3ra-897/14 — Obligarea furnizării răspunsului la petiţie

prima instanţă: A. Rotari dosarul nr. 3ra-897/14 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 24 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Cevadî Iuliana Oprea Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Corj Mihai, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Corj Mihai împotriva Curții Constituționale a Republicii Moldova cu privire obligarea eliberării răspunsului la petiție, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 24 iulie 2013, și emisă o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care procesul a fost încetat, c o n s t a t ă : La 29 aprilie 2013, Corj Mihai a depus cerere de chemare în judecată împotriva Curții Constituționale a RM cu privire la obligarea eliberării răspunsului la petiție. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-47 din 01 martie 2013 la art. 5 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 22 ianuarie 2013 de sistare a procesului pentru controlul constituţionalităţii art. 52 alin. (6) din Legea nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Sesizarea nr. 28 a/2012). Invocă că studiind prevederile respectivei decizii, a observat că atât forma, cât şi conţinutul acesteia nu respectă întocmai propria jurisprudenţă a Curţii şi unele prevederi legale.

Susține că este întru totul de acord cu necesitatea promovării transparenţei, însă nuditatea juridică urmează a fi acoperită de principiul legalităţii, iar opinia separată a judecătorului poate fi anexată, la cerere, la actul adoptat. Menţionează că la data de 09 martie 2013 a adresat Curţii Constituționale o petiţie în care şi-a expus viziunile asupra Deciziei Curţii Constituţionale menţionate, solicitând Curţii adoptarea unei decizii sau publicarea unei rectificări în sensul propus, însă nu a primit nici un răspuns.

1 Consideră oportun şi necesar ca Curtea Constituţională, să adopte o decizie sau cel puţin să publice o rectificare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, unde să indice asupra faptului excluderii din textul/conţinutul deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 22 ianuarie 2013 de sistare a procesului pentru controlul constituţionalităţii art. 52 alin. (6) din Legea nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Sesizarea nr. 28a/2012), publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42 - 47 din 01 martie 2013 la art. 5 a următoarelor sintagme: „în numele Republicii Moldova”, „1.Opinia judecătorilor…”. Solicită reclamantul, în temeiul Legii cu privire la petiționare, obligarea Curții Constituționale a RM să-i ofere un răspuns la petiția din 09 martie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 24 iulie 2013, acțiunea a fost admisă integral şi obligată Curtea Constituțională a RM să-i dea răspuns lui Corj Mihai la petiția din 09 martie 2013, expediată prin intermediul oficiului poștal cu scrisoarea recomandată nr. 2005010831 chitanța nr. MD 2005010831/1 din 09 martie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2014, a fost admisă cererea de repunere în termen a apelului declarat de Curtea Constituţională împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 24 iulie 2013. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, a fost admis apelul declarat de către Curtea Constituțională a RM, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre, sub formă de încheiere, prin care procesul a fost încetat.

La 02 iunie 2014, Corj Mihail a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii şi deciziei instanţei de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a invocat că atît la emiterea încheierii de repunere în termen a apelului cît şi a deciziei, instanța de apel a admis erori, care servesc temei de admitere a recursului. Insistă că cele invocate de apelant nu constituie motive întemeiate pentru repunerea în termenul de apel în temeiul art. 116 alin. (1), (3), (4) din CPC, iar cererea de apel urma să fie respinsă, deoarece este una tardivă şi urmează a fi respectate principiile lucrului judecat şi securităţii juridice, fapt recomandat de către CEDO în art.6 §1 CEDO, cu atît mai mult că, apelantul recunoaşte faptul că şi-a exercitat un drept în afara termenului legal şi în lipsa unor probe pertinente şi concludente.

Totodată, invocă recurentul că nici o petiţie nu poate şi nu trebuie să rămînă fără răspuns din partea unei autorităţi publice, iar rezultatul examinării se aduce la cunoştinţă petiţionarului în scris în forma în care a fost depusă petiţia, iar cu consimțământul lui - oral sau să expediază în versiune electronică. Relevă că observînd unele carenţe în Decizia Curţii Constituţionale a RM nr. l din 22 ianuarie 2013, a considerat necesar şi oportun să intervină către înalta Curte cu unele propuneri pentru a o ajuta, astfel ca aceasta să-şi îmbunătăţească forma şi conţinutul propriilor acte oficiale, propunere, de altfel, actualmente acceptată tacit de către Curtea Constituţională, deoarece nu-şi mai continuă practica vicioasă de a suplini legiuitorul.

Afirmă că a intenționat să aducă un plus valoare şi să ajute Curtea Constituţională să respecte ea însă-şi legislaţia în vigoare. Respectiv, nu a contestat actele Curţii Constituţionale ci a formulat doar unele propuneri prin care sugera Curţii să respecte legea, iar alegaţiile intimatului cu referire 2 la faptul că „legea nu stabileşte nici o normă referitoare la procedura de adoptare a deciziilor şi astfel, nu se poate de afirmat că includerea respectivei sintagme în Decizia nr. l din 22 ianuarie 2013 contravine legii”, sunt neîntemeiate, deoarece sintagma „în numele Republicii Moldova” introdusă la începutul textului deciziei (în partea introductivă/de structură) nu are suport legal, or, o autoritate poate acţiona numai în limita competenţelor şi atribuţiilor expres prevăzute de lege.

Mai invocă recurentul că, anterior adresările/petiţiile cetăţenilor erau examinate de către Curtea Constituţională în termenele stabilite de lege, iar petiţionarului obligatoriu fără vre-o solicitare expresă sau suplementară i se expedia un răspuns în scris, la caz însă deşi, fiind situație similară propunerile adresate Curţi Constituţionale nu sunt considerate a fi petiţii la care orice autoritate este obligată să elibereze un răspuns. Apreciază că prin acțiunile sale Curtea Constituțională a încălcat prevederile Legii cu privire la petiționare și Legii contenciosului administrativ, deoarece propunerile expediate în adresa intimatului în temeiul prevederilor statuate la art. 4 alin. (1) din Legea nr.190-XIII/1994, constituie o petiţie.

Or, în sensul dispoziţiilor legale, orice adresare este considerată a fi o petiţie. Astfel, autoritatea publică/organul inclusiv căruia i-a fost adresată petiţia, are obligaţia de a da un răspuns la aceasta. Petiţionarul, care nu a primit un răspuns în termenul stabilit de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă (art.4 alin.(3)), în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) organul sau persoana oficială cărora le- au fost adresate petiţiile sînt obligate să examineze petiţiile, inclusiv cererile prealabile, în termenul stabilit de lege. Consideră că odată ce solicitantul a expediat în adresa intimatului o petiţie în formă scrisă şi nu a indicat un alt mod de informare (versiune electronică sau orală), atunci este cert faptul că intimatul este obligat să aducă la cunoştinţă rezultatul examinării în scris (art. 12 alin. (1) lit. a), art. 14 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 190- XIII/1994).

Susţine că, în aşa mod, este persoană vătămată într-un drept al său fiindu-i violat dreptul la petiţionare, deoarece nu a primit răspuns la petiția adresată, iar cererea de chemare în judecată constituie obiect al procedurii civile, în speţă al contenciosului administrativ. Reiterează că nu a solicitat instanţei de drept comun şi nici prima instanță, prin hotărîrea sa, nu a dispus obligarea Curții Constituţionale să remedieze actele instanţei de jurisdicţie constituţională, deoarece dreptul de remediere a actelor Curții Constituţionale este un drept absolut şi exclusiv ce aparţine înaltei Curţi.

Iar, solicitînd obligarea Curţii Constituţionale să-i dea un răspuns la petiţie, prima instanță justificat a dispus admiterea integrală a acțiunii şi obligarea Curţii Constituţionale de a da un răspuns petiţionarului, pe cînd argumentele intimatului precum că soluţia primei instanţe nu ar putea fi calificată la nici o împuternicire legală enunţată la art. 25 din Legea 793-XIV/2000, sunt neîntemeiate. La fel invocă că soluţia instanței de apel nu poate fi calificată sau încadrată ca împuterniciri ale instanței de apel statuate la art. 385 alin. (1) lit. c) CPC al RM, deoarece instanța nu a pronunțat o hotărîre ci o încheiere prin care a încetat procesul civil, iar încetarea unui proces civil are loc numai în temeiurile expres şi exhaustiv statuate de către legiuitor la art. 265 din CPC al RM.

3 În partea motivantă instanța de apel greşit operează cu prevederile art. 385 alin. (1) lit. c) CPC şi respectiv, art. 386 alin. (1) lit. a) CPC RM, deoarece în dispozitiv statuează că se încetează procesul civil, ceea ce își găsește reflectarea doar în art. 265 CPC. Prin urmare, dispozitivul deciziei instanței de apel nu corespunde cu partea motivantă a acesteia în care nu este invocat nici un temei legal de încetare a procesului, decizia pronunțată fiind ilegală și neîntemeiată ca urmare a aplicării și interpretării eronate a normelor de drept procedural și aprecierii incorecte a probelor ce confirmă adoptarea hotărîrii instanţei de fond.

Afirmă că în speță urmau a fi aplicate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea cu privire la petiţionare, deoarece cererea înaintată este o propunere pentru îmbunătăţirea formei şi conţinutului actelor Curţii Constituţionale, iar nefiind soluţionată în termenul stabilit de lege se încadrează în această noţiune legală de petiţie, cererea de chemare în judecată urmînd să fie examinată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ. În acelaşi timp, consideră că instanţa de fond a adoptat o hotărîre motivată, întemeiată şi legală, pe cînd soluția instanței de apel este nemotivate şi ilegale. Un alt temei de declarare a recursului recurentul îl consideră încălcarea normelor de drept procedural şi aplicarea eronată a acestora de către instanța de apel care au dus la soluţionarea greşită a pricinii.

Menționează că în procesul-verbal al şedinţei de judecată din 18 decembrie 2013 este indicat că instanța de apel, a anunţat întrerupere a şedinţei de judecată pentru data de 21 ianuarie 2014, ora 12.00, pentru a solicita prezenţa apelantului în şedinţă de judecată pentru expunerea pe marginea tardivităţii cererii de apel, însă în recipisa semnată în aceeași ședință se menționează faptul că a semnat pentru faptul că şedinţa se amînă pentru data de 28 ianuarie 2014, ora 12-00, fapt relevat și pe site-ul instanţei. Respectiv, consideră că cererea privind examinarea apelului în lipsa apelantului la data de 21 ianuarie 2014 ora 12-00 este nepertinentă, deoarece pentru acea dată nu a fost numită nici o şedinţă de judecată în instanța de apel, iar invocarea de către apelant și operarea instanţei cu data petrecerii şedinţei de judecată la 21 ianuarie 2014, ora 12-00 este un fals.

Mai menționează recurentul că în temeiul art. 25 alin. (2) CPC dezbaterile judiciare se desfăşoară oral şi în faţa aceluiaşi complet de judecată. In cazul înlocuirii unui judecător în timpul judecării pricinii, dezbaterile se reiau de la început. În ședința instanței de apel din 28 ianuarie 2014, cînd a avut loc pronunțarea deciziei, a fost modificat completul de judecată, însă instanța de apel contrar prevederilor art. 25 alin. (2) CPC, nu a reluat dezbaterile judiciare de la început, pricina fiind examinată de un judecător, care nu avea dreptul să participe la judecarea ei, prin ce instanța a încălcat principiul nemijlocirii și oralității.

Afirmă recurentul că instanța de apel la examinarea cauzei a încălcat principiul egalităţii în faţa legii a participanţilor la proces, intimatul Curtea Constituțională fiind tratat de către instanţa de apel nu ca o parte egală într-un proces civil, ci ca o parte procesual privilegiată, fapt care se atestă şi prin respingerea demersului său cu privire la restituirea cererii de apel ca fiind depusă în afara termenului legal și a admis cererea Curții Constituționale privind amînarea ședinței de judecată, care nu-și găsește nici o justificare deoarece cererea de apel a fost depusă tardiv, iar apelantul a folosit aspectele 4 procedurale pentru tărăgănarea examinării cauzei.

În ședința ulterioară apelantul nu s-a prezentat iar instanţa de apel încălcînd principiul egalităţii în faţa legii a participanţilor la proces, a respins solicitarea privind restituirea cererii de apel și pentru a doua oară a amînat examinarea cauzei, demonstrînd în mod deschis că este nepărtinitoare, fiind de partea apelantului. Invocă în susţinerea poziţiei sale jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe de judecată independentă şi imparţială, garantat de art. 6 paragraful 1 al Convenţie, urmează a fi interpretat prin prisma Preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.

Unul dintre elementele fundamentale a preeminenţei este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Totodată, principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat, care constituie principiul executării hotărîrilor definitive. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că apelantul, a solicitat repunerea cererii de apel în termen doar după 4 luni de la depunerea cererii de apel, consideră că cererea de apel urma a fi respinsă ca depusă cu omiterea termenului de prescripţie.

Invocă că forma şi conţinutul unui răspuns la o petiţie, oferit de către o autoritate publică nu constituie obiect în contenciosul administrativ, însă în speță prin cererea de chemare în judecată se contestă faptul că autoritatea nu a dat nici un răspuns la petiţia adresată, deci inacţiunea autorităţii publice, ceea ce constituie obiect al contenciosului administrativ. Persoanele fizice sau juridice pot fi vătămate în drepturile lor şi prin efectul tăcerii administrative sau a refuzului nejustificat de rezolvare a cererii, aceste fapte administrative fiind asimilate actelor administrative (art. 2 alin.5 ... „nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri” din Legea contenciosului administrativ.

În concluzie, relevă că acţiunea poate fi introdusă şi împotriva refuzului nejustificat sau tăcerii administrative, care este considerat un refuz implicit, în sensul art. 2 alin.(5) a Legii contenciosului administrativ, fiind deplin aplicabil speței cu atît mai mult că, numai instanţa de contencios administrativ poate obliga orice autoritate publică să dea un răspuns la petiţia formulată de către petiţionar. Totodată invocă recurentul că cererea de recurs este depusă în termen, deoarece copia deciziei instanței de apel din 28 ianuarie 2014, a primit-o la data de 22 aprilie 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că recurentul Corj Mihai a primit copia deciziei instanţei de apel din 28 ianuarie 2013, la data de 22 aprilie 2014, fapt ce se confirmă prin semnătura ultimului de pe coperta dosarului, cu mențiunea că a primit copia deciziei. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 22 iunie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 5 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel.

Înaintând prezenta acţiunea în instanţa de judecată împotriva Curţii Constituţionale a RM, Corj Mihai, în temeiul Legii cu privire la petiționare, a solicitat obligarea Curții Constituționale a RM să-i ofere un răspuns la petiția din 09 martie 2013. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia integral, obligînd Curtea Constituțională să-i dea răspuns lui Corj Mihai la petiția din 09 martie 2013, expediată prin intermediul oficiului poștal cu scrisoarea recomandată nr. 2005010831 chitanța nr. MD 2005010831/1 din 09 martie 2013. Judecând apelul declarat de către Curtea Constituţională instanţa de apel motivat şi amplu argumentat, pronunţîndu-se asupra tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea pricinii, temeinic a considerat apelul depus în termen şi justificat a ajuns la concluzia admiterii apelului, ilegalităţii hotărîrii primei instanţe şi emiterii unei noi hotărîri sub formă de încheiere, prin care a încetat procesul.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care stabileşte că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Din materialele dosarului rezultă cu certitudine faptul că în temeiul sesizării nr. 28a/2012, Curtea Constituțională a emis Decizia nr. 1 din 22 ianuarie 2013 de sistare a procesului pentru controlul constituționalității articolului 52 alin. (6) din Legea nr. 10- XVI din 03 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice, Decizie care a fost publicată la art. 5 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 42-47 din 01 martie 2013. Recurentul-reclamant Corj Mihai, considerînd că conținutul Deciziei respective nu corespunde jurisprudenței Curții Constituționale și unor prevederi legale, a expediat o adresare Curții Constituționale în care a invocat că consideră necesar și oportun adoptarea unei Decizii sau publicarea unei Rectificări în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în care să fie indicat asupra faptului excluderii din textul /conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 1 din 22 ianuarie 2013, a unor sintagme (f.d.

8-9). Sub acest aspect, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunţate, este evident că, recurentul Corj Mihai prin scrisoarea adresată Curţii Constituţionale nu a invocat încălcarea unui drept pretins, ci a invocat doar opinia personală vis-a-vis de încălcările admise la adoptarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al RM nr-42-47 din 01 martie 2013 şi propuneri de îmbunătăţire a formei şi conţinutului acesteia, fără a formula careva cerinţe şi fără a solicita de a fi informat despre măsurile întreprinse în acest sens. În consecinţă, 6 asemenea adresare nu poate fi calificată ca o petiţie, în sensul Legii cu privire la petiţionare.

Or, prin petiţie, persoana reclamă un drept sau interes de al său încălcat, fapt pentru care şi urmează a fi informată în termenul stabilit de lege despre măsurile întreprinse.

În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră drept corectă soluţia instanţei de apel cu privire la încetarea procesului, or, în sensul art. 3 al Legii contenciosului administrativ nr.793- XIV din 10 februarie 2000, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi; subdiviziunile autorităţilor publice; funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b). Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Urmare însă, după cum a fost menţionat, prin acţiunea înaintată recurentul nu contestă nici un act administrativ şi nu invocă la încălcarea unui drept recunoscut de lege, fapt ce atestă corectitudinea concluziilor instanţei de apel cu referire la faptul că pretenţiile înaintate de către Corj Mihai instanţei de judecată nu constituie obiect al procedurii civile, implicit al contenciosului administrativ Aceasta întrucât, motivele susţinute de recurentul Corj Mihai constituie doar critici faţă de decizia adoptată de Curtea Constituţională a RM nr. 1 din 22 ianuarie 2013 şi propuneri de a fi îmbunătăţită forma şi conţinutul acesteia, fie că, însuşi recurentul, în cererea de recurs indică la faptul că nu a contestat actele Curţii Constituţionale, ci a formulat doar unele propuneri prin care a sugerat Curţii să respecte Legea.

În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine şi dispoziţiile art. 16 al Legii nr. 1990-CIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, care indică că petiţionarii, care consideră că drepturile lor sînt lezate şi nu sînt de acord cu deciziile organului sau persoanei oficiale, care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, dacă, conform legii, se adresează direct în instanţă, sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă, sau, în caz dacă în intervalul menţionat nu au primit răspuns – din ziua cînd trebuiau să-l primească.

Aici se va remarca că actele Curţii Constituţionale nu pot fi supuse nici unei căi de atac, sunt definitive şi intră în vigoare la data adoptării, or, în sensul art. 134 din Constituţie a RM, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, care garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat, aşa fiind prin actele emise, Curtea asigură inclusiv garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale proclamate de Legea Supremă.

În acelaşi timp, deşi, Corj Mihai, insistă că nu contestă în respectiva speţă actele Curţii Constituţionale, ci inacţiunile ultimei, însă atît din conţinutul textului scrisorii adresate Curţii Constituţionale, cît şi din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că recurentul dă apreciere formei şi conţinutului deciziei Curţii Constituţionale, 7 astfel, în mod inconştient admiţînd ingerinţa în conţinutul acesteia, fapt inadmisibil în sensul normelor citate. Or, aşa cum corect a statuat şi instanţa de apel, cerinţele recurentului se întemeiază doar pe opinia acestuia în privinţa îmbunătăţirii formei şi conţinutului deciziei Curţii Constituţionale a RM nr. 1 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al RM nr-42-47 din 01 martie 2013 şi nu vizează aspecte care pot fi puse în discuţie eventual, pe calea unei cereri în sensul Legii contenciosului administrativ.

Sunt lipsite de sens şi apreciate critic de instanţa de recurs şi susţinerile recurentului cu privire la faptul că Curtea Constituţională a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe cu omiterea termenului legal.

Aceasta deoarece, după cum se constată din actele cauzei, dispozitivul hotărîrii primei instanţe în pricina dată, a fost emis şi pronunţat la 24 iulie 2013, iar potrivit art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, respectiv, termenul pentru depunerea apelului urma să expire la 24 august 2013. Însă, raportînd la caz prevederile art. 265 a Codului civil, care indică că dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare, instanţa de recurs conchide că ziua de 24 august 2013 era zi de sîmbătă, ziua de 25 august 2013 – duminică, ziua de 26 august 2013, conform Hotărîrii Guvernului nr. 123 din 14 februarie 2013, a fost declarată zi de odihnă, iar 27 august, este zi de sărbătoare nelucrătoare conform art. 111 alin.(1) lit. h) a Codului muncii.

Prin urmare, depunînd apelul la 28 august 2013, Curtea Constituţională a RM a respectat întocmai prevederile art. 362 CPC, respectiv, apelul fiind depus în termen. Nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentului precum că instanţa de apel neîntemeiat a examinat cauza în lipsa apelantului, care a fost citat în şedinţă de judecată pentru data de 21 ianuarie 2014, pe cînd cauza de facto a fost numită pentru 28 ianuarie 2014 ora.12.00, deoarece după cum se constată, Curtea Constituţională nu s-a plîns pe faptul examinării cauzei în lipsa reprezentantului său, respectiv, aspectul dat nu poate fi invocat ca argument de casare a deciziei instanţei de apel nici de către recurent, care, de altfel, a participat la examinarea cauzei în instanţa de apel.

Cu atît mai mult că însăşi Curtea Constituţională, prin cererea adresată Curţii de Apel Chişinău, a optat pentru examinarea apelului înaintat în lipsa reprezentantului său (f.d. 84), aspect care justifică examinarea cauzei în instanţa de apel în lipsa ultimului.

Nu răstoarnă această concluzie nici invocarea recurentului cu referire la faptul că pentru şedinţa de judecată din 28 ianuarie 2014, cînd a avut loc şi pronunţarea deciziei, a fost modificat completul de judecată, însă instanța de apel contrar prevederilor art. 25 alin. (2) CPC, nu a reluat dezbaterile judiciare de la început, pricina fiind examinată de un judecător, care nu avea dreptul să participe la judecarea ei, prin ce instanța a încălcat principiul nemijlocirii și oralității, deoarece după cum atestă actele cauzei pînă la data de 28 ianuarie 2014, nu a fost începută examinarea apelului în fond, fapt ce atestă că examinarea pricinii de către completul instituit pentru data respectivă a avut loc cu respectarea prevederilor procedurale, inclusiv şi celor prevăzute la art. 25 alin. (2) CPC.

Mai mult că Corj Mihai fiind participant al procesului din speţă şi bucurându-se de drepturile sale procedurale, nu a fost lipsit de posibilitatea de a-şi exercita efectiv dreptul său prin înaintarea unei propuneri de recuzare judecătorului în cazul în care 8 considera că există temeiuri prevăzute de art. 50 CPC, or componenţa completului de judecată care a examinat în fond apelul declarat de Curtea Constituţională împotriva hotărârii primei instanţe a fost stabilit anterior datei examinării apelului, fapt de care recurentul se putea informa. Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că instanţa de apel în situaţia dedusă judecării corect a ajuns la concluzia încetării procesului. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Corj Mihai. Se menţine decizia Curţii de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Corj Mihai împotriva Curții Constituționale cu privire eliberarea răspunsului la petiție. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chișca-Doneva 9