Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1022/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 august 2013
Părțile
Dorogan Octavian vs Centrul de Sănătate Publică
Pe scurt
Accesul la informaţie

3ra-1022/13 — Accesul la informaţie

Curtea de Apel Chişinău dosarul nr. 3ra-1022/13 Judecător: A. Pahopol Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Dorogan Octavian, în pricina de contencios administrativ la cererea depusă de Dorogan Octavian către Centrul de Sănătate Publică, cu privire la încălcarea dreptului de acces la informaţie şi încasarea prejudiciului moral, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, CONSTATĂ: La 08.08.2012, Dorogan Octavian s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Centrul de Sănătate Publică mun.

Chişinău, solicitînd declararea ca fiind ilegală nesoluţionarea de către pîrît în termenul stabilit a cererii din 02.07.2012, precum şi anularea actului pîrîtului de nefurnizare a informaţiei oficiale solicitate conform cererii recepţionate la 12.07.2012. De asemenea, a solicitat obligarea pîrîtului să răspundă necondiţionat la cele 8 solicitări-revendicări ale reclamantului înaintate în baza reclamaţiei din 02.07.2012 şi formulate în cadrul audienţei din aceiaşi zi, precum şi obligarea furnizorului să remită reclamantului informaţia oficială solicitată conform cererii din 12.07.2012. A mai solicitat reclamantul să fie aplicate faţă de conducătorul Centrului de Sănătate Publică mun. Chişinău sancţiunile prevăzute de art.71 al Codului contravenţional al RM, cu încasarea prejudiciului moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, prin reclamaţia depusă la 02.07.2012, Centrul de Sănătate Publică mun.Chişinău a fost sesizat vizînd multiplele încălcări grave ale legislaţiei privind respectarea regimului sanitaro-igienic şi antiepidemic la Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”, precum şi referitor la acordarea de către această instituţie a asistenţei medicale necorespunzătoare. În aceiaşi zi de 02.07.2012, în cadrul audienţei la medicul-şef al CSP din mun. Chişinău cu participarea unei comisii alcătuită din 3 angajaţi ai pîrîtului, cu referinţă la reclamaţia depusă, a înaintat instituţiei vizate 8 revendicări şi anume ca CSP din mun.

Chişinău să efectueze la Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime” următoarele activităţi: controlul respectării Regulamentului sanitar, verificarea condiţiilor de salubritate, controlul infecţiilor în cadrul instituţiei medico-sanitare, verificarea nivelului admisibil de poluare bacteriana, verificarea indicilor microbiologici, controlul cum se efectuează 1 dezinfecţia în spital, întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, revizuirea autorizaţiei sanitare de funcţionare. În pofida prezentării argumentelor de fapt şi de drept şi înaintării solicitărilor concrete, Centrul de Sănătate Publică mun. Chişinău la data de 06.07.2012 a formulat un răspuns formal, inadecvat şi nepertinent, astfel nesoluţionînd în termen legal cererea referitor la drepturile recunoscute de lege şi neonorîndu-şi corespunzător obligaţiile legale.

La data de 12.07.2012 a depus la Centrul de Sănătate Publică mun.Chişinău, în calitate de furnizor de informaţii, o cerere înregistrată cu nr.11162, prin care a solicitat pîrîtului eliberarea informaţiei oficiale - prin expedierea la adresa de domiciliu a copiilor-xerox ale procesului-verbal de examinare din 04.07.2012 la Spitalul Clinic Municipal „Sfinta Treime” şi a prescripţiei sanitare nr.03/4-2738 din 06.07.2012. Însă din partea acestuia nu a parvenit nici un răspuns. Prin refuzul ilegal şi neîntemeiat de a furniza informata oficială solicitată, de către pîrît a fost încălcată norma legală, iar prin lezarea drepturilor constituţionale ale reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu moral, în mărime de 40 000 lei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, fiind dispusă obligarea Centrului de Sănătate Publică mun. Chişinău să-i prezinte lui Dorogan Octavian copia procesului-verbal de examinare din 04.07.2012 şi a prescripţiei sanitare nr.03/4-2738 din 06.07.2012, întocmite în urma soluţionării petiţiei lui Dorogan Octavian din 02.07.2012 cu număr de înregistrare 10599. În rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a invocat prevederile art. 4, 8 alin. (1) şi 14 alin. (1) din Legea cu privire la petiţionare, art. 4 alin. (1), 15 alin. (1) şi (3), 16 alin. (1) din Legea nr. 982 din 11 mai 2000 cu privire la accesul la informaţie, menţionînd că, argumentele invocate în reclamaţia din 02.07.2012 au fost examinate de pîrît, fiind întocmite actele corespunzătoare.

Totodată, instanţa a indicat că furnizorul de informaţie era obligat să asigure recepţionarea informaţiei furnizate. Considerînd ilegală hotărîrea instanţei de fond, la 06 martie 2013, Dorogan Octavian a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă integral. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că instanţa de fond a dat o apreciere greşită probelor administrate şi a interpretat şi aplicat eronat legea. Recurentul a susţinut că este criticabilă şi nu corespunde circumstanţelor cauzei şi cadrului legal concluzia instanţei de fond cum că reclamantul pretinde ca răspunsul CSP la cerere să fie conform propriei sale formulări şi după dorinţa personală.

Mai indică recurentul că este greşită concluzia instanţei expusă în dispozitivul hotărîrii vizînd obligarea unei alte instituţii – Centrul Naţional de Sănătate Publică şi nicidecum a pîrîtului, să prezinte informaţia solicitată. Dorogan Octavian susţine că, deoarece pîrîtul a prezentat instanţei copiile procesului-verbal de examinare din 04.07.2012 şi a prescripţiei sanitare nr. 03/4- 2738 din 06.07.2012, instanţa de judecată era obligată să admită cererea în această parte, să anuleze actul contestat şi să dispună neexecutarea hotărîrii. Centrul de Sănătate Publică mun. Chişinău a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat de Dorogan Octavian, prin care a solicitat declararea lui ca inadmisibilă.

2 Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva hotărîrii date în instanţa de fond şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul conchide că recursul declarat de Dorogan Octavian este neîntemeiat şi urmează a fi respins, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Hotărîrea recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit este considerată legală şi întemeiată.

Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 02.07.2012, Dorogan Octavian a depus o reclamaţie în adresa Centrului Sănătate Publică mun. Chişinău, prin care a solicitat controlul respectării Regulamentului sanitar, verificarea condiţiilor de salubritate, controlul infecţiilor în cadrul instituţiei medico-sanitare, verificarea nivelului admisibil de poluare bacteriana, verificarea indicilor microbiologici, controlul cum se efectuează dezinfecţia în spital, întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi revizuirea autorizaţiei sanitare de funcţionare (f.d. 6). Prin răspunsul nr. 03/4-2746 din 06.07.2012, Centrul Sănătate Publică mun. Chişinău a comunicat reclamantului că s-au adeverit parţial faptele expuse în plîngere, motiv pentru care a fost remisă prescripţia sanitară nr. 03/4-2738 din 06.07.2012 cu propunerea de înlăturare a deficienţelor (f.d.

9). La data de 12.07.2012, Dorogan Octavian a înaintat o cerere Centrului Sănătate Publică mun. Chişinău, prin care solicita expedierea copiilor de pe procesul-verbal de examinare din 04.07.2012 şi a prescripţiei nr. 03/4-2378 din 06.07.2012 (f.d. 10). Drept umare, la 08.08.2012, Dorogan Octavian a contestat în instanţa de contencios administrativ acţiunile pîrîtului (f.d. 3-5) şi instanţa de fond a admis parţial acţiunea reclamantului. Astfel, Colegiul consideră că instanţa de fond corect a concluzionat despre temeinicia în pate a pretenţiilor reclamantului, pornind de la următoarele. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) şi (3) al Legii cu privire la petiţionare nr. 190 din 19.07.1994, prin petiţie, în sensul prezentei legi, se înţelege orice cerere, reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri.

Petiţionarul, care nu este satisfăcut de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit un răspuns în termenul stabilit de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă. Potrivit art. 8 alin. (1) al Legii cu privire la petiţionare nr. 190 din 19.07.1994, petiţiile se examinează de către organele corespunzătoare în termen de 30 de zile, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară – fără întîrziere sau în termen de 15 zile de la data înregistrării. Articolul 12 alin. (1) lit. a) al aceleaşi legi stipulează că organul sau persoana oficială cărora le-au fost adresate petiţiile sînt obligate să examineze petiţiile, inclusiv cererile prealabile, în termenul stabilit de lege.

3 În conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea cu privire la petiţionare, rezultatul examinării se aduce la cunoştinţă petiţionarului în scris sau în formă electronică, iar cu consimţămîntul lui – oral. Analizînd circumstanţele cauzei prin prisma normelor de drept evocate supra, Colegiul conchide că instanţa de fond just a statuat asupra netemeiniciei cerinţelor reclamantului în partea dezacordului cu răspunsul din 06.07.2012 oferit la petiţia din 02.07.2012. În acest sens, instanţa de recurs reţine că, urmare a reclamaţiei din 02.07.2012, de către Centrul Sănătate Publică mun. Chişinău a fost efectuat un control la data de 04.07.2012, fiind stabilit prin procesul-verbal abateri de la legislaţia în vigoare, cu indicarea măsurilor ce urmau a fi luate de către administraţia Spitalului Clinic Municipal „Sfînta Treime”.

Astfel, s-au prescris următoarele acţiuni: efectuarea lucrărilor de reparaţie capitală în secţia reanimare şi crearea condiţiilor pentru acordarae asistenţei medicale în conformitate cu cerinţele Regulamentului sanitar; Sistematizarea activităţilor de respectare a regimului sanitaro-igienic şi antiepidemie în secţia reanimare; Organizarea şi efectuarea nimicirii prin atoclavare a deşeurilor medicale infecţioase în conformitate cu regulamentul în vigoare (f.d. 21-24). La caz, Colegiul concluzionează că instanţa de fond corect a statuat asupra oferirii răspunsului de către pîrît la reclamaţia reclamantului din 02.07.2012 şi a executat în esenţă cerinţele acestuia. Or, potrivit art. 26 alin. (2) al legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, instanţa de contencios administrativ nu este competentă să se pronunţe asupra oportunităţii actului administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia.

Din considerentele expuse, Colegiul apreciază critic afirmaţia recurentului cum că este criticabilă şi nu corespunde circumstanţelor cauzei şi cadrului legal concluzia instanţei de fond cum că reclamantul pretinde ca răspunsul CSP la cerere să fie conform propriei sale formulări şi după dorinţa personală. Or, chiar dacă reclamantul nu a pretins expres un răspuns conform propriei sale formulări, acest fapt se deduce din poziţia exprimată de acesta pe parcursul examinării cauzei, deoarece insistă asupra cerinţelor înaintate la 02.07.2012 şi oferirii unui răspuns detaliat la fiecare din acestea. În context, Colegiul reţine că esenţa reclamaţiei din 02.07.2012 consta în exprimarea viziunii sale asupra antisanităriei şi ignorarea regulilor de igienă în secţia în care a fost internat la Spitalului Clinic Municipal „Sfînta Treime”.

Cît priveşte cerinţa reclamantului de obligare a pîrîtului să remită în adresa sa informaţia oficială solicitată conform cererii din 12.07.2012, Colegiul conchide că instanţa de fond corect a admis-o, pornind de la următoarele. Potrivit art. 10 al Legii privind accesul la informaţie nr. 982 din 11.05.2000, persoana are dreptul de a solicita furnizorilor de informaţii, personal sau prin reprezentanţii săi, orice informaţii aflate în posesia acestora, cu excepţiile stabilite de legislaţie; dreptul persoanei de a avea acces la informaţii, inclusiv la informaţiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decît în condiţiile legii.

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) pct. l), 2) şi 4) al Legii privind accesul la informaţie nr. 982 din 11.05.2000, furnizorul de informaţii, în conformitate cu competenţele care îi revin, este obligat să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public şi asupra problemelor de 4 interes personal; să garanteze liberul acces la informaţie; să respecte termenele de furnizare a informaţiei, prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din legea citată, deciziile, luate în conformitate cu prezenta lege, vor fi comunicate solicitantului într-un mod ce ar garanta recepţionarea şi conştientizarea acestora. Potrivit art. 16 alin. (1) al legii menţionate, informaţiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la dispoziţia furnizorului de informaţii, indiferent de provenienţa informaţiei. Pornind de la prevederile normelor de drept menţionate, Colegiul conchide că instanţa de fond corect a statuat asupra ilegalităţii acţiunilor pîrîtului, cît şi obligarea acestuia de a oferi informaţia solicitată reclamantei. Or, după cum prescrie legea citată, furnizorul de informaţii trebuia să se asigure despre recepţionarea răspunsului oferit. La acest capitol, Colegiul consideră eronată afirmaţia recurentului privind dispunerea neexecutării hotărîrii în partea obligării pîrîtului să prezinte informaţia solicitată, deoarece ultimul a prezentat instanţei copiile procesului-verbal de examinare din 04.07.2012 şi a prescripţiei sanitare nr. 03/4-2738 din 06.07.2012.

Or, prezentarea actelor solicitate în instanţa de judecată, nu presupune executarea obligaţie de către furnizorul de informaţie, aşa cum este expres stabilit în Legea privind accesul la informaţie nr. 982 din 11.05.2000. Nu constituie temei de casare a hotărîrii contestate nici afirmaţia recurentului cum că este greşită concluzia instanţei expusă în dispozitivul hotărîrii vizînd obligarea unei alte instituţii – Centrul Naţional de Sănătate Publică şi nicidecum a pîrîtului, să prezinte informaţia solicitată. Aceasta este o eroare privitor la numele pîrîtului şi este pasibilă corectării în temeiul art. 249 CPC. Mai mult ca atît, însuşi recurentul confundă aceste organe, adresînd reclamaţia din 02.07.2012 Centrului Naţional de Sănătate Publică (f.d.

6). Referitor la cerinţa de aplicare faţă de pîrît a sancţiunii prevăzute de art. 71 Cod contravenţional, instanţa de fond corect a constatat că nu este investită cu prerogativa de aplicare a sancţiunii contravenţionale în cadrul procedurii contenciosului administrativ. Corect a statuat instanţa şi asupra netemeiniciei cerinţei reclamantului privind repararea prejudiciului moral cauzat ca urmare a presupuselor încălcări comise de către pîrît. Urmare a celor indicate, Colegiul concluzionează că instanţa de fond a constatat şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond şi corect le-a încadrat de drept.

În această ordine de idei şi, avînd în vedere că hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013 este legală şi întemeiată, iar recursul declarat de Dorogan Octavian este nefondat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a-l respinge, cu menţinerea hotărîrii contestate. 5 Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Dorogan Octavian. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, în pricina de contencios administrativ la cererea depusă de Dorogan Octavian către Centrul de Sănătate Publică mun.

Chişinău, cu privire la încălcarea dreptului de acces la informaţie şi încasarea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi Valentina Clevadî Iuliana Oprea 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.