3ra-68/15 — Anularea ordinului privind sancţionarea disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată

dosarul nr.3ra-68/15 prima instanţă: D.Chistol instanţa de apel: L. Popova, A. Panov, M. Moraru ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Radu Dumneanu în interesele lui Iurie Vulpe, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vulpe Iurie împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului privind sancţionarea disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, prin care apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne a fost admis şi casată hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 02 iulie 2013, c o n s t a t ă: La data de 18 aprilie 2013, reprezentantul lui Vulpe Iurie, avocatul Dumneanu Radu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea ordinului privind sancţionarea disciplinară, repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu, repararea prejudiciului moral şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat reclamantul, că prin punctele 1 şi 3 ale ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 197-ef din 22.03.2013, s-a dispus sancţionarea disciplinară cu concedierea din organele afacerilor interne a colaboratorului de poliţie Vulpe Iurie. Drept temeiuri pentru emiterea ordinului în cauză au fost invocate rezultatele urmăririi penale efectuate de Procuratura anticorupţie în cauza nr. 2013978025, pornită în baza art. 324 alin.(l) Cod penal, în privinţa şefului adjunct al SPR a CGP mun. Chişinău, Oleg Boboc.

Menţionează reclamantul că una din circumstanţele care au stat la baza emiterii ordinului sus indicat a fost o înregistrare video, din care pârâtul a concluzionat că „la 21.02.2013, în intervalul de timp cuprins între orele 16:09:45 şi 16:11:30 1 colaboratorul de poliţie Iurie Vulpe, în ţinută de serviciu, a scos cu mâna dreaptă din buzunarul stâng intern al sacoului de serviciu portofelul personal din care a numărat mijloace financiare, care le-a pus pe masa de serviciu a colaboratorului de poliţie Oleg Boboc, în ţinută civilă, ultimul acceptând presupusul bun, pe care l-a ridicat cu mâna dreaptă şi l-a pus în interiorul mesei serviciu”,… „iniţial, toţi colaboratorii vizaţi, atât în cadrul anchetei de serviciu, şi pe cauza penală unanim au explicat că, presupusele mijloace pecuniare oferite de către dânşii lui Oleg Boboc au constat în restituirea datoriilor anterioare”.

Precizează, că ulterior, o parte din ei, au relatat organului de urmărire penala şi în cadrul anchetei de serviciu că totuşi presupusele mijloace pecuniare au fost oferite de către dumnealor lui Oleg Boboc la solicitarea ultimului în scopul unor beneficii la serviciu sau de ordin personal. Concomitent, toţi au declarat că nu avut careva datorii pecuniare faţă de conducătorul lor Oleg Boboc şi doar că au fost obligaţi de ultimul la asemenea acţiuni de comportament corupţional, declaraţii ce urmează fi calificate de către organul de urmărire penală potrivit alin. (4) art. 325 Cod penal, conform căruia persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art. 324 Cod penal este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost estorcate.

Consideră că Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 197-ef din 22.03.2013 este ilegal şi urmează a fi anulat cu restabilirea reclamantului Vulpe Iurie într-o funcţie similară celei deţinute anterior cu restabilirea drepturilor salariatului ce decurg din raporturile de muncă. Menţionează, că concluzia pârâtului cu privire la participarea reclamantului Vulpe Iurie la comiterea faptelor de corupţie este eronată şi nu corespunde realităţii, or, reclamantul Vulpe Iurie are calitatea de martor în cauza penală cercetată de Procuratura Anticorupţie, invocată în ordinul de sancţionare, respectiv a comunicat organului de urmărire penală că nu cunoaşte nici o circumstanţă a activităţii corupţionale a numitului Oleg Boboc.

Cu referire la prevederile art. 63 alin. (7) CPP, potrivit cărora interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune se interzice, menţionează că, este evident că reclamantul Vulpe Iurie nu a comis infracţiune care are tangenţă cu faptele incriminate lui Oleg Boboc. Consideră, că colaboratorul de poliţie Vulpe Iurie a fost sancţionat în realitate doar pentru faptul că a refuzat să dea declaraţii compromiţătoare în privinţa unei persoane, împotriva căreia au fost pornite investigaţii, la care au participat reprezentanţii Serviciului securitate internă şi combatere a corupţiei a MAI.

Menţionează reclamantul, că s-a dispus concedierea colaboratorilor de poliţie care, contrar voinţei Serviciului securitate internă şi combatere a corupţiei al MAI, nu au confirmat presupusa comitere a acţiunilor de dare în calitate de mită a mijloacelor pecuniare conducătorului ierarhic superior, încălcându-se astfel flagrant prevederile pct. 28 al Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne.

Mai invocă reprezentantul reclamantului că ordinul de sancţionare în privinţa lui Vulpe Iurie a fost emis în scopul de a se răzbuna pentru refuzul de a da declaraţii compromiţătoare în privinţa lui Oleg Boboc, respectiv, s-a acţionat contrar prevederilor pct. 17, 27 şi 28 al Statutului disciplinar al organelor afacerilor interne, prin urmare, acesta este ilegal şi necesită a fi anulat deoarece în faptele acestuia nu se conţin date care confirmă că, reclamantul a comis abateri disciplinare prevăzute de 2 art. 53 Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutului poliţistului, cu încasarea în folosul reclamantului a despăgubirilor prevăzute de art. 90 Codul muncii. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 02 iulie 2013, acţiunea a fost admisă, s-a recunoscut ilegal şi s-a anulat ordinul nr. 197-ef din 22 martie 2013, în partea ce ţine de sancţionarea disciplinară a angajatului MAI, locotenent major de poliţie Vulpe Iurie Ion. Vulpe Iurie a fost repus în funcţie similară celei deţinute în cadrul organelor afacerilor interne la momentul concedierii şi Ministerul Afacerilor Interne a fost obligat să emită ordinul de repunere în funcţie. S-a încasat de la Ministerul Afacerilor Interne în beneficiul lui Vulpe Iurie salariul pentru perioada absenţei forţate de la serviciu în sumă de 21067,52 lei, prejudiciul moral în mărime de 10000 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 4000 lei.

La data de 03 iulie 2013, Ministerul Afacerilor Interne a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 02 iulie 2013, solicitând casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne a fost admis, s-a casat hotărîrea primei instanţe şi s-a pronunţat o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă. La data de 20 noiembrie 2014, reprezentantul lui Iurie Vulpe, avocatul Radu Dumneanu, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului a invocat recurentul că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate normele de drept material şi procedural. Instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum şi a săvîrşit alte încălcări prevăzute de art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă. Menţionează recurentul, că Ministerul Afacerilor Interne nu a prezentat nici o probă care să demonstreze că reprezentatul său a comis vreo faptă din cele invocate a fi comise şi care au stat la baza emiterii ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 197-ef din 22.03.2013. Totodată, susţine reprezentantul recurentul că instanţa nu a cercetat şi a apreciat arbitrar probele aferente cauzei.

Examinînd cererea de recurs declarată de avocatul Radu Dumneanu în interesele lui Iurie Vulpe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC. În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: 3 a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele 4 recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Radu Dumneanu în interesele lui Iurie Vulpe, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de avocatul Radu Dumneanu în interesele lui Iurie Vulpe se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 5