Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1620/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 decembrie 2014
Părțile
Ceclea Vasile vs Ministerul Apararii al RM
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

3ra-1620/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-1620/14 prima instanţă - V. Efros instanţa de apel - Sv. Caitaz, A. Doga, A. Nogai ÎNCHEIERE 17 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vasile Ceclea, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Ceclea împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 04 septembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Vasile Ceclea și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 09 decembrie 2013, c o n s t a t ă La 17 decembrie 2012, Vasile Ceclea a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, Vasile Ceclea a indicat că îndeplinește serviciul militar prin contract în cadrul Armatei Naționale din anul 2002. La 11 decembrie 2012 s-a adresat Ministerului Apărării cu o cerere, prin care a solicitat realizarea dreptului la asigurare cu spațiu locativ (apartament cu 3 odăi) din contul structurii militare. Prin răspunsul din 13 decembrie 2012, i s-a comunicat că Ministerul Apărării, din lipsă de spațiu liber de mijloace financiare, este în imposibilitate de a soluționa problema abordată, iar prevederile actelor legislative ce reglementau asigurarea cu spațiu locativ a militarilor au fost abrogate prin Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009, prin care a fost exclusă obligativitatea Ministerului Apărării de a asigura militarii prin contract cu spațiu locativ.

Consideră răspunsul ilegal și care contravine prevederilor legale din următoarele 1 considerente. Conform art. 9 al. (3) al Legii privind protecția socială și juridică a militarilor și a membrilor familiilor lor, a cetățenilor care trec pregătirea militară nr. 970 din 17 martie 1992 și art. 34 al Codului cu privire la locuințe, la 16 mai 2002 a solicitat de a fi inclus în lista pentru asigurarea cu spațiu locativ împreună cu membrii familiilor la locul de muncă. Astfel, în baza raportului și a materialelor prezentate, la 16 mai 2002 a fost luat la evidență pentru asigurarea cu spațiu locativ în municipiul Chișinău. Din normele menționate, ofițerii urmau a fi asigurați cu spațiu locativ în termen de un an de la data semnării contractului.

Însă ulterior, după abrogarea Legii privind protecția socială și juridică a militarilor și a membrilor familiilor lor, a cetățenilor care trec pregătirea militară nr. 970 din 17 martie 1992, prevederile legale privind asigurarea militarilor cu spațiu locativ de către structura militară au fost prevăzute la art. 21 al. (3) al Legii cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie 2005, conform căreia militarii prin contract, împreună cu membrii familiilor lor, sunt asigurați cu spațiu locativ de către structura militară, după ce s-a stabilit necesitatea îmbunătățirii condițiilor de trai, conform Codului cu privire la locuință. Menționează că contrar legislației în vigoare și în pofida vechimii în serviciul militar prin contract, pînă în prezent împreună cu membrii familiei nu a fost asigurat cu spațiu locativ, fiind nevoit să stea la gazdă.

La fel invocă faptul că dreptul la asigurarea cu spațiu locativ a apărut la 16 mai 2002, dată la care s-a stabilit necesitatea îmbunătățirii condițiilor de trai, prevederile legale în acest sens fiind în vigoare. Astfel, prevederile Legii nr. 90 din 04 decembrie 2009 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, urmează a fi aplicate numai pentru viitor și numai la asigurarea cu spațiu locativ a militarilor care sau încadrat în serviciul militar prin contract după intrarea în vigoare a Legii menționate. Vasile Ceclea solicită recunoașterea ilegalității refuzului Ministerului Apărării privind realizarea dreptului la asigurare cu spațiu locativ, cu obligarea Ministerului Apărării de a-l asigura cu spațiu locativ (apartament cu 3 odăi) în municipiul Chișinău, împreună cu membrii familiei sale în conformitate cu normele legislației în vigoare.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 09 decembrie 2013, acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 septembrie 2014, a fost respins apelul declarat de Vasile Ceclea și menținută hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 09 decembrie 2013. La 06 noiembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, Vasile Ceclea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi de a mite o nouă hotărîre, prin care acţiunea să fie admisă. Recurentul Vasile Ceclea, în motivarea recursului a menţionat că atît prima instanță, cît și instanța de apel au examinat cauza în mod subiectiv, limitîndu-i dreptul la locuință, prevăzut de lege.

Indică de asemenea, că Ministerul Apărării pe parcursul 2 examinării cauzei nu a prezentat o listă care să conțină mențiunea că dispune de un drept prioritar la locuință și dovadă a acțiunilor pe parcursul anilor 2002-2012 de a asigura militarii prin contract cu spațiu locativ (cereri de mijloace financiare către Ministerul Finanțelor sau Guvernul Republicii Moldova). Intimatul Ministerul Apărării al Republicii Moldova, prin referința depusă a solicitat declararea recursului depus de Vasile Ceclea ca inadmisibil. De asemenea, a mai menționat că Vasile Ceclea se află în lista generală a solicitanților Ministerului Apărării al Republicii Moldova la asigurarea cu spațiu locativ, iar prin răspunsul din 13 decembrie 2012, recurentului i s-a comunicat că dreptul de asigurarea cu spațiu locativ este recunoscut, iar cererea va fi propusă spre reexaminare în modul stabilit odată cu stabilirea posibilităților reale de soluționare a acesteia.

Actualmente, Ministerul Apărării al Republicii Moldova nu dispune de locuințe care ar putea fi acordate solicitanților. Astfel, lui Vasile Ceclea nu i s-a refuzat în soluționarea cererii, ci doar i s-a comunicat că problema urmează a fi examinată în modul corespunzător, iar unicul impediment în realizarea dreptului invocat îl constituie lipsa alocării mijloacelor financiare din bugetul de stat la acest capitol și lipsa spațiului locativ liber care ar putea fi acordat solicitantului. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Vasile Ceclea, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. 3 În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vasile Ceclea ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Vasile Ceclea se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.