- Dosarul nr.
- 2rc-31/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 ianuarie 2015
- Părțile
- ÎI Selevestru Irina vs SRL Octavir-Exim
- Pe scurt
- Remunerarea administrativ provizorie
2rc-31/15 — Încasarea remuneraţiei
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2rc-31/15 Judecător: D.Manole Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 28 ianuarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de SRL „Octavir-Exim”, în cauza intentată la cererea introductivă a SRL „Octavir-Exim” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de propria întreprindere, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, prin care s-a admis parţial demersul privind încasarea remuneraţiei administratorului insolvabilităţii şi a cheltuielilor aferente procesului, CONSTATĂ: La 16 octombrie 2012 din numele cofondatorului şi administratorului SC „Octavir-Exim” SRL, Prisăcaru Octavian, a fost depusă cerere introductivă cu privire la intentarea în privinţa societăţii a procedurii de insolvabilitate.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2012, cererea introductivă depusă din numele SC „Octavir-Exim” SRL a fost admisă spre examinare, fiind desemnată ÎI „Selevestru Irina” în calitate de administrator provizoriu. Ulterior, prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2012, în privinţa SC „Octavir-Exim” SRL a fost intentată procedura de insolvabilitate, fiind numită ÎI „Selevestru Irina” în calitate de administrator al insolvabilităţii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 octombrie 2013, a fost admis recursul declarat de către Prisăcaru Octavian, cofondatorul şi administratorul SC „Octavir-Exim” SRL, casată integral hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2012 şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate în alt complet de judecată.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, a fost admisă cererea lui Prisăcaru Octavian cu privire la scoaterea cererii introductive de pe rol depusă din numele SC „Octavir-Exim” SRL, scoasă de pe rol ca fiind depusă de către o persoană neîmputernicită cererea introductivă, anulate măsurile de asigurare instituite prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2012 şi explicat debitorului că după înlăturarea circumstanţelor care au dus la scoaterea cererii introductive de pe rol, acesta este în drept să înainteze în instanţa de insolvabilitate o nouă cerere introductivă. 1 La 31 martie 2014, ÎI „Selevestru Irina” a adresat instanţei de insolvabilitate un demers cu privire la încasarea remuneraţiei administratorului insolvabilităţii şi compensarea cheltuielilor aferente procesului de insolvabilitate.
În motivarea demersului, ÎI „Selevestru Irina” a indicat că a fost desemnată în mod aleatoriu de către instanţa de insolvabilitate ca administrator provizoriu şi ulterior, administrator al insolvabilităţii SC „Octavir-Exim” SRL. Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, administratorul procedurii de insolvabilitate pentru îndeplinirea funcţiilor sale are dreptul la remuneraţie şi la compensarea cheltuielilor aferente.
Menţionează că a suportat diverse cheltuieli legate de procedura de insolvabilitate a SC „Octavir-Exim” SRL, şi anume: publicarea actelor judecătoreşti şi anunţurilor în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”; introducerea modificărilor în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor; multiplicarea actelor; organizarea şi desfăşurarea adunărilor creditorilor; participarea în cadrul şedinţelor de judecată la Curtea de Apel Chişinău; cheltuieli de transport; achiziţionarea obiectelor de birotică. Subliniază ÎI „Selevestru Irina” că este îndreptăţită conform legii la remuneraţia muncii prestate, iar scoaterea de pe rol a cererii introductive nu afectează drepturile sale la retribuirea muncii.
Cu atît mai mult, nici unul dintre participanţii la procesul de insolvabilitate nu a avut pretenţii faţă de munca îndeplinită de dînsa în calitate de administrator al insolvabilităţii. Întru argumentarea sumelor pretinse spre încasarea cu titlu de cheltuieli aferente procesului, a prezentat facturi fiscale. Cere ÎI „Selevestru Irina” încasarea în beneficiul său de la SC „Octavir- Exim” SRL a sumei de 4 582,20 lei cu titlu de cheltuieli aferente procesului de insolvabilitate şi încasarea în mod solidar de la SC „Octavir-Exim” SRL, Prisăcaru Octavian şi creditorii validaţi în cadrul procesului de insolvabilitate a sumei de 106 800 lei cu titlu de remuneraţie pentru activitatea de administrare.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, a fost admis parţial demersul îniantat, fiind dispusă încasarea de la SRL „Octavir-Exim” în beneficiul ÎI „Selevestru Irina” suma de 4 582,20 lei cu titlu de cheltuieli aferente procesului de insolvabilitate şi suma de 106 800 lei cu titlu de remuneraţie pentru administrarea întreprinderii SRL „Octavir-Exm”. A fost respins demersul ÎI „Selevestru Irina” privind încasarea remuneraţiei administratorului insolvabilităţii şi încasarea cheltuielilor aferente procesului de insolvabilitate din contul lui Prisăcaru Octavian şi a creditorilor SRL „Octavir-Exim”.
În motivarea încheierii, instanţa de insolvabilitate a invocat prevederile art. 1 alin. (4), 5 alin. (5) lit.c), 25 alin. (5) lit.i), 32 alin. (4), 52 alin. (1) ş (2), 70 alin. (1), (2) şi (13) şi 159 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, menţionînd că, actele cauzei demonstrează cu certitudine că Selevestru Irina a deţinut funcţia de administrator provizoriu al SRL „Octavir-Exim” în perioada 19.10.2012-10.12.2012, şi respectiv 23.10.2013-20.03.2014, iar funcţia de administrator al procesului de insolvabilitate a fost deţinută în perioada 10.12.2012-23.10.2013, îndeplinindu-şi în aceste perioade atribuţiile, ce se confirmă prin prezentarea în adresa instanţei a rapoartelor de activitate detaliate privind situaţia economico-financiară a debitorului.
Considerînd ilegală încheierea instanţei de insolvabilitate, la 09.12.2014, SC „Octavir-Exim” SRL a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, 2 casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15.10.2014 şi emitetrea unei noi încheieri de respingere a demersului ÎI „Selevestru Irina” privind încasarea remuneraţiei şi a cheltuielior aferente procesului de insolvabilitate. În motivarea recursului, recurentul a invocat ilegalitatea încheierii recurate, menţionînd că cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate înaintată din numele debitorului SRL „Octavir-Exim” în persoana lui Prisăcaru Octavian, nu a fost semnată de acesta, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art. 24 al Legii insolvabilităţii şi art. 265 lit. h) şi 267 lit. c) CPC şi duce la ilegalitatea procesului de insolvabilitate.
La 24.12.2014, ÎI „Selevestru Irina” a depus referinţă pe marginea recursului declarat, prin care şi-a manifestat dezacordul cu argumentele acestuia şi a solicitat respingerea lui. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins cu menţinerea încheierii recurate din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor ce vizează remunerearea administratorului insolvabilităţii – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. Potrivit art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.
Reglementări similare se regăsesc şi în dispoziţiile art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, potrivit cărora procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi. Potrivit art. 5 alin. (5) lit. c) al legii vizate, principalele competenţe ale instanţei de insolvabilitate în cadrul prezentei legi sunt desemnarea administratorului provizoriu şi fixarea remuneraţiei lui, desemnarea administratorului insolvabilităţii sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura pînă la confirmarea ori, după caz, pînă la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, precum şi stabilirea atribuţiilor lui pentru această perioadă.
La caz, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2012, ÎI „Selevestru Irina” a fost desemnată în calitate de administrator provizoriu al SRL „Octavir-Exim”, iar debitorul a fost înlăturat de la gestionarea patrimoniului, atribuţiile de administrare şi dispoziţie asupra bunurilor debitorului fiind transmise administratorului provizoriu. Potrivit art. 25 alin. (5) lit.i) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, principalele atribuţii şi drepturi ale administratorului provizoriu în cadrul 3 prezentei legi sînt primirea remuneraţiei şi recuperarea cheltuielilor, confirmate de instanţa de insolvabilitate, suportate de administratorul provizoriu în activitatea sa.
Potrivit art. 32 alin. (1) al aceleaşi legi, cheltuielile judiciare aferente perioadei de observare a debitorului privind taxa de stat, privind remunerarea administratorului provizoriu, privind notificarea, privind convocarea şedinţelor şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul provizoriu se suportă din patrimoniul debitorului. Prin tranzacţie se poate stabili o altă ordine de repartizare a cheltuielilor judiciare. (4) Modalitatea de repartizare a cheltuielilor judiciare şi a cheltuielilor de remunerare a administratorului provizoriu o stabileşte instanţa de insolvabilitate într-o hotărîre sau încheiere emisă în urma examinării cauzei. În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) al Legii insolvabilităţii, cheltuielile procesului de insolvabilitate includ: a) cheltuielile de judecată; b) remuneraţia şi cheltuielile administratorului provizoriu, ale administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, dacă au fost prevăzute.
Potrivit art. 70 alin. (1) al legii date, pentru îndeplinirea funcţiilor, administratorul/lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi la compensarea cheltuielilor aferente. (2) Remuneraţia administratorului/lichidatorului se constituie din onorarii fixe şi onorarii de succes sub formă procentuală şi se achită în monedă naţională, inclusiv în cazul în care remuneraţia se determină în funcţie de creanţe/sume în valută străină. (12) Cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile de publicare, notificare, convocare şi comunicare a actelor de procedură efectuate de către administrator/lichidator vor fi suportate din patrimoniul debitorului.
La caz, Colegiul constată cu certitudine că, ÎI „Selevestru Irina” a deţinut funcţia de administrator provizoriu al SRL „Octavir-Exim” în perioada 19.10.2012-10.12.2012, şi respectiv 23.10.2013-20.03.2014, iar funcţia de administrator al procesului de insolvabilitate a fost deţinută în perioada 10.12.2012-23.10.2013. În această perioadă, şi-a îndeplinit integral atribuţiile puse în seama ei de administrare a debitorului, precum şi a suportat diverse cheltuieli legate de procedura de insolvabilitate a SC „Octavir-Exim” SRL, cum ar fi: publicarea actelor judecătoreşti şi anunţurilor în Monitorul Oficial al RM; întroducerea modificărilor în Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor; organizarea şi desfăşurarea adunărilor creditorilor; participarea în cadrul şedinţelor de judecată la Curtea de Apel Chişinău.
Prin urmare, Colegiul conchide că instanţa de insolvabilitate just a admis demersul administratorului insolvabilităţii ÎI „Selevestru Iorina” privind încasarea remuneraţiei acesteia în perioada 19.10.2012-20.03.2014 şi a cheltuielilor aferente procesului de insolvabilitate. Or, faptul că cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate înaintată din numele debitorului SRL „Octavir-Exim” în persoana lui Prisăcaru Octavian, nu a fost semnată de acesta, şi în consecinţă cererea 4 introductivă a fost scoasă de pe rol, nu constituie temei de refuz în satisfacerea demersului de încasare a remuneraţiei şi a cheltuielilor aferente.
Astfel, remunerarea muncii administratorului provizoriu şi a administratorului insolvabilităţii, nu este condiţionată de respectarea procedurii de înaintare a cererii instroductive sau de intentare a procesului de insolvabilitate, ci de executarea atribuţiilor de administrare a debitorului care i-au fost puse în sarcină de către instanţa de insolvabilitate. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de SRL „Octavir-Exim”.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, în cauza intentată la cererea introductivă a SRL „Octavir-Exim” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de propria întreprindere. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 5