Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-134/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 ianuarie 2015
Părțile
Puzîrevschi Vladimir vs Ministerul Justiţiei al RM
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-134/15 — Constatarea faptului încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare

prima instanţă: S. Lazari dosarul nr. 2ra-134/15 instanţa de apel: V. Pruteanu, A. Minciuna, N. Craiu ÎNCHEIERE 14 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iuliana Oprea examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Vladimir Puzîrevschi împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Vladimir Puzîrevschi, casată hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 04 decembrie 2013 şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 04 septembrie 2013 Vladimir Puzîrevschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Ministerului Finanţelor al RM cu privire la constatarea faptului încălcării termenului rezonabil de examinare a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare. În motivarea acţiunii a indicat că la 16 februarie 2011 el a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Polenciuc cu privire la încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere. Menţionează că la 25 noiembrie 2011, Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a admis cererea de chemare în judecată şi a încasat din contul Tamarei Polenciuc în beneficiul lui Vladimir Puzîrevschi împrumutul în sumă de 13870 Euro şi taxa de stat în sumă de 7517 lei, în rest acţiunea a fost respinsă.

Iar la 22 mai 2012, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de Tamara Polenciuc şi a casat hotărârea primei instanţe, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată. Remarcă că în şedinţa instanţei de apel din 22 mai 2012, la demersul reprezentantului Tamarei Polenciuc, la materialele dosarului a fost anexată o recipisă care conform declaraţiilor apelantei dovedeşte restituirea parţială a împrumutului, ceea 1 ce a servit temei pentru întoarcerea cauzei la rejudecare în prima instanţă, deşi el a fost împotriva anexării prezentului înscris la dosar, solicitând în şedinţa instanţei de apel efectuarea expertizei.

Afirmă că conform raportului de expertiză nr. 079/080 din 18 ianuarie 2013, efectuat de către Centrul Naţional de Expertize Judiciare se confirmă cert că recipisa prezentată în şedinţa de judecată de Tamara Polenciuc şi reprezentantul ei, a fost supusă unor modificări, prezentate prin nişte adăugiri executate ulterior de însăşi Tamara Polenciuc. Susţine că în privinţa faptului prezentării probei false în proces civil, la 31 mai 2012 a fost depusă plângere către Procuratura sect. Centru, mun. Chişinău şi pe marginea cazului dat a fost pornită urmărirea penală, fapt ce se confirmă prin înştiinţarea nr. 28 din 14 septembrie 2012 a Procuraturii sect. Centru, mun. Chişinău. Indică că ulterior, prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău nr. 2-439/13 din 20 martie 2012 a fost admisă integral acţiunea lui Vladimir Puzîrevschi şi încasat în mod solidar de la Tamara Polenciuc şi SRL „Osita Lombard” în beneficiului lui Vladimir Puzîrevschi echivalentul în lei moldoveneşti la data executării prezentei hotărâri a sumei de 13870 Euro cu titlul de datorie, 1870 Euro - dobânda contractuală, 2142,82 Euro - dobânda de întârziere şi 16864,13 lei cheltuieli de judecată, cu respingerea ca nefondată a acţiunii reconvenţionale a Tamarei Polenciuc împotriva lui Vladimir Puzîrevschi cu privire la anularea parţială a contractului de împrumut.

Reiterează că pârâta Tamara Polenciuc a fost citată legal, pe noua adresă, în cadrul şedinţelor de judecată în prima instanţă (în procedură de rejudecare), fapt ce se confirmă cert prin avizele de recepţie semnate personal de aceasta (f. d. 100, 129). Mai mult ca atât, în şedinţele din prima instanţă a fost prezent reprezentantul reclamantei, avocatul Vasile Pruteanu, fapt ce se confirmă prin recipisele anexate la dosar din 10 septembrie 2012/25 octombrie 2012 şi procesul-verbal al şedinţei de judecată (f. d. 101). Menţionează că în dosar se conţin probe ce confirmă citarea legală a pârâtei şi reprezentantului acesteia pentru ultimele şedinţe de judecată, inclusiv data pronunţării hotărârii judecătoreşti din 20 martie 2013 şi anume copia citaţiilor Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău pe noua adresă a pârâtei din str. Alexandru cel Bun, 50 ap. 3, mun. Chişinău (f. d. 178, 184), citaţia publică eliberată de Judecătoria Buiucani mun. Chişinău (f. d. 182), cotoarele scrisorilor expediate cu aviz recomandat în adresa Tamarei Polenciuc (mun. Chişinău, str. Alexandru cel Bun, 50, ap. 3) şi avocatului Vasile Pruteanu (f. d. 191-193), copia Monitorului Oficial cu citarea publică a pârâtei Tamara Poleniciuc (f. d. 199). Invocă că cu tot cumulul de probe nominalizate, prin care se confirmă cert înştiinţarea legală a pârâtei, inclusiv pentru ultimele şedinţe de judecată, prin decizia din 27 iunie 2013, instanţa de apel a constatat greşit că prima instanţă a expediat citaţiile în adresa Tamarei Polenciuc pe str. Calea Ieşilor, 12, ap. 82, mun.

Chişinău, adresă indicată în acţiune, pe când adresa pe care domiciliază prima este pe str. Alexandru cel Bun, 50 ap. 3, mun. Chişinău. Astfel apelanta nu a ştiut despre data, ora şi locul examinării pricinii date şi deci nu a putut să se prezinte la proces din motive ce nu au depins de voinţa ei, fiind în imposibilitate de a se prezenta la şedinţă. În rezultat, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 iunie 2013 a fost admis apelul declarat de către Tamara Polenciuc ca întemeiat, fiind casată hotărârea 2 Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 20 martie 2013, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă, dar în alt complet de judecată.

Cu referire la prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, art. 192 alin. (1) CPC, art. 6 §1 al CEDO, consideră că în speţă este încălcat termenul rezonabil de examinare a pricinii în judecată, or constituind o cauză simplă de încasare a datoriei, pricina dată se află pe rolul instanţelor de judecată din luna februarie 2011, urmând a fi examinată repetat de prima instanţă în procedură de rejudecare, fapt datorat acţiunilor instanţelor de judecată. Evidenţiază următoarele criterii de apreciere a nerezonabilităţii, raportate la circumstanţele speţei.

Complexitatea cauzei - obiectul acţiunii civile îl constituie încasarea împrumutului în sumă de 13870 Euro, dobânzii contractuale în sumă de 1870 Euro, dobânzii de întârziere în sumă de 2142,82 Euro şi cheltuielilor de judecată în sumă de 16864,13 lei. Faptul împrumutului este incontestabil, fiind dovedit printr-un contract de împrumut, perfect valabil, semnat de părţi. Respectiv, cauza civilă nu este una complexă, instanţele urmând să se expună doar asupra sumelor pretinse de reclamant. Ce ţine de comportamentul părţilor, menţionează că pe parcursul examinării cauzei pârâta şi reprezentantul acesteia au abuzat de drepturile procedurale, astfel încât au tergiversat la maxim posibil examinarea cauzei civile prin neprezentarea în şedinţele de judecată, prezentarea unei probe false în proces, depunerea unor cereri de apel abuzive şi neîntemeiate, fapt ce confirmă reaua-credinţă a acestora.

Remarcă că instanţa de apel repetat a dispus rejudecarea pricinii în prima instanţă, în primul caz pe motivul prezentării a unei pretinse probe noi, deşi copia acestei recipise (în varianta iniţială) se conţinea deja în dosar şi în cel de-al doilea caz pe motive formale şi absolut neîntemeiat, or în dosar se conţin suficiente dovezi privind întreprinderea tuturor măsurilor de citare legală a pârâtei, inclusiv citarea publică, cu toate că ultima cunoştea despre prezentul litigiu, fiind reprezentată în prima instanţă de un avocat. Referitor la interesul reclamantului indică că apărarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a nominalizate şi repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea acestuia prezintă scopul prezentei acţiuni.

Afirmă că din cauza încălcării continue a termenului rezonabil de examinare a pricinii el este în imposibilitate de a încasa suma împrumutată, inclusiv dobânda contractuală şi dobânda de întârziere din contul pârâtei, precum cheltuielile de judecată ce îi lezează considerabil drepturile şi interesele legale. Invocă că tot din cauza încălcării continue a termenului rezonabil de examinare a pricinii i-au fost cauzate anumite suferinţe fizice şi psihice, materializate în retrăiri, stări de anxietate şi nervozitate, motiv pentru care consideră întemeiată pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral. Solicită constatarea încălcării de către instanţele de judecată a termenului rezonabil de examinare a pricinii şi încasarea din contul Ministerului Finanţelor a RM cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea de către instanţele de judecată a 3 termenului rezonabil de examinare a pricinii a sumei de 15000 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 04 decembrie 2013 a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2014 a fost admis apelul declarat de Vladimir Puzîrevschi, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost admisă în parte acţiunea, constatată încălcarea dreptului lui Vladimir Puzîrevschi la judecarea în termen rezonabil a cauzei la cererea de chemare în judecată înaintată de Vladimir Puzîrevschi împotriva Tamarei Polenciuc şi CA „Osita Lombard” SRL cu privire la încasarea datoriei, dobânzii şi dobânzii de întârziere, şi la acţiunea reconvenţională depusă de Tamara Polenciuc împotriva lui Vladimir Puzîrevschi cu privire la anularea clauzei contractului de împrumut şi încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM pentru Vladimir Puzîrevschi prejudiciul moral în mărime de 3000 lei, în rest pretenţiile au fost respinse.

La 17 noiembrie 2014 Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţe de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

Susţine că decizia recurată a fost comunicată Ministerului Justiţiei al RM la 17 septembrie 2014. În motivarea recursului a invocat cu referire la prevederile art. 239, art. 240 alin. (1) şi art. 432 alin. (2) lit. c) CPC că decizia instanţei de apel se întemeiază pe un şir de concluzii ce derivă din aplicarea eronată a normelor de drept material ce reglementează repararea prejudiciului moral cauzat prin prisma Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011. Evidenţiază că instanţa de apel a decis casarea hotărârii primei instanţei şi a dispus admiterea parţială a acţiunii intimatului cu acordarea în beneficiul lui a sumei de 3000 lei cu titlu de prejudiciu moral, fără a ţine cont de faptul că hotărârea primei instanţe a fost formulată în baza circumstanţelor prezentate în raportul Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău pe marginea cauzei vizate. Afirmă că instanţa de apel examinând cauza nu a ţinut cont de faptul că examinarea cauzei civile a cărei tergiversare o pretinde intimatul, a fost condiţionată şi de expertiza grafologică pe parcursul căreia dosarul civil menţionat a fost suspendat (perioada la care se face referinţă constituie mai mult de 2 luni, şi anume 26 octombrie 2012 – 30 ianuarie 2013). La fel, atrage atenţia asupra faptului că instanţa de apel nu a apreciat la modul cuvenit faptul că amânarea examinării cauzei s-au datorat inclusiv motivului neprezentării în instanţa de judecată a intimatului, a reprezentantului acestuia, solicitările intimatului privind încheierea acordurilor de împăcare.

În acest context face trimitere la art. 61 alin. (1) CPC potrivit căruia părţile sunt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Referitor la remiterea pricinii la rejudecare, menţionează că dispunerea reexaminării cauzei de către instanţele inferioare în urma depistării erorilor de procedură, nu poate fi calificată ca tergiversare a examinării. În acest context, remiterea cauzei la rejudecare într-o instanţă ierarhic inferioară vine ca o necesitate de corectare a unei erori care nu poate fi înlăturată de o instanţă superioară şi acest scop prevalează asupra aspectului de examinare a cauzei în termen 4 rezonabil prin prisma principiului legalităţii hotărârii. Deci, nu poate fi considerată o tergiversare reexaminarea cauzei la rejudecare doar din simplu motiv al uzării de această procedură.

Consideră că acestei circumstanţe nu i-a fost acordată importanţa cuvenită la examinarea cauzei de către instanţa de apel. Susţine că instanţa de apel nu a luat în consideraţie faptul că termenul de judecare a pricinii se datorează şi exercitării părţilor a dreptului său de atac - circumstanţă care nu poate fi calificată ca tergiversare a examinării. La fel, instanţa de apel urma să aprecieze critic faptul că intimatul deşi, a avut posibilitatea de a întreprinde anumite acţiuni procedurale în vederea accelerării procesului de judecată în conformitate cu art. 192 alin. (11) CPC a omis să o facă. Menţionează că toate aceste circumstanţe nu au fost elucidate pe deplin de către instanţa de apel, precum şi faptul că în partea motivantă a deciziei din 23 iulie 2014 nu se regăseşte vreo apreciere dată acestor acţiuni.

Invocă că Curtea de Apel Chişinău s-a limitat la o simplă relatare a circumstanţelor de fapt, precum şi constatarea faptului încălcării dreptului intimatului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, fără a-şi argumenta soluţia. Consideră că neîntemeiat a fost dispusă şi repararea prejudiciul moral în mărime de 3000 lei încasat din bugetul de stat precum şi constatarea încălcării dreptului intimatului la judecarea în termen rezonabil a cauzei. Precizează că în anumite situaţii acordarea de satisfacţii materiale nu constituie o regulă. În materia drepturilor omului o recunoaştere oficială şi publică a violării constituie uneori prin sine o satisfacţie (Amihalachioae sau Timpul de Dimineaţă), orânduire stabilită şi în art. 5 alin. (2) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011. Cu referire la art. 373 alin. (1) şi alin. (5) CPC invocă că decizia recurată este neîntemeiată şi ilegală.

Susţine că Curtea de Apel Chişinău a dat o apreciere eronată a dovezilor administrate, aplicând eronat normele dreptului material şi drept urmare a emis o decizie netemeinică. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei integrale a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentului, la 11 august 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 97), iar recurentul susţine că i-a fost comunicată la 17 septembrie 2014, ce se confirmă prin copia fişei de înregistrare a corespondenţei anexată la cererea de recurs (f. d. 105, 106). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen, la 17 noiembrie 2014. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la 5 alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Iuliana Oprea 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.