2rac-490/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă – I. Tutunaru dosarul nr. 2rac-490/13 instanţa de apel – A. Pahopol, A. Doga, A. Minciuna ÎNCHEIERE 19 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Nicolae Clima Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Valena”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni ,,Termocom” în procedura planului împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Valena” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Valena” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 17 septembrie 2012, prin care acţiunea fost admisă, constată: La 12 aprilie 2012 SA ,,Termocom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Valena” cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii a invocat că în baza contractului pentru folosirea energiei termice în apă fierbinte nr. 1383 din 01 ianuarie 2008 încheiat cu SRL ,,Valena”, aceasta şi-a asumat obligaţia de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate. Menţionează că în corespundere cu prevederile stipulate în contract, plata pentru energia termică se efectuează lunar, în lei, prin transfer bancar pe contul de decontare a furnizorului.

Afirmă că nerespectarea de către consumator a obligaţiilor sale contractuale a generat calcularea pentru perioada octombrie 2011- martie 2012 a unei penalităţi în mărime de 555,40 lei, calculul fiind efectuat în corespundere cu acordul adiţional la contractul de livrare a energiei termice, potrivit căruia dacă consumatorul va încălca termenele şi condiţiile de plată stipulate în pct. 4.2 a contractului, consumatorul va achita o penalitate în mărime de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere a plăţii pentru energia termică consumată, începând cu prima dată-limită de achitare a facturii până la efectuarea plăţii. 1 Indică că întru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă a expediat pârâtului somaţia nr. 79/2066 din 26 martie 2012, prin care a solicitat achitarea penalităţii formate, pretenţia fiind rămasă fără răspuns şi satisfacere.

Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a penalităţii în mărime de 555,40 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată. În cadrul dezbaterilor judiciare reclamantul şi-a susţinut pretenţiile formulate în cererea de chemare în judecată şi a mai solicitat încasarea cheltuielilor pentru citare publică în mărime de 100 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 17 septembrie 2012, acţiunea a fost admisă, fiind încasat din contul SRL ,,Valena” în beneficiul SA ,,Termocom” penalitatea aferentă datoriei neachitate în sumă de 555,40 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2011 a fost respins apelul declarat de către SRL ,,Valena” şi menţinută hotărârea primei instanţe.

În susţinerea concluziilor sale instanţele cu referire la prevederile art. 572 Cod civil, care prevede că temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii, iar obligaţia trebuie executată în modul corespunzător cu bună credinţă, la locul şi momentul stabilit, au reţinut că SA „Termocom” a livrat energie termică consumatorului SRL „Valena” , conform contractului nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, la care au prevăzut prin acordul adiţional o penalitate în mărime de 0,1% din suma datorată pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii pentru energia termică consumată, începînd cu prima zi după data limită de achitare, pînă la data efectuării plăţii, ce este în conformitate cu prevederile art. 624-625 Cod civil, însă ultima nu a achitat plata pentru energia termică consumată pe lunile septembrie 2011 şi februarie 2012, pentru ce şi a fost calculată o penalitate în mărime de 555,41 lei.

La 16 ianuarie 2013 SRL ,,Valena” declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu transmiterea pricinii la rejudecare în instanţa de fond. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărîrile judecătoreşti, considerându-le a fi emise cu încălcarea esenţială a normelor de drept material. Susţine că instanţa de judecată neîntemeiat a dispus examinarea cauzei în lipsa sa, în condiţiile în care la şedinţele de judecată din 29 mai 2012 şi 20 iunie 2012 dânsul în calitate de director a întreprinderii era plecat peste hotare ţării.

Apreciază drept eronată concluzia instanţelor inferioare care au reţinut ca temei de admitere a acţiunii contractul nr. 1383 din 01 ianuarie 2008, or acesta a fost reziliat la 08 februarie 2011 la iniţiativa sa, în urma căruia a fost întocmit şi Actul de constatare a deconectării şi procesul verbal respectiv, motiv pentru care consideră neîntemeiată pretenţia intimatului în vederea încasării penalităţii pentru perioada când furnizările nu au avut loc. La 29 aprilie 2013 SRL ,,Valena” a depus supliment la recurs, prin care a invocat aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Susţine că penalitatea calculată pentru perioada furnizării în baza Hotărârii Guvernului nr. 191 din 23 septembrie 2011 nu poate fi aplicată faţă de întreprindere, încăperea dată fiind comercială şi nu încăpere locativă, după cum prevede pct. 8 a Hotărârii, potrivit căruia în cazul deconectării integrale a apartamentului de la 2 sistemul centralizat de încălzire, consumatorul va achita plata pentru încălzire în mărime de 20% din costul energiei termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului. Menţionează că potrivit jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie, în lipsa contractului lipseşte legătură juridică şi ca rezultat lipseşte şi raportul material litigios. La 28 mai 2013 SRL ,,Valena” a mai depus un suplimenta la recurs, invocând că încăperea nelocativă nu-i aparţine, motiv pentru care apreciază pretenţia intimatului neîntemeiată.

Susţine că contractul nr. 1383 din 01 ianuarie 2008 a fost reziliat de ambele părţi, invocând în acest sens adresarea nr. 940 din 09 februarie 2011, prin care dânsul a reziliat contractul dat şi scrisoarea nr. 79/4905 din 26 august 2011, prin care SA ,,Termocom” a reziliat contractul de livrare a energiei termice, drept urmare, insistă că calcularea penalităţii în lipsa contractului contravine art. 624 alin. (1) Cod civil, potrivit căruia clauza penală este prevedere contractuală. Mai invocă că potrivit art. 642 Cod civil, prin stingerea obligaţiilor, încetează raporturile juridice dintre părţi, iar cu referire la norma citată consideră drept eronate şi abuzive pretenţiile intimatului, în lipsa unui contract, or, proiectul contractului înaintat de către acesta nefiind semnat de ambele părţi.

La fel, indică că intimatul interpretează abuziv prevederile pct. 8 a Hotărârii Guvernului nr. 191 din 23 septembrie 2011, deoarece SA ,,Termocom” nu calculează penalitatea în mărime de 20% din costul unui metru pătrat, ci 20% pentru fiecare metru pătrat. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL ,,Valena” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. 3 Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL ,,Valena” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL ,,Valena” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Valena” se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Nicolae Clima Tamara Chişca-Doneva 4