Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-1022/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 decembrie 2014
Părțile
Sorochin Iurii vs SRL Jecars, SA Grawe Carat Asigurari
Pe scurt
Termenul de depunere a cererii de recurs

2r-1022/14 — Repararea prejudiciului material și moral

prima instanţă : L. Lupaşco dosarul 2r-1022/14 instanţa de apel: V. Pruteanu, I. Cimpoi, A. Minciuna DECIZIE 10 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Sorochin Iurii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurii către Societatea cu Răspundere Limitată „Jecars” şi Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni privind repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01octombrie 2014, prin care a fost respins demersul apelantului Sorochin Iurii privind repunerea în termen a cererii de apel şi restituită cererea de apel depusă de Sorochin Iurii, c o n s t a t ă: La 29 noiembrie 2010 Iurii Sorochin a depus cerere de chemare în judecată împotriva CA „Grawe Carat Asigurări” S.A.

şi SRL „Jecars” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamantul Iurii Sorochin a indicat că la 25 august 2009 a avut loc accidentul rutier, în urma căruia a fost deteriorat automobilul ce-i aparţine de model „Brilliance BS6”, nr. înmatriculare C NY 415. Relevă reclamantul că toate actele necesare în vederea achitării despăgubirii de asigurare au fost prezentate companiei de asigurări CA „Grawe Carat Asigurări” S.A., unde era asigurat automobilul, însă pînă la momentul înaintării cererii de chemare în judecată nu au fost achitate despăgubirile. La 26 august 2009, s-a adresat la societatea de reparaţii S.R.L.„Jecars” cu propunerea de a-i repara automobilul.

Astfel, Şeful de producţie al pîrîtului SRL „Jecars” şi-a asumat obligaţia de a coordona actul de defectare a lucrărilor, totul, însă, fiind coordonat fără prezenţa sa. Ulterior, a recepţionat scrisoarea cu nr. 1530/09 din 08.09.2009 de la compania de asigurări cu notificarea că în cazul în care nu va achita prima de asigurare în sumă de 11985 lei pînă la data de 23.09.2009, compania de asigurări va rezilia contractul de asigurare cu nr. AC090075 din 23.02.2009. La 14 septembrie 2009 reclamantul a înregistrat 2 scrisori, una dintre care era răspuns la notificarea asigurătorului, iar alta era o pretenţie prin care dînsul informa dezacordul cu reparaţia radiatorului, a capotei, a panoului din faţă, a barei de protecţie din faţă, a grilei de ventilare a radiatorului.

La 23 septembrie 2009 compania de asigurări i-a transmis încă o scrisoare, prin care informa că contractul de asigurare este reziliat în mod unilateral, iar la notificările sale compania de asigurări nu a răspuns, deşi, susţine reclamantul, urmau să o facă în termen de 14 zile, potrivit drepturilor consumatorilor. La 02noiembrie 2009 s-a adresat cu cerere către compania de reparaţii de a fi înlăturate neajunsurile de la reparaţia anterioară, iar la 23 noiembrie 2009 a recepţionat răspuns că poate primi automobilul doar după achitarea integrală a reparaţiei. Mai menţionează reclamantul că autoturismul i-a fost restituit abia după ce acesta s-a adresat cu plîngere către poliţie şi procuratură.

La 10 noiembrie 2009 reclamantul s-a adresat din nou cu pretenţie faţă de compania de asigurare, însă nu a primit răspuns. Mai invocă reclamantul că întrucît automobilul lui s-a aflat la reparaţie, dînsul a fost nevoit să ia în locaţiune un alt automobil, ceea ce a dus la cheltuieli suplimentare de 3.600 lei. Întrucît pîrîţii nu intenţionează să restituie benevol prejudiciul adus, solicită încasarea de la CA „Grawe Carat Asigurări” SA a sumei de 5 000 lei cu titlu prejudiciu moral şi să anuleze faptul rezilierii contractului de asigurare nr. AC090075 din 23.02.2009 cu obligarea pîrîtului respectiv la recuperarea diferenţei pentru serviciul prestat; încasarea de la pîrîtul SRL „Jecars” a sumei de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum şi cheltuielile legate de locaţiunea automobilului - 3600 lei, încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă. S-a încasat de la Sorochin Iurii în beneficiul SRL „Jecars” suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, în rest pretenţia respectivă a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Sorochin Iurii a depus apel, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe şi remiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2013 s-a respins cererea CA „Grawe Carat Asigurări” SA de restituire a cererii de apel depuse de către Sorochin Iurii şi nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către Sorochin Iurii.

S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat şi dovezilor de plată a taxei de stat în mărime de 200 lei pînă la 29 octombrie 2013, cu stabilirea şedinţei de judecată pe data de 29 octombrie 2013. La 29 octombrie 2013 Sorochin Iurii a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 mai 2014, a fost respins recursul declarat de către Sorochin Iurii şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2014. La 09 iunie 2014, Sorochin Iurii a depus apel repetat, solicitînd repunerea în termen a cererii de apel, micşorarea taxei de stat, precum şi casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 23 aprilie 2013 cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, a fost respins demersul apelantului Sorochin Iurii privind repunerea în termen a cererii de apel şi restituită cererea de apel depusă de Sorochin Iurii. La 22 octombrie 2014, Sorochin Iurii a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători, spre rejudecare de la faza de primire a cererii de apel.

În motivarea cererii de recurs recurentul Sorochin Iurii a indicat că consideră încheierea instanţei de apel neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată, din considerentele că odată ce a atacat cu recurs încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, respectiv termenul de declarare a apelului a fost suspendat, iar ţinînd cont că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 mai 2014 a primit-o la 09 iunie 2014, respectiv consideră că cererea de apel a fost depusă în termen. Studiind argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca fiind tardiv, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, după examinarea recursului împotriva încheierii, instanţa de recurs este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Studiind materialele cauzei, Colegiul constată că Sorochin Iurii a fost prezent la şedinţa de judecată a instanţei de apel din 01 octombrie 2014, fapt confirmat prin procesul-verbal al şedinţei de judecată(f.d. 243). În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Astfel, avînd în vedere că Sorochin a fost prezent la pronunţarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, iar cererea de recurs a fost depusă la 22 octombrie 2014, Colegiul constată că Sorochin Iurii a omis termenul de declarare a recursului împotriva încheierii judecătoreşti.

De altfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a menţiona şi faptul că recurentul, cunoscînd despre data emiterii încheierii contestate, nu a luat măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). În această ordine de idei este cert că depunînd cererea de recurs împotriva încheierii instanţei de apel peste termenul legal, recurentul a demonstrat o neglijenţă a drepturilor sale procedurale stipulate în legislaţia naţională. Reieşind din cele menţionate şi avînd în vedere că Sorochin Iurii a omis termenul de declarare a recursului, Colegiul ajunge la concluzia că recursul declarat de Sorochin Iurii urmează a fi respins, ca fiind depus în afara termenului legal, iar încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014 urmează a fi menţinută.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Sorochin Iurii. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sorochin Iurii către Societatea cu Răspundere Limitată „Jecars” şi Întreprinderea Mixtă Compania de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” Societate pe Acţiuni privind repararea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.