Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-91/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 ianuarie 2015
Părțile
Sofciuc Vasile vs Casa Teritorială de Asigurări Sociale Ciocana
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-91/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V.Burduh dosarul nr. 3ra-91/15 instanţa de apel: S.Caitaz, A.Nogai, A.Doga ÎNCHEIERE 28 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Soficiuc Vasile împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Ciocana mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 23 mai 2014, c o n s t a t ă La 31 martie 2014, Soficiuc Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Ciocana mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii s-a indicat că, a activat în funcţia de judecător în diferite instanţe judecătoreşti. Prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.975 din 24 iulie 1996 a fost admisă cererea sa de demisie din funcţia de judecător în legătură cu depunerea cererii de demisie. Menţionează că având un stagiu total de 40 ani din care 26 de ani de activitate în funcţia de judecător, prin dispoziţia Casei Naţionale de Asigurări Sociale i s-a stabilit indemnizaţia lunară viageră în mărime de 85% din salariul de funcţie în conformitate cu art.26 alin. (5) al Legii nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.

Indică că cuantumul indemnizaţiei viagere stabilită de pîrît constituie 5 525 lei, care se calculează în dependenţă de modificările legislaţiei privind salarizarea judecătorilor în exerciţiu. Prin Legea nr.37 din 07 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.355 din 23 decembrie 2005 salariul judecătorului în exerciţiu al Curţii Supreme de Justiţie a fost majorat cu 35%. 1 La 03 martie 2014 s-a adresat Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Ciocana mun. Chişinău cu cererea privind recalcularea mărimii îndemnizaţiei viagere, însă prin răspunsul nr.1345 din 28 martie 2014 i s-a refuzat în satisfacerea cererii.

Consideră că refuzul pîrîtului este neîntemeiat, deoarece întruneşte condiţiile stabilite de art.26 al Legii cu privire la statutul judecătorului şi este în drept să solicite majorarea indemnizaţiei lunare viagere în mărime de 85% din suma salariului mediu plătit judecătorului Curţii Supreme de Justiţie în conformitate cu art.4 alin. (4) lit. b) al Legii nr.328 din 23 decembrie 2013. Solicită reclamantul, obligarea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Ciocana mun. Chişinău de a-i recalcula indemnizaţia viageră în mărime de 85 % reieşind din salariul mediu plătit judecătorului Curţii Supreme de Justiţie în funcţie, începînd cu 01 ianuarie 2014. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 23 mai 2014 acţiunea a fost admisă, fiind recunoscut ilegal refuzul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Ciocana mun. Chişinău de a recalcula indemnizaţia lunară viageră lui Soficiuc Vasile şi a fost obligată Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Ciocana mun.Chişinău de a recalcula lui Soficiuc Vasile indemnizaţia lunară viageră în mărime de 85 % reieşind din salariul mediu plătit în funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, începînd cu 01 ianuarie 2014 în termen de 13 zile de la data devenirii prezentei hotărâri irevocabile. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, Casa Naţională de Asigurări Sociale a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, cu menţinerea hotărârii primei instanţe.

La 05 decembrie 2014 Casa Naţională de Asigurări Sociale, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a indicat că, la examinarea pricinii instanţele judecătoreşti au încălcat şi aplicat eronat normele de drept material. În acest sens susţine că recalcularea indemnizaţiei viagere intimatului nu poate fi efectuată din motiv că conform hotărârii Curţii Constituţionale nr.27 din 20 noiembrie 2011 au fost declarate neconstituţionale prevederile art.II şi punctele 7 şi 9 ale art.III din Legea nr.56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în partea referitoare la art.461 al Legii nr.156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care prevedeau condiţiile de stabilire a pensiei pentru judecători.

La fel indică că din conţinutul art.26 alin. (5) al Legii cu privire la statutul judecătorului indemnizaţia viageră urmează a fi recalculată reieşind din indexarea salariului şi nu din majorarea lui. 2 Verificînd legalitatea hotărârii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de Casa Naţională de Asigurări Sociale în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea 3 aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.