2ra-3373/14 — Declararea nulităţii testamentului

prima instanţă – E. Silivestru dosarul nr. 2ra-3373/14 instanţa de apel – Sv. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 17 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vasile Trofim în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Zoiei Bajenova împotriva lui Vasile Trofim cu privire la declararea nulităţii testamentului împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Vasile Trofim şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 13 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 24 iunie 2011, Zoia Bajenova a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Trofim cu privire la declararea nulităţii testamentului. În motivarea acţiunii a indicat că în luna iunie a anului 2011 pârâtul a prezentat notarului public Valentina Popovici testamentul din 08 octombrie 2010, înregistrat sub nr. 9715, prin care tatăl acesteia Mihail Leca, decedat la 26 decembrie 2010, îi testează pârâtului toată averea sa, inclusiv cota-parte a casei de locuit din mun. Chişinău, str. Ştefan Holban 5. Consideră că testamentul nominalizat urmează a fi declarat nul din motiv că la momentul testării cotei-părţi ideale, tatăl său Mihail Leca era incapabil de a semna careva acte, nu-şi dădea seama de acţiunile sale, deoarece începând cu anul 2000, acesta avea probleme de sănătate, nu vedea bine şi nici nu putea scrie.

Invocă că pârâtul fiind preot a acţionat din punct de vedere psihologic negativ asupra acţiunilor defunctului. Faptul existenţei cărorva probleme de sănătate, cât influenţa pârâtului se confirmă şi prin acţiunile concludente ale defunctului Mihail Leca, care anterior a întocmit acte juridice cu caracter unilateral, şi anume, a revocat testamentul nr. 5367 din 29 octombrie 2009, întocmit de testator pe numele lui Vasile Trofim, însă mai târziu a întocmit un testament nou. Solicită declararea nulităţii testamentului nr. 9715 din 08 octombrie 2010, întocmit de Mihail Leca pe numele lui Vasile Trofim. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 13 noiembrie 2012 a fost admisă acţiunea, declarat nul testamentul nr. 9715, întocmit de notarul public 1 Ghenadie Vacari, la 08 octombrie 2010, încasată de la Vasile Trofim în beneficiul Zoiei Bajenova taxa de stat în mărime de 100 lei şi încasată de la Vasile Trofim în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 5833,18 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de Vasile Trofim şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 04 decembrie 2013 a fost admis recursul declarat de Vasile Trofim, casată decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Vasile Trofim şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 22 septembrie 2014 Vasile Trofim a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă. La fel, a solicitat trecerea tuturor cheltuielilor de judecată în contul intimatei Zoia Bajenova. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. Consideră că afirmaţia intimatei precum că testatorul a avut o vedere foarte slabă şi că avea deficienţe fizice de a întocmi un testament este nefondată, deoarece aceasta nicidecum nu probează lipsa de vedere a defunctului în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) CPC.

Menţionează că Zoia Bajenova, în acţiune a invocat că testatorul în afară de numele recurentului şi anul naşterii, n-a indicat codul personal al acestuia, seria şi numărul buletinului de identitate. Indică că conform art. 1457 Cod civil persoana în favoarea căreia este făcut testamentul, trebuie să fie determinată sau să poată fi determinată la data deschiderii moştenirii. Neindicarea codului personal al moştenitului nu duce la nulitatea testamentului. Consideră că între faptul neintroducerii în testament a datelor personale a moştenitorului şi lipsei discernământului nu există o legătură cauzală. Afirmă că trimiterea intimatei la prevederile art. 225 Cod civil este lipsită de suport probatoriu.

Atrage atenţia instanţei de recurs asupra acelui fapt, că fiind citat în calitate de intervenient accesoriu, notarul public Ghenadie Vacari în faţa instanţei de fond a opinat, precum şi a depus o referinţă, prin care se confirmă faptul că înainte de întocmirea şi autentificarea testamentului, acesta în spiritul legii a verificat capacitatea de exerciţiu a lui Mihail Leca. Totodată remarcă că notarul este obligat, în cazul în care are careva dubii faţă de integritatea capacităţii, să refuze în întocmirea testamentului. Menţionează că conform practicii judiciare, nulitatea actului juridic aflat sub incidenţa art. 225 Cod civil este cauzată de starea persoanei (trauma psihică, boală, starea de ebrietate).

Susţine că faptul că testatorul în momentul întocmirii testamentului avea trauma psihică, suferea de careva boli, sau era în stare de ebrietate, intimata n-a confirmat-o nici printr-o probă utilă şi concludentă. Atrage atenţia instanţei asupra declaraţiilor divergente ale intimatei Zoia Bajenova şi martorului Larisa Constantinova, care este sora acesteia, fiind şi o 2 persoană cointeresată şi influenţată direct, pentru a da declaraţii părtinitoare în interesele intimatei şi defăimătoare la adresa recurentului. Relatează că relaţiile dintre defunctul Mihail Leca şi copiii săi, nu erau unele fireşti şi tocmai normale, deşi fiind la o vârstă înaintată, neavând alte surse de existenţă în afară de pensia mizeră, serviciile comunale erau achitate de altcineva.

Afirmă că toate cheltuielile legate de întreţinerea defunctului Leca Mihail le suporta doar el, tot el îi procura hrană, haine, achita facturile pentru serviciile comunale, chiar a suportat şi cheltuielile funerare, deşi martorul Oleg Bajenov a declarat (f. d. 66 verso) că „mama a plătit pentru înmormântarea bunicului vreo 7000 lei”, dar în acest sens nefiind prezentate careva înscrisuri, ce ar certifica că cheltuielile legate de serviciile funerare, au fost suportate de către intimată.

În acelaşi context, face remarcare şi asupra divergenţelor reţinute din declaraţiile aceluiaşi martor Oleg Bajenov, considerând că acesta se contrazice în cadrul declaraţiilor date în faţa primei instanţe, care afirmă că bunelul său a fost impus de către Vasile Trofim să întocmească acest testament în virtutea acelui fapt că-i era dator cu careva bani (5000 lei), iar în continuare afirmând că le cerea anumite sume băneşti pentru a renunţa la testament vehiculând cu diferite sume în creştere 5000 lei, 10000 lei, 13000 şi 16000, fapt ce este absolut eronat. Cu referire la prevederile art. 210 şi 211 Cod Civil, susţine că instanţele de judecată eronat au interpretat prevederile dreptului material, invocând acel fapt că ar fi fost influenţată voinţa defunctului, care dispunea de toate facultăţile mintale, deoarece careva probe care ar atesta contrariul nu au fost prezentate.

Consideră că circumstanţa că defunctul, având copii şi nepoţi, s-a văzut nevoit să încheie un contract de înstrăinare a imobilului cu condiţia întreţinerii pe viaţă cu o persoană străină denotă acel fapt că copiii defunctului nu i-au purtat grija în ultima perioadă a vieţii, acesta fiind nevoit să accepte grija unor persoane străine. La fel, consideră că sunt eronate şi declaraţiile martorului Olesea Sîrbu, care doar din spusele intimatei putea să cunoască anumite circumstanţe de fapt, deoarece ea nu putea să cunoască că el nu a avut grijă de Mihail Leca, dacă nu se afla permanent şi nemijlocit în imobilul în care locuia ultimul, astfel declaraţiile respective nu putea fi luate în consideraţie de către instanţa de judecată.

Indică că martorul Olesea Sîrbu invocă acel fapt că el i-ar fi furat documentele defunctului, mai mult decât atât, după cum se pretinde pe marginea acestui incident fiind sesizată poliţia, deşi atât în cadrul examinării cererii în prima instanţă, cât şi în instanţa de apel, nu au fost prezentate careva probe în privinţa faptului că la organul de poliţie a fost înregistrat un material pe marginea pretinsului furt de documente care a avut loc. Ultima menţionează şi acel fapt, precum că el împreună cu defunctul, cu alte persoane, inclusiv şi cu soţul ei, consumau băuturi alcoolice. Consideră că aceste declaraţii au avut menirea doar de a-l discredita în faţa instanţei.

Susţine că a făcut cunoştinţă cu decizia integrală a Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014, la data de 22 iulie 2014. Prin referinţa din 14 noiembrie 2014 Zoia Bajenova solicită declararea recursului depus de Vasile Trofim ca inadmisibil, deoarece recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 3 Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 18 iulie 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr. 3408 (f. d. 168), iar recurentul susţine că a recepţionat-o la 22 iulie 2014, ce se confirmă prin plicul anexat la cererea de recurs (f. d. 176). Astfel, la caz se constată că recurentul a declarat recursul în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vasile Trofim nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Vasile Trofim asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vasile Trofim ca inadmisibil. 4 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Vasile Trofim se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Ion Druţă 5