Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-113/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 ianuarie 2015
Părțile
Molcianschii Emil vs Molcianschii Maia
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-113/15 — Desfacerea căsătoriei

dosarul nr.2ra-113/15 prima instanţă: V. Stratan, instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arnăut ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Molcianscaia Maia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Molcianschii Emil împotriva Maiei Molcianscaia cu privire la desfacerea căsătoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Molcianscaia Maia şi menţinută hotărârea judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 03 decembrie 2013, de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La data de 30 august 2013, reclamantul, Molcianschii Emil s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către Molcianscaia Maia cu privire la desfacerea căsătoriei. În motivarea acţiunii reclamantul, Molcianschii Emil a indicat că, a înregistrat căsătoria cu pîrîta la 29 septembrie 1961. Consideră că convieţuirea şi păstrarea familiei în continuare cu pârâta Molcianscaia Maia este imposibilă deoarece de 12 ani nu locuiesc împreună şi căsătoria este deja formală. Solicită, reclamantul Molcianschii Emil admiterea acţiunii concretizând că nu mai locuieşte cu pârâta Molcianscaia Maia împreună de 12 de ani, la moment având altă concubină.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 03 decembrie 2013, acţiunea depusă de Molcianschii Emil a fost admisă, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între Molcianschii Emil şi Molcianscaia Maia înregistrată la 29 septembrie 1961 la OSC mun. Chişinău şi trecută în registrul de stare civilă la nr. 2071. 1 Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei şi eliberarea certificatului de divorţ în Oficiul de Stare Civilă s-a dispus încasarea de la Molcianschii Emil, în beneficiul statului, taxa de stat în mărime de 1000% din unitatea convenţională, ce constituie 200 lei. Nefiind de acord cu decizia instanţei de fond, la data de 19 decembrie 2013, cu respectarea termenului legal pentru depunerea apelului, Molcianscaia Maia, a declarat apel împotriva hotărârii din 03 decembrie 2013 a Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău, solicitînd admiterea apelului, scutirea de la plata taxei de stat, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Molcianscaia Maia şi menţinută hotărârea judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 03 decembrie 2013. La 24 noiembrie 2014, Molcianscaia Maia a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014 şi hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 03 decembrie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat recurentul că atît hotărîrea primei instanţe, cît şi hotărîrea instanţei de apel sunt ilegale şi neîntemeiate. În special, indică recurenta că instanţele ierarhic inferioare au emis actele judecătoreşti cu încălcarea normelor de drept material şi procedural. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; 2 f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicând corect normele de drept material şi de drept procedural.

Dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. Completul reiterează că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Din considerentele enumerate şi având în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Molcianscaia Maia, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de Molcianscaia Maia, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.