Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-696/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
10 decembrie 2014
Părțile
CA Garanţie SA vs SRL Premier Taxi, Mitru Mihail
Pe scurt
Restituirea cererii de apel, termenul de declarare a apelului, calcularea termenului de procedură, efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură

2rc-696/14 — Încasarea sumei în ordine de regres

prima instanţă – V. Orândaş dosarul nr. 2rc-696/14 instanţa de apel – D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc DECIZIE 10 decembrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând recursul declarat de Societatea Comercială „Premier Taxi” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei de Asigurări „Garanţie ” Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii Comerciale „Premier Taxi” Societate cu Răspundere Limitată şi Mihail Mitru cu privire la încasarea sumei în ordine de regres împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014, prin care a fost restituit apelul declarat de Societatea Comercială „Premier Taxi” Societate cu Răspundere Limitată ca fiind depus tardiv constată: La 19 iulie 2012, CA „Garanţie” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Premier Taxi” SRL şi Mihail Mitru cu privire la încasarea sumei în ordine de regres.

În motivarea acţiunii a indicat că la 29 decembrie 2010 între CA „Garanţie” SA şi SC „Premier Taxi” SRL a fost încheiat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru daunele cauzate terţelor persoane cu autovehiculul de model Samanda LX cu n/î COS 201, în baza căruia asiguratului i-a fost eliberat certificatul de asigurare cu nr. 0009471 şi cu perioada de valabilitate 30 decembrie 2010 – 29 decembrie 2011. Menţionează că la 30 ianuarie 2011 în mun. Chişinău a avut loc accidentul rutier cu implicarea autovehiculelor de model Samanda LX cu n/î COS 201 condus de Mihail Mitru şi de model Daewoo Nexia cu n/î CNR 989 condus de Vitalie Cuşmarenco. Afirmă că în baza hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 13 aprilie 2011 Mihail Mitru a fost recunoscut vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 243 al Codului contravenţional, fiindu-i aplicată sancţiune în formă de privare de dreptul de a conduce vehicule pe termen de un an. Susţine că în temeiul Actului de examinare al mijlocului de transport auto nr. 207/03A din 23 februarie 2011 costul recondiţionării automobilului de model Daewoo Nexia cu n/î CNR 989 constituie 24252,57 lei. 1 Mai indică că la 03 mai 2011 CA „Garanţie” SA a achitat pentru reparaţia autovehiculului Daewoo Nexia cu n/î CNR 989 despăgubire de asigurare în mărime de 9909,66 lei, iar diferenţa în mărime de 14242,91 a fost achitată de posesorul izvorului de pericol sporit SRL „Premier Taxi”.

Solicită încasarea de la pârâţi în mod solidar a prejudiciului material în mărime de 9909,66 lei şi încasarea de la SC „Premier Taxi” SRL a tuturor cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 septembrie 2013 a fost admisă integral acţiunea fiind încasat în mod solidar din contul SC „Premier Taxi” SRL şi Mihail Mitru în beneficiul CA „Garanţie” SA prejudiciul material în sumă de 9909,66 lei, taxa de stat în sumă de 297,29 lei şi cheltuielile de citare publică în sumă de 50 lei. La 13 ianuarie 2014 SC „Premier Taxi” SRL a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând anularea hotărârii primei instanţe şi remiterea cauzei la rejudecare.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014 a fost restituit apelul declarat de SC „Premier Taxi” SRL împotriva hotărârii primei instanţe ca fiind depus tardiv, iar apelantul nu solicită repunerea în termen. La 23 iunie 2014, SC „Premier Taxi” SRL a declarat recurs împotriva încheierii nominalizate, solicitând casarea încheierii contestate cu repunerea cererii de apel în termen şi admiterea acestuia spre examinare. În motivarea recursului a invocat că despre intentarea acţiunii la cererea de chemare în judecată depusă de CA „Garanţie” SA împotriva SC „Premier Taxi” SRL n-a cunoscut, la fel nu a fost citat legal cu privire la examinarea cauzei de către prima instanţă, din care motive n-a participat la examinarea acesteia.

Afirmă că despre existenţa hotărârii judecătoreşti a cunoscut ulterior de la executorul judecătoresc şi nefiind de acord la 14 ianuarie 2014 a depus cerere de apel cu respectarea termenului de atac luând în consideraţie momentul cunoaşterii. Susţine că în legătură cu lipsa posibilităţii de participare a apărătorului (avocat) în şedinţa de judecată ca persoană care cunoaşte prevederile legislaţiei de aplicare corectă şi întemeiată pentru apărarea intereselor, a solicitat amânarea examinării cauzei. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii recurate a fost recepţionată de către recurent la 19 iunie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie anexat la materialele dosarului (f. d. 52). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 23 iunie 2014, în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. 2 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

După cum rezultă din materialele cauzei, prin încheierea din 27 mai 2014, Curtea de Apel Chişinău a restituit apelantului SC „Premier Taxi” SRL cererea de apel, ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului, iar apelantul nu solicită repunerea în termen. La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanţa de recurs constată că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către SC „Premier Taxi” SRL în afara termenului legal este una justificată.

În susţinerea opiniei enunţate se vor reţine prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care direct indică că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, precum şi ale art. 111 alin. (3) CPC care stipulează că termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Astfel, raportând normele enunţate la caz, având în vedere că dispozitivul hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău, prin care a fost admisă acţiunea înaintată de CA „Garanţie” SA împotriva SC „Premier Taxi” SRL şi Mihail Mitru cu privire la încasarea sumei în ordine de regres, a fost pronunţat la 03 septembrie 2013, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 04 septembrie 2013, ziua imediat următoare datei emiterii dispozitivului hotărârii contestate şi a expirat la 03 octombrie 2013, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului. În conformitate cu art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). Contrar normelor procedurale enunţate, în speţă se constată că SC „Premier Taxi” SRL a declarat apelul împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 03 septembrie 2013 la 13 ianuarie 2014 respectiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC, fără a fi solicitată repunerea în termen a acestuia, în ordinea stabilită la art. 116 CPC. Invocarea recurentului precum că cauza în prima instanţă a fost examinată în lipsa lui şi că despre existenţa hotărârii judecătoreşti a aflat numai de la executorul judecătoresc, nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs ca temei justificativ de repunere în termenul de declarare a apelului.

Or, materialul probator atestă cu certitudine că SC „Premier Taxi” SRL a fost citată pentru şedinţa de judecată din 03 septembrie 2013, când a fost pronunţat şi dispozitivul hotărârii primei instanţe, însă reprezentantul întreprinderii nu s-a prezentat din motive necunoscute instanţei (f. d. 40, 45). Astfel fiind, în situaţia în care SC „Premier Taxi” SRL a avut la cunoştinţă despre existenţa prezentului litigiu şi examinarea lui, aceasta urma să întreprindă 3 toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa constantă a CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la justiţie şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuţi de lege, inclusiv şi depunerea în termen a apelului.

Mai mult că, după cum a fost menţionat mai sus, termenul de 30 zile acordat pentru contestarea hotărârii, conform prevederilor art. 362 CPC, începe să curgă din momentul pronunţării dispozitivului hotărârii, iar alte excepţii, în acest sens, legislaţia în vigoare nu prevede. În această ordine de idei, instanţa de recurs reţine că soluţia adoptată de instanţa de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului, ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătoreşti emise în prima instanţă şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Societatea Comercială „Premier Taxi” Societate cu Răspundere Limitată. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 mai 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei de Asigurări „Garanţie ” Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii Comerciale „Premier Taxi” Societate cu Răspundere Limitată şi Mihail Mitru cu privire la încasarea sumei în ordine de regres.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.