- Dosarul nr.
- 3ra-30/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 ianuarie 2015
- Părțile
- APLP 53-134 COOP împotriva ÎCS RED Union Fenosa SA
- Pe scurt
- Temeiurile anulării actului administrativ contestat
3ra-30/15 — Contestarea actelor administrative
prima instanţă: I. Potîngă dosarul nr. 3ra-30/15 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru şi S. Caitaz DECIZIE 14 ianuarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii: Valeriu Doagă, Ala Cobăneanu, Nadejda Toma şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de reprezentantul Fiodorov Alexandru în interesele întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată depuse de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014, prin care s-a admis apelul declarat de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 24 octombrie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre de admitere a acţiunii c o n s t a t ă La 14 ianuarie 2011 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a depus la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la contestarea actelor administrative (f. d. 1-3).
În motivarea acţiunii Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a menţionat că la 06 octombrie 2010 reprezentanţii întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni efectuînd controlul echipamentului de măsurare a consumului energiei electrice au constatat că discul contorului se roteşte invers, întocmind actul nr. DL 6100377. La 07 octombrie 2010 a fost întocmit actul nr. A 03018 de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi actul-prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare. La 29 noiembrie 2010 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP s-a adresat cu cerere prealabilă, solicitînd anularea acestor acte.
Prin răspunsul recepţionat la 15 noiembrie 2010 pretenţiile din cererea prealabilă au fost respinse, fiind întocmită factura de plată simbol variabil 2261426135 pentru consumul fraudulos al energiei electrice în sumă de 23 173,24 lei. Actele administrative contestate au fost adoptate cu încălcarea procedurii, deoarece la momentul controlului şi la efectuarea verificării din 06 octombrie 2010, contrar prevederilor legale, nu era prezent niciun reprezentant al consumatorului, acesta fiind prezent doar la întocmirea actului. Sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar acesta nu a demonstrat că faptele invocate în actele administrative contestate au avut loc la 06 octombrie 2010. Furnizorul a stabilit că sigiliile erau intacte, ceea ce demonstrează că încălcările pretinse a fi comise nu pot fi puse pe seama consumatorului.
1 Actele administrative contestate sunt ilegale şi urmează a fi anulate conform art. 26 Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000. Cere Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP anularea actului nr. A 03018 de depistare a încălcării clauzelor contractuale din 07 octombrie 2010, actului- prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare din 07 octombrie 2010 şi facturii de plată simbol variabil 2261426135 în sumă de 23 173,24 lei. La 19 ianuarie 2011 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a depus cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea facturii fiscale din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105, 58 lei (f. d. 47-49).
În motivarea cererii de chemare în judecată Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a relevat că la 05 noiembrie 2010 a recepţionat factura fiscală nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 pentru achitarea energiei electrice consumate în perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei. Din factura fiscală menţionată rezultă că pentru perioada de la 17 august 2010 pînă la 15 septembrie 2010 a fost consumată energie electrică în sumă de 406 341,6 lei. Volumul energiei electrice indicat în factură în mărime de 310 680 kw ca fiind consumat în perioada de la 17 august 2010 pînă la 15 septembrie 2010 este exagerat şi nejustificat, deoarece întreg blocul locativ din str. Alba Iulia 75/1 mun.
Chişinău poate consuma acest volum de energie electrică în 5 ani. Consumarea acestui volum de energie electrică denotă că echipamentul de măsurare este defectat, însă s-a stabilit că sigiliile acestuia sunt intacte şi plata pentru volumul energiei electrice indicat de contor nu poate fi pusă pe seama Asociaţiei. Contorul a fost instalat în anul 2004 de către angajaţii întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, pe parcursul funcţionării nu au fost depistate intervenţii asupra sigiliilor şi fiind supus verificărilor nu au fost constatate defecţiuni ale acestuia. La 25 noiembrie 2010 a adresat întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cerere prealabilă privind recalcularea facturii fiscale nr. RH 2261334 în sumă de 406 341,6 lei.
Prin răspunsul din 29 decembrie 2010 cererea prealabilă a fost respinsă, iar la 10 ianuarie 2011 a fost expediat preavizul de deconectare de la sursa de curent electric. Cere Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP declararea nulităţii facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 02 martie 2011 pricinile civile menţionate au fost conexate pentru examinare concomitentă (f. d. 46). Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 octombrie 2013, corectată prin încheierea din aceeaşi dată acţiunea a fost respinsă (f. d. 117-126).
Prima instanţă a motivat hotărîrea că prin expertiza efectuată la echipamentul de măsurare s-a constatat intervenţia în schema electrică prin schimbarea polarităţii conectărilor. Suma de 406 341,6 lei indicată spre plată a fost motivată că sigiliile şi contorul nu au fost manipulate. Prin mandatele din 02 martie 2011 şi 14 februarie 2014 avocatul Lebedinschi Adrian a fost împuternicit de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a contesta hotărîrea judecătorească, etc. (f. d. 22; 139). 2 La 28 octombrie 2013 şi 19 februarie 2014 avocatul Lebedinschi Adrian a declarat apel în interesele Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 24 octombrie 2013 (f. d. 129; 139-146). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014 apelul a fost admis (f.d. 196- 196). S-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 octombrie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă integral. S-a anulat ca fiind emis contrar legii actul nr. 03018 din 07 octombrie 2010 de depistare a încălcării clauzelor contractuale, actul prescripţie din 07 octombrie 2010, factura pentru energie electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale nr. R 487637 din 03 noiembrie 2010 în sumă de 23 179,24 lei, factura pentru energia electrică consumată nr. 485218 din 29 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei emise de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni în privinţa Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP.
Instanţa de apel a motivat decizia că sarcina probaţiunii în litigiile privind anularea actelor administrative în ordinea contenciosului administrativ îi revine pîrîtului, iar întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni nu a demonstrat vina Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP în consumarea energiei electrice pentru suma invocată spre plată şi în rotirea inversă a contorului. Prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică s-a confirmat că sigiliile erau intacte, iar întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni are obligaţia de a verifica periodic, o dată la 48 luni contoarele şi echipamentele de măsurare. Prin procura din 13 ianuarie 2014 Fiodorov Alexandru a fost împuternicit de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a contesta hotărîrea judecătorească, etc. (f.d.
147). La 13 iunie 2014 Fiodorov Alexandru a depus recurs în interesele întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea cererii de recurs Fiodorov Alexandru a menţionat că actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale a fost întocmit ca urmare a efectuării periodice a controlului echipamentului de măsurare. Contorul se rotea invers, fapt care a fost stabilit în prezenţa reprezentantului Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP, care a semnat actul de control.
Potrivit Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr. 314 din 14 decembrie 2008, consumatorul este obligat să nu comită intervenţii asupra utilajului reţelei electrice,nsă polaritatea conexiunilor era schimbată şi transformatoarele erau conectate invers. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 24 decembrie 2014 a considerat recursul admisibil, fără a prejudicia fondul. În conformitate cu art. 441 şi art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului, verificînd în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi probe. 3 Prin referinţa depusă la 12 ianuarie 2015 avocatul Lebedinschi Adrian a solicitat în interesele Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP respingerea recursului declarat de întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificînd argumentele invocate de reprezentantul Fiodorov Alexandru în interesele întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de avocatul Lebedinschi Adrian în interesele Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 24 octombrie 2013, corectată prin încheierea din aceeaşi dată, cu adoptarea unei noi hotărîri de respingere a cererii de chemare în judecată privind anularea actului nr. A 03018 de depistare a încălcării clauzelor contractuale din 07 octombrie 2010, actului-prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare din 07 octombrie 2010 şi facturii de plată simbol variabil 2261426135 în sumă de 23 173, 24 lei şi de admitere a acţiunii privind declararea nulităţii facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei din următoarele motive.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 09 aprilie 2014 la 17 aprilie 2014 (f. d. 197). Prin urmare, recursul declarat de reprezentantul Fiodorov Alexandru în interesele întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni la 13 iunie 2014 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Din actele pricinii rezultă că prin ordinele de deconectate/reconectare din 24 martie 2010, 13 iulie 2010 şi 18 august 2010 blocul locativ din str. Alba Iulia 75/1 mun. Chişinău gestionat de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a fost deconectat şi ulterior reconectat la sursa de energie electrică pentru datorii în sumă de 21 053,79 lei, 4 212, 7 lei şi 3 146,74 lei (f. d. 80-82). La 06 octombrie 2010 reprezentanţii întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni au întocmit în prezenţa reprezentantului Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP – Gospodarenco Ilie Actul de control al echipamentului de măsurare nr. DL 6100377 în care au indicat că discul contorului împreună cu mecanismul de integrare se rotesc invers (f. d. 83; 10). La 07 octombrie 2010 a fost întocmit actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 03018 (f. d. 8-8 verso).
La aceeaşi dată a fost emis Actul-prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare, cu obligarea consumatorului să înlăture încălcările constatate (f. d. 11). La 27 octombrie 2010 a fost întocmită factura pentru energia electrică consumată şi TVA nr. R 485218 simbol variabil 2261426134 pentru perioada de facturare de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010, în care a fost indicată cu titlu de datorie suma de 414 105,58 lei (f. d. 107). 4 La 29 octombrie 2010 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a depus la întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cerere prealabilă, solicitînd declararea nulităţii actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 03018 din 07 octombrie 2010 şi Actului-prescripţie din aceeaşi dată privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare (f. d. 12-13).
La 01 noiembrie 2010 a fost emisă factura pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale şi TVA, simbol variabil 2261426135 pentru perioada de facturare de la 20 august 2010 pînă la 07 octombrie 2010, cu stabilirea spre plată a sumei de 23 179,24 lei (f. d. 9). La 25 noiembrie 2010 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a depus la întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cerere prealabilă, solicitînd recalcularea consumului energiei electrice pe motiv că suma datoriei este exagerată în raport cu consumul mediu real al energiei electrice (f. d. 50-51).
La 14 ianuarie 2011 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a depus în instanţa de judecată acţiunea privind declararea nulităţii actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 03018 din 07 octombrie 2010, Actului-prescripţie din aceeaşi dată privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare şi facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale şi TVA, simbol variabil 2261426135 pentru perioada de facturare de la 20 august 2010 pînă la 07 octombrie 2010 în sumă de 23 179,24 lei (f. d. 1-3). La 19 ianuarie 2011 Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP a depus cererea de chemare în judecată privind declararea nulităţii facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei (f. d. 47-49).
Instanţele judecătoreşti au adoptat hotărîrile sus-menţionate. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că prima instanţă şi instanţa de apel au încălcat normele de drept material. Privitor la cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP privind declararea nulităţii actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 03018 din 07 octombrie 2010, Actului-prescripţie din aceeaşi dată privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare şi facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale şi TVA, simbol variabil 2261426135 pentru perioada de facturare de la 20 august 2010 pînă la 07 octombrie 2010 în sumă de 23 179,24 lei.
Conform pct. 166 şi 170 Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr. 314 din 14 decembrie 2008, în vigoare la data efectuării controlului, pentru consumatorul noncasnic controlul echipamentului de măsurare şi al sigiliilor aplicate este efectuat de către furnizor/unitatea de distribuţie, în funcţie de necesitate şi numai în prezenţa consumatorului sau a reprezentantului consumatorului, cu întocmirea actului de control în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte. Consumatorul noncasnic este obligat să informeze furnizorul/unitatea de distribuţie privind funcţiile persoanelor responsabile care sînt împuternicite să fie prezente la efectuarea controlului echipamentului de măsurare.
În cazul depistării încălcării de către consumator a clauzelor contractuale care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumată, personalul furnizorului/unităţii de distribuţie este obligat să demonstreze acest fapt consumatorului şi să întocmească actul de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale în două exemplare, cîte unul pentru fiecare parte. Personalul furnizorului/unităţii de distribuţie indică obligatoriu în act modalitatea în care consumatorul a încălcat clauzele contractuale 5 care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumată.
Conform pct. 53 lit. b) şi 99 acelaşi Regulament, furnizorul are dreptul să recalculeze consumul de energie electrică, conform sistemului pauşal, aplicînd prevederile pct. 99 – 102 în cazul constatării încălcării de către consumator a clauzelor contractuale care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumat, indiferent de faptul dacă este sau nu prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice. În cazul în care se constată încălcarea de către consumator a clauzelor contractuale, care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumată, furnizorul este în drept să calculeze consumul de energie electrică conform sistemului pauşal (ţinînd cont de volumul facturat pentru perioada recalculării).
Actele pricinii atestă că în temeiul actului de control al echipamentului de măsurare nr. DL 6100377 din 06 octombrie 2010, a fost supus verificării aparatul de măsură a consumului energiei electrice la blocul locativ nr. 75/1 din mun. Chişinău, str. Alba Iulia, gestionat de APLP 53/134 (f. d. 10). Controlul a fost efectuat prin înregistrare video şi în prezenţa reprezentantului consumatorului – Gospodarenco Ilie, fapt confirmat de ultimul prin semnătura din actul de control (f. d. 10). În urma verificării s-a constatat că discul contorului împreună cu mecanismul de integrare se roteau invers.
Ca rezultat al depistării încălcărilor menţionate, la 07 octombrie 2010 a fost întocmit actul nr. A 03018 de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi Actul-prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare (f. d. 8-8 verso; 11). Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a Centrului de Expertize Independente „CEXIN” din 30 noiembrie 2010 s-a stabilit că în schema de conectare a contorului au avut loc intervenţii şi a fost schimbată polaritatea conexiunilor, ceea ce a dus la rotirea inversă a contorului şi denaturarea indicatorilor de consum.
Pentru încălcările depistate furnizorul a calculat plata pentru energia electrică consumată conform pct. 100 Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr. 314 din 14 decembrie 2008, fiind emisă factura în sumă de 23 179,24 lei pentru perioada de consum de la 20 august 2010 pînă la 07 octombrie 2010. Aşadar, furnizorul a respectat cerinţele legale menţionate mai sus la depistarea încălcărilor, întocmind conform procedurii stabilite actele necesare. Prin urmare, actele administrative contestate sunt întocmite cu respectarea legii, conform competenţei şi procedurii stabilite, iar temeiuri de a fi anulate nu sunt.
În aceste circumstanţe plata în sumă de 23 179,24 lei corect a fost calculată pentru perioada de consum de la 20 august 2010 pînă la 07 octombrie 2010, iar cererea de chemare în judecată privind anularea actului nr. A 03018 de depistare a încălcării clauzelor contractuale din 07 octombrie 2010, actului-prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare din 07 octombrie 2010 şi facturii de plată simbol variabil 2261426135 în sumă de 23 173, 24 lei este neîntemeiată. Referitor la cererea de chemare în judecată privind declararea nulităţii facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei.
Conform art. 24 alin. (3) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi. Articolele 84, 87 şi 90 lit. c) şi e) Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr. 314 din 14 decembrie 2008 expres prevedeau că plata energiei electrice se efectuează în baza facturii 6 emise lunar de către furnizor şi înmînată consumatorului sau expediată prin poştă. În unele cazuri, plata poate fi efectuată prin alte metode şi în alte termene, specificate în contractul de furnizare a energiei electrice.
Drept bază pentru emiterea facturii servesc indicaţiile echipamentului de măsurare, tarifele reglementate la energia electrică, precum şi alte prevederi ale Regulamentului. Factura prezentată consumatorului de furnizor trebuie să conţină, în mod obligatoriu indicaţiile actuale şi cele precedente ale echipamentului de măsurare şi perioada pentru care este emisă factura şi după caz, indicaţiile actuale şi cele precedente ale echipamentului de măsurare a energiei electrice consumate la locurile de uz comun, perioada pentru care este emisă factura, cota-parte ce-i revine consumatorului din energia electrică consumată la locurile de uz comun, precum şi tariful aplicat.
Punctul 99 acelaşi regulament stipula că în cazul în care se constată încălcarea de către consumator a clauzelor contractuale, care au dus la neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a cantităţii de energie electrică consumată, furnizorul este în drept să calculeze consumul de energie electrică conform sistemului pauşal (ţinînd cont de volumul facturat pentru perioada recalculării). Actele de control al echipamentului de măsurare şi facturile de plată, inclusiv factura fiscală nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei contestate nu corespund cerinţelor legale menţionate.
În actul de control al echipamentului de măsurare din 19 august 2010 este indicată suma datoriei de 3 146,74 lei şi indicii contorului 10 891/5 kw, iar în actul de control al echipamentului de măsurare din 06 octombrie 2010, întocmit peste o lună şi 17 zile, indicii contorului arătau 18 773/5 kw, adică cu 7 882 kw mai mult. Contrar art. 99, 87 şi 90 lit. c) şi e) Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr. 314 din 14 decembrie 2008, nici în factura de plată, nici în actele de control ale echipamentului de măsurare pîrîtul/furnizorul nu a indicat modul de calcul conform sistemului paşual în raport cu tariful aplicat şi indicaţiile contorului.
Din actele pricinii nu rezultă că întreprinderea cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni a demonstrat de unde derivă suma pretinsă cu titlu de datorie pentru energia electrică indicată în factura de plată/fiscală nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei, pîrîtul ignorînd astfel sarcina probaţiunii care este pusă pe seama sa conform art. 24 alin. (3) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. Reprezentantul întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni în referinţa prezentată şi în cererea de recurs a invocat că factura în sumă de 406 341,6 lei a fost emisă în rezultatul constatării diferenţei de 7 767 kw, însă nu a prezentat probe că costul unui kilowatt de energie electrică este de peste 53 lei.
Aşadar, cererea de chemare în judecată a Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP privind anularea facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei este întemeiată şi necesită a fi admisă în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, cu anularea facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105,58 lei ca fiind ilegală în fond şi emisă contrar prevederilor legii.
Prima instanţă şi instanţa de apel nu au ţinut cont de aceste circumstanţe. Prin urmare, decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 24 octombrie 2013, corectată prin încheierea din aceeaşi dată urmează a fi casate, cu adoptarea unei noi hotărîri. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit circumstanţele pricinii şi nu este necesară administrarea de noi dovezi, însă au 7 interpretat şi aplicat eronat normele de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul declarat de reprezentantul Fiodorov Alexandru în interesele întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni, de a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 24 octombrie 2013, corectată prin încheierea din aceeaşi dată şi de a emite o nouă hotărîre. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de reprezentantul Fiodorov Alexandru în interesele întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 24 octombrie 2013, corectată prin încheierea din aceeaşi dată, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată depuse de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la contestarea actelor administrative, şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se admite cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la declararea nulităţii facturii fiscale nr. R 485218 din 29 octombrie 2010 privind achitarea energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105 (patru sute paisprezece mii o sută cinci) lei 58 bani.
Se anulează factura fiscală nr. R 485218 simbol variabil 2261426134 din 29 octombrie 2010 privind achitarea de către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 a energiei electrice pentru perioada de la 19 octombrie 2010 pînă la 26 octombrie 2010 în sumă de 414 105 (patru sute paisprezece mii o sută cinci) lei 58 bani. Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate 53/134 COOP împotriva întreprinderii cu capital străin „RED Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea actului nr. A 03018 de depistare a încălcării clauzelor contractuale din 07 octombrie 2010, actului-prescripţie privind readucerea echipamentului de măsurare în conformitate cu exigenţele reglementărilor în vigoare din 07 octombrie 2010 şi facturii de plată simbol variabil 2261426135 în sumă de 23 173 (douăzeci şi trei mii o sută şaptezeci şi trei) lei 24 bani.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Nicolae Clima judecătorii: Valeriu Doagă Ala Cobăneanu Nadejda Toma Sveatoslav Moldovan 8