3ra-1309/14 — Obligarea asigurării cu spaţiu locativ

prima instanţă: Al.Gafton dosarul nr. 3ra-1309/14 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavriliţa ÎNCHEIERE 29 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Voicu Victor către Ministerul Apărării cu privire la recunoaşterea acţiunilor ilegale şi obligarea acordării spaţiului locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Voicu Victor, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 19 decembrie 2013, c o n s t a t ă La 14 decembrie 2012 Voicu Victor a depus cerere de chemare în judecată către Ministerul Apărării cu privire la recunoaşterea acţiunilor ilegale şi obligarea acordării spaţiului locativ. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, din 02.02.1999 activează în serviciul militar prin contract în cadrul Ministerului Apărării. La momentul actual deţine funcţia de conducător auto adjutant. În baza raportului depus la 25.06.2002 a fost inclus în lista militarilor ce necesită asigurarea cu spaţiu locativ, apartament cu două odăi în garnizoana Chişinău, fapt confirmat prin certificatul 72/408 din 27.11.2012 eliberat de Direcţia cazare, construcţii şi evidenţă a Departamentului Dotării a Ministerului Apărării.

Dreptul lui de a fi asigurat cu spaţiu locativ din partea Ministerului Apărării era prevăzut de pct.3 art.9 al Legii nr.970 din 17.03.1992 cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi membrilor familiilor, a cetăţenelor care trec pregătirea militară (în vigoare la momentul încheierii contractului privind satisfacerea serviciului militar), art.21 alin. (3) al Legii nr.162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor (în vigoare pînă la 18.12.2009 şi la data depunerii raportului privind asigurarea cu spaţiu locativ), care stipulează expres că militarii prin contract, împreună cu membrii familiilor lor, sînt asiguraţi cu spaţiu locativ din momentul angajării în serviciul militar şi pînă la expirarea termenului de serviciu conform contractului încheiat de către structura militară, după ce s-a stabilit necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor de trai, conform Codului cu privire la locuinţe, iar militarii cu o vechime în serviciu de 15 ani şi mai mult beneficiază de spaţiu locativ, cu dreptul la privatizarea acestuia.

Odată cu abrogarea prevederilor alin.(3) art.21 al Legii nr.162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor, dînsu nu a decăzut din dreptul de a fi asigurat cu spaţiu locativ din partea Ministerului Apărării, deoarece a beneficiat de acest drept pînă la operarea modificărilor în lege. Despre aplicarea legii în cazuri similare s-a format deja o practică judiciară şi se indică în recomandarea nr.3 din 08.08.2012 a Curţii Supreme de Justiţie. Contrar prevederilor legale reclamantul nu este asigurat cu spaţiu locativ, iar ultima cerere prealabilă din 16.11.2012 nu a fost soluţionată pozitiv, dar cu promisiuni de soluţionare în viitor. Cere, reclamantul Victor Voicu recunoaşterea ilegalităţii inacţiunilor pîrîtului, şi obligarea Ministerului Apărării să-l asigure şi să-i repartizeze spaţiu locativ sub formă de apartament cu două odăi în mun.

Chişinău, conform rîndului stabilit, cu dreptul de privatizare ulterioară a acestuia la atingerea termenului de 15 ani de activitate a serviciului militar. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 decembrie 2013 acţiunea a fost respinsă ca nefondată. La 23 decembrie 2013 Victor Voicu a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2014 a fost respins apelul declarat de către Victor Voicu, şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 decembrie 2013. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, concluziile instanţei de fond sunt legale, bazate pe aprecierea corectă a probelor prezentate şi încadrarea justă în prevederile legale, aplicabile raporturilor juridice stabilite între părţi.

Instanţa de apel a menţionat că, Voicu Victor pretinde la locuinţă în temeiul pct.3 art.9 al Legii nr.970 din 17.03.1992 cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi membrilor familiilor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară, potrivit căruia militarul care activează în serviciul militar prin contract are dreptul de-a primi, din partea Ministerului Apărării, spaţiu locativ împreună cu membrii familiei sale care locuiesc cu el din momentul angajării în serviciul militar şi pînă la expirarea termenului de serviciu conform contractului încheiat.

În acest caz ofiţerii se asigură cu spaţiu locativ în termen de un an de la data semnării contractului, sergenţii în termen de trei ani, iar persoanele din efectivul de soldaţi în termen de cinci ani de serviciu militar neîntrerupt şi art.21(3) al Legii nr.162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor, care prevedea că militarii prin contract, împreună cu membrii familiilor lor, sînt asiguraţi cu spaţiu locativ din fondul locativ de stat de către structura militară, după ce s-a stabilit necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor de trai, conform Codului cu privire la locuinţe. Prin Legea nr.90-XVIII din 04.12.2009 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, în vigoare din 18.12.2009, asigurarea militarilor cu spaţiu locativ din fondul statului, a fost exclusă.

Aşadar, careva temei pentru obligarea Ministerului Apărării de a-1 asigura pe Victor Voicu cu spaţiu locativ în mod prioritar, nu sînt stabilite. La 20 august 2014 avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii integral. În motivarea recursului avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.

Mai invocă în recurs recurentul că, în conformitate cu art. 21 alin. (11) al Legii nr. 162 din 22.07.2005 cu privire la statutul militarilor: Militarii cu o vechime de serviciu de 15 ani şi mai mult beneficiază de spaţiu locativ, cu dreptul la privatizarea acestuia, în conformitate cu normele şi legislaţia în vigoare. Astfel Voicu Victor avînd vechimea în serviciul militar de 15 ani, spaţiul locativ urmează a-i fi acordat cu drept de privatizare, în proprietate privată. La 16 septembrie 2014 Ministerul Apărării a depus prin intermediul cancelariei o referinţă, prin care a invocat dezacordul cu recursul depus de avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor solicitînd respingerea acestuia cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către avocatul Condurari Adrian în interesele recurentului Voicu Victor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Iurie Bejenaru