- Dosarul nr.
- 3ra-1622/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 decembrie 2014
- Părțile
- Gluhu Rodica vs Ministerul Afacerilor Interne, Academia Stefan cel Mare a MAI
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1622/14 — Contestarea actelor administrative și obligarea achitării indemnizației
Dosarul nr.3ra-1622/14 Instanţa de fond: Judecătoria Centru mun. Chișinău – V. Brașoveanu Instanţa de apel: CA Chişinău – S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 24 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componenţă: Preşedinte judecător, Galina Stratulat, Judecătorii Iurie Bejenaru, Maria Ghervas soluționînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Academia ”Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al RM în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Rodica Gluhu împotriva Academiei ”Ștefan cel Mare” al Ministerului Afacerilor Interne al RM, Ministerului Afacerilor Interne a RM privind contestarea actelor administrative și obligarea la plata îndemnizației pentru îngrijirea copilului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2014, prin care s-a respins cererea de apel înaintată de către Academia ”Ștefan cel Mare” a Ministerul Afacerilor Interne al RM și s-a menținut hotărîrea judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 31 martie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, CONSTATĂ: La 13 noiembrie 2013 Rodica Gluhu s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva Academiei ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM privind recunoașterea ilegalității răspunsului nr. A/19-1163 din 28 octombrie 2013, obligarea pîrîtului la plata indemnizației pentru creșterea copilului a cîte 30 %, lunar, din salariul mediu de 4882,34 lei pentru o perioadă de trei ani începînd cu 16 ianuarie 2013 pînă la 16 ianuarie 2016, compensarea cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3000 lei.
(f.d.3-6) Ulterior, la 25 noiembrie 2013 reclamanta și-a concretizat cerințele solicitînd și anularea răspunsului MAI al RM nr. 15/4-G-473/13 din 14 noiembrie 2013, obligarea Academiei ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM și a MAI al RM de a achita, în mod solidar îndemnizația pentru îngrijirea copilului în mărime de 30 % din salariul mediu de 4882,34 lei pe o perioadă de trei ani începînd cu 16 ianuraie 2013 pînă la 16 ianuarie 2016 și compensarea cheltuielilor de judecată. (f.d.21-24) În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 09 august 2003 a încheiat căsătoria cu Gluhu Andrei. Din 04 februarie 2011 activează în cadrul catedrei științe penale a Facultății științe polițienești a Academiei ”Ștefan cel Mare a MAI în calitate de lector metodist-superior, deține grad militar plutonier de poliție.
La 16 ianuarie 2013 s-a născut fiul Gluhu Andreea, fapt confirmat prin certificatul de naștere seria și nr. NA-VI 1558718. Prin ordinul MAI nr. A/19-169 din 11 noiembrie 2013 i s-a acordat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului pentru perioada 08 mai 2013 pînă la 16 ianuarie 2016. La 23 septembrie 2013 și 12 noiembrie 2013 reclamanta s-a adresat pîrîților cu o cerere prin care a solicitat plata indemnizației pentru creșterea copilului pînă la vîrsta de trei ani. Pîrîții au soluționat negativ cererile adresate de reclamantă, indicînd că nu există temei legal de a achita indemnizația lunară pentru creșterea copilului pînă la vîrsta de trei ani.
Reclamanta consideră răspunsurile pîrîților drept ilegale și solicită anularea acestora cu obligarea Academiei ”Ștefan cel Mare” a MAI și Ministerului Afacerilor Interne al RM, în mod solidar, de a achita indemnizația pentru creșterea copilului, lunar, cîte 30 % din salariul mediu de 4882,34 lei pentru o perioadă de trei ani de la nașterea copilului și anume începînd cu 16 ianuarie 2013 pînă la 16 ianuarie 2016. Prin hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chișinău din 31 martie 2014 acțiunea reclamantei a fost admisă parțial.
S-a recunoscut ilegal răspunsul Academiei ”Ștefan cel Mare” nr.A/19-1163 din 28 octombrie 2013. S-a obligat Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI să achite Rodicăi Gluhu indemnizația pentru creșterea copilului, lunar, a cîte 30 % din salariu mediu de 4882,34 lei pe parcursul a 3 ani de la nașterea copilului și anume începînd cu 16 ianuarie 2013 pînă la 16 ianuarie 2016. S-a încasat din contul Academiei ”Ștefan cel Mare” a MAI în beneficiul Rodicăi Gluhu cheltuielile de judecată pentru asistența juridică în mărime de 3000 (trei mii) lei. Cerințele Rodicăi Gluhu către Ministerul Afacerilor Interne s-au respins ca fiind neîntemeiate. (f.d.44-46) Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, Academia ”Ștefan cel Mare„ a MAI al RM a depus cerere de apel, prin care a solicitat casarea hotărîrii judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 31 martie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă integral acțiunea. (f.d.49, 54-58) Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 septembrie 2014 cererea de apel depusă de Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM a fost respinsă cu menținerea fără modificări a hotărîrii judecătoriei Centru mun. Chișinău din 31 martie 2014. (f.d.73-79) În motivarea soluției sale instanța de apel a reținut că la data nașterii copilului, reclamanta deținea o funcție polițienească, fiind angajată a Academiei ”Ștefan cel Mare”, o subdiviziune a MAI, care are buget propriu, ordinele de angajare fiind perfectate de aceasta și anume ea urmează să calculeze și să achite îndemnizația lunară pentru creșterea copilului pînă la vîrsta de trei ani.
La 31 octombrie 2014, Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM a depus cerere de recurs prin care solicită casarea hotărîrii judecătoriei Centru mun. Chișinău din 31 martie 2014 și deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 septembrie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea Rodicăi Gluhu să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea recursului a invocat că instanțele inferioare au examinat fără obiectivitate și superficial obiectul dedus judecății. Rodica Gluhu prin intermediul avocatului Lebedinschi Adrian a depus referință la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată și pur declarativă. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chișinău a fost pronunţată la 04 septembrie 2014 şi a fost expediată părților prin intermediul oficiului poștal la 15 octombrie 2014 (f.d.73-79, 81). Cererea de recurs a fost depusă la 31 octombrie 2014, considerîndu-se a fi depusă în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În cererea de recurs recurentul indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele au constatat circumstanțele cauzei, modalitatea de interpretare a normelor materiale și procedurale. În viziunea acestuia concluziile instanțelor ierarhic inferioare sînt neobiective, lipsite de argumentare juridică. Aceste argumente nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate, deoarece țin de reaprecierea probelor, fiind invocate pretenții noi fapt inadmisil în recurs. Motivele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei CEDO recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere. La fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.
În recursul declarat de Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM asemenea aspecte nu se regăsesc. Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Acedemia ”Ștefan cel Mare” a MAI al RM ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE : Cererea de recurs declarată de către Academia ”Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al RM se consideră inadmisibilă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Galina Stratulat Judecătorii Iurie Bejenaru Maria Ghervas