2ra-2744/14 — Încasarea datoriei şi a dobînzii de întîrziere

prima instanță: A. Malîi dosarul nr. 2ra-2744/14 instanţa de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Cobzac ÎNCHEIERE 09 octombrie 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Diomina Larisa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mîndru Ion împotriva Larisei Diomina cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Diomina Larisa și menținută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chișinău din 25 octombrie 2013, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 18 martie 2013, Mîndru Ion, reprezentat de avocatul Adrian Matcovschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Larisei Diomina cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că la 04 august 2010, i-a transmis Larisei Diomina suma de 8000 euro cu titlu de împrumut, iar ultima și-a asumat obligația să-i restituie suma împrumutată în termen de o lună, adică nu mai târziu de 04 septembrie 2010, în acest sens, la aceeaşi dată, fiind întocmită o recipisă, care a fost semnată personal de pîrîta. Afirmă, însă, că pârâta nu s-a conformat obligației asumate, astfel, nu a restituit împrumutul la termenul de scadență, iar pentru neexecutarea obligației de restituire a datoriei în termen, a calculat şi o dobândă, care, la 27 februarie 2013 constituia suma de 2326 euro.

Invocă că întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, prin intermediul reprezentantului său, la 27 februarie 2013, a expediat pârâtei o somație, prin care a solicitat restituirea împrumutului în mărime de 8000 euro și dobânda de întârziere în sumă de 2 326 euro în termen de 7 zile, care a fost recepţionată de ultima la 11 martie 2013, însă până în prezent nu a efectuat careva achitări în vederea restituirii împrumutului sau dobânzii calculate. Mai invocă că la 04 august 2010, a transmis pârâtei, cu titlu de împrumut, doar suma de 5000 euro, însă, în recipisă ultima a indicat că a luat un împrumut în suma de 8000 euro, deoarece, anterior, la 09 noiembrie 2009, Diomina Larisa a împrumutat de la el suma de 3000 euro, care nu a fost restituit până la data celui de-al doilea împrumut.

Solicită încasarea de la Diomina Larisa în beneficiul său a sumei de 8000 euro cu titlu de datorie, a sumei de 2 326 euro cu titlu de dobândă de întârziere și cheltuielile de judecată formate din taxa de stat în mărime de 4 979, 60 lei, cheltuieli suportate la eliberarea informației de la Registru cu privire la domiciliul pârâtei în sumă de 120 lei și cheltuieli de asistență juridică in mărime de 3 990 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 25 octombrie 2013, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasată de la Diomina Larisa în beneficiul lui Mîndru Ion suma de 8000 euro cu titlu de împrumut, suma de 2326 euro cu titlu de dobândă, iar în total suma de 10 326 euro, convertiți în lei moldovenești la cursul oficial al Băncii Naționale a Republicii Moldova din data executării hotărârii și cheltuielile de judecată sub formă de taxă de stat, informația Registru și asistența juridică în mărime totală de 7099, 60 lei, în rest cerințele au fost respinse.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2014, a fost respins apelul declarat de către Diomina Larisa și menținută hotărârea primei instanțe. În motivarea deciziei instanța de apel a invocat prevederile art. 872 alin.(1), art.619 alin.(1), art.585 alin.(1), art.94 alin.(1), art.96 alin.(1) Cod civil, care reglementează executarea obligațiilor ca urmare în încheierii contractului de împrumut, efectele restituirii și respectiv, aplicarea dobânzii de întârziere. Cu referire la prevederile enunțate și în coraport cu materialele pricinii, instanța a constat că în baza recipisei Mîndru Ion, la 04 august 2014, i-a transmis Larisei Diomina cu titlu de împrumut suma de 8000 euro, pe termen de o lună, astfel, împrumutul urma să fie restituit la 04 septembrie 2010, concluzionînd în acest sens că recipisa întocmită este o dovadă în scris a încheierii contractului de împrumut, iar încheierea unui simplu înscris decade oricare probă cu martori.

Totodată instanţa de apel a respins afirmațiile Larisei Diomina precum că a restituit lui Mândru Ion suma de 3000 euro, iar ulterior suma de 800 euro din împrumutul în mărime de 5000, care i-a fost transmis la 04 august 2010, deoarece, ultima, contrar art. 118 alin.(1) CPC, nu a demonstrat circumstanțele pe care le invocă, pe cînd existenţa obligaţiei-datoriei este probată pentru reclamant prin recipisa. La 14 iulie 2014, Diomina Larisa a declarat recurs împotriva decizie instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, în partea încasării sumei datoriei în mărime de 3800 euro și a dobânzii de întârziere în mărime de 2326 euro cu emiterea în partea dată a unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală și emisă că aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural şi fără elucidarea a tuturor circumstanțelor și probelor administrate la dosar. Susține că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor au ignorat să aplice prevederile art. 123 alin.(6) CPC, care indică că faptele invocate de una din părți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. Menționează că în cadrul examinării pricinii s-a constatat cu certitudine că la data perfectării recipisei și anume la 04 august 2010, intimatul i-a transmis suma în mărime de 5000 euro, iar ulterior, în aceeași zi, dânsa i-a transmis ultimului suma de 500 euro.

Afirmă că împrumutul, care a avut loc în luna noiembrie 2009, în mărime de 3000 euro n-are nici o legătura cu recipisa menționată, mai mult, prin declarațiile intimatului s-a confirmat cu certitudine că suma de 3000 euro i-a fost transmisă la data de 09 noiembrie 2009, fapt care se dovedeşte atât prin procesul-verbal, cât şi prin înregistrarea audio, care a fost efectuată în timpul procesului judiciar.

Prin urmare, consideră că atât prima instanță cât și instanța de apel au omis să aplice la caz prevederile art. 665 din Codul Civil, la care a făcut referiri reprezentantul său după constatarea faptului transmiterii în ziua perfectării recipisei a sumei de bani în mărime de 5000 euro, deoarece, datoria din anul 2009, a fost stinsă prin novație și a fost adăugată suma datoriei de 3000 euro în recipisa din anul 2010, însă potrivit prevederilor normei citate, obligația se stinge în baza înțelegerii dintre părți de a înlocui cu o altă obligație (novaţie), iar în alin. (2) este menționat că voința de a înlocui o obligație cu alta trebuie să fie stipulată expres. Invocă că novația este o operație juridică, prin care părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă, iar stingerea obligației vechi și nașterea noii obligații au loc concomitent, în baza unuia și aceluiași act juridic.

Modificarea termenului de executare a obligației nu constituie o novație, neavând ca efect stingerea obligației vechi și nașterea concomitentă a unei obligații noi. Intenția pârților de a nova constituie elementul esențial al novației.

În lipsa acestea, crearea unei obligații noi prin introducerea la obligația veche a unui element nou, nu este suficient pentru a determina novația şi numai voința părților exprimată în mod cert și neechivoc constituie o dovadă a actului de novație, astfel, este evident că la caz, recipisa din 04 august 2010, nu corespunde cerințelor art. 665 din Cod Civil și nu constituie act de novație . Consideră că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că prin hotărârea primei instanțe au fost admise parțial cerințele lui Mîndru Ion, fiind încasat pentru asistența juridica suma în mărime de 2000 lei, deoarece, de fapt instanța de apel a satisfăcut integral cerințele înaintate de către intimat și a încasat pentru asistenţa juridica suma de 3990 lei.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul dexclarat de către Diomina Larisa este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Diomina Larisa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Diomina Larisa asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Diomina Larisa a inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Diomina Larisa se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas