Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-436/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 iulie 2014
Părțile
SA Banca de Economii. SRL Forever în proces de insolvabilitate.
Pe scurt
Onorarea obligaţiilor contractuale.

2rc-436/14 — Anularea gajului.

Dosarul nr. 2r – 436/13 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău Judecător: Domnica Manole Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 09 iulie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Valeriu Doagă judecătorii Sveatoslav Moldovan şi Vera Macinskaia examinînd recursul declarat de SA „Banca de Economii”, în procesul de insolvabilitate intentat în privinţa SRL „Forever”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2014, prin care a fost admisă cererea înaintată de administratorul procedurii planului al SRL „Forever” – ÎI „Pagoni Domniţa”, ACONSTATAT: La 01 martie 2010, SRL.

„Forever” a înaintat în Curtea de Apel Economică cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa sa. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 02 martie 2010, cererea introductivă a fost admisă spre examinare, fiind aplicate măsurile de asigurare corespunzătoare. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 15 noiembrie 2011, a fost confirmat planul de redresare a solvabilităţii SRL „Forever”, cu adresa juridică: r-ul Străşeni, s. Cojuşna, str. Şiretului, nr. 2, propus de administratorul insolvabilităţii. A fost încetat procesul de insolvabilitate faţă de SRL „Forever” şi a fost continuată procedura planului. La 19 aprilie 2014, administratorul procedurii planului a SRL „Forever” - Pagoni Domniţa a înaintat în instanţa de insolvabilitate o cerere privind anularea grevărilor cu gaj/ipotecă şi anularea măsurilor asiguratorii.

În motivarea cererii înaintate, administratorul procedurii planului a indicat că, în perioada 2006 – 2010, SRL „Forever” a beneficiat de un şir de credite acordate de „Banca e Economii” SA. În scopul garantării executării obligaţiunilor din contractele de credit, au fost încheiate un şir de contracte de gaj/ipotecă, după cum urmează: contractul de gaj ipotecă nr. 26F din 28 decembrie 2006, prin care a fost ipotecat bunul imobil cu nr. cadastral 301117003 (01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24 şi 25) amplasat în or. Şoldăneşti, str. Donici, nr. 14; contractul 1 de gaj ipotecă nr. 47A din 29 noiembrie 2007, prin care a fost ipotecat bunul imobil cu nr. cadastral 6744213009, amplasat în r-ul Rezina, st.

Solonceni; contractul de gaj ipotecă nr. 47 din 29 noiembrie 2008, prin care a fost ipotecat bunul imobil cu nr. cadastral 8317000035.01 (schimbat cu nr. cadastral 8317103074) amplasat pe adresa: r- ul. Şoldăneşti, st. Cotiujenii Mari; contractul de gaj ipotecă nr. 16F din 28 septembrie 2009, încheiat între SRL „Forever” şi BC „Banca de Economii” SA, prin care a fost ipotecat bunul imobil cu nr. cadastral 8301113002 (01, 02, 03, 04, 05, 06, 07) amplasat pe adresa or.

Şoldăneşti, str. Feroviarilor nr. 77,14; contractul de gaj înregistrat nr. 16 asupra universalităţii de bunuri (producţie agricolă) din 28 septembrie 2006, încheiat între SRL „Forever” şi BC „Banca de Economii” SA, prin care a fost gajată producţia agricolă viitoare Porumb (Porumbenii 212); contract de gaj înregistrat nr. 16A, încheiat între SRL „Forever” şi BC „Banca de Economii” SA, asupra mijloacelor de transport (tehnică agricolă motorizată) din 28 septembrie 2009; contractul de gaj înregistrat nr. 16B, asupra mijloacelor de transport (tehnică agricolă motorizată) din 28 septembrie 2009; contractul de gaj înregistrat nr. 16C asupra mijloacelor de transport (tehnică agricolă motorizată şi autoturisme) din 28 septembrie 2009; contractul de gaj înregistrat nr. 16D asupra mijloacelor fixe din 28 septembrie 2009; contractul de gaj înregistrat următor nr. 26G asupra mijloacelor fixe din 28 decembrie 2006; contractul de gaj înregistrat nr. 30 asupra mijloacelor fixe din 04 septembrie 2007. A mai indicat administratorul procedurii planului că, potrivit planului de redresare a solvabilităţii, creditorului garantat „Banca de Economii” SA, urmau a-i fi achitate următoarele sume: pentru anul 2011 – 4 532 000 lei; pentru anul 2012 - 4 532000 lei; pentru anul 2013 – 4 531 687 lei.

La 17 ianuarie 2014, prin transferul mijloacelor băneşti la contul de credit, SRL „Forever” a achitat integral datoria faţă de „Banca de Economii” SA stabilită în planul de redresare a solvabilităţii. Menţionează administratorul procedurii planului că, la 20 ianuarie 2014, debitorul „Forever” SRL, şi-a executat integral obligaţiunile de plată faţă de „Banca de Economii” SA, stabilite în planul de redresare a solvabilităţii. La 23 ianuarie 2014, administratorul procedurii planului a expediat în adresa „Banca de Economii” SA o notificare prin care a fost solicitată întocmirea unei declaraţii în baza căreia vor putea fi anulate grevările cu gaj/ipotecă instituie în scopul garantării executării obligaţiunilor „Forever” SRL faţă de „Banca de Economii” SA.

Specifică, administratorul procedurii planului că, deşi debitorul şi-a executat integral toate obligaţiunile faţă de „Banca de Economii” SA, creditorul nu a considerat necesar să întocmească declaraţie de anulare a gajului/ipotecii. Solicită administratorul procedurii planului a SRL „Forever” – Pagoni Domniţa anularea grevărilor cu gaj/ipotecă şi anularea măsurilor asigurătorii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2013, a fost admisă cererea administratorului procedurii planului al societăţii cu răspundere limitată „Forever” - Î.I.

„Pagoni Domniţa” privind anularea gajului (ipotecii) instituit asupra bunurilor debitorului în scopul garantării executării obligaţiilor faţă de „Banca de Economii” SA, anularea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor tuturor mobile-imobile ale 2 debitorului SRL „Forever” şi anularea măsurilor asigurătorii instituite asupra mijloacelor băneşti aflate pe contul nr. 2224225005131, deţinut de SRL „Forever” în BC „Moldindconbank” SA, filiala Centru. Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la 07 mai 2014, SA „Banca de Economii” a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2014 ca fiind ilegală.

În motivarea recursului, recurenta a invocat că, la emiterea încheierii recurate, instanţa de insolvabilitate a încălcat normele de drept procedural. Totodată, recurentul mai menţionează că, instanţa de insolvabilitate nu a elucidat toate circumstanţele care ar duce la soluţionarea corectă a problemei ce ţine de anularea gajului (ipotecii) instituit asupra bunurilor debitorului în scopul garantării executării obligaţiilor. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 425 CPC, care statuează expres că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Totodată, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 8 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, potrivit cărora, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Din actele pricinii rezultă cu certitudine că, încheierea recurată a fost pronunţată la 24 aprilie 2014, iar recursul a fost declarat la 07 mai 2014. Astfel, prin prisma art. 425 CPC şi art. 8 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea Din actele pricinii se constată cu certitudine că, la 19 aprilie 2014, administratorul procedurii planului a SRL „Forever” – Pagoni Domniţa a înaintat în instanţa de insolvabilitate o cerere, prin care a solicitat, anularea gajului (ipotecii) instituit asupra bunurilor debitorului în scopul garantării executării obligaţiilor faţă de „Banca de Economii” SA, anularea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor tuturor mobile- imobile ale debitorului SRL „Forever” şi anularea măsurilor asigurătorii instituite asupra mijloacelor băneşti aflate pe contul nr. 2224225005131, deţinut de SRL „Forever” în BC „Moldindconbank” SA, filiala Centru.

Actele pricinii atestă faptul că, la 28 decembrie 2006, SRL „Forever” şi „Banca de Economii” SA au încheiat contractul de gaj ipotecă nr. 26F, în temeiul căruia, SRL „Forever” a garantat obligaţiunea de rambursare a creditorului acordat Î.M. „Moldsemporumb” SRL, prin ipotecarea bunului imobil amplasat în or.

Şoldăneşti str. A. Donici 14, compus din construcţia industrială de producere, situată pe terenul cu suprafaţa de 7,2660 ha, după cum urmează: bloc administrativ; vizarea cerealelor; 3 cantar-laborator; cântar laborator; ospătărie - cazangerie; depozit 1-2; construcţie auxiliară; depozit 3-4 (2/3 cotă-parte); construcţie auxiliară; depozit 7-8; depozit 5-6; bloc de atelier; baia; bloc de distribuire; uscătorie; substaţie electrică; cântar; uscătorie; substaţie electrică; substaţie electrică; garaje; construcţii auxiliare; staţie de alimentare cu combustibil; fermă de porci; depozit pentru furaje; garaj; staţie energetică; şopron; şopron; poarta; gard; gard; poarta; turn de apă; bazin cu apă; rezervoare; pavaj, cu nr. cadastrale: 8301117.003.01; 8301117.003.02; 8301117.003.03; 8301117.003.04; 8301117.003.05; 8301117.003.06; 8301117.003.07; 8301117.003.08; 8301117.003.09; 8301117.003.10; 8301117.003.11; 8301117.003.12; 8301117.003.13; 8301117.003.14; 8301117.003.15; 8301117.003.16; 8301117.003.17; 8301117.003.18; 8301117.003.19; 8301117.003.20; 8301117.003.21; 8301117.003.22; 8301117.003.23; 8301117.003.24; 8301117.003.25.

Prin contractul de gaj ipotecă nr. 26 din 20.10.2006, autentificat notarial cu nr. 5981 la 20.10.2006, încheiat între SRL „Forever” şi „Banca de Economii” SA, filiala Şoldăneşti, debitorul gajist a garantat executarea obligaţiei de achitare a creditului în sumă de 1 000 000,00 lei, prin ipotecarea bunurilor imobile cu nr. cadastrale: 8301117.003.01; 8301117.003.02; 8301117.003.03; 8301117.003.04; 8301117.003.05; 8301117.003.06; 8301117.003.07; 8301117.003.08; 8301117.003.09; 8301117.003.10; 8301117.003.11; 8301117.003.12; 8301117.003.13; 8301117.003.14; 8301117.003.15; 8301117.003.16; 8301117.003.17; 8301117.003.18; 8301117.003.19; 8301117.003.20; 8301117.003.21; 8301117.003.22; 8301117.003.23; 8301117.003.24; 8301117.003.25.

Ulterior, părţile contractante, SRL „Forever” şi „Banca de Economii” SA, au încheiat mai multe acorduri adiţionale, prin care au modificat condiţiile ipotecării bunurilor imobile, fiind încheiate: acordul adiţional nr. 1 din 27.04.2007, autentifica: notarial cu nr. 3493 la data de 28.04.2007; acordul adiţional nr. 2 din 12.06,.200”. autentificat notarial cu nr. 5028 la data de 12.06.2007; acordul adiţional nr. 3 die 29.11.2007, autentificat notarial cu nr. 9481 la data de 03.12.2007; acordul adiţional nr. Instanţa de recurs menţionează că, din înscrisurile probatorii administrate în şedinţa instanţei de insolvabilitate se constată cu certitudine că, la 20 ianuarie 2014, debitorul SRL „Forever” şi-a executat integral obligaţiunile de plată faţă de BC „Banca de Economii” SA, fapt confirmat şi de reprezentantul Băncii de Economii în şedinţa judicară a instanţei de insolvabilitate.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 5, alin. (5) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care statuiază expres că, principalele competenţe ale instanţei de insolvabilitate în cadrul prezentei legi sînt: a) pronunţarea motivată a hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate şi, după caz, de intrare în insolvabilitate atît prin procedura falimentului, cît şi prin procedura de restructurare a debitorului; b) examinarea obiecţiilor debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor şi judecarea obiecţiilor creditorilor împotriva intentării procedurii; c) desemnarea administratorului provizoriu şi fixarea remuneraţiei lui, desemnarea administratorului insolvabilităţii sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura pînă la 4 confirmarea ori, după caz, pînă la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, precum şi stabilirea atribuţiilor lui pentru această perioadă; d) destituirea sau acceptarea cererii de demisie a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului; e) ridicarea dreptului debitorului de a îşi mai conduce activitatea; f) tragerea la răspundere a membrilor organelor de conducere care au contribuit la insolvabilitatea debitorului,

precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu faptele reprobabile săvîrşite de aceştia; g) judecarea acţiunilor introduse de administratorul insolvabilităţii/lichidator privind nulitatea actelor juridice încheiate de către debitor anterior intentării procesului; h) soluţionarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul provizoriu, de administratorul insolvabilităţii/lichidator; i) confirmarea planului procedurii de restructurare sau, după caz, de lichidare după votarea lui de către creditori; j) soluţionarea cererii depuse de administratorul insolvabilităţii sau de comitetul creditorilor privind încetarea procedurii de restructurare şi intrarea în faliment; k) examinarea raportului administratorului provizoriu, cel al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului; l) anularea hotărîrii adunării creditorilor şi a comitetului creditorilor; m) ridicarea sechestrelor de pe patrimoniul debitorului şi anularea altor măsuri de asigurare sau de limitare a debitorului, administratorului insolvabilităţii şi/sau a lichidatorului în dreptul de administrare şi de valorificare a masei debitoare, aplicate de alte instanţe de judecată sau de organele abilitate în acest sens; n) pronunţarea hotărîrii de încetare a procesului;

o) alte competenţe stabilite de prezenta lege şi de Codul de procedură civilă. Instanţa de recurs menţionează că, instanţa de insolvabilitate corect a stabilit că, menţinerea gajului şi a ipotecii asupra bunurilor debitorului SRL „Forever” este de natură să lezeze dreptul de proprietate al acestuia, drept consfinţit în art. 1 Protocolul Adiţional la CEDO. Totodată, instanţa de insolvabilitate just a reţinut că, prin încheieri judecătoreşti, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile cu nr. cadastral 8301117.198, 8301117.198.01, 8301117.198.02, 8301117.198.03, 8301117.198.04, ce aparţin cu drept de proprietate debitorului SRL. „Forever”.

În acest sens, instanţa de recurs consideră oportun de a reitera prevederile art. 180 CPC, care statuiază expres că, măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la cererea pîrîtului de către judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul sau instanţa în a căror procedură se află pricina. Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se soluţionează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor repetată însă nu împiedică examinarea problemei. În cazul respingerii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă.

În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea hotărîrii judecătoreşti. Despre anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa înştiinţează, după caz, organul care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui. 5 Prin urmare, instanţa de insolvabilitate correct a stabilit că este întemeiată şi cererea administratorului proceduri planului privind anularea sechestrului aplicat şi asupra acestor bunuri imobile, pe motiv că, această circumstanţă împiedică activitatea comercială a debitorului. Or, atît actele pricinii, cît şi reprezentantul Băncii de Economii, atestă faptul că, SRL „Forever” în proces de insolvabilitate, şi-a onorat obligaţiile contractuale faţă de „Banca de Economii” SA.

În concluzie, instanţa de recurs menţionează că, este legală încheirea Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2014, din care motive urmează a fi menţinută. Din considerentele menţionate, avînd în vedere faptul că motivele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate, iar încheierea recurată este legală, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de „Banca de Economii” SA şi a menţine încheierea instanţei de insolvabilitate. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de „Banca de Economii” SA.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 aprilie 2014, pronunţată în procesul de insolvabilitate intentat în privinţa SRL „Forever”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.