Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-168/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 ianuarie 2015
Părțile
SA Franzeluţa vs Persenti Svetlana
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-168/15 — Încasarea prejudiciului material şi a taxei de stat

dosarul nr.2ra-168/15 prima instanţă: I. Ţurcan instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Panov ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Franzeluţa”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea pe Acţiuni „Franzeluţa” împotriva Svetlanei Presenti cu privire la încasarea prejudiciului material şi a taxei de stat, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Svetlana Presenti, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 05 decembrie 2013 şi emisă o hotărîre nouă de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La data de 21 februarie 2013, SA „Franzeluţa” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Svetlanei Presenti cu privire la încasarea sumei de 43 250,05 lei cu titlu de prejudiciu material şi a taxei de stat. În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat faptul că, la data de 05 aprilie 2012 la intersecţia str. N. Titulescu cu str. Minsk, mun. Chişinău, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat automobilul de model „Ford Maverik” n/î COO-451 şi automobilul de model „Mercedes” 413 n/î CPH-463, care aparţine SA „Franzeluţa”. Menţionează reclamanta că în baza procesului-verbal cu privire la contravenţia administrativă nr.642315 din 05 aprilie 2014, vinovată de producerea accidentului rutier a fost recunoscută conducătorul automobilului de model „Ford Maverik” Svetlana Presenti.

Invocă reclamanta că prin factura fiscală cu nr.FV926227 din 28 aprilie 2012 suma prejudiciului cauzat societăţii a fost evaluat în mărime de 83673,00 lei, care ulterior a fost transferat pentru reparaţia automobilii: avariat al SA „Franzeluţa”, fapt confirmat prin actul de îndeplinire lucrărilor nr. 00009323, pe când automobilul de model „Ford Maverik a fost asigurat la SRL „Moldasig”, care prin ordinul de plată cu 1 nr. 121 din 14 aprilie 2012 a transferat pe contul SA „Franzeluţa” suma de 40329,65 lei, cu titlu de despăgubire de asigurare, lăsând fără acoperire restul cheltuielilor suportate de către societate.

Reclamanta a mai menţionat faptul că, întru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, la 21 mai 2012 a expediat în adresa pîrîtei pretenţia cu nr. 93-01/1-21 prin care a solicitat încasarea sumei restante în valoare de 43 250,05 lei, reclamaţie care a rămas fără nici un răspuns, din care considerente reclamanta s-a adresat cu prezenta cererea de chemare în judecată prin care a solicitat încasarea din contul cet. Presenti Svetlana prejudiciul material în valoare de 43 250,05 lei şi taxa de stat în sumă de 1297,50 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Râşcani din 05 decembrie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Franzeluţa” a fost admisă şi s-a dispus încasarea din contul pârâtei Presenti Svetlana în beneficiul SA „Franzeluţa” suma 43 250,05 lei cu titlu de prejudiciu material şi taxa de stat în valoare 1297,50 lei.

La 04 martie 2014, Presenti Svetlana a depus cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Râşcani din 05 decembrie 2013, solicitînd repunerea în termen de declarare a apelului, casarea integrală a hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărârii prin cererea de chemare în judecată depusă de SA „Franzeluţa” să fie respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de Svetlana Presenti, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 05 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 28 noiembrie 2014, SA „Franzeluţa” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului SA „Franzeluţa” a invocat că instanţa de apel a interpretat eronat şi arbitrar prevederile art. 107, 362 CPC, deoarece termenul de declarare a apelului este unul de decădere, iar la materialele cauzei sunt prezente probe pertinente care confirmă cu certitudine că intimate a fost legal citată, prin urmare instanţa de apel neîntemeiat a dispus repunerea în termen de declarare a apelului. Mai invocă recurenta că instanţa de apel unilateral şi arbitral a apreciat probele şi anume faptul că SA „Franzeluţa” a participat la întocmirea procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor şi nu a făcut nici o menţiune în vederea exprimării dezacordului cu suma prejudiciului.

Suplimentar menţionează recurenta că evaluarea a fost efectuată de către compania specializată SRL „Grand Premiu” care este dealer oficial, iar instanţa de fond corect a dat apreciere expertizei efectuată de aceasta. Examinînd cererea de recurs declarată de SA „Franzeluţa”, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 2 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

3 În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Franzeluţa” ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Franzeluţa” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.