2ra-162/15 — Încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice

dosarul nr.2ra-162/15 prima instanţă: I. Guzun instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco, A. Garbuz ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ursu Ilie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ursu Ilie împotriva Consiliului raional Briceni cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 16 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Ursu Ilie şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Briceni din 18 septembrie 2013, de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La data de 09 iulie 2013, Ursu Ilie a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Briceni cu privire la încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice.

În motivarea acţiunii reclamantul, a invocat că la data de 06 iulie 1949, el împreună cu părinţii, fraţii şi surorile sale au fost deportaţi în Siberia. La aceiaşi dată, conform actului întocmit de reprezentanţii puterii sovietice, a fost confiscată averea părinţilor săi şi anume: casa de locuit şi 2 saraiuri cu valoarea cadastrală de 32 739 lei şi următoarele bunuri imobile - 1 cal în valoare de 15 000 lei, 1 vacă-14 000 lei, 1 capră - 700 lei, 2 oi-1400 lei, 1 purcel-1000 lei, 1 cârlan -600 lei, 1 pernă-80 lei, păpuşoi în grăunâţe-240 lei, 1 sunduc din lemn -2000 lei, 2 mese-1000 lei, 1 butoi- 2000 lei, 1 dulap sofa-4000 lei, 3 ferestre-3000 lei, 1 şcaf-1000 şi alte bunuri, care în total au fost apreciate în valoare de 33 020 lei.

Tot atunci au fost confiscate şi alte bunuri, care nu au fost incluse în actul întocmit de reprezentanţii puterii: 1 vacă în valoare de 14 000 lei, 1 iapă-15000 lei, 21 oi-14700 lei, 1 plug-1500 lei, 1 cultivator- 1000 lei, 1 boronă-1000 lei, 1 căruţă-5000 lei, 2 covoare moldoveneşti (2 m x 3m)- 8000 lei, 7 perne - 5600 lei, 2000 kg de grîu-9000 lei, popuşoi în ştiulete 3500 kg- 7000 lei, iar în total bunuri în valoarea de 76 760 lei. Indică reclamantul că la data de 21 mai 1991, a primit certificat de reabilitare a 1 părinţilor săi, dar din cauza lipsei de carte şi stării de sănătate nu a ştiut că are dreptul de a se adresa către comisia specială a Consiliului raional Briceni pentru restituirea averii confiscate, aflând despre acest drept întâmplător de la alte persoane.

La 21 septembrie 2010 a depus cerere la comisia specială cu privire la restituirea valorii averii părinţilor săi, însă la 02 mai 2013 a primit răspuns că cererea sa a fost respinsă în legătură cu omiterea termenului de prescripţie. Solicită Ursu Ilie repunerea în termenul de prescripţie extinctivă şi încasarea de la direcţia financiară a Consiliului raional Briceni în beneficiul său a sumei de 142 519 lei, contul bunurilor confiscate şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 6000 lei. La data de 07 august 2013, reclamantul Ursu Ilie a depus o cerere suplimentară cu privire la concretizarea şi majorarea cuantumului pretenţiilor din acţiune, în care a indicat că în cererea iniţială au fost făcute greşeli la calcularea sumei totale a valorii bunurilor confiscate şi a menţionat că valoarea totală a acţiunii constituie 158 5759 lei.

Prin hotărîrea judecătoriei Briceni, din 18 septembrie 2013, acţiunea a fost respinsă ca tardivă. La data de 18 octombrie 2013, apelant Ursu Ilie a declarat apel preliminar împotriva hotărîrii judecătoriei Briceni din 18 septembrie 2013, iar la data de 10 ianuarie 2014, apelantul Ursu Ilie a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Briceni din 18 septembrie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 16 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Ursu Ilie şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Briceni din 18 septembrie 2013, de respingere a acţiunii. La 17 noiembrie 2014, Ursu Ilie a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 16 septembrie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 16 septembrie 2014 şi hotărîrii judecătoriei Briceni, din 18 septembrie 2013, cu emiterea unei hotărîri noi.

În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, prin ce au încălcat dreptul de proprietate a recurentului. Mai invocă recurentul că instanţele de judecată nu au aplicat prevederile art. 3 şi 10 a Legii nr. 1225 din 08.12.1992. Examinînd cererea de recurs declarată de Ursu Ilie, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 2 Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei 3 prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel, s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ursu Ilie ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Ursu Ilie se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 4