2rac-29/15 — Încasarea sumei

prima instanță: M. Ţurcan dosarul nr. 2rac-29/15 instanța de apel: M. Anton, E. Cobzac, S. Vrabii ÎNCHEIERE 14 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iuliana Oprea examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Avante” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Avante” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Vest-Resurs” cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Vest-Resurs”, casată parţial hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 14 aprilie 2014 în partea încasării datoriei şi în această parte emisă o nouă hotărâre, prin care pretenţia cu privire la încasarea datoriei în sumă de 13190,37 lei a fost respinsă, în rest hotărârea a fost menţinută constată: La 05 februarie 2014 SRL „Avante” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Vest-Resurs” cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului de cesiune a creanţei nr. 03- 05/2013 din 03 mai 2013 SRL „Avante” a cesionat SRL „Vest-Resurs” drepturile de creanţă în sumă de 438000 lei, ce rezultă dintr-o obligaţie asumată de către SC „Transimex” SRL. Cu referire la prevederile art. 575 Cod civil, menţionează că SRL „Vest-Resurs” n-a achitat integral creanţa preluată şi ca urmare la 29 noiembrie 2013 SRL „Avante” a înaintat o reclamaţie solicitând achitarea datoriei, care însă a fost lăsată fără răspuns.

Afirmă că la 05 decembrie 2013 datoria SRL „Vest-Resurs” faţă de SRL „Avante” constituia suma de 150000 lei. Susţine că în cazul în care debitorul nu execută obligaţia în urma somaţiei primite din partea creditorului, acesta poate cere pentru întreaga sumă datorată o dobândă în mărimea prevăzută de art. 619 Cod civil dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Indică că dobânda de întârziere la situaţia din 05 decembrie 2013 constituia suma de 221,97 lei. 1 Îşi întemeiază pretenţiile în baza art. art. 8, 10, 11, 512, 514, 572, 575, 602, 619, 556 Cod civil. Solicită încasarea de la SRL „Vest-Resurs” în beneficiul SRL „Avante” a datoriei în sumă de 154728,62 lei, inclusiv creanţa preluată în sumă de 150000, dobânzii de întârziere în sumă de 221,97 lei şi taxei de stat în sumă de 4506,65 lei.

Ulterior, SRL „Avante” a depus cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat încasarea de la SRL „Vest-Resurs” în beneficiul SRL „Avante” a datoriei pentru creanţa preluată în sumă de 13190,37 lei, dobânzii de întârziere în sumă de 221,97 lei, taxei de stat în sumă de 4506,65 lei, cheltuielile de asigurare a acţiunii în sumă de 2145 lei, iar în total suma de 20663,99 lei, afirmând că SRL „Vest-Resurs” a achitat parţial datoria rezultată din contractul de cesiune a creanţei nr. 03-05/2013 din 03 mai 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 aprilie 2014 a fost admisă integral acţiunea, încasată de la SRL „Vest-Resurs” în beneficiul SRL „Avante” suma de 13190,37 lei cu titlu de datorie de bază, suma de 221,97 lei cu titlu de dobândă de întârziere, suma de 4506,65 lei cu titlu de taxă de stat, suma de 2145,00 lei cu titlu de cheltuieli de asigurare a acţiunii, iar în total suma de 20064,35 lei.

Totodată, a fost anulată parţial măsura de asigurare a acţiunii, dispusă prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 07 februarie 2014, şi anume, sechestrul aplicat pe bunurile mobile, imobile şi pe sumele băneşti din conturile bancare aflate în băncile comerciale din Republica Moldova ale SRL „Vest-Resurs”, în partea care depăşeşte suma de 20064,35 lei, menţinându-se măsura de asigurare doar în partea acestei sume. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2014 a fost admis apelul declarat de SRL „Vest-Resurs”, casată parţial hotărârea primei instanţe în partea încasării datoriei şi în această parte emisă o nouă hotărâre, prin care pretenţia cu privire la încasarea datoriei în sumă de 13190,37 lei a fost respinsă, în rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută.

La 24 noiembrie 2014 SRL „Avante”a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel în partea respingerii cerinţei SRL „Avante” cu privire la încasarea sumei de 13190,37 lei şi menţinerea hotărârii primei instanţe în această parte. La fel, a solicitat încasarea de la SRL „Vest-Resurs” în beneficiul SRL „Avante” a taxei de stat în sumă de 197,85 lei achitată la depunerea recursului. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel în partea respingerii cerinţei cu privire la încasarea sumei de 13190,37 lei, aferentă contractului de cesiune a creanţei nr. 03-05/2013 din 03 mai 2013. Invocă prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) CPC, şi anume interpretarea în mod eronat a legii de către instanţa de judecată.

Menţionează că la 24 ianuarie 2014 şi 19 februarie 2014 SRL „Vest-Resurs” a achitat SRL „Avante” suma de 150000 lei, fapt confirmat prin ordinele de plată nr. 79 şi nr. 189. Remarcă că în rubrica destinaţia plăţii a ordinului de plată nr. 79 din 24 ianuarie 2014 era indicat plata pentru produsele petroliere conform facturii fiscale nr. FB2497025 din 08 aprilie 2013, iar în ordinul de plată nr. 189 din 19 februarie 2014 2 în destinaţia plăţii era indicat - pentru produsele petroliere conform facturii fiscale nr. FB2480144 din 11 aprilie 2013. Indică că conform art. 586 alin. (1) Cod civil, în cazul în care debitorul datorează creditorului mai multe prestaţii similare, iar suma plătită nu este suficientă pentru stingerea tuturor datoriilor, se stinge datoria pe care o indica debitorul în momentul efectuării plăţii.

Afirmă că ţinând cont de faptul că SRL „Vest-Resurs” în destinaţia plăţii ordinelor de plată nr. 79 din 24 ianuarie 2014 şi nr. 189 din 19 februarie 2014 a indicat plata pentru produsele petroliere livrate, SRL „Avante” din suma totală de 150000 lei parvenită de la SRL „Vest-Resurs” a achitat pe cale extrajudiciară suma de 13190,37 lei - datorie (penalitatea şi dobânda de întârziere) aferentă contractului de vânzare- cumpărare nr. 069-13 din 02 aprilie 2013 şi facturii fiscale nr. FB2480144 din 11 aprilie 2013, în rest toate sumele parvenite au fost direcţionate la achitarea datoriei aferente contractului de cesiune a creanţei nr. 03-05/2013 din 03 mai 2013. Astfel, la situaţia din 14 aprilie 2014 datoria SRL „Vest-Resurs” faţă de SRL „Avante” aferentă contractului de cesiune a creanţei nr. 03-05/2013 din 03 mai 2013 constituia suma de 13190,37 lei.

Consideră că concluzia instanţei de apel precum că SRL „Avante” nu şi-a rezervat dreptul la primirea executării şi anume la încasarea penalităţilor ce rezultă din neexecutarea obligaţiilor din contractul de vânzare-cumpărare menţionat este în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Susţine că conform art. 512 alin. (1) Cod civil, în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. De asemenea, potrivit subpct. 2.3 al contractului de vânzare-cumpărare nr. 069-13 din 02 aprilie 2013 plăţile pentru marfa procurată urmau a fi efectuate de către SRL „Vest-Resurs” în timp de 25 zile de la momentul facturării.

Indică că în cazul neachitării costului produselor petroliere procurate în termenul stabilit SRL „Vest-Resurs” în baza subpct. 3.2 al contractului de vânzare-cumpărare nominalizat urma să achite penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în mărime de 0,2,% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere. Remarcă că SRL „Avante” a solicitat primei instanţe încasarea datoriei ce rezultă din neexecutarea condiţiilor contractului de cesiune a creanţei menţionat, dar nu încasarea penalităţilor ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare indicat.

Consideră că este eronată concluzia instanţei de apel precum că suma de 150000 lei transferată de SRL „Vest-Resurs” în contul SRL „Avante” a fost achitată în contul datoriei existente în baza contractului de cesiune a creanţei din 03 mai 2013, ceea ce contravine circumstanţelor pricinii şi anume ordinelor de plata nr. 79 din 24 ianuarie 2014 şi nr. 189 din 19 februarie 2014. Cu referire la art. 118 alin. (1) CPC afirmă că SRL „Vest-Resurs” n-a prezentat instanţei de judecată nici o probă care ar demonstra achitarea integrală a datoriei aferente contractului de cesiune a creanţei nr. 03-05/2013 din 03 mai 2013 faţă de SRL „Avante”. Menţionează că instanţa de apel indică că în actul de verificare a datoriei din 05 decembrie 2013 nu este indicată vreo sumă suplimentară în mărime de 13190,37 lei.

3 Remarcă că în actul de verificare a datoriei din 05 decembrie 2013 semnat de SRL „Avante” este reflectată numai datoria de bază, iar suma de 13190,37 lei a fost indicată în calculul penalităţilor la contractul de vânzare-cumpărare menţionat. Consideră că concluziile instanţei de apel referitor la aceea că cerinţele SRL „Avante” nu sunt probate şi nu demonstrează existenţa altor datorii ale SRL „Vest- Resurs” faţă de SRL „Avante” sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, deoarece aceasta a prezentat instanţei de apel probe care demonstrează că SRL „Vest-Resurs” are obligaţii faţă de SRL „Avante” ce rezultă nu doar din contractul de cesiune a creanţei, dar şi din contractul de vânzare-cumpărare menţionate, iar SRL „Avante” şi-a rezervat dreptul de a încasa penalităţi de la intimat în cazul neachitării costului mărfii livrate în termenul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare.

Invocă că instanţa de apel n-a constatat şi n-a elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, n-a dovedit cu probe veridice şi suficiente circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii pe care ea le consideră constatate, concluziile ei fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi eronat a interpretat şi aplicat normele de drept material. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Avante” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 4 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Avante”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Avante” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Avante” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iuliana Oprea 5