Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-120/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 ianuarie 2015
Părțile
Talmazan Liuba, persoană interesată ÎS Cadastru, OCT Chişinău
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-120/15 — Constatarea faptului ce are valoare juridică

prima instanţă: Sv. Garştea-Bria dosarul nr. 2ra-120/15 instanţa de apel: M.Anton, E.Cobzac, S.Vrabii ÎNCHEIERE 21 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Talmazan Liuba, în pricina civilă la cererea depusă de Talmazan Liuba, persoanei interesate Întreprinderea de stat „Cadastru”, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea de stat „Cadastru”, casată hotărârea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 mai 2014, fiind emisă o decizie sub formă de încheiere de scoatere a cererii de pe rol, c o n s t a t ă La 14 ianuarie 2014, Talmazan Liuba a depus cerere cu privire la constatarea faptului ce are valoare juridică.

În motivarea cererii petiţionara a indicat că, tatăl ei Erhan Constantin, data naşterii 18.10.1923, a decedat la 25.12.1992. În familie au fost patru copii: Erhan Nicolae, data naşterii 01.01.1962, Erhan Ecaterina, data naşterii 06.05.1953, Chiperi (Erhan) Vera, data naşterii 05.03.1958 şi ea Talmazan (Erhan) Liuba, data naşterii 26.06.1964. Menţionează că sora Erhan Ecaterina, deţinea în proprietate terenul pentru construcţii nr. cadastral 5511208287 situat pe str. Independenţei, 148, satul Băcioi, comuna Băcioi, mun.Chişinău, precum şi terenurile agricole cu nr. cadastrale 5511311216, 5511311260, 5511312003, 5511308033, 5511311235, situate în extravilanul satului Băcioi, comuna Băcioi, mun.Chişinău.

La 12 februarie 2006 Erhan Ecaterina a decedat, iar ea a acceptat moştenirea averii defunctei prin intrarea în posesia bunurilor, cu acordul fratelui Erhan Nicolae şi surorii Chiperi (Erhan) Vera. La 20 aprilie 2012 a decedat sora Chiperi (Erhan) Vera, iar la 23 aprilie în acelaşi an a decedat şi Erhan Nicolae. 1 Susţine, că după decesul surorii Erhan Ecaterina şi pînă în prezent administrează cu titlu de proprietar averea succesorală rămasă şi potrivit art.1516 alin. (4) Cod civil se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta, dacă a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu. Indică că s-a adresat notarului pentru perfectarea contractului de donaţie a bunurilor imobile menţionate pe numele copiilor, însă a fost în imposibilitate de a o face, deoarece la organul cadastral bunurile sunt înregistrate după defuncta Erhan Ecaterina.

Consideră că în temeiul art.320 Codul civil a dobândit dreptul de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor imobile deţinute cu drept de proprietate de către defuncta Erhan Ecaterina. Cere reclamanta, constatarea faptului posesiei, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile: terenul pentru construcţii nr. cadastral 5511208287 situat pe str. Independenţei, 148, satul Băcioi, comuna Băcioi, mun.Chişinău, precum şi terenurile agricole cu nr. cadastrale 5511311216, 5511311260, 5511312003, 5511308033, 5511311235, situate în extravilanul satului Băcioi, comuna Băcioi, mun.Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 mai 2014 cererea a fost admisă.

S-a constatat după Talmazan Liuba faptul posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile: terenul pentru construcţii nr. cadastral 5511208287 situat pe str. Independenţei, 148, satul Băcioi, comuna Băcioi, mun.Chişinău, precum şi terenurile agricole cu nr. cadastrale 5511311216, 5511311260, 5511312003, 5511308033, 5511311235, situate în extravilanul satului Băcioi, comuna Băcioi, mun.Chişinău. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, ÎS „Cadastru” a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014 a fost admis apelul declarat de ÎS „Cadastru”, s-a casat hotărârea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 mai 2014, fiind emisă o decizie sub formă de încheiere de scoatere a cererii de pe rol.

La 18 noiembrie 2014 Talmazan Liuba, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În susţinerea recursului s-a indicat că, concluziile instanţelor judecătoreşti sunt în contradicţie cu materialele pricinii, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural. În acest sens susţine că instanţa de apel neîntemeiat a repus apelantul în termenul de declarare a apelului fără a ţine cont de faptul că în prima instanţă a fost citat legal şi chemat să depună referinţa la cererea înaintată de intimată. Menţionează, că prin probele administrate în pricină nu se confirmă existenţa unui litigiu de drept, nu s-a stabilit careva pretenţii materiale fie din partea persoanelor fizice şi juridice sau a autorităţilor de stat.

2 A mai indicat că prin intrarea în posesia patrimoniului succesoral se consideră că intimata a acceptat succesiunea. Verificînd legalitatea hotărârii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Talmazan Liuba urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Talmazan Liuba este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). 3 Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de Talmazan Liuba în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Talmazan Liuba ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Talmazan Liuba se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.