Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-755/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 decembrie 2014
Părțile
BC Banca de Economii SA vs SRL Forever în procedura planului
Pe scurt
Termenele de înaintare a creanţelor

2rc-755/14 — Validarea suplimentară a dobînzilor aferente creanţelor garantate

prima instanţă D. Manole dosarul nr.2rc-755/14 DECIZIE 24 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea pe acţiuni „Banca de Economii”, în pricina civilă la cererea Societăţii pe acţiuni „Banca de Economii” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Forever” în procedura planului privind validarea suplimentară a dobînzilor aferente creanţelor garantate ale Societăţii pe acţiuni „Banca de Economii”, obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor în sensul declarat şi obligarea administratorului procedurii planului de a achita creanţa în sumă de 4071828,27 lei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014 prin care cererea Societăţii pe acţiuni „Banca de Economii” a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 01 martie 2010, SRL „Forever” a depus la Curtea de Apel Economică cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de întreprinderea fondată.

Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 02 martie 2010 cererea introductivă a fost admisă spre examinare, fiind aplicate măsurile asigurătorii corespunzătoare. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 15 noiembrie 2011 a fost confirmat planul de redresare a solvabilităţii SRL „Forever”, propus de administratorul insolvabilităţii. A fost încetat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Forever” fiind dispusă continuarea în privinţa debitorului SRL „Forever” a procedurii planului. La 12 martie 2014, SA „Banca de Economii” a înaintat în Curtea de Apel Chişinău cerere privind validarea suplimentară a dobânzilor aferente creanţelor garantate, obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor şi de a achita creanţa înaintată.

În motivarea cererii SA „Banca de Economii” a indicat că conform tabelului creanţelor din 12 octombrie 2010 a fost dispusă spre validare creanţa SA „Banca de Economii” după cum urmează creanţă garantată de 20 672 850 lei şi creanţă chirografară de 306 670,60 lei. La fel, a indicat că conform planului privind redresarea solvabilităţii debitorului a fost stabilită următoarea schemă de achitare a datoriei faţă de SA „Banca de Economii”: până la 31 decembrie 2011 - 4 532 000,00 lei, până la 31 2 decembrie 2012 - 4 532 000 lei şi până la 31 decembrie 2013 - 4 531 687 lei. A mai menţionat SA „Banca de Economii” că conform sistemului informaţional al SA „Banca de Economii” calculul aferent creanţelor garantate pentru perioada 15 noiembrie 2011-31 decembrie 2013, constituie suma de 4017 828,27 lei.

Prin urmare, solicită SA „Banca de Economii” validarea suplimentară a dobânzilor aferente creanţelor garantate, obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor în sensul declarat şi de a achita creanţa validată în sumă de 4 017 828,27 lei în beneficiul SA „Banca de Economii”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2014 menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 2rc-469/14 din 17 septembrie 2014 a fost separată într-un proces aparte cererea SA „Banca de Economii” împotriva către SRL „Forever” privind validarea suplimentară a dobânzilor aferente creanţelor garantate, obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor şi obligarea administratorului procedurii planului de a achita creanţa înaintată.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014 a fost respinsă integral cererea SA „Banca de Economii” privind validarea suplimentară a dobînzilor aferente creanţelor garantate ale SA „Băncii de Economii” obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor în sensul declarat şi obligarea administratorului procedurii planului de a achita creanţa în sumă de 4071828,27 lei. La 20 octombrie 2014, SA „Banca de Economii” a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanţe şi emiterea unei noi încheieri de admitere integrală a cererii. Recurentul, SA „Banca de Economii” în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea judecătorească menţionată, o consideră neîntemeiată şi pasibilă anulării reieşind din următoarele considerente.

Menţionează că prin cererea privind admiterea creanţei nr. 06-01/1219/2017 din 11 martie 2014 a solicitat validarea suplimentară a dobînzilor aferente creanţelor garantate a „Băncii de Economii” SA; obligarea administratorului procedurii planului ÎI „Domniţa Pagoni” de a rectifica tabelul creanţelor în sensul declarat; obligarea administratorul procedurii planului ÎI „Domniţa Pagoni” de a achita creanţa validată în sumă de 4.017.828,27 lei în beneficiul SA „Băncii de Economii”.

Concomitent, în cadrul şedinţei judiciare din 15 octombrie 2014 a fost examinată şi contestaţia „Băncii de Economii” SA împotriva măsurilor luate de administratorul procedurii planului nr. 06-01/1725/3086 din 14 aprilie 2014 ca urmare a neprezentării în instanţa de insolvabilitate a tabelului creanţelor rectificat în care urma a fi inclusă (prin acceptare sau refuz) suma solicitată spre validare conform cererii privind admiterea creanţei din 11 martie 2014. „Banca de Economii” SA consideră că cererea privind admiterea creanţei suplimentare urma a fi examinată conform procedurii stabilite de Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Conform prevederilor art. 184 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, odată cu aplicarea de către instanţa de insolvabilitate a procedurii de restructurare, se instituie imediat moratoriu asupra executării silite a obligaţiilor pecuniare ale 3 creditorilor existente la data aplicării procedurii de restructurare, cu excepţia creanţelor privind plata salariilor şi a pensiilor alimentare, privind recuperarea prejudiciilor cauzate sănătăţii angajaţilor sau cu excepţia creanţelor apărute în legătură cu decesul acestora, a creanţelor de revendicare a patrimoniului din posesie ilegală,

precum şi a creanţelor pecuniare şi fiscale a căror scadenţă a survenit în perioada de după deschiderea procedurii de restructurare iar conform prevederilor alin. (2) din cadrul aceluiaşi articol în perioada derulării procedurii de restructurare \nu se întrerupe calcularea dobânzilor aferente creanţelor garantate Conform art. 187 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, în cadrul procedurii de restructurare, înaintarea, contestarea şi validarea creanţelor se efectuează conform prevederilor secţiunii 1 din capitolul V. În strictă conformitate cu prevederile cu prevederile art. 140 alin. (1) din capitolului V secţiunea 1 din Legea insolvabilităţii (înaintarea şi validarea creanţelor) dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului, fapt care a fost realizat de către creditorul „Banca de Economii” SA prin depunerea cererii în instanţa de insolvabilitate la data de 12 martie 2014. Conform hotărârii Curţii de Apel Economice din 26 mai 2010 a fost dispusă intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Forever”.

Conform tabelului creanţelor SRL „Forever” în proces de insolvabilitate din 12 octombrie 2010 a fost dispusă validarea creanţelor „Băncii de Economii” SA după cum urmează: Creanţe garantate - 20,672,850.00 lei; Creanţe chirografare - 306,670.60 lei. Conform hotărârii Curţii de Apel Economice din 15 noiembrie 2011 a fost dispusă confirmarea planului privind redresarea (restabilirea solvabilităţii) şi continuarea activităţii debitorului SRL „Forever” în proces de insolvabilitate. Conform planului privind redresarea solvabilităţii, a fost stabilită următoarea schemă de achitarea creditului faţă de „Banca de Economii” SA: decembrie 2011-4,532,000.00 lei; decembrie 2012-4,532,000.00 lei; decembrie 2013-4,531,687.00 lei.

Conform art. 184 alin. (2) din Legea insolvabilităţii, în perioada derulării procedurii de restructurare nu se întrerupe calcularea dobînzilor aferente creanţelor garantate iar conform art. 1 din Legea insolvabilităţii, prin creditori ai masei se subînţeleg creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut după intentarea procesului de insolvabilitate şi se execută în prealabil, în mod curent, pe măsura apariţiei lor. Conform sistemului informaţional al „Băncii de Economii” SA calculul aferent creanţelor garantate perioada 15 noiembrie 2011-31 decembrie 2013 constituie după cum urmează: Dobînda calculată SRL „Forever” pentru perioadele: anul 2011 (15 noiembrie –decembrie 2011) constituie suma de 334,597 lei: anul 2012- 2.268.684, 63 lei; anul 2013 – 1.414,546,64 lei, iar în total suma de 4.017,828,27 lei.

4 De asemenea indică că la momentul examinării cererii privind validarea suplimentară a creanţelor „Băncii de Economii” SA precum şi examinarea contestaţiei împotriva inacţiunilor administratorului procedurii planului a prezentat în mod ataşat calculul descifrat al dobânzii calculate în perioada planului aferent creanţei garantate a „Băncii de Economii” SA. Consideră că instanţa de insolvabilitate urma să admită integral cererea „Băncii de Economii” SA privind admiterea creanţei în strictă conformitate cu normele procedurale stabilite expres de Legea insolvabilităţii cu admiterea contestaţiei Băncii împotriva măsurilor luate de administratorul procedurii planului prin neincluderea creanţelor solicitate spre validare în tabelul creanţelor.

Referitor la încălcarea de către administratorul procedurii planului ÎI „Domniţa Pagoni” a normelor cu caracter procedural stabilite de Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 a indicat că la 12 martie 2014 „Banca de Economii” SA a depus la Curtea de Apel Chişinău cerere privind admiterea creanţei fiind solicitată admiterea cererii şi validarea suplimentară a dobînzilor aferente creanţelor garantate a „Băncii de Economii” SA în baza calculului aferent creanţelor garantate perioada 15 noiembrie 2011-31 decembrie 2013. Potrivit art. 143 alin. (5) din Legea insolvabilităţii, termenul de verificare a creanţelor şi de consemnare în tabelul creanţelor nu va depăşi 15 zile lucrătoare. În cadrul şedinţei judiciare din 03 aprilie 2014, instanţa de insolvabilitate a dispus examinarea cererii privind admiterea creanţei depusă de Banca de Economii S.A.

pentru data de 17 aprilie 2014. Potrivit art. 143 alin. (5) din Legea insolvabilităţii, la expirarea termenului de verificare, administratorul/lichidatorul depune imediat tabelul definitiv în instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate a debitorului. Creditorii şi debitorul au acces la tabelul creanţelor şi pot face contestaţii faţă de creanţele admise de administrator/lichidator în tabel, precum şi asupra celor înlăturate.

Conform prevederilor art. 144 alin. (1) din Legea insolvabilităţii debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv iar conform alin. (2) din cadrul aceluiaşi articol contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Administratorul procedurii planului nu şi-a onorat obligaţiile prevăzute de lege, astfel ultimul a încălcat în mod flagrant termenul de depunere a tabelului definitiv.

În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele considerente. 5 În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Conform art. 140 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă. Cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărârea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.

Cererea de admitere a creanţei trebuie făcută chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu. Creanţele neconfirmate prin cerere de admitere a creanţei nu se includ în tabelul definitiv al creanţelor şi nu se satisfac conform procedurii stabilite de prezenta lege. Creanţele incluse în tabelul preliminar în baza cererilor scrise ale creditorilor nu se cer confirmate repetat prin cerere de admitere la includerea lor în tabelul definitiv. Creanţele incluse în tabelul preliminar cu titlu provizoriu fără drept de vot, în baza datelor clin evidenţa contabilă a debitorului, şi nesusţinute ulterior în termen de către creditor prin cerere de admitere a creanţei nu se includ în tabelul definitiv al creanţelor şi se consideră nevalidate.

Creanţele neajunse la scadenţă se consideră scadente din momentul intentării procesului de insolvabilitate. Creanţele sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura permisă de prezenta lege. Se consideră sub condiţie şi creanţele care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal. Sub incidenţa prezentului articol cad şi creanţele întemeiate pe hotărîri judecătoreşti sau pe hotărîri arbitrale irevocabile, sau pe titluri executorii. Pe parcursul judecării pricinii s-a stabilit că Firma „Forever” SRL a înaintat în Curtea de Apel Economică cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de întreprinderea fondată.

Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 02 martie 2010 a fost admisă cererea introductivă, fiind aplicate măsurile asigurătorii corespunzătoare. Ulterior, prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 26 mai 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa debitorului SRL „Forever”. A fost desemnată în funcţia de administrator al insolvabilităţii ÎI „Pagoni Domniţa”. A fost convocată prima adunare de raportare şi de validare a creanţelor pentru data de 25 august 2010, ora 10:40. S-a propus creditorilor să depună la Curtea de Apel Economică cerere de validare a creanţelor până la prima adunare de raportare.

Au fost menţinute în vigoare măsurile asigurătorii aplicate prin încheierea Curţii de Apel Economice din 02 martie 2010. A fost obligat administratorul insolvabilităţii să prezinte un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare şi să verifice temeiurile şi cauzele survenirii insolvabilităţii, mărimea şi componenţa masei debitoare, oportunitatea şi posibilitatea continuării activităţii debitorului. 6 La 09 iulie 2010, „Banca de Economii” SA a înaintat în Curtea de Apel Economică cerere de validare a creanţelor prin care a solicitat: validarea creanţei „Banca de Economii” SA în mărime de 20 979 520,60 lei şi includerea Băncii de Economii în lista creditorilor cu statut de creditor garantat.

La şedinţa de validare a creanţelor care a avut loc la 12 octombrie 2010, creanţele creditorului BC „Banca de Economii” SA au fost validate după cum urmează: 20 672 850 lei - creanţe garantate, şi 306 670,60 lei - creanţe chirografare de rang inferior. La 20 octombrie 2010, creditorul „Banca de Economii” SA a declarat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Economice exprimată în tabelul creanţelor din 12 octombrie 2010. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 decembrie 2010 a fost respins recursul creditorului, fiind menţinută hotărârea Curţii de Apel Economice exprimată prin tabelul creanţelor din 12 octombrie 2010. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 15 noiembrie 2011 menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 31 ianuarie 2013 a fost confirmat planul de redresare a insolvabilităţii debitorului SRL „Forever”.

A fost încetat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Forever” şi a fost continuată în privinţa debitorului procedura planului. Potrivit planului de redresare a solvabilităţii, datoria creditorului garantat BC „Banca de Economii” SA a fost recalculată, în final fiind stabilită o datorie de 13595 687,00 lei, care urma a fi achitată în trei tranşe, după cum urmează: pentru anul 2011 - 4 532 000,00 lei, pentru anul 2012 - 4 532 000,00 lei şi pentru anul 2013 - 4 531 687,00 lei. Potrivit informaţiei prezentate de administratorul procedurii planului şi confirmată de reprezentantul „Banca de Economii” SA - la 17 ianuarie 2014, datoria faţă de „Banca de Economii” SA a fost achitată integral.

Pentru cererea de validare suplimentară a dobânzilor aferente creanţelor garantate, „Banca de Economii” SA a invocat de iure prevederile art. 184 alin. (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012. Astfel, conform art. 184 al Legii insolvabilităţii, … în perioada derulării procedurii de restructurare nu se întrerupe calcularea dobânzilor aferente creanţelor garantate. Efectele prevăzute la art.73, 74 şi 80 se aplică în modul corespunzător, cu excepţiile stabilite în prezentul articol. În temeiul celor expuse, instanţa de recurs consideră că instanţa de insolvabilitate corect a stabilit că norma respectivă nu este aplicabilă litigiului dedus judecăţii deoarece debitorul SRL „Forever” se află în procedura planului şi nicidecum în procedură de restructurare.

În acest sens, se menţionează că noţiunea de „procedură de restructurare” este relativ nouă, fiind introdusă în domeniul insolvenţei odată cu adoptarea Legii nr. 149 din 29 iunie 2012, care este definită ca „o procedură de insolvabilitate aplicată debitorului ce constă în realizarea unui set de măsuri financiare, organizatorice, operaţionale şi juridice, orientate spre remedierea financiară şi economică a întreprinderii pe bază de capitalizare, de reorganizare, de schimbare a structurii activelor şi de modificare a procesului operaţional de producţie, precum şi alte măsuri care nu contravin legislaţiei în vigoare”.

7 Totodată, instanţa reţine că noţiunea „procedura planului” reglementată de art. 162 al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001, ca conţinut şi efecte diferă de noţiunea „procedură de restructurare”, reglementată de art. 182 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012. Astfel, conform art. 162 al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001, satisfacerea creanţelor creditorilor garantaţi şi chirografari, valorificarea şi distribuirea masei debitoare între participanţii la procesul de insolvabilitate, responsabilitatea debitorului după încheierea procesului de insolvabilitate pot fi reglementate printr-un plan, ale cărui principii pot să difere de dispoziţiile prezentei legi.

Prin urmare, just instanţa de insolvabilitate a concluzionat că prevederile art. 184 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 nu pot fi aplicate litigiului respectiv, sau debitorul se află în procedura planului, circumstanţă confirmată atât prin hotărâre judecătorească devenită definitivă şi irevocabilă cât şi prin extrasul din Registrul persoanelor juridice, şi nu în procedură de restructurare. Mai mult, instanţa de recurs reţine că nici legea veche nr. 632 din 14 noiembrie 2001 şi nici legea nouă nr.149 din 29 iunie 2012 nu reglementează procedura de validare a creanţelor suplimentare deoarece ambele legi nu conţin şi nu definesc sintagma „creanţe suplimentare”.

Conform art. 140 al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, dacă are o creanţă faţă de debitor născută anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în instanţă. Cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărîrea de deschidere a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv, de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.

Cererea de admitere a creanţei trebuie făcută chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu. Creanţele neconfirmate prin cerere de admitere a creanţei nu se includ în tabelul definitiv al creanţelor şi nu se satisfac conform procedurii stabilite de prezenta lege. Creanţele incluse în tabelul preliminar în baza cererilor scrise ale creditorilor nu se cer confirmate repetat prin cerere de admitere la includerea lor în tabelul definitiv. Creanţele incluse în tabelul preliminar cu titlu provizoriu fără drept de vot, în baza datelor din evidenţa contabilă a debitorului, şi nesusţinute ulterior în termen de către creditor prin cerere de admitere a creanţei nu se includ în tabelul definitiv al creanţelor şi se consideră nevalidate.

Creanţele neajunse la scadenţă se consideră scadente din momentul intentării procesului de insolvabilitate. Creanţele sub condiţie la data deschiderii procedurii vor li îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura permisă de prezenta lege. 8 Se consideră sub condiţie şi creanţele care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal. Sub incidenţa prezentului articol cad şi creanţele întemeiate pe hotărîri judecătoreşti sau pe hotărîri arbitrale irevocabile, sau pe titluri executorii. Conform art.131 al Legii insolvabilităţii nr.632 din 15 noiembrie 200, dacă creditorul are o creanţă faţă de debitor la data intentării procesului de insolvabilitate, îşi înaintează în scris creanţa, indiferent de tipul ei, instanţei de judecată.

La creanţă se anexează copiile de pe documentele din care izvorăşte creanţa. Creanţele pot fi înaintate în instanţa de judecată cel tîrziu la data aprobării de către instanţă a tabelului creanţelor. Creditorii care îşi înaintează creanţa după expirarea termenului prevăzut la alin.(2), dar în toate cazurile nu mai tîrziu de data încetării procesului de insolvabilitate, pot pretinde la satisfacerea creanţelor doar conform art.141. Prevederile prezentului articol se aplică şi faţă de creanţele întemeiate pe hotărîri judecătoreşti irevocabile sau pe titluri executorii.

Reieşind din prevederilor legale menţionate, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă corect a stabilit că la ziua depunerii cererii de validare a creanţelor suplimentare, „Banca de Economii” SA nu mai avea nici calitatea de creditor garantat şi nici calitatea de creditor chirografar, deoarece, obligaţiunile de plată ale debitorului SRL „Forever”, confirmate prin planul de redresare a insolvabilităţii SRL „Forever” au fost executate integral la 17 ianuarie 2014. Plata integrală a fost confirmată de multiple ori de către reprezentantul „Banca de Economii” SA în şedinţele instanţei de insolvabilitate.

Se mai reţine că, cererea de validare a creanţelor suplimentare a „Banca de Economii” SA nu corespunde nici exigenţelor impuse de art. 140 al Legii insolvabilităţii, sau, creanţele creditorilor SRL „Forever” au fost validate încă în anul 2011, iar ulterior, instanţa nu a stabilit un alt termen de înaintare a cererilor de validare a creanţelor. Chiar dacă „Banca de Economii” SA ar fi fost îndreptăţită să înainteze o astfel de cerere, aceasta, (prin prisma prevederilor art. 140 al Legii insolvabilităţii nr.632 din 15 noiembrie 2001 care stabilesc termenul de înaintare a creanţelor 30- 45 zile) urma să depună cererea în termen de 30-45 zile începând cu data intrării în vigoare a legii noi -14 martie 2013, ţinând cont de datoria restantă a SRL „Forever” faţă de „Banca de Economii” SA la acea dată.

La fel, instanţa de recurs consideră că potenţialul creditor - „Banca de Economii” SA nu a prezentat nici un înscris justificativ care ar confirma temeiul creanţei sale, or, art. 514 Codul civil prevede că obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. În acest sens, se mai reţine că calculul descifrat al dobânzilor reieşind din graficul şi tranşele indicate în planului de redresare a solvabilităţii SRL „Forever”, nu poate fi calificat cu titlu de act susceptibil de a produce efecte juridice, în condiţiile în care SRL „Forever” deja şi-a onorat obligaţiile asumate prin 9 contractele de credit încheiate cu „Banca de Economii” SA, iar aceste contracte şi-au consumat efectele la data înaintării cererii de validare a creanţelor (f.d.

7-15). Prin urmare, împrejurările stabilite sunt de natură să conducă la concluzia că, „Banca de Economii” SA nu a prezentat instanţei de insolvabilitate nici o probă în sensul art. 121-122 CPC, prin care să se confirme temeinicia cererii de validare a creanţelor suplimentare înaintată la data de 11 martie 2014. De asemenea, prima instanţă corect a stabilit că art. 253 a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 nu este aplicabil revendicărilor formulate de către „Banca de Economii” SA.

Or, art. 253 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 stipulează că prevederile prezentei legi se aplică şi asupra proceselor de insolvabilitate în curs de desfăşurare intentate până la intrarea ei în vigoare, cu excepţia art. 190 alin.(6), care nu se aplică debitorilor în a căror privinţă procedura planului a fost prelungită în condiţiile art. 164 al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001. Cu referire la caz, Colegiul relevă că prin hotărârea Curţii de Apel Economice, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 ianuarie 2013, procesul de insolvabilitate intentat în privinţa debitorului SRL „Forever” a fost încetat în legătură cu aplicarea planului, iar norma legală respectivă reglementează modalitatea de aplicare a legii noi pentru dosarele intentate până la intrarea legii în vigoare dar în curs de derulare la data intrării în vigoare.

Mai mult decât atât, prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2014 (menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 septembrie 2014), planul de redresare a solvabilităţii a fost prelungit până la 15 noiembrie 2014. În aceste condiţii se impune concluzia de respingere a cererii de validare a creanţelor suplimentare înaintată de „Banca de Economii” SA, sau, cum a fost menţionat anterior, normele legale pe care se întemeiază respectiva cerere nu sunt aplicabile litigiului dedus judecăţii. În aceste circumstanţe Curtea de Apel Chişinău prin încheierea contestată temeinic şi legal a concluzionat că nu sunt temeiuri pentru admiterea cererii „Băncii de Economii” SA de validare suplimentară a dobânzilor aferente creanţelor garantate, obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor în sensul declarat şi obligarea administratorului procedurii planului de a achita creanţa în sumă de 4 071 828,27 lei.

Argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs nu pot fi reţinute, deoarece sunt neîntemeiate şi nu au suport legal. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014 este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: 10 Se respinge recursul declarat de către Societatea pe acţiuni „Banca de Economii”.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea Societăţii pe acţiuni „Banca de Economii” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Forever” în procedura planului privind validarea suplimentară a dobînzilor aferente creanţelor garantate ale Societăţii pe acţiuni „Banca de Economii”, obligarea administratorului procedurii planului de a rectifica tabelul creanţelor în sensul declarat şi obligarea administratorului procedurii planului de a achita creanţa în sumă de 4071828,27 lei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.