente. În conformitate cu art.425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Colegiul constată că încheierea instanţei de apel a fost pronunţată la data de 09 decembrie 2014, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 22 decembrie 2014 şi respectiv, recursul se consideră depus în termen. Din materialele dosarului s-a stabilit că ulterior formulării cererii introductive de intentare a procedurii de insolvabilitate, din 30 octombrie 2013, la data de 31.10.2013, prin încheierea Curţii de Apel Bălţi, cererea a fost admisă, iar prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 13 ianuarie 2014, a fost intentată procedura simplificată a falimentului faţă de SC„Emilsgrup” SRL.

Potrivit hotărîrii judecătoreşti, a fost acordat termen pentru înregistrarea cereri de validare a creanţei pînă la 27 februarie 2015. (f.d. 8) La data de 18 ianuarie 2014, lichidatorul recurentului, Ludmila Marcoci, a expediat în adresa creditorului SC „Filtransauto” SRL notificare, recepţionată de ultimul la 22.01.2014. (f.d. 14) Din materialele dosarului, de asemenea, reiese că creditorul SC „Filtransauto” SRL, a înaintat cerere de validare a creanţelor, în sumă de 48 612,24 lei, dintre care a fost validată suma de 13 276,42 lei. Restul sumei nu a fost admisă din cauză că aceasta nu a fost confirmată documentar. (f.d. 9, 12) Totodată, se reţine că creditorul SC „Filtransauto” SRL, la data de 18 noiembrie 2013, a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SC„Emilsgrup” SRL, cu privire la încasarea datoriei.

Respectiva acţiune a fost admisă prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 08 septembrie 2014, devenită irevocabilă prin neatacare la 09 octombrie 2014. Potrivit respectivei hotărîri, s-a încasat din contul SC„Emilsgrup” SRL, în beneficiul SC „Filtransauto” SRL 10 299,91 lei. În baza hotărîrii precitate a fost întocmit titlul executoriu cu nr.2c-368/14 (f.d.

11). Avînd în vedere circumstanţele descrise Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de insolvabilitate a apreciat corect că creditorul SC „Filtransauto” SRL urmează să fie repus în termen, în temeiul prevederilor art. 145 alin. (2) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, potrivit căror la cererea întemeiată a creditorului, în cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată care examinează procesul de insolvabilitate constată că termenul de înaintare a creanţelor nu este respectat din cauza unor circumstanţe legate de persoana creditorului sau de obiectul creanţei ori dacă nu s-a respectat procedura de notificare a intentării procesului, instanţa de insolvabilitate repune, prin încheiere, în termen cererea de admitere a creanţelor, în speţă s-a concretizat, că repunerea se solicită din cauza unor circumstanţe legate de obiectul creanţei.

La caz, repunerea în termen este justificată pe motivul că termenul de înaintare a creanţelor nu a fost respectat din cauza unor circumstanţe legate de obiectul creanţei. Or, creditorul de la început a înaintat toate creanţele faţă de debitorul insolvabil, care au fost acceptate parţial, iar partea neacceptată a fost ulterior confirmată prin hotărîre judecătorească, această parte a creanţei fiind formată anterior intentării procesului de insolvabilitate şi rezultată din creanţa validată. Ca rezultat, odată neacceptată iniţial de lichidator, dar confirmată ulterior prin hotărîre de judecată, termenul de înaintare a creanţei nu a fost respectat din cauza unor circumstanţe legate de obiectul creanţei şi astfel cade sub incidenţa prevederilor art. 145 alin. (2) din Legea insolvabilităţii de justificare a omiterii termenului.

Cît priveşte argumentele recurentului, precum că speţei nu-i sunt aplicabile prevederile art. 116 Cod de procedură civilă, Colegiul menţionează că acestea sunt declarative şi impertinente. Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilităţii procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. În acest sens articolul respectiv stabileşte norme de repunere într-un termen de procedură, în faţa instanţei de judecată, or procedura de insolvabilitate se examinează, la fel, în faţa unei instanţe judecătoreşti, astfel urmînd a fi respectate normele procedurale.

Complementar, Colegiul precizează, contrar celor invocate în cererea de recurs, că instanţa de insolvabilitate a aplicat nu doar prevederile Codului de procedură civilă, dar şi cele statuate în Legea insolvabilităţii, cumulîndu-le de fapt, acestea, pentru speţa în cauză, fiind interdependente şi exprimînd o continuitate a respectării acţiunilor procesuale. Coroborînd cele menţionate Colegiul consideră că cererea de recurs înaintată de lichidatorul societăţii comerciale „Emilsgrup” societate cu răspundere limitată, Marcoci Ludmila, urmează a fi respinsă şi menţinută încheierea Curţii de Apel Bălţi. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de lichidatorul societăţii comerciale „Emilsgrup” societate cu răspundere limitată, Marcoci Ludmila.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 09 decembrie 2014, în cadrul dosarului de insolvabilitate a societăţii comerciale „Emilsgrup” societate cu răspundere limitată, Marcoci Ludmila, cu privire la repunere în termen a cererii de validare a creanţei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.