Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-977/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 decembrie 2014
Părțile
SA Porumb vs Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Bălţi, SRL Sipuş, intervenient accesoriu SRL Rîlici Compani
Pe scurt
Sechestrare a bunurilor, organizarea licitaţiei de bunuri sechestrate

3ra-977/14 — Contestarea actelor administrative

prima instanţă: I. Talpă dosarul nr. 3ra-977/14 instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevshi DECIZIE 24 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Porumb”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Porumb”, împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Bălți şi Societăţii cu Răspundere Limitată „Sipuş”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Rîlici Compani” cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 17 aprilie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Inspectoratului Fiscal de Stat Bălți, casată hotărârea Judecătoriei Bălți din 25 noiembrie 2013, în partea admiterii acțiunii și emisă în partea dată o nouă hotărâre prin care cerințele au fost respinse, în rest hotărârea Judecătoriei Bălți din 25 noiembrie 2013 a fost menținută, c o n s t a t ă: La 08 februarie 2013, SA „Porumb” a depus cerere de chemare în judecată împotriva IFS Bălți , SRL „Spiriduș”, intervenient accesoriu SRL „Rîlici Compani” cu privire contestarea actelor administrative.

În motivarea acţiunii a indicat că la 04 februarie 2013 în jurul orelor 10.00, de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Bălți a fost efectuată licitația cu reducere privind vânzarea seturilor IF-10-11/228 - Depozit şi IF-10-11/229 - Clădirea garajului din str. B. Glavan nr.1, mun. Bălți. Susține reclamantul că nu a fost anunțată despre executarea silită a obligației fiscale, iar despre rezultatele vînzării la licitație şi procesul-verbal a fost înștiințat prin intermediul oficiului poștal. Consideră că licitația efectuată nu are putere juridică, deoarece, bunurile care au fost expuse la licitație, sunt sechestrate de executorul judecătoresc. Solicită anularea procesului-verbal al licitației și suspendarea executării licitaţiei din 04 februarie 2013, până la examinarea cauzei.

Prin încheierea protocolară din 25 aprilie 2013, a fost admis demersul IFS mun. Chișinău și a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu SRL „Rîlici Compani” (f.d. 47) Prin încheierea protocolară din 23 august 2013, a fost admis demersul SA „Porumb” ș a fost atras în proces în calitate de copîrît FPC „Sipuș” SRL (f.d. 145) La 25 octombrie 2013, SA „Porumb” a depus cerere de completarea acţiunii în care a invocat că IFS mun.

Bălți a ignorat atît faptul că bunurile sechestrate în baza actului de sechestru AS nr.0001805, au fost gajate la momentul sechestrului în favoarea SA „Moldova-Agroindbank”, fapt ce se confirmă prin extrasele din Registrul bunurilor imobile, care au fost anexate la materialele pricinii cât și faptul că aceste bunuri au fost gajate la 02 iulie 2007, în baza încheierii executorului judecătoresc nr.760, care a fost anulată la 07 septembrie 2010. Indică că Actul de sechestru AS nr. 0001805 din 12 octombrie 2009, a fost întocmit cu încălcarea regulilor generale de sechestrare a bunurilor, or, Actul de sechestru a fost întocmit în lipsa reprezentatului SA „Porumb”, care nu a fost adus la cunoștință contribuabilului, mai mult decît atît în Act sunt indicați martorii care au asistat la acțiunile IFS mun.

Bălți și lipsește somația în adresa contribuabilului cu privire la achitarea restanțelor în termen de 30 zile lucrătoare, ceea ce contravine regulilor generale de sechestrare a bunurilor, prevăzute de normele legale. La fel, susține că deși prin contestația din 07 februarie 2013, a solicitat anularea proceselor-verbale ale IFS mun. Bălți AV nr. 0000822 din 04 februarie 2013 și AV nr. 0000823 din 04 februarie 2013, cu privire la rezultatele vînzării la licitație, la data de 11 februarie 2013, pîrîtul prin contractele de vînzare-cumpărare nr. 1 și nr. 2 a înstrăinat bunurile sechestrate ceea ce contravine prevederilor art. 273 alin. (2) Cod fiscal în conformitate cu care depunerea contestației sistează comercializarea bunurilor sechestrate.

Menționează că IFS mun. Bălți a încălcat procedurile de înstrăinare a bunurilor la licitație, deoarece atît la momentul petrecerii licitației cît și la momentul încheierii contractelor de vînzare-cumpărare la OCT Bălți asupra bunurilor respective existau interdicții valabile aplicate de către executorii judiciari și anume încheierile executorilor judecătorești din 21 februarie 2012, care au fost anulate doar la data de 14 februarie 2013, și încheierea executorului judecătoresc din 106 decembrie 2012, care a fost anulată doar la data de 12 februarie 2013. Mai mult decît atît, afirmă că IFS mun. Bălți a ignorat și încheierea judecătoriei Bălți din 08 februarie 2013, menținută prin decizia Curții de Apel Băți din 28 martie 2013, prin care s-a dispus suspendarea executării proceselor-verbale de licitație din 04 februarie 2013. Solicită reclamantul SA „Porumb” repunerea în termenul de atac a Actului de sechestru al IFS din mun.

Bălți, AS nr.0001805 din 12 octombrie 2009, anularea Actului de sechestru AS nr.0001805 din 12 octombrie 2009, procesului-verbal al IFS din mun. Bălţi AV nr.0000822 din 04 februarie 2013, procesului-verbal al IFS din mun.

Bălți AV nr.0000S23 din 04 februarie 2013, contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 11 februarie 2013 și contractului de vînzare-cumpărare nr.2 din 11 februarie 2013. Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 25 noiembrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind anulat procesul-verbal nr. 0000822 din 04 februarie 2012, procesul-verbal nr. 0000823 din 04 februarie 2012, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1 din 11 februarie 2012, încheiat între IFS Bălți și SRL „Sipuş” cu radierea înregistrării dreptului de proprietate din registrul bunurilor imobile la OCT Bălţi și anulat contractul de vânzarea-cumpărare nr. 2 din 11 februarie 2013 încheiat între IFS Bălți și SRL „Sipuş” cu radierea înregistrării dreptului de proprietate din registrul bunurilor imobile la OCT Bălți.

În rest acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 17 aprilie 2014, a fost admis apelul declarat de către IFS pe mun. Bălți, casată hotărârea primei instanțe în partea admiteri acțiunii și în această parte a fost emisă o nouă hotărâre prin care cerințele au fost respinse, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 17 iunie 2014, SA „Porumb” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe. Susține că instanța de apel la emiterea deciziei a concluzionat că prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material nu a identificat și nu a aplicat norma juridică care trebuia să fie aplicată pentru soluționarea justă a litigiului.

Menționează recurentul că prima instanță soluționînd litigiul just a concluzionat că obiectul litigiului la momentul petrecerii licitației și întocmirii contractelor de vînzare-cumpărare contestate nu era liber de orice drept sau pretenție a unui terț, deoarece, acesta se afla sub sechestru aplicat de executorul judecătoresc. Prin urmare, consideră că instanța de apel urma să constate corectitudinea hotărîrii primei instanțe și în temeiul art. 26 al Legii contenciosului administrativ să respingă cererea de apel depusă de IFS mun. Bălți, or, hotărîrea primei instanțe este una legală și întemeiată. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 17 aprilie 2014, a fost recepționată de către SA „Porumb” la data de 06 mai 2014, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 43 Vol. II). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat în termen recursul la 17 iunie 2014. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Înaintând prezenta acţiunea în instanţa de judecată împotriva IFS mun. Bălți, SRL „Sipuș”, intervenient accesoriu, SRL „Rîlici Compani”, SRL „Porumb” a solicitat repunerea în termenul de atac a Actului de sechestru al IFS din mun. Bălți, AS nr.0001805 din 12 octombrie 2009, anularea Actului de sechestru AS nr.0001805 din 12 octombrie 2009, procesului-verbal al IFS din mun. Bălţi AV nr.0000822 din 04 februarie 2013, procesului-verbal al IFS din mun.

Bălți AV nr.0000S23 din 04 februarie 2013, contractului de vânzare-cumpărare nr. l din 11 februarie 2013 și contractului de vînzare-cumpărare nr. 2 din 11 februarie 2013. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia parţial, cu dispunerea anulării procesului-verbal nr. 0000822 din 04 februarie 2012, procesului-verbal nr. 0000823 din 04 februarie 2012, contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 11 februarie 2012, încheiat între IFS Bălți și SRL „Sipuş” cu radierea înregistrării dreptului de proprietate din registrul bunurilor imobile la OCT Bălţi și anulării contractului de vânzarea-cumpărare nr. 2 din 11 februarie 2013, încheiat între IFS Bălți și SRL „Sipuş” cu radierea înregistrării dreptului de proprietate din registrul bunurilor imobile la OCT Bălți, în rest respingînd acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Judecând apelul declarat de către IFS mun. Bălți, instanţa de apel motivat şi amplu argumentat, pronunţându-se asupra tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea pricinii, temeinic a ajuns la concluzia admiterii apelului, ilegalităţii hotărârii primei instanţe în partea admiteri cerințelor SA „Porumb” şi corect a emis o nouă hotărâre prin care a respins cerințele înaintate în partea dată. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că din materialele cauzei rezultă că în legătură cu restanța, pe care o avea SA „Porumb” față de Bugetul public Național în sumă de 280 368,08 lei, la data de 12 octombrie 2009, Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Bălți a emis hotărîrea nr. Seria AH N 0072346 cu privire la executarea silită a obligației fiscale a contribuabilului în mărime de 280 368, 08 lei, iar în scopul executării forțate a obligației fiscale a emis Actul de sechestru Seria AS N0001805, prin care a aplicat sechestru pe bunurile imobile ce aparţin SA „Porumb”, inclusiv depozitul cu nr. cadastral 30212.043.07 cu suprafaţa de 2447,3 m2 la preţul prealabil de 424765,97 lei şi garajul cu nr. cadastral 212.043.05 cu suprafaţa de 529,4 m2, preţul prealabil fiind de 142 868 lei (f.d. 98-100). Conform art. 203 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează la licitaţii, organizate în conformitate cu prevederile capitolului 10. Evaluarea şi comercializarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului, cu excepţia celor prevăzute la alin.(7), (8), (9) şi (15), se organizează de către organul fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 203 alin. (3) şi (4) Cod fiscal, pentru efectuarea evaluării bunurilor şi comercializarea lor la licitaţie, inspectoratele fiscale de stat teritoriale/inspectoratele fiscale de stat specializate, iar în cazul în care bunurile au fost sechestrate de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat-subdiviziunea responsabilă, selectează persoanele care dispun de licenţă pentru activitatea respectivă, încheie cu ele contracte şi le repartizează materialele pentru evaluare. Plata serviciilor prestate de aceste persoane nu poate depăşi 10% din mijloacele băneşti obţinute din comercializarea bunurilor sechestrate. Bunurile sechestrate se comercializează la licitaţia cu strigare.

Dacă la licitaţia cu strigare nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, organul fiscal, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie cu reducere.

La caz este constatat că la dat de 03 noiembrie 2010, în cadrul ședinței Comisiei de repartizare a materialului de sechestru pentru evaluarea și comercializarea bunurilor, materialele pentru evaluarea și comercializarea bunurilor sechestrate de la debitorul SA „Porumb” au fost repartizate spre evaluare SRL „Rîlici-Compani”, iar după efectuarea evaluării și determinării prețurilor bunurilor sechestrate a fost stabilită data petrecerii licitației cu strigarea pentru 13 decembrie 2010. Este cert și faptul că pentru participarea la licitația din 13 decembrie 2010 nu s-a înscris nici un participant, din care motiv a fost numită licitație cu reducere pentru data de 17 ianuarie 2011. La licitația din 17 ianuarie 2011 au fost înscriși 4 participanți, însă deoarece la data de 14 ianuarie 2011 contribuabilul SA „Porumb” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată licitația a fost considerată nulă (f.d.

217 Vol. I). Tot materialul probator atestă că următoarea licitație a fost numită pentru data de 07 septembrie 2011, la care au fost înscrișii 5 participanți, însă care la fel a fost considerată nulă în legătură cu examinarea cauzei în instanţa de recurs după cererea SRL „Porumb” împotriva IFS mun. Bălţi cu privire la contestarea actului de aplicare a sechestrului, care însă ulterior a fost scoasă de pe rol (f.d. 216). Ulterior, în legătură cu neonorarea obligațiunilor de către SA „Porumb” a fost numită o nouă licitație cu reducere pentru data de 10 decembrie 2012, iar din motiv că nu a fost înscris nici un participant, petrecerea unei alte licitații cu reducere a fost stabilită pentru data de 04 februarie 2013. După cum atestă înscrisurile din dosar la licitația din 04 februarie 2013, a fost înscris un singur participant SRL „Sipuș” în baza cererii din 31 ianuarie 2013, cu care comisia de licitație a dus negocieri directe și a convenit asupra prețurilor (f.d.

90-92). Astfel, în aceeași zi în baza procesul-verbal cu privire la rezultatele vînzării la licitație „cu reducere” nr. 0000822, a fost vîndut setul nr. IF-10-11/228 - Depozit cu suprafața de 2447 m2 la prețul de 565 000 lei, iar prin procesul-verbal nr. 0000822 cu privire la rezultatele vînzării la licitație „cu reducere” setul IF-10-11/229 - Clădirea garajului a fost vîntut la prețul de 195 000 lei (f.d. 89, 91). Conform art.23 alin. (1) Cod fiscal, la încheierea licitării unui lot, comisia de licitaţie va negocia direct cu cîştigătorul lotului asupra modului şi termenelor lui de plată, fapt care se consemnează în procesul-verbal privind rezultatele licitaţiei. După semnare, un exemplar al procesului-verbal se remite, în 24 de ore, contribuabilului.

În cadrul examinării cauzei s-a stabilit că prin scrisoarea nr. 12-2/3 -176 /589 din 04 februarie 2013, a fost adus la cunoștință contribuabilului despre rezultatele licitației expediindu-i cîte un exemplar de pe procesele-verbale a licitației (f.d. 4). Iar, la 11 februarie 2013, între IFS mun. Bălți și SRL „Sipuș” au fost încheiate contractele de vînzare-cumpărare nr. 1 și nr. 2, prin care IFS mun. Bălți a vîndut, iar SRL „Sipuș” a cumpărat lotul cu nr. IF-10-11/228 - Depozit cu suprafața de 2447,3 m.p. și lotul nr. IF-10-11/229 – Clădirea garajului cu suprafața de 529 m.p. din str. B.Glavan 1 mun. Bălți (f.d. 139-182), contractele de vînzare-cumpărare fiind înregistrate la OCT mun.

Bălți la data de 11 februarie 2013. Este de menţionat că toate acţiunile organului fiscal în vederea anuţării şi petrecerii licitaţiei cu strigare au avut loc în strictă conformitate cu capitolul 10 a Codului fiscal, şi anume art. 208-213, care reglementează aspecte ce ţine de organizarea licitaţiei de bunuri sechestrate Adresîndu-se în instanța de judecată și solicitînd anularea Actului de sechestru AS nr.0001805 din 12 octombrie 2009, proceselor-verbale al IFS din mun. Bălţi nr. AV nr.0000822 și nr. AV 0000823 din 04 februarie 2013 și a contractelor de vânzare- cumpărare nr. l și nr. 2 din 11 februarie 2013, SA „Porumb” a invocat faptul că nu a cunoscut despre petrecerea licitației, bunurile scoase și vîndute la licitație se află sub sechestru, iar contratele de vînzare-cumpărare au fost încheiate contrar prevederilor art. 273 alin. (2) Cod fiscal, care indică că contestația depusă la organul fiscal sistează comercializarea bunurilor sechestrate.

Însă, reieșind din circumstanțele expuse instanța de recurs consideră instanța de apel justificata a ajuns la concluzia netemeiniciei cerințelor înaintate de SA „Porumb”, deoarece la caz s-a constatat incontestabil că pentru comercializare la licitație a bunurilor SA „Porumb”, IFS mun. Bălți organizat mai multe licitații, iar despre organizarea fiecărei licitații a fost efectuat anunț public în Monitorul Oficial și anume în Monitorul Oficial nr. 231 – 234 din 26 noiembrie 2010, nr. 259 – 263 din 31 decembrie 2010, nr. 131 – 133 din 12 august 2011, nr. 242 – 244 din 23 noiembrie 2012 și nr. 10- 14 din 18 ianuarie 2013, (f.d. 105-109).

Totodată, conform informației din Registrul bunurilor imobile sechestrul aplicat prin încheierea executorului judecătoresc nr. 760 din 27 iunie 2007 a fosta anulat la data de 07 septembrie 2010, iar conform scrisorii nr. 20005/3180 din 01 octombrie 2009, creditorul BC „Molodva Agroindbank” a menţionat că nu are careva pretenții la bunurile gajate aflate pe str. B. Glvan 1, mun. Bălți. Respectiv, la momentul petrecerii licitaţiei și încheierii contractelor de vînzare- cumpărare bunurile imobile în litigiu nu se aflau sub interdicția executorului judecătoresc și erau libere de orice pretenție.

Sunt apreciate critic și argumente SA „Porumb” cu referire la faptul că bunurile au fost vîndute cu încălcarea prevederilor art. 273 alin. (2) din Cod fiscal, care statuează că contestaţia împotriva deciziei organului fiscal şi acţiunilor funcţionarului fiscal privind executarea silită a obligaţiei fiscale în conformitate cu prezentul cod se depune în decursul a 10 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei sau săvîrşirii acţiunilor contestate. Depunerea contestaţiei la organul fiscal nu sistează executarea silită a obligaţiei fiscale în conformitate cu prezentul cod, cu excepţia comercializării bunurilor sechestrate.

Fie că, la caz s-a stabilit cu certitudine că, de fapt, vînzarea bunurilor în speță a avut loc în cadrul licitației din 04 februarie 2013, iar la data de 11 februarie 2013 au fost încheiate doar contractele de vînzar-cumpărare, respectiv, prevederile art. 273 alin. (2) nu sunt aplicabile la caz, iar argumentele recurentului cu referire la faptul că instanța de apel a aplicat și interpretat eronat normele de drept material sunt nejustificate. În această ordine de idei este lipsită de suport legal şi susţinerea recurentului cu referire la faptul că Actul de sechestru seria AS nr. 0001805, anularea căruia se solicită la caz, a fost întocmit în lipsa reprezentantului contribuabilului SA „Porumb” şi nu a fost adus la cunoştinţă administratorului SA „Porumb”, încălcîndu-se regulile generale de sechestrare a bunurilor, prevăzută de norma legală.

Or, după cum rezultă din conţinutul actului de sechestru seria AS nr. 0001805 din 12 octombrie 2009, acesta a fost întocmit de către reprezentantul organului fiscal în prezenţa contribuabilului SA „Porumb”, cotabil-şef – Maidanscaia Valentina, căreia i-a fost explicate drepturile şi obligaţiile ei (f.d. 99-100 vol.I), nefiind astfel, încălcate regulile de sechestrare. La fel, nu au relevanţă nici alegaţiile recurentului cu referire la faptul că în conţinutul actului menţionat lipseşte somaţia în adresa contribuabilului privitor la achitarea restanţelor în termen de 30 zile lucrătoare, deoarece actul de sechestru conţine somaţia corespunzătoare, însă din partea reprezentantul contribuabilului, căruia somaţia a fost adusă la cunoştinţă contra semnătură nu au parvenit careva propuneri sau obiecţii (f.d.

99 verso). În consecinţă, fiind respectate exact prevederile art. 200 alin.(13) Cod fiscal, care statuează că actul de sechestru va conţine somaţia că dacă, în termen de 30 zile lucrătoare din data aplicării sechestrului contribuabilul nu va plăti restanţele, bunurile sechestrate se vor comercializa Este lipsită de esenţă şi susţinerea recurentului precum că instanţa de apel a aplicat incorect şi la general normele de drept material la soluţionarea litigiului din speţă, nu a identificat şi nu a aplicat norma juridică care trebuia să fie aplicată pentru soluţionarea justă a litigiului, formulînd astfel concluzii eronate-generale cu privire la ilegalitatea actului administrativ contestat.

Acesta deoarece, după cum justificat a reţinut la acest capitol instanţa de apel, la adoptarea hotărîrii ,prima instanţă, a aplicat prevederile Codului fiscal, care nu mai era în vigoare, respectiv acestea fiind abrogate, or, Comisia Permanentă Republicană pentru organizarea evaluării şi comercializării bunurilor sechestrate a fost anulată încă din anul 2006, prin Legea nr. 268 din 28 iulie 2006 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Curtea a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel este legală, fiind adoptată în limitele competenţei sale, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, pentru realizarea drepturilor sale procedurale.

Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se respinge recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Porumb”. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălți din 17 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Porumb”, împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Bălți şi Societăţii cu Răspundere Limitată „Sipuş”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Rîlici Compani” cu privire la contestarea actelor administrative. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.