2ra-3479/14 — Restabilirea în funcție

Dosarul nr. 2ra-3479/14 Prima instanţă: Judecătoria Ceadîr-Lunga (jud. L. Caraianu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (jud. A. Curdov, E. Dimina, A. Șpac)

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

DECIZIE 17 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în următoarea componentă: Președintele, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală examinând recursul declarat de AO ”Biaz Gul” împotriva deciziei din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Comrat, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iancev Vladimir împotriva AO ”Biaz Gul” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea la serviciu, restabilirea carnetului de muncă și eliberarea duplicatului, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă : La 14 octombrie 2013, Iancev Vladimir s-a adresat în judecată cu acțiune împotriva AO “Biaz Gul” cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la serviciu, restabilirea carnetului de muncă, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a invocat că în baza ordinului nr.22/10 din 01.04.2010 reclamantul a fost angajat la AO ”Biaz Gul” în funcție de director al proiectului ”Centrul Social Comunitar Sud pentru PHS”. Ulterior, la 17 aprilie 2012, în adresa AO ”Biaz Gul”, pe numele directorului asociației, a fost expediată cererea prealabilă în care s-a indicat că din partea pîrîtului a fost inițiată procedura de trimitere în concediu neplătit a colaboratorilor societății, din motivul lipsei de finanțare a proiectului “Centrul Social Comunitar Sud pentru PHS”. Susține că în scopul evitării unor situației de conflict, administrația le-a propus colaboratorilor să plece în concediu neplătit pentru o perioadă nedeterminată.

La momentul depunerii cererilor la contabilitate, li s-a comunicat că în cazul în care finanțarea proiectului va fi reluată, angajații vor fi rechemați la serviciu, iar în caz contrar vor fi înștiințați despre încetarea raporturilor de muncă. A mai invocat reclamantul că despre existența ordinului nr.11/11 din 28.02.2011 privind concedierea sa de la locul de muncă, în baza art. 86 alin. (1), pct. h) Codul muncii, a aflat în luna aprilie 2012, atunci cînd s-a prezentat la AO ”Biaz Gul” pentru a ridica carnetul de muncă. Consideră că ordinul emis este ilegal și care urmează a fi anulat, deoarece din conținutul ordinului nu este clar din ce dată a fost concediat, nu i-a fost adus la cunoștință și temeiul concedierii nu corespunde realității.

Totodată, reclamantul a menționat că pîrîtul nu i-a expediat ordinul contestat și ilegal reține carnetul de muncă. Declară că este neîntemeiată și ilegală afirmația menționată în scrisoarea nr. 20 din 16.02.2012 semnată de către președintele AO ”Biaz Gul” – Zavricico A. precum că reclamantul a activat la această întreprindere prin cumul, iar locul de bază al acestuia este ”Satin Almaa”, unde și urmează să se adreseze privind restabilirea carnetului de muncă sau eliberarea duplicatului.

La 03 septembrie 2013 avocatul Cociu M. în interesele lui Iancev Vladimir, a înaintat cerere de concretizare a acțiunii, solicitînd anularea ordinului nr. 31/11 din 28 februarie 2011 privind concedierea din funcție ca fiind ilegal, încasarea compensației în locul restabilirii la muncă în mărime de 18172,35 lei, restabilirea carnetului de muncă și eliberarea duplicatului, încasarea din contul AO ”Biaz Gul” în beneficiul său a compensației pentru absența forțată de la serviciu pentru perioada 03.01.2011 - 03.09.2013 în mărime de 116303,04 lei, a prejudiciului moral cauzat în sumă de 25000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea din 14 octombrie 2013 a judecătoriei Ceadîr-Lunga s-a admis parțial acțiunea; s-a anulat ca ilegal ordinul nr. 31/11 din 28.02.2011 ”cu privire la concedierea directorului proiectului – Iancev Vladimir în baza art. 86 alin. (1), pct. h) CM”; s-a obligat AO ”Biaz Gul”de a-l restabili pe Iancev Vladimir în funcție; s-a încasat din contul AO ”Biaz Gul” în beneficiul lui Iancev Vladimir salariu pentru lipsa forţată de la serviciu pentru perioada 28.02.2011 – 14.10.2013 în sumă de 106705 lei, compensației în locul restabilirii la serviciu în mărime de 17397,65 lei, compensația în mărimea unui salariu mediu lunar în mărime de 3479,53 lei, prejudiciul moral în sumă de 4000 lei şi cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3000 lei.

În rest, acțiunea a fost respinsă. Prin decizia din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Comrat s-a respins apelul depus de AO ”Biaz Gul” și s-a menținut hotărîrea primei instanțe. La 12 august 2014, AO ”Biaz Gul” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea hotărîrilor judecătorești, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii. În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel greșit a apreciat probele anexate la materialele dosarului, incorect a aplicat legea, iar ca rezultat a emis o decizie ilegală. În susținerea opiniei enunțate, recurentul a menționat că reieșind din materialele cauzei, Iancev Vladimir în perioada 15.01.2011 – 12.06.2011 a fost plecat peste hotarele țării, prin urmare nu putea face cunoștință cu ordinul nr. 31/11 din 28.02.2011.

Mai menționează că copia ordinului a fost expediată în adresa intimatului la data de 18.03.2011, prin intermediul oficiului poștal și recepționat de către familia acestuia la 21.03.2011. 2 A mai indicat că instanța de apel a ignorat și prevederile privind procedura de calculare a termenului de prescripție, deoarece Iancev Vladimir a făcut cunoștință cu copia ordinului la data de 21.03.2011 și a înaintat acțiune în judecată la data de 05.06.2012, adică cu depășirea termenului legal prevăzut de lege. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC instanța de recurs după ce judecă recursul este în drept, să admită recursul şi să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel şi hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărîre. Analizînd legalitatea hotărîrilor contestate, Colegiul conchide că instanțele judecătorești au soluționat greșit pricina, rezultate din aplicarea şi interpretarea eronată de a normelor de drept material aplicabile la caz, precum şi aprecierea greşită a probelor prezentate în acest sens. În conformitate cu art.355 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, cererea privind soluționarea litigiului individual de muncă se depune în instanța de judecată, în termen de 3 luni de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său.

Din conținutul dispozițiilor citate rezultă în mod cert că în vederea soluționării litigiului cu privire la anularea ordinului de concediere, Iancev Vladimir urma să se adreseze instanței de judecată în termen de trei luni din momentul în care a aflat despre încălcarea dreptului său. După cum rezultă din cererea de chemare în judecată Iancev Vladimir la data de 05.06.2012, a contestat în instanța de judecată ilegalitatea emiterii ordinului nr. 31/11 din 28.02.2011 prin care a fost concediat, în baza art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii. Conform materialelor dosarului s-a constatat că administrația AO ”Biaz Gul” la 18 martie 2011 a expediat în adresa lui Iancev Vladimir copia ordinului de eliberare din funcție.

Conform avizului de recepție din 21.03.2011, intimatul a recepționat conținutul plicului în care potrivit înscrisului de pe aviz se conținea ”copia ordinului de concediere”. (f.d. 52 Vol. I) Din aceste considerente, Colegiul conchide că intimatul cunoștea cu certitudine despre faptul concedierii sale din data recepționării ordinului, fapt confirmat de avizul de recepție – 21.03.2011. Aceste fapt, se confirmă și prin răspunsul lui Iancev Vladimir din 07.04.2011, înaintat în adresa AO ”Biaz Gul” la scrisoarea din 18.03.2011, deoarece în context indică că este un răspuns la scrisoarea recurentului privind ”absenţa de la locul de muncă”.(f.d. 65 vol. II) Astfel, la data transmiterii scrisorii – 17.04.2011, Iancev V. cunoștea deja despre ordinul de concediere.

Instanța de recurs consideră că argumentele invocate de către Iancev Vladimir, precum că despre eliberarea sa din funcție, a aflat la data de 21.04.2012, sunt neîntemeiate precum este neîntemiată şi concluzia instanţei de apel referitor la neomiterea termenului de adresare în judecată de către Iancev Vl. Decizia instanţei de apel conţine concluzii contradictorii cu materialele cauzei 3 referitor la momentul cînd Iancev Vl. a aflat despre emiterea ordinului de concediere. Astfel, instanţa de apel a indicat că Iancev Vl. a aflat despre emiterea ordinului de concediere abia în cadrul judecării cauzei şi anume după ce reclamantul Iancev Vl. a depus completări la acţiune la data de 03 septembrie 2013 în care a solicitat anularea ordinului nr.31/11 din 28 februarie.

În acest context, Colegiul remarcă că, instanţa de apel a omis să ia în consideraţie că încă la data depunerii cererii de chemare în judecată – 05.06.2012, Iancev Vl. a contestat ordinul menţionat. Din circumstanţele enunţate rezultă că instanţa de apel în mod superficial a examinat materialele cauzei şi a greşit a apreciat circumstanţele pricinii. În speța dată, instanța de recurs remarcă că probele anexate la materialele cauzei certifică cu siguranță faptul că Iancev Vladimir a cunoscut despre eliberarea sa din funcție la data de 21.03.2011, însă prin diferite aserțiuni invocă contrariul.

În concluzia celor relatate, Colegiul judiciar al Curții Supreme de Justiție analizînd materialele pricinii conchide că Iancev Vladimir înaintînd acțiune în judecată privind soluționarea litigiului individual de muncă nu a ținut cont de prevederile art. 355 alin. (1) lit. a) din Codul muncii și a încălcat termenul de 3 luni de adresare în instanța de judecată, fapt ce denotă că cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă ca tardivă. Totodată, Colegiul reține că conform cererii de chemare în judecată, intimatul a mai solicitat eliberarea carnetului de muncă sau duplicatului acestuia, încasarea compensației în locul restabilirii la serviciu, încasarea compensației pentru absența forțată de la serviciu, prejudiciul moral precum și cheltuielile de judecată, solicitări pe care instanța de recurs de asemenea le va respinge din următoarele considerente.

La materialele dosarului lipsesc probe ce ar demonstra vina angajatorului AO ”Biaz Gul” în reținerea carnetului de muncă. La caz, a fost prezentat contractul individual de muncă nr.19/10/S/3, încheiat la 30 martie 2010, în care, în pct. 1.4 se stabilește expres că Iancev Vladimir a fost angajat la AO ”Biaz Gul” prin cumul. (f.d. 42, vol. I) Aceasta denotă faptul că angajatorul nu a oformat un carnet de muncă lui Iancev V, ci la locul principal de serviciu al acestuia, în carnetul de muncă a fost făcută inscripția referitor la muncă prin cumul. Mai mult ca atît, conform pct. 40 din Hotărîrea Guvernului nr. 1449 din 24.12.2007 privind carnetul de muncă, înscrierea în carnetul de muncă a datelor privind munca prin cumul se efectuează la dorința salariatului de către serviciul personal de la locul de muncă de bază.

Respectiv, instanța de recurs reiterează că reieșind din norma citată supra, AO ”Biaz Gul”, angajîndu-l pe Iancev Vladimir prin cumul, nu a fost obligat de a întocmi un carnet de muncă. Astfel, odată ce recurentul nu a deschis un carnet de muncă intimatului, acesta nu poate fi obligat să-l restituie, precum nici să elibereze un duplicat al actului care nu a fost nici întocmit și nici nu-l deține. Referitor la celelalte solicitări, instanța de recurs constată că acestea sunt subsecvente solicitării privind anularea ordinului de concediere și respectiv sunt înaintate cu omiterea termenului de prescripție din motivele enumerate supra.

Astfel, dat fiind confirmarea cu certitudine a faptului că Iancev Vladimir, a cunoscut despre eliberarea sa din funcție la data de 21.03.2011, dar s-a adresat în 4 instanța de judecată cu cerere privind anularea acestuia la data de 05.06.2012 și acest fapt a fost invocat de către recurent în favoarea căruia a curs acest termen, Colegiul conchide că termenul de prescripție privind apărarea dreptului său, Iancev Vladimir l- a omis.

Având în vedere cele expuse, Colegiul civil, comercial şi contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiții ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel şi hotărârea primei instanțe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care a respinge acțiunea lui Iancev Vladimir împotriva AO ”Biaz Gul” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea la serviciu, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție, iar cerința privind restabilirea carnetului de muncă și eliberarea duplicatului urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. În conformitate cu 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către AO ”Biaz Gul”.

Se casează decizia din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Comrat şi hotărîrea din 14 octombrie 2013 a judecătoriei Ceadîr-Lunga, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iancev Vladimir împotriva AO ”Biaz Gul” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea la serviciu, restabilirea carnetului de muncă și eliberarea duplicatului, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată înaintată de Iancev Vladimir împotriva AO ”Biaz Gul” privind anularea ordinului de concediere, restabilirea la serviciu, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție, iar cerința privind restabilirea carnetului de muncă și eliberarea duplicatului se respinge ca neîntemeiată.

Decizia irevocabilă. Președintele, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală 5