2rac-621/14 — Încasarea penalităţii

prima instanță: S. Daguţa dosarul nr. 2rac-621/14 instanța de apel: M. Ciugureanu, S. Arnăut, B. Bîrca ÎNCHEIERE 24 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura falimentului în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Termocom” în procedura falimentului împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Valena” cu privire la încasarea penalităţii împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura falimentului şi menținută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 13 martie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă constată: La 25 septembrie 2012 SA „Termocom” în procedura planului a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Valena” cu privire la încasarea penalităţii. În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului pentru folosirea energiei termice în apă fierbinte nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, încheiat între SA „Termocom” în procedura planului şi SRL „Valena”, ultima şi-a asumat obligaţia de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate de către SA „Termocom” la obiectele sale. Menţionează că conform contractului menţionat, plata pentru energia termică furnizată se efectuează lunar, în lei prin transfer bancar pe contul de decontare al furnizorului şi se consideră efectuată la data încasării sumelor băneşti pe contul de decontare al furnizorului.

Susţine că furnizorul a respectat în întregime obligaţiile asumate contractual, însă nerespectarea de către consumator a obligaţiilor sale contractuale a generat calcularea pentru perioada martie 2012 – august 2012 a unei penalităţi în sumă de 918,88 lei. Afirmă că calculul penalităţii a fost efectuat în corespundere cu contractul de livrare a energiei termice nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, care prevede expres că dacă consumatorul va încălca termenele şi condiţiile de plată stipulate în pct. 4.2 din contract, atunci acesta va achita o penalitate de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere a plăţii pentru energia termică consumată, începând cu prima dată-limită de achitare a facturii până la data efectuării plăţii.

1 Solicită încasarea de la SRL „Valena” a penalităţii în sumă de 918,88 lei şi a cheltuielilor de judecată. La 30 august 2013, SA „Termocom” în procedura falimentului a mai depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Valena” cu privire la încasarea penalităţii. În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului pentru folosirea energiei termice în apă fierbinte nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, încheiat între SA „Termocom” în procedura planului şi SRL „Valena”, ultima şi-a asumat obligaţia de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate de către SA „Termocom” la obiectele sale. Menţionează că conform contractului menţionat, plata pentru energia termică furnizată se efectuează lunar, în lei prin transfer bancar pe contul de decontare al furnizorului şi se consideră efectuată la data încasării sumelor băneşti pe contul de decontare al furnizorului.

Susţine că furnizorul a respectat în întregime obligaţiile asumate contractual, însă nerespectarea de către consumator a obligaţiilor sale contractuale a generat calcularea pentru perioada februarie 2013 – iunie 2013 a unei penalităţi în sumă de 1024,88 lei. Afirmă că calculul penalităţii a fost efectuat în corespundere cu contractul de livrare a energiei termice nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, care prevede expres că dacă consumatorul va încălca termenele şi condiţiile de plată stipulate în pct. 4.2 din contract, atunci acesta va achita o penalitate de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere a plăţii pentru energia termică consumată, începând cu prima dată-limită de achitare a facturii până la data efectuării plăţii.

Mai indică că întru soluționarea amiabilă a litigiului, pârâtului i-a fost expediată pretenția nr. 79/4320 din 25 iulie 2013, care a fost lăsată fără examinare. Solicită încasarea de la SRL „Valena” în beneficiul SA „Termocom” în procedura planului a penalităţii în sumă de 1024,88 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 13 martie 2014 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2014 a fost respins apelul declarat de către SA „Termocom” în procedura falimentului şi menținută hotărârea primei instanțe.

La 06 noiembrie 2014, SA „Termocom” în procedura falimentului a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii, cu încasarea de la SRL „Valena” în beneficiul SA „Termocom” în procedura falimentului suma de 135 lei cu titlu de taxă de stat achitată la depunerea recursului și încasarea de la SRL „Valena” în beneficiul statului a taxei de stat în sumă de 742,5 lei pentru judecarea pricinii în prima instanță și instanța de apel. În motivarea recursului a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, deoarece instanţa de apel nu a apreciat la justa valoare circumstanţele esenţiale pentru soluţionarea corectă şi legală a litigiului.

Menţionează că în contractul de livrare a energiei termice nr. 1383 din 01 ianuarie 2008 este stabilită sarcina termică după care se efectuează calculele în cazul în care aparatul de evidenţă, care este instalat la hotarul de delimitare a apartenenţei de balanţă, fapt care nu a fost negat de SC „Valena” SRL, lipseşte sau este defectat. 2 Afirmă că prima instanţă nu a ţinut cont de prevederile pct. pct. 3.1 şi 3.2 ale contractului menţionat, mai mult ca atât prin prisma faptului aflării consumatorului în interiorul unui bloc locativ, în conformitate cu Hotărârea Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002, unica modalitate de calcul a energiei termice consumate este proporţională pentru fiecare m2 de suprafaţă în baza datelor aparatului de evidenţă instalat la hotarul de delimitare a apartenenţei de balanţă.

Susţine că la 08 februarie 2011, SRL „Valena” s-a deconectat ilegal şi samavolnic de la sistemul centralizat de încălzire intrabloc, încălcând grav prevederile pct. 8 din Hotărârea Guvernului RM nr. 707 din 20 septembrie 2011. Indică că nerespectarea de către consumator a obligaţiilor sale contractuale a generat calcularea unei penalităţi în sumă de 918,88 lei pentru perioada de întârziere martie 2012 – august 2012 şi suma de 1024,88 lei pentru perioada de întârziere februarie 2013 – iunie 2013, calculul penalităţii fiind efectuat în corespundere cu pct. 4.5 al contractului de livrare a energiei termice nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, care prevede expres că dacă consumatorul va încălca termenele şi condiţiile de plată stipulate în pct.4.4 al contractului, acesta va achita o penalitate de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi întârziere a plăţii pentru energia termică consumată, începând cu prima zi după data-limită de achitare a facturii până la data efectuării plăţii.

Consideră că afirmaţiile privind calcularea datoriei enunţate ilegal poartă doar un caracter declarativ, acestea nefiind confirmate prin careva probe stabilite de legislaţia în vigoare. Remarcă că datoria, care a constituit temei de calcul al penalităţi, este suma de 7354,73 lei, ce a fost încasată în baza hotărârii judecătoreşti, şi anume suma de 2830,32 lei pentru perioada februarie 2011 – octombrie 2011 încasată prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 29 noiembrie 2012, menţinută prin încheierea Curţi Supreme de Justiţie din 24 iulie 2013 şi suma de 4524,41 lei pentru perioada noiembrie 2011 - februarie 2014 calculată în temeiul pct. 8 în redacţia Hotărârii Guvernului RM nr. 707 din 20 septembrie 2011, încasată prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 20 iunie 2014. Menţionează că prima instanţă nu a luat în consideraţie faptul că intimata a întârziat cu plata pentru energia termică utilizată şi nu a avut în vedere că aceasta se afla în situaţia când a folosit surse financiare străine în alte scopuri decât a-şi onora cu bună- credinţă obligaţia pecuniară asumată contractual. Susţine că în pct. 22 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM nr. 9 din 24 decembrie 2010, precum şi în art. 626 alin. (2) din Codul civil este prevăzută regula generală conform căreia clauza penală inserată de părţi în contract include prejudiciul real suportat de creditor (clauza penală inclusivă).

În acest mod, în practica autohtonă se încasează atât penalitatea, cât şi dobânda de întârziere, chiar dacă ultima nu este prevăzută în contract, deoarece creditorul are dreptul să pretindă repararea prejudiciului real suportat în partea în care acesta nu este acoperit prin clauza penală, dacă contractul sau legea nu prevede altfel. Afirmă că în adresa SRL „Valena” lunar au fost expediate facturile pentru energia termică consumată care cuprinde calculul lunar. În cazul în care firma respectivă nu a fost de acord cu facturile expuse spre plată, urma să se conformeze prevederilor art. 14 al Legii privind contenciosul administrativ, însă nici o factură nu a fost contestată în instanţa de judecată.

3 Afirmă că contractul de livrare energiei termice în apă caldă nr. 1383 din 01 ianuarie 2008 nu poate fi reziliat prin voinţa unilaterală a unei singure părţi, motiv pentru care obligaţiile asumate de părţi în virtutea art. 668 alin (1) din Codul civil îşi păstrează caracterul obligatoriu fiind opozabile părţilor contractuale, iar SRL „Valena” datorează în continuare plata pentru serviciul prestat până la rezilierea contractului pentru folosirea energiei termice cu acceptul furnizorului, adică SA „Termocom” în procedura falimentului. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SA „Termocom” în procedura falimentului nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SA „Termocom” în procedura falimentului, asemenea aspecte nu se regăsesc.

4 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA „Termocom” în procedura falimentului ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura falimentului se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5