- Dosarul nr.
- 2r-83/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 ianuarie 2015
- Părțile
- SA Monttehsan vs executorul judecatoresc Doroftei Igor, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chisinau
- Pe scurt
- Temeiurile declararii revizuirii
2r-83/15 — Anularea încheierii
dosarul nr. 2r-83/15 prima instanţă L. Vasilevici instanţa de apel N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 28 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni ”Monttehsan”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni ”Monttehsan” împotriva executorului judecătoresc Igor Doroftei, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chișinău cu privire la anularea încheierii, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea pe Acțiuni ”Monttehsan”.
constată La 22 noiembrie 2013, SA ”Monttehsan” a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Igor Doroftei, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chișinău cu privire la anularea încheierii. În motivarea acțiunii, SA ”Monttehsan” a menționat că prin încheierea executorului judecătoresc Igor Doroftei din 08 noiembrie 2013, s-a dispus intentarea și asigurarea executării documentului executoriu, fiind pornită procedura de executare a titlului executoriu din 30 noiembrie 2013 privind încasarea datoriei în mărime de 584975 lei și a taxei de stat în sumă de 17549,25 lei. La fel menționează că procedura de executare a fost intentată împotriva SA ”Monttehsan”, însă hotărîrea a fost pronunțată împotriva Holdingului ”Monttehsan” Insisvent.
Susține că SA ”Monttehsan” niciodată nu a purtat numele de Monttehsan Insisvent, mai mult ca atît că există o companie cu numele de ”Insisvent” SRL, astfel nu este clar din ce considerente executorul a înaintat procedura de executare anume împotriva SA ”Monttehsan” și nu a firmei ”Insisvent” SRL. Consideră că executorul judecătoresc a înaintat procedura de executare împotriva unei alte companii decît celei indicate în documentul executoriu. Deci, executorul judecătoresc greșit a înaintat procedura de executare față de SA ”Monttehsan” și a aplicat măsurile de asigurare, blocînd astfel activitatea companiei, din care considerente acțiunile executorului le consideră ilegale. SA ”Monttehsan” a solicitat anularea încheierii executorului judecătoresc Igor Doroftei din 08 noiembrie 2013 privind intentarea și asigurarea executării documentului executoriu.
1 Prin încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 31 martie 2014, cererea SA ”Monttehsan” a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014, a fost respins recursul declarat de SA ”Monttehsan” și menținută încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 31 martie 2014. La 22 august 2014, SA ”Monttehsan” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2014, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea pe Acțiuni ”Monttehsan”. La 0 decembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, SA ”Monttehsan” a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate și restituirea cauzei la rejudecare pentru examinarea cererii de revizuire.
Totodată, a invocat că încheierea motivată a Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2014 nu i-a fost adusă la cunoștință, din care considerente nu poate să expună motivele detaliate, rezervîndu-și dreptul de a depune un recurs motivat. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că pînă la moment, recursul motivat nu a fost depus. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după de examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
S-a constatat că, SA ”Monttehsan” a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Igor Doroftei, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chișinău cu privire la anularea încheierii. Prin încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 31 martie 2014, cererea SA ”Monttehsan” a fost respinsă. Nefiind de acord cu încheierea menționată, SA ”Monttehsan” a declarat recurs împotriva acesteia, iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014, a fost respins recursul declarat de SA ”Monttehsan” și menținută încheierea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 31 martie 2014. Drept urmare, la 22 august 2014 SA ”Monttehsan” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2014, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SA ”Monttehsan”.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Chişinău, prin încheierea din 09 decembrie 2014, întemeiat a respins cererea de revizuire declarată de SA ”Monttehsan”. Conform art. 451 al. (1) CPC, cererea de revizuire trebuie să conţină, în mod obligatoriu, temeiurile consemnate la art. 449 CPC, cu anexarea probelor ce le confirmă. 2 Actele cauzei denotă că drept temei de depunere a cererii de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2014, SA ”Monttehsan”, a invocat prevederile art. 449 lit. b) CPC, conform căruia au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Astfel, SA ”Monttehsan” a indicat că la 16 mai 2014 a fost pronunțată încheierea Curții de Apel Chișinău, care se referă la faptele invocate în prima instanță și în cererea de recurs, încheierea motivată fiind recepționată la 21 iulie 2014. De asemenea, a mai menționat că încheierea în cauză a fost pronunțată în privința cererii Primăriei municipiului Chișinău privind înlocuirea în procedura de executare a debitorului SA ”Monttehsan” cu succesorii săi. Deci, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2014 a fost confirmat faptul că prin hotărîrea din 30 noiembrie 2011 (în baza căreia a fost emis titlul executoriu și pornită procedura de executare contestată), s-a încasat datoria anume de la Holding ”Monttehsan” Insisvent și nu de la SA ”Monttehsan”.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menționează, cu toate că SA ”Monttehsan” în cererea de revizuire a indicat drept temei art. 449 lit. b) CPC, în argumentarea cererii nu invocă careva circumstanţe sau probe care a-r putea fi raportate la temeiurile stabilite de norma procedurală, deoarece în cazul temeiului invocat la lit. b) art. 449, este important ca circumstanţele sau faptele existente obiectiv să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente. Însă, la cererea de revizuire SA ”Monttehsan” nu a anexat probe ce a-r confirma apariţia circumstanţelor invocate.
La caz, SA ”Monttehsan” invocă faptul că încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2014 a fost emisă după depunerea cererii de recurs, partea motivată a acesteia fiind recepționată la 21 iulie 2014. Astfel, norma legală prevede cumulativ două condiții generale pentru aplicarea prevederilor art. 449 lit. b) CPC și anume necunoașterea faptelor și întreprinderea măsurilor pentru a cunoaște faptele sau circumstanțele invocate. Or, faptul invocat de SA ”Monttehsan” ca temei al revizuirii, nu poate fi considerat ca circumstanţă sau faptă esenţială a pricinii care nu a fost şi nu a putut fi cunoscută revizuentului, dat fiind faptul că din însuși încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2014, rezultă că reprezentantul SA ”Monttehsan” a fost prezent în ședința de judecată cînd a fost examinată cererea Primăriei municipiului Chișinău privind înlocuirea debitorului (f.d.
50-51). Deci, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că SA ”Monttehsan” a cunoscut despre circumstanțele pe care le-a invocat drept temei al revizuirii și astfel nu a probat faptul că a fost în imposibilitate de a afla despre încheierea menționată, care a stat la baza înaintării cererii de revizuire. Prin urmare, motivele invocate în cererea de revizuire nu constituie circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, deoarece în sensul textului redat, acestea nu îndeplinesc cerinţele impuse de legiuitor.
3 Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că admiterea cererii de revizuire ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză.
Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că Curtea de Apel Chişinău, prin încheierea din 09 decembrie 2014, corect a concluzionat că argumentele invocate de către recurent în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 449 CPC şi, prin urmare, temeinic şi legal a respins cererea de revizuire depusă de către SA ”Monttehsan” ca fiind inadmisibilă.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni ”Monttehsan”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni ”Monttehsan” împotriva executorului judecătoresc Igor Doroftei, intervenient accesoriu Consiliul municipal Chișinău cu privire la anularea încheierii.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 4