2ra-89/15 — Privind încasarea remuneraţiei de autor

Dosarul nr. 2ra-89/15 Instanţa de fond: Judecătoria Comrat – S. Popovici Instanţa de apel: CA Comrat - A. Curdov, E. Dimina, A. Şpac ÎNCHEIERE 28 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului, declarat de către Asociaţia „Drepturi de autor şi conexe” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Asociaţia „Drepturi de autor şi conexe” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Bizim Aidînic” privind încasarea remuneraţiei de autor, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 15 iulie 2014, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Asociaţia „Drepturi de autor şi conexe”, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Comrat din 09 decembrie 2013, CONSTATĂ : La 26 martie 2012 Asociaţia „Drepturi de autor şi conexe” (în continuare AsDAC) a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Bizim Aidînic” privind încasarea remuneraţiei de autor în sumă de 22.399,21 lei şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că AsDAC este o organizaţie de administrare a drepturilor de autor şi conexe pe principii colective, ce eliberează licenţe pentru valorificarea operelor, primind pentru aceasta remuneraţie pentru titularii de drepturi, adică fiecare persoană, care valorifică operele publicate, inclusiv prin retransmitere, este obligată să primească de la reclamant licenţa neexclusivă (contract) şi să achite remuneraţie de autor în conformitate cu anexa nr. 3 a Hotărîrii Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2001 „ privind tarifele minime ale remuneraţiei de autor”.

1 AsDAC a menţionat că la 16 iunie 2003 i-a eliberat SRL „Bizim Aidînic” licenţa generală (acord) de tip RTV nr. 109, în care a fost stabilită plata trimestrială în mărime de 150 lei ca remuneraţie cu obligaţia achitării de către pîrît a plăţii trimestriale pînă la data de 15 a lunii ce urmează după perioada trimestrială de raportare, precum şi prezentarea raportului privind retransmiterea canalurilor de televiziune. Reclamantul a indicat că încălcînd cerinţele contractuale SRL „Bizim Aidînic” nu a achitat remuneraţia de autor în mărime de 400 lei pentru perioada de la trimestrul doi pînă la trimestrul patru al anului 2011, neprezentînd darea de seamă. Potrivit pct. 5 lit. e) al contractului s-a indicat că pentru fiecare zi de întîrziere cu plata beneficiarul este obligat să achite AsDAC penalităţi în cuantum de 2% din suma datorată.

AsDAC a invocat că în temeiul Hotărîrii de Guvern nr. 641 din 12 iulie 2001 titularii de drepturi de autor şi conexe au dreptul să li se plătească remuneraţia minimă prevăzută de această hotărîre, drept opozabil obligaţiei imperative de plată a acesteia de către utilizatorii de opere (obligaţie imperativă datorită caracterului de plată minimă). Astfel reclamantul are dreptul să revendice plata difirenţei dintre tariful stabilit de actul normativ invocat şi cel stabilit în licenţa eliberată datorită însăşi existenţei actului normativ, dar şi din considerentele că respectivul tarif minim spre plată retransmisie prin cablu este de 5,6 % din încasări; tariful menţionat în licenţă a fost stabilit reieşind din situaţia financiară la data obţinerii acestei licenţe – 16 iunie 2003, pînă în prezent nefiind revizuit în sensul ajustării la situaţia financiară curentă a operatorului prin cablu SRL „Bizim Aidînic”.

AsDAC solicită admiterea cererii de chemare în judecată integral cu dispunerea încasării din contul SRL „Bizim Aidînic” în beneficiul titularului de drepturi a datoriei totale în sumă de 75.283 lei dintre care: 5.083 lei constituie suma datorată conform licenţei generale (acord) RTV nr. 109 din 16 iunie 2003, unde 400 lei este remuneraţia pentru perioada trimestrului II – IV anul 2011; 669 lei suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere cu plata şi 4.014 lei penalitate contractuală în mărimea unui salariu minim (18 lei) pentru fiecare zi de întîrziere cu prezentarea dărilor de seamă privind creaţiile valorificate; 70.200 lei constituie difirenţa calculată spre plată conform hotărîrii Consiliului AsDAC din 31 martie 2009 întru realizarea dreptului la remuneraţie minimă prevăzut de Hotărîrea Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2001. În cadrul examinării pricinii la 17 octombrie 2013 AsDAC a înaintat cerere de precizare a cuantumului pretenţiilor din acţiune, solicitînd de a încasa de la SRL „Bizim Aidînic” remuneraţie de autor pentru perioada 01 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012 în sumă de 22.399,21 lei, dintre care: pentru anul 2009 – suma de 6.142 lei; pentru anul 2010 – suma de 8.046,12 lei; pentru anul 2011 – suma de 5.116,26 lei; pentru anul 2012 – suma de 3.094,83 lei (f.d.

126 – 128). Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 09 decembrie 2013 acţiunea înaintată de AsDAC a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. În motivarea hotărîrii s-a indicat că, reclamantul formulînd acţiunea în judecată şi-a motivat cerinţele sale făcînd referire 2 la pct. 22 lit. b) din Anexa nr. 3 a Hotărîii Guvernului nr. 641 din 12 iulie 2011 „privind tarifele minime ale remuneraţiei de autor”, în care sunt stabilite tarifele minime ale remuneraţiei de autor pentru folosirea operelor în emisiunile de radio şi televiziune pentru emisiunile retransmise prin eter cu acces codat pentru folositori, precum şi pentru emisiunile retransmise prin cablu cu administrarea plăţii de la abonamente sau fondatori (sponsori): - 5,6% din suma administrată (3,2% - dreptul de autor şi 2,4% drepturi conexe) sau prin acord lunar sau suma contractuală trimestrială pentru volumul întreg de emisiuni.

Astfel nu poate fi luată în consideraţie referinţa reclamantului la norma menţionată în partea încasării remuneraţiei de autor în mărime de 22.399,21 lei de la operator, deoarece conform art. 668 alin. (1) Cod Civil contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii. Iar, potrivit pct. 8 al acordului (licenţa) de tipul RTV pentru folosirea operelor în emisiunile de radio şi televiziune păstrate de către drepturile de autor şi conexe nr. 109 din 16 iunie 2003, orice schimbări sau modificări din acordul prezent (licenţa) pot fi efectuate exclusiv în formă scrisă sub semnătura persoanelor împuternicite a fiecărei părţi.

Conform pct. 5 lit. c) din acordul menţionat s-a discutat şi stabilit plata remuneraţiei de autor în mărime de 150 lei pe trimestru pentru folosirea completă de către SRL „Bizim Aidînic” a volumului integral de emisiune de radio şi televiziune, iar alte modificări de plată nu au fost efectuate (f.d. 158, 165 – 166, 217 - 218). La 26 decembrie 2013 AsDAC a înaintat cerere de apel, solicitînd casarea hotărîrii Judecătoriei Comrat din 09 decembrie 2013, cu pronunţarea unei hotărîri de admitere a acţiunii (f.d.

163, 179 - 181). Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 15 iulie 2014 s-a respins apelul declarat de AsDAC, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Comrat din 09 decembrie 2013. În motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut că este corectă concluzia instanţei de fond de a respinge cerinţele reclamantului ca neîntemeiate, deoarece conform art. 27 al Legii privind dreptului de autor şi drepturile conexe sînt stabilite remuneraţia în cîteva variante: sub formă de dobîndă din veniturile pentru modul respectiv de valorificare a operei, sub formă de sumă fixată, conform tarifelor sau în alt mod. Astfel acordul contestat a fost încheiat conform tipului de achitare sub formă de sumă fixată în mărime de 150 lei.

Cu atît mai mult că referirea apelantului la prevederile pct. 2 subpct. b) din anexa nr. 3 a Hotărîrii Guvernului despre tarifele minime ale remuneraţiei de autor nr. 641 din 12 iulie 2001 este neîntemeiată, deoarece această normă de drept poate fi aplicată în cazul încasării remuneraţiei pentru valorificarea operelor în emisiunile radiofonice şi televizate (pentru fiecare folosire repetată a fonogramelor, videogramelor şi filmelor pentru emisiunile retransmise pe cale radioelectrică cu cod de acces pentru beneficiari, precum şi pentru retransmiterea emisiunilor prin cablu, contra unei plăţi convenite cu abonaţii sau fondatorii (sponsorii). Pe cînd în cazul dat intimatul retransmite programele sale pe cale radioelectrică deschisă, fără încasarea unei plăţi suplimentare de la abonaţii canalului său (f.d.

208 – 212, 219 - 222). 3 La 06 octombrie 2014 AsDAC a înaintat cerere de recurs împotriva hotărîrii Judecătoriei Comrat din 09 decembrie 2013 şi deciziei Curţii de Apel Comrat din 15 iulie 2014. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că atît hotărîrea instanţei de fond cît şi decizia instanţei de apel sînt neîntemeiate şi ilegale, fiind adoptate ca rezultat al aplicării eronate a normei materiale. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Comrat a fost pronunţată la 15 iulie 2014 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 04 august 2014, recepţionată la 07 august 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f.d.

215), cererea de recurs a fost depusă la 06 octombrie 2014, fiind depusă în termen. Verificînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de AsDAC nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Astfel, analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că AsDAC a invocat netemeinicia şi ilegalitatea atît a hotărîrii instanţei de fond cît şi a deciziei instanţei de apel, fiind adoptate ca rezultat al aplicării eronate a normei materiale.

În speţă, Colegiul menţionează că recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurenţii şi respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Iar, alin. (4) al aceluiaş articol, stipulează că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa 4 judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererilor de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ţinînd cont de actele anexate la dosar, se constată că recursul înaintat de AsDAC împotriva deciziei instanţei de apel nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Cererea de recurs, declarată de către Asociaţia „Drepturi de autor şi conexe”, se consideră inadmisibilă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 5