Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-1015/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 decembrie 2014
Părțile
Chiriac Mariana vs Gonta Larisa
Pe scurt
Depunereaa si cuprinsul cererii de apel, cazurile in care nu se da curs cererii de apel, restituirea cererii de apel

2r-1015/14 — Încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere

prima instanţă: N. Chirtoagă dosarul nr. 2r-1015/14 (Judecătoria Briceni) instanţa de apel: A. Gheorghieș, N. Chircu, I. Talpa (Curtea de Apel Bălți) DECIZIE 17 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursul declarat de către Gonța Larisa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Marianei Chiriac împotriva Larisei Gonța cu privire la încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălți din 03 iulie 2014 prin care apelul declarat de către Gonța Larisa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, împotriva hotărârii Judecătoriei Briceni din 30 octombrie 2013, a fost restituit, c o n s t a t ă La 05 martie 2013, Mariana Chiriac a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Larisei Gonţa cu privire încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, la 16 aprilie 2010, a împrumutat Larisei Gonța suma de 9100 euro, fără dobândă până la data de 16 iulie 2010, fiind în acest sens încheiat contract în formă scrisă. La scadenţă obligaţia de restituire a banilor nu a fost executată, pârâta urmând să restituie datoria și să achite dobânda de întârziere. Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 30 octombrie 2013 s-a admis acţiunea, s-a încasat de la Gonţa Larisa în beneficiul Marianei Chiriac datoria în sumă de 9 100 euro, dobânda de întârziere în sumă de 910 euro, taxa de stat în sumă de 500 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 8 000 lei. La 29 noiembrie 2013, Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului- avocat Lungu Artur, a contestat hotărârea primei instanţe, solicitând admiterea apelului înaintat şi casarea hotărârii primei instanţe.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 cererea de apel declarată de Larisa Gonța prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur a fost restituită ca fiind depusă cu omiterea termenului de atac. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 februarie 2014 a fost admis recursul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, s-a casat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Bălţi la faza primirii cererii de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 martie 2014 a fost respinsă cererea de scutire de la taxa de stat depusă de Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, şi s-a acordat termen suplimentar apelantei Larisei Gonţa şi reprezentantului Artur Lungu, până la data de 02 aprilie 2014, pentru prezentarea bonului de plată a taxei de stat în mărime de 3 750 lei.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 mai 2014 a fost respins recursul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, fiind menținută încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 martie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014 în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, apelul declarat de Larisa Gonța, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, a fost restituit. La 26 septembrie 2014, Gonța Larisa, prin intermediul reprezentantului- avocat Lungu Artur, a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate şi restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel.

Totodată, a solicitat repunerea recursului în termen. În motivarea recursului, recurentul a invocat ilegalitatea încheierii recurate. În acest sens susține că, după intrarea în vigoare a încheierii Curții de Apel Bălți din 13 martie 2014 – la 23 mai 2014 – data comunicării deciziei Curții Supreme de Justiție, consideră că instanța urma să acorde apelantei un termen suplimentar pentru achitarea taxei de stat. Totodată, susține recurenta că instanța de apel pripit a restituit cererea de apel declarată de Larisa Gonța prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, or, cunoștea despre faptul imposibilității acestuia de a se prezenta în ședința de judecată, fiind solicitată amânarea examinării cauzei.

De asemenea, susține că încheierea sus-menționată nu a fost comunicată în condiții legale în termen de 5 zile. În ceea ce privește repunerea în termenul de declarare a recursului, menționează recurenta că, despre încheierea Curții de Apel Bălți din 03 iulie 2014 (pronunțată în lipsa apelantei), aceasta a aflat la 31 iulie 2014, la primirea plicului cu cererea de apel restituită. Totodată, menționează că reprezentantul-avocat Lungu Artur, cu încheierea Curții de Apel Bălți și suplimentar cu materialele cauzei a făcut cunoștință la 15 august 2014, dată la care a fost depus și recursul la Judecătoria Briceni, ca urmare a faptului că dosarul se afla acolo și pentru a nu tergiversa examinarea acestuia.

Ulterior, susține că, la 10 septembrie 2014, Judecătoria Briceni, printr-o scrisoare semnată de președintele acesteia, a restituit cererea de recurs din motivul că recursul n-a fost depus la Curtea de Apel Bălți, instanța a cărei încheiere se atacă. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. 2 Materialele dosarului atestă faptul că reprezentantul-avocat Lungu Artur, a depus recursul la Judecătoria Briceni în termenul prevăzut de lege, însă recursul a fost restituit, acesta depunând repetat recursul în adresa Curții Supreme de Justiție la 26 septembrie 2014. În astfel de circumstanțe Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi recursul se consideră depus în termen.

La 27 octombrie 2014 în adresa intimatei Chiriac Mariana a fost expediată spre cunoştinţă copia recursului declarat de către Gonța Larisa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs, însă intimata nu şi-a valorificat dreptul procedural respectiv şi nu a depus referinţă în termenul stabilit, examinarea recursului examinându-se astfel în lipsa acesteia. În conformitate cu art. 426 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii recurate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea recurată.

Potrivit art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1). În conformitate cu art. 368 alin. (1) din acelaşi Cod, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Potrivit art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.

Iar conform art. 365 alin. (1) şi (4) al Codului enunţat, în cererea de apel se indică: instanţa căreia îi este adresat apelul, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul apelantului, calitatea lui procedurală, hotărârea atacată, instanţa care a emis- o, completul de judecată, data emiterii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, probele invocate în susţinerea apelului, solicitarea apelantului, numele şi domiciliul martorilor, dacă se cere a fi citaţi în apel, documentele ce se anexează. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. 3 Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 30 octombrie 2013 s-a admis acţiunea Marianei Chiriac și s-a încasat de la Gonţa Larisa în beneficiul Marianei Chiriac datoria în sumă de 9 100 euro, dobânda de întârziere în sumă de 910 euro, taxa de stat în sumă de 500 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică de 8 000 lei.

Din materialele pricinii rezultă că, prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 cererea de apel declarată de Larisa Gonța prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur a fost restituită ca fiind depusă cu omiterea termenului de atac. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 februarie 2014 a fost respins recursul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, s-a casat încheierea Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Bălţi la faza primirii cererii de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 martie 2014 a fost respinsă cererea de scutire de la taxa de stat depusă de Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur şi s-a acordat termen suplimentar apelantei Larisei Gonţa şi reprezentantului Artur Lungu, până la data de 02 aprilie 2014, pentru prezentarea bonului de plată a taxei de stat în mărime de 3 750 lei.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 14 mai 2014 a fost respins recursul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, fiind menținută încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 martie 2014. Pricina a fost numită spre examinare la Curtea de Apel Bălți, cu citarea părților, pentru 03 iulie 2014. Materialele prezente la dosar nu atestă că recurentul-apelant ar fi îndeplinit în termen indicaţiile Curţii de Apel Bălți şi ar fi înlăturat neajunsurile cererii de apel, nefiind prezentată dovada de plată a taxei de stat în sumă de 3 750 lei. Instanța de recurs reține faptul că, la 03 iulie 2014, reprezentantul-avocat al Larisei Gonța, Lungu Artur, a transmis în adresa instanței o cerere de amânare a ședinței de judecată (f.d.

104) pe motiv că este în imposibilitate de a se prezenta ca urmare a faptului că este implicat în alt proces de judecată fără însă a prezenta dovada de achitare a taxei de stat. Datele din procesul-verbal al ședinței de judecată din 03 iulie 2014 (f.d. 105-106) atestă faptul că această cerere a fost pusă în discuție de către completul de judecată, însă a fost respinsă ca neîntemeiată, motivul fiind neconfirmat. Astfel, în cazul din speță, instanța s-a prevalat de prevederile art.208 alin.(5) CPC care îi dă dreptul, și nicidecum obligația, să amâne ședința de judecată în cazul prezentării unei cereri de amânare întemeiate, și nicidecum în cazul unei cereri fără suport probatoriu.

Totodată, având în vedere că recurenta-apelantă n-a îndeplinit indicațiile instanței de apel și n-a prezentat dovada achitării taxei de stat, prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014 în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, apelul declarat de Larisa Gonța, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, a fost restituit. În circumstanţele enunţate şi în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că Curtea de Apel Bălți corect a restituit apelul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, or, în 4 termenul acordat de către instanţă, neajunsurile cererii de apel nu au fost înlăturate, şi anume nu a fost prezentată dovada de plată a taxei de stat.

În speță, instanța de recurs reține că, pentru respectarea indicațiilor din încheierea instanței de apel din 03 iulie 2014, dat fiind faptul că aceasta a fost atacată cu recurs, dar a rămas în vigoare, neajunsurile urmau a fi înlăturate până la prima ședință de judecată fixată de instanța de apel, adică 03 iulie 2014, fapt ce nu a fost efectuat de către recurentă. Nu pot fi reținute argumentele recurentei precum că, dat fiind faptul că recursul asupra încheierii de respingere a cererii de scutire de la plata taxei de stat a fost respins, instanța de apel urma să extindă suplimentar termenul acordat pentru înlăturarea neajunsurilor, or, de la momentul pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție (14 mai 2014) până la ședința de judecată fixată pentru examinarea posibilității primirii cererii de apel pe rol (03 iulie 2014) a fost un termen de aproximativ 2 luni, termen suficient pentru achitarea taxei de stat.

Date fiind cele relevate, se reiterează că restituirea apelului declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur, este legală şi întemeiată, dânsul omiţând în termenul stabilit de către instanţa de apel să înlăture neajunsurile cererii de apel.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că o asemenea soluţie este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind în jurisprudenţa degajată că în situaţia în care legislaţia procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanţei de fond, instanţa superioară poate restricţiona dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerinţelor legale aplicabile (speţa Tudor-Comerţ c. Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie 2008, definitivă din 04 februarie 2009). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mod repetat că participantul unui litigiu civil este ţinut să dea dovadă de un comportament diligent în chestiunile legate de plata taxei de stat (speţa Piętka c. Poloniei, hotărârea din 16 octombrie 2012, definitivă din 16 ianuarie 2013). Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur,

şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 iulie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Larisa Gonţa, prin intermediul reprezentantului-avocat Lungu Artur. 5 Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălți din 03 iulie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Marianei Chiriac împotriva Larisei Gonța cu privire la încasarea datoriei și a dobânzii de întârziere. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.